„Aprozarul” muzeal național…

La cât de impertinenți sunt în feluritele lor „cereri” și „revendicări”, multe menite a induce teme false, urmate de inflamarea unor dezbateri în care, adesea, chiar ei induc conotațiile antisemite reproșate nouă (și reclamate pe la „corifeii” arginților trădării), nu ar fi de mirare ca mâine-poimâine să ceară înființarea (tot la București, că aici le merge!) și a unui „muzeu balcanic”, apoi „european”, „pan-european”, iar, în cele din urmă, „mondial” (!), de „istorie a evreilor și a holocaustului”! Pentru că noi nu le sancționăm tupeul… Dimpotrivă, îi mângâiem delicat cu mănușile de catifea ale politrucilor și îi încurajăm cu promisiuni la care, adesea, nici ei nu speră (ca nivel de consistență și termene de realizare).

Și totuși, nu tupeul, nu aroganța și nici măcar agresivitatea lor media și prin anumite instituții de „corecție” a românilor, sunt cauzele acestei acțiuni continue de intimidare și impunere, ci permisivitatea noastră, asigurată și vegheată politic de către cozile de topor, coloanele de cauciuc și trădătorii intereselor naționale.

În spatele agitației noastre de a ne opune alegerii de către ei a locului unde ar urma să fie realizat muzeul evreimii (și nu se mai vorbește despre „o amenajare”, ci o construcție în sine!), am scăpat din vedere poate cel mai important detaliu al mârșăviei lor. Felul în care s-a trecut de la ideea unui muzeu al comunității evreiești la vehicularea unei formulări „naționale”, aproape status, care, nu doar că va aduce atingere patrimoniului nostru (imobiliar sau funciar, nici nu mai contează, este insignifiant deja), ci va trece într-o nouă etapă procesul de desființare a identității noastre. În paralel, evident, cu supralicitarea prezenței lor, a extrapolării temelor din cutia cu chibrituri din care, periodic, scapără tema holocaustică, nu atât pentru a da foc la țară, că le trebuie, ci pentru a-și asigura perdele de fum. Iar în timp ce noi ne agitam pe tema alegerii locului pe care l-ar vrea ei, s-a ajuns a se vorbi despre un muzeu național, un național punctat atât ca echivalent al prezenței teritoriale a populației evreiești, dar și ca tematică a suferințelor holocaustice.

Astfel, noi ne agitam din cauza impertinenței lor de a impune ei locul viitorului muzeu (încă unul!), dar ei erau deja într-o cu totul altă zonă a „exprimării”! Noi vorbeam despre un muzeu (a priori, ca reprezentare, la nivel de comunitate) din perspectiva posibilității de a fi găzduit undeva prin vastele lor proprietăți, imobiliare și de cult, punctând menținerea acestei cereri în zona unui caracter privat, local, dar ei „lucrau” (și ne lucrau) la nivelul impunerii unei reprezentări naționale dar și a amplasării în zona public-instituțională.

Pentru că nu doar de un spațiu gata construit sau un loc unde să-și alinieze dovezile și, mai ales, „făcăturile” (noi calupuri de „săpun”!) au ei nevoie, ci și de asigurarea unei finanțări, din buzunarul nostru evident, a unei sinecuri la care se vor îndestula și ei, dar și toate acele cozi de topor care le sprijină acum demersurile. Indivizi fără scrupule pe care îi vom regăsi în organigrame, e drept, în eșaloanele doi și trei ale viitorului muzeu, dar îi vom regăsi (deși ar fi bine să-și schimbe și numele, să-l anagrameze „mozaic”, măcar să nu vedem câți „românași” s-au dedat la această trădare)…

Vor să înființeze un „complex muzeal”. Nu pentru ei, căci ei nu își risipesc puțina identitate în fracții, ci pentru  noi… Și ne-au programat „gruparea” într-un tot uniformizator a nu mai puțin de trei muzee, așa, ca într-un soi de „rezervație”, dar pompos numită „complex muzeal”. Sigur, nu ne așteptăm ca în încercarea de a ne scrie o altă identitate să meargă până acolo încât să ne schimbe și numele instituțiilor. Pentru că ar fi prea fățiș!… Cu un Muzeu al satului care să devină, poate, Muzeul gospodăriei țărănești (și a „gospodăririi”, pe model de chibuț!). Și nu se vor insinua nici în numele Muzeul țăranului român! Poate să-l desființeze cu totul, să fie „absorbit” de cel „al satului”! Pentru că ei nu sunt, nu-i așa?!, „niște țărani”, veniți, vorba aceea, din glosa vremurilor, ci urmași de meseriași de bresle și comercianți („niște” unii care își trântesc picioarele peste identitatea noastră, peste etnosul nostru, pe care încearcă să ni le împingă în instituții „rezervații”).

Identitatea ne este „împachetată” de alogeni și venetici… Dar și de acțiunile inconștiente, nepăsătoare ale unor români de bună credință care, în loc să spună un NU clar unor asemenea teme, s-au lăsat învăluiți de ideea asigurării unei dezbateri publice vizând amplasamentul viitorului „muzeu”. Chiar dacă, acest subiect nu doar că nu are ce să caute în spațiul public, dar, pur și simplu nu trebuie să existe! Este un proiect pe care trebuie să-l punem noi între niște limite, ca reprezentare la nivel de comunitate, dar și de abordare patrimonială strict într-un regim juridic privat, nu să-l transformăm într-o dezbatere națională. Pentru că nu are ce să caute acolo.

Și totuși, chiar șefii unor instituții vizate de reorganizarea „muzeală” vin și argumentează, sperând poate că așa vor obține o bunăvoință, pentru a nu fi scoși din zona lor de confort (ignorând că abordarea evreiască nu mai vizează doar spații și sinecuri, ci vorbim deja de conturarea unor limite ale reprezentării și exprimării noastre), acceptă așadar aceste agresiuni, fiind gata să fie parte a unui compromis pentru neafectarea structurilor lor instituționale, punând astfel umărul la generalizarea ideii de utilitate publică a unui „muzeu național de istorie a evreilor și al holocaustului din România”…

Este o eroare fundamentală a acelora care ne reprezintă, și care poate chiar vor să facă tot ceea ce se poate pentru a ne apăra identitatea, dar care, în pofida funcțiilor (sau poate tocmai din cauza posturilor pe care le dețin, în fond, tot sinecuri) au intrat în această discuție, nu doar cu fruntea plecată, dar și cu o permisivitate și o disponibilitate pentru compromisuri, ba, poate, chiar cu înțelegeri gata semnate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*