Capul unei statuete a zeului Apollo expus la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

O piesă sculpturală deosebită din punct de vedere artistic și documentar se află în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Este vorba despre capul unei statuete din marmură albă, cu caracter votiv, care-l reprezintă pe Apollo, un important zeu al panteonului religios greco-roman. Opera sculpturală aparține epocii romane și a fost achiziționată în anul 1900 de către Adalbert Cserni, primul custode și director al Muzeului din Alba Iulia. Valoarea sa deosebită este dată de apartenența sa la un tip iconografic foarte rar numit „Apollo Belvedere”, după o statuie romană din marmură păstrată la Muzeul Vaticanului care, la rândul ei, este o copie după o celebră operă sculpturală din bronz a unui renumit artist grec numit Leochares, care și-a desfășurat activitatea creatoare în sec. al IV-lea î.Hr.

Am ales să expunem această piesă deoarece este vorba despre un tip iconografic foarte, foarte rar. Este un paradox, este vorba despre tipul iconografic Apollo Bevedere. Este cea mai cunoscută imagine iconografică a lui Apollo în arta greco-romană dar şi cel mai puţin reprezentată în statuarea greco-romană. Acest cap a fost descoperit în 28 martie, 1900, şi a fost achiziţionat  de către primul director şi custode al Muzeului din Alba Iulia, Adalbert Cserni”, a declarat directorul Muzeului National al Unirii Radu Ota. „Piesa se datează undeva în perioada Antonină medie, undeva în anii 130-160 până 170 d.Hr. şi deşi nu au fost realizate analize petrografice ale marmurei făcând o comparaţie cu alte statui asupra cărora au făcute analize, se presupune că a fost realizată într-unul din atelierele greceşti care funcţionau în epocă romană, undeva în Asia Mică, în Turcia de astăzi sau în zona mării Marmara. Statuia probabil avea cam 50-60 de metri înălţime”, a mai spus Radu Ota.

Capul este în poziţie verticală, întors spre stânga (h -12,40 cm, l – 7,50 cm). Zeul are privirea efeminată, arcadele elegant conturate, iar ochii sunt bine adânciţi în raport cu planul frunţii. Nasul şi buza superioară sunt sparte. Deşi chipul are trăsături adolescentine, se poate remarca privirea expresivă, maiestuoasă şi plină de personalitate a zeului, care degajă forţă şi echilibru. Părul este redat în meşe paralele, care curg orizontal şi oblic spre spate. Se observă o cărare pe creştet care coboară pe spate până în zona cocului strâns pe ceafă. De asemenea, două şuviţe de pe frunte sunt strânse într-un nod pe creştetul capului. Părul redat în sus deasupra frunţii este specific zeilor.

Zeul Apollo este în mitologia greacă și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo. Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis. Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naștere, Apollo, al cărui arc și ale cărui săgeți deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis șarpele Python, odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto și care ulterior devenise spaima întregului ținut. După aceea, Apollo a înființat acolo propriul său oracol, instaurând totodată și Jocurile Pitice (tot de la acest fapt provenea și denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius). Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepios, inițiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să vindece, ci a început să-i învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui Zeus, care l-a omorât cu trăsnetul său. Îndurerat de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgețile lui. Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui Admetus. Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care pe Daphne, Cirene, Marpessa, Cassandra și uneori chiar tineri ca Hyacinthus și Cyparisus. Zeul era înfățișat ca un tânăr frumos și înalt, cu o statură zveltă și impunătoare. Era reprezentat, uneori, cântând la liră. Atributele lui erau multiple: inițial, Apollo era considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspândea molimi sau pedepsea cu săgeți aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă. Era socotit totodată zeu vindecător, priceput în arta lecuirii, și tatăl lui Asclepios. Avea darul profeției, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica regelui Priam, Apollo ar fi inițiat-o și pe ea în această taină. Mai târziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei și al artelor frumoase. Era înfățișat, în această calitate, înconjurat de muze, pe muntele Parnassus. Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și noile construcții. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetății Megara, care fusese distrusă. În sfârșit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de Phoebus) și era identificat adesea cu însuși Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii grecești: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc. Având, așa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a fost împrumutat de timpuriu și de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii etrusci și mai târziu a fost adoptat și de romani. În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, și tot acolo, pe vremea împăratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.

Capete de statui redând acest tip iconografic se mai regăsesc în Muzeele din Basel (Elveția) și Köln (Germania). Această realitate confirmă încă o dată raritatea și valoarea acestei sculpturi care se păstrează în colecțiile instituției. Datorită valorii sale, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a  prezentat – o ca „Exponatul lunii iunie 2014”, aceasta fiind expusă spre vizitare publicului larg (surse: ziarulunirea.ro; revistadealba.ro). Această piesă sculpturală de la Apulum, deosebită din punct de vedere artistic și documentar, este unicat pe teritoriul fostei Dacii. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*