Maestatea apelor fluviale dunărene a îndemnat dintotdeauna la călătorii și comerț naval. Astfel că, pe malurile sale au apărut orașe și cetăți ce au dezvoltat și apărat acest avantaj economic. Una dintre aceste locații se află pe malul drept al fluviului. Este vorba despre Silistra sau Dârstor, oraș port la Dunăre, situat în nord-estul Bulgariei. Acesta este și centrul administrativ al Regiunii Silistra și unul din cele mai importante orașe din regiunea istorică Dobrogea și din Cadrilater. Orașul a aparținut Țării Românești în timpul lui Mircea cel Bătrân, probabil și al lui Vlad Țepeș pentru scurtă vreme și a fost anexat de România după al Doilea Război Balcanic. A fost parte componentă a României din 1913, până în 1940, când a fost returnat Bulgariei în urma Tratatului de la Craiova, tratat impus de Puterile Centrale.
Dârstor reprezintă, de asemenea, originea denumirii cartierului bucureștean Dristor, acesta aflându-se pe ruta către Dobrogea de Sud și implicit, cetatea Dârstorului, în momentul creării sale. Numele său poate veni de la „dârstă”, ca piuă rudimentară acționată de o apă curgătoare, în care se bat dimia, sau postavul cu ajutorul unor ciocane de lemn, dar și „vâltoare”. Sensul mai este și de „a pune pe cineva la muncă”, „a observa atent activitatea cuiva”, „a se obișnui cu munca grea”, sau „loc bătătorit”. Cetatea Durostorum a fost o importantă cetate și oraș roman situate pe malul drept al Dunării, între cetățile Sucidava și Axiopolis. Romanii au construit aici o cetate în anul 29 d.Hr., pe locul unei așezări tracice mai vechi ce și-a păstrat numele de Durostorum sau Dorostorum. Primii sfinți canonizați pe teritoriul actual al Bulgariei sunt soldați romani executați la Durostorum în timpul persecuției lui Dioclețian (303-313), precum Dasie din Durostor și Iuliu Veteranul. Cetatea Durostor devine un important centru militar din Moesia, iar apoi se dezvoltă în timpul împăratului Marc Aureliu (161-180). În anul 388, Durostorul devine reședință episcopală creștină, reprezentând un centru religios creștin al regiunii. Generalul roman Flavius Aetius se naște aici în anul 396. După ce Imperiul Roman se scindează în Imperiul Roman de Răsărit și Imperiul Roman de Apus, orașul (cunoscut sub numele de Dorostolon în greaca bizantină) devine parte a Imperiului Bizantin. Ca localitate a Țaratului Bulgar, Durostolon este cunoscut pentru bulgarii din perioada medievală sub numele de Drăstăr.
Astăzi, în apropiere, se află localitatea bulgară Silistra și localitatea românească Ostrov, din județul Constanța. Totuși, cea mai timpurie informaţie scrisă despre Durostorum o datorăm lui Claudiu Ptolemeu (Claudius Ptolemaeus) din oraşul Alexandria în Egipt, născut în jurul anului 83 şi decedat la începutul guvernării împăratului Marc Aureliu (161 – 180) – între anii 161/163, sau la puţin timp după aceasta. În opera sa „Geografia” (Geographia, III, 10, 5) acesta se referă la aşezarea Dourostoron. În Tabula Peutingeriana (Tabula Peutingeriana), care se păstrează actualmente la Biblioteca Naţională din Viena, este menţionată staţia Durostero pe drumul dinspre Singidunum (Belgrad) – Viminacium (Kostolac, principalul oraş din Moesia Superioară) – Oescus – Novae – Sexaginta Prista şi de acolo, după Durostorum, în jos către nord-est spre Delta Dunării. Cetatea Durostorum s-a dezvoltat treptat, devenind un centrul militar-administrativ important situat pe malul Dunării. Alături de celelalte, aceasta trebuia să apere teritoriile Dunării Inferioare împotriva incursiunilor nesfârşite ale barbarilor din nord. În acest scop, după victoria asupra dacilor din anul 106 d.Hr., aici, din ordinul împăratului Traian (97-117) a fost instalată una dintre unităţile militare ale Imperiului Roman – Legiunea ХІ Claudia. Predomină părerea că numele oraşului Durostorum are o origine traco-getică (unii îl traduc ca „cetate solidă”, „dură”…), care cel puţin atestă continuitatea din toponimie. La instalarea legiunii romane (care număra în jur de 5.000 militari) s-a început imediat ridicarea unei tabere permanente bine fortificate, iar lângă tabăra legiunii a început formarea canabae-lor şi vicusului, în care sunt cazaţi veteranii. Dintr-o inscripţie romană de pe timpul împăratului Antoninus Pius (138-161), descoperită la Silistra, aflăm că cetăţenii „Canabae-lor Elieve ale legiunii ХІ Claudia” – Gnaeus Opius Soterh şi fiul său Opius Soter, au înălţat un templu zeului suprem Jupiter. Împreună cu militarii legiunii se deplasau şi persoane civile – meşteşugari, comercianţi, emigranţi din teritoriile întregului Imperiu Roman şi în special din provinciile estice, care au contribuit la prosperitatea materială şi culturală a oraşului.
Durostorum este inclus în reţeaua drumurilor romane. Prin el trecea una din magistralele determinante pentru structura imperiului – drumul periferic dunărean de la Roma prin Vindibona (Viena) până la ţărmul vestic al Mării Negre. Al doilea drum, care începea la Durostorum, traversa provincia Moesia şi ajungea până la capitala Marcianopole. Dezvoltarea economică rapidă a Durostorumului, precum şi poziţia sa strategică importantă nu au rămas în afara câmpului de vedere al puterii centrale. În jurul anului 169 Marc Aureliu (161-180) – împăratul-filozof, ridică oraşul la rang de „municipiu” (oraş roman cu autoadministrare), iar locuitorii săi devin cetăţeni romani cu drepturi depline. Dovada comemorativă a acestui eveniment o reprezintă o inscripţie latină din Silistra, în care citim „Atotputernicului supremului (zeu) Jupiter şi Junona împărăteasa pentru izbăvirea împăratului Marc Aureliu August şi a municipiului Aurelian Durostorum (a fost înălţat acest altar) de către duumvirii Gai Terentius Horodian şi Lucius Humerius Pontic…” În paralel cu municipiul se dezvoltă şi vicusurile (satele) din apropierea acestuia. Într-o inscripţie din anul 209 sunt menţionaţi veteranii cu statut de „consistentes” (cetăţeni romani care locuiesc în aşezare), locuitorii care sunt denumiţi „vicani”. Din a doua jumătate a sec. ІІ şi în special în sec. ІІІ, raionul Dunării Inferioare devine zona incursiunilor „barbare”, începute prin invaziile costobocilor, carpilor şi goţilor. După lupte crâncene, goţii şi carpii au reuşit să cucerească Durostorum şi cetăţile înconjurătoare şi să aducă daune importante sistemului defensiv şi economiei oraşului. Pe parcursul ultimelor decenii în cadrul săpăturilor arheologice au fost cercetate sectoare din zidurile cetăţii construite în timpul Legiunii ХІ Claudia şi a sistemului de fortificaţii din antichitatea târzie, reţeaua stradală de alimentare cu apă şi canalizare, vile, construcţii şi locuinţe romane, băi, cuptoare, construcţii funerare, etc. Este impresionant cavoul de la sfârşitul sec. ІІІ al unui important magistrat roman din centrul necropolei Durostorumului, aşezat în sarcofag cu sceptrul de lictor, fibulă din aur, inel şi podoabe, centură din argint cu cataramă aurită, săbii bogat ornate cu aur, argint şi pietre preţioase şi în cele din urmă cu carul, decorat cu statuete de zei şi animale, care nu are analog printre monumentele artei Romei târzii. Există zeci de înhumări bogate în sarcofage şi cavouri din piatră din secolele ІІІ-ІV cu podoabe preţioase şi inventar funerar. În timpul guvernării lui Dioclețian (284-305) şi Constantin cel Mare (304-337) au loc modificări structurale profunde ale Imperiului Roman, care îşi găsesc o reflectare puternică în viaţa economică, politico-militară, religioasă şi spirituală a Durostorumului. La începutul sec. ІV sistemul de apărare a oraşului este lărgit şi întărit. Este restaurată fortificaţia taberei legiunii, iar pe malul râului Dunărea a fost construit un castel bine fortificat sub formă de poligon cu port. Între tabără şi castel s-a dezvoltat oraşul antic târziu, unde au loc mari demolări la sfârşitul sec. ІІІ şi ІV şi construcţia unor noi clădiri publice şi particulare în cea de-a doua jumătate a sec. ІV – V. Un semn al prosperităţii îl reprezintă şi înhumările bogate din necropolă, unde a fost descoperit cunoscutul cavou cu picturi murale. Este simptomatic faptul că în această perioadă de viaţă a imperiului intensă şi plină de inovaţii, Durostorum se află în atenţia însuşi împăratului Diocletian, care l-a vizitat a doua oară la 8 iunie 304. pe lângă realizarea unor proiecte de construcţii şi administrative importante, vizitele împăratului ar fi putut fi cauzate şi de procesele împotriva puternicei comunităţi creştine din Durostorum. Orașul se transformă într-un centru important al creştinismului timpuriu din Dunărea Inferioară, ceea ce explică şi deschiderea unei catedre episcopale încă din anul 380. Prin afirmarea oraşului drept catedrală episcopală, s-au impus modificări urbanistice. Astfel, aproximativ în centrul Durostorumului, între tabără şi castel, este înălţată o impunătoare bazilică timpuriu creştină cu trei naosuri cu o lungime de circa 35 m. La răsărit de aceasta se afla o impunătoare construcţie publică (17х12 m) cu o sală impunătoare şi absidă, iar înaintea ei a fost descoperită o mică baie. Nu este exclus ca acesta să fie palatul episcopilor din Dorostol, sau reşedinţa guvernatorilor oraşului din sec. V-VІ. Între cea de-a doua jumătate a sec. ІV şi sfârşitul sec. VІІ, Dobrogea şi Durostorum au fost supuse unor invazii neîncetate şi au fost arena impactului dintre civilizaţia antică târzie şi lumea barbară.
În anul 376 în apropierea oraşului au năvălit sute de mii de goţi, care peste doi ani au ruinat provinciile de răsărit ale imperiului şi au incendiat Durostorum. Totuşi, la sfârşitul sec. V, oraşul a reînviat, pentru a trăi o nouă înflorire sub Iustinian cel Mare (527- 565). Atunci fortificaţiile au fost refăcute şi lărgite, viaţa concentrându-se după zidurile puternice ai castelului sub formă de poligon de pe malul Dunării. După Iustinian cel Mare, în sec. VІ şi la începutul sec. VІІ, Dorostol devine avanpostul principal al imperiului împotriva avarilor şi slavilor, care, totuși, în anul 578 este cucerit şi distrus de avari şi slavi. Conform descoperirilor monetare şi altor surse, la sfârşitul sec. VІ Dorostol (în sec.VІ se folosea forma grecească a denumirii Durostorum – Dorostol) este reconstruit din nou, pentru a continua să existe ca un avanpost al Bizanţului la Dunărea Inferioară, până la venirea protobulgarilor (la sfârşitul sec. VІІ), conduşi de hanul Asparuh (680-701).
Existența acestor fortificații dunărene milenare sunt dovada clară a importanței ce era acordată acestei căi fluviale încă de la începutul istoriei pe aceste meleaguri.
Lasă un răspuns