Hărăzit…

Prea puțin ne este dat să ne bucurăm de viață

Doamne ai făcut pământul cu atâtea frumuseți,
Omului, ca să le vadă, îi trebuiesc vreo zece vieți!
Ai făcut Doamne lumina! Însă mulți n-o pot vedea,
Ai făcut cărări și drumuri, însă mulți nu pot umbla!

Ai lăsat glasuri frumoase, triluri dulci de ciocârlii,
Însă mulți iubite Doamne, nu aud…nu pot vorbi.
Fiecărui om lăsata-i câte-un har, câte-o menire,
Sufletele le-ai dat bune, încărcate cu iubire.

Însă timpul e prea scurt! Lumea îmi pare împărțită:
Unii?!–chiar și timp au mult! Alții?!- le e viața clipă!
Toate știu că le-ai lăsat cu un rost cu o menire…
Lasă-i fiecărui om, cât mai multă fericire!

Că de un timp de vreme, Doamne, mă întreb, mă tot frământ:
De ce pruncul când se naște, vine pe pământ plângând?!
Nu o fi că deja știe că nu va trăi ușor
Și că-n viața asta este doar un simplu trecător?!

Nu-i că știe ce-l așteaptă și-i deja plin de regrete?!
Uneori îi pare lumea, că-i iadul altei planete!
Apoi uită incidentul și crescând, pășește-n viață.
Cât de crud i-ar fi destinul, îl înfruntă cu speranță!

Raiul însuși i se-arată când simte că e iubit,

Toate porțile speranței dintr-o dată se deschid!
Însă când dezamăgirea sufletul i l-a cuprins,
Iadul însuși se deschide atrăgându-l spre abis!

Prea puțin ne este dat să ne bucurăm de viață,
Unii prea dezamăgiți pierd și ultima speranță!
De aceea Te rog Doamne, pentru atât cât noi trăim,
Dă-ne nouă sănătate, fă-ne fericiți să fim!

Mulțumescu-Ți, Ție, Doamne!

Mulțumescu-ți ție noapte
Că m-ai odihnit puțin.
Stelele mi-au fost aproape,
Visul dulce, somnul lin!

Mulțumesc rază de soare
Ce m-ai mângâiat în zori
Dându-mi binecuvântare
Prin lumina ochilor!

Mulțumesc în mod firesc
Păsărelelor din pom
Ce cu zarvă mă trezesc
Risipind vălul de somn

Care încă îmi mai ține
Trupul cald, prizonier,
Ca a ochilor privire
Să nu cate către cer

Răsăritul și lumina,
Ca astfel să pot vedea
Sau să pot s-ating cu mâna
Și să mă pot bucura

De ale naturii daruri:
Soare, flori și vietăți,
De-ale mării calde valuri,
De-ale vieții stranii porți

Ce se-nchid și se deschid
Către vise și iubire,
Un apus, un răsărit,
Un drum către fericire!

Pașii zvelți sau obosiți
Care calcă ades cu teamă,
Ochii larg deschiși, uimiți,
Către viața ce mă cheamă.

Astfel mă întreb cuminte
Ce mi-e astăzi hărăzit?
Mulțumescu-Ți Doamne sfinte,
De prezentul dăruit!