„Ticăloșii” de August vs. crima organizată a puterii…

Ăstia nici măcar în bancurile cu proști nu or să mai fie personaje… Că nu o să mai aibă loc de „distinsa”, iar dacă își vor cere dreptul la fragmente, chiar dacă, de drept, merită la rândul lor capitole întregi, or să fie acuzați de misoginism… Dar asta nu înseamnă că nu o să fie la fel de proști pe mai departe… Dar nu prostovanii din Creangă sau Caragiale… Căci nu sunt niște idioți demni de mila publică pentru starea lor politică, fiind, cei mai mulți, niște ticăloși care pozează în prostănaci, nătăfleți, încurcă-lume… Iar când ajunge sistemul la limită, în loc să se descotorosească de toți neaveniții și infractorii din partid și structuri, ei ies la înaintare cu fețele și declarațiile, pe notițele date de „comunicatori”, de tâmpiții istorici ai politicii românești. Se bazează și pe faptul că istoria nu va fi prea aspră cu ei. Că proștii sunt iertați… Și au șansa de a reveni „la butoane” mai repede decât cei peste care a căzut apostila de ticăloși.

Și fie că sunt proști, fie ticăloși, ori, mai grav, și una, și alta (basca situația în care ticăloșia stă într-o anvelopă de impresie a prostiei, pentru a se strecura prin masele electorale), așadar, fie că sunt de un fel sau altul chiar nu contează. Ce doare e faptul că ne cred pe noi așa. Și ne tratează cu măsurile pe care ar trebui să le potrivim noi pentru ei. Pe noi, ăștia din țară, ne iau drept proști, iar pe cei de afară, care se întorc și pentru a deștepta „prostimea” (ca norod), pe îi tratează, îi sfidează, îi etichetează în așa fel încât să ni-i lase nouă cu impresia că au fost doar niște ticăloșim „șoroșisti” („șoroșist” fiind eufemismul puterii la adresa felului în care sunt priviți cei ce luptă pentru o țară „ca afară”, acești „ticăloșii de August”)…

S-au întors „ticăloșii” de anul trecut pentru încă o „reprezentație”?!… Păi’, nu le arată ea, puterea, ce poate?… Să vadă și ei că ea nu s-a schimbat, s-a mai slăbit pe la câte o îmbinare, dar sudura interesului de grup, de clan, de formațiune, de rubedenie a ținut-o bine încastrată… Ea nu s-a schimbat, pe când Diaspora a mai îmbătrânit în așteptările ei. Și, ca orice îmbătrânire, s-a mai stins un pic din entuziasm, a mai pălit acea încredere în putința de a înlătura crima organizată politic din fruntea țării.

Ea, puterea, e aproape la fel! Și-a mai schimbat niște haine, că a nădușit de când împinge țara spre prăpastie, și-a mai ridicat un rând de fuste în cap, dar e aici! Ca mentalitate, ca formă de a-l servi și a-l respecta pe cetățean…

Și ar trebui să ne cutremurăm… Pentru că a mai trecut un an degeaba… Să înlemnim în fața diasporenilor care se vor fi întors în țară pentru a-i regăsi, potriviți la țanc (pentru a-i stârni, pentru a-i provoca), pe aceiași șefi de instituții (ele represive, ei penali; și atunci, și astăzi) care au dirijat „primirea”, care au transmis „mesajele” puterii, și le-au lăsat pe post de suvenir a vacanței de August 2018 vânătăile, dar mai ales dezamăgirea că la noi nu poate fi încă o țară „ca afară”.

Din nou, Puterea s-a postat în codul roșu de aroganță, de nezdruncinare, de neschimbare, de forță. Pe care, noi, „proștii” din țară, să-l citim ca melanjul impenetrabil al culiselor politice și de clan (o putere în stare să treacă la faza următoare a disoluției Statului Român, să pună în fruntea instituțiilor, nu oamenii mituiți de clanuri, ci direct șefii clanurilor!), iar cei ce vin în țară să-l recepționeze, printre bastoane și tuburi de gaze, ca un avertisment: „Aici nu se va schimba nimic!”… Vorba aceea, au ei borduri (firme, bani și firme) câte pietre nu putem smulge noi din caldarâm…

Ticăloșii puterii forțează disoluția statului… Aruncă anateme peste instituțiile fundamentale, forțează risipirea, pierderea definitivă a încrederii în ele… Poliția și Jandarmeria s-au dus la vale, nici nu era greu cu încărcăturile de brutari locali, de ospătari nesimțiți, ce nu-și mișcă burțile să ajute oamenii la nevoie, de presiunile create prin amendarea interlopilor de pătrunjel și a babelor care nu țin pasul cu verdele, nu politic, ci al semafoarelor (reinstaurându-se pânda de miliție: unde este mai lent semaforul, acolo se postează agentul cu amenzi), de fugărire până și a prea ostenitului „ia-mă-nene”, cu ăla se poate ajunge, la o adică, nu doar la locul crimei, ci la mitinguri (ălea crime adevărate, „mai crime decât orice altele”, cum ar sughița pe „teve” tovarășa-mileu), punem presiune pentru  a crea opresiune, pentru prostimea din țară, și silă de țară „șoroșistilor” întorși acasă.

Unde vom fi „mâine”?… Acel mâine pe care trecutul și prezentul pe care le-am abrutizat în ignoranță și nepăsare se răzbună… Vom fi (încă) aici sau pe drum spre țara „de afară”? Măcar să avem de unde să ne întoarcem și noi pentru un alt August…

Diasporenii revin acasă (și) cu pancartele lor „suedeze”… Și se așteaptă să le vadă pe ale noastre, ălea în care cerem căpățânile vinovaților de anul trecut, măcar conturate acuzator pe punctele de suspensie ale hastagului suedez… Dar or să găsească aceeași dedicație politică a nesimțiților de la guvernare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*