Poezie patriotică de Lhana Roma-Nova

Se întreabă cerul

Se întreabă cerul, zi de zi…

De ce, în lume, mor copii?

 

Oare, dânsul… să nu ştie

cum e să plângi pentru glie?

Poate dânsul a vedea

pământul ce ne durea?

 

Nu gândeşte cum ar fi

s-aibă în inima’i făclii

de speranţă, nemurire,

când toți solii îţi dau de ştire

prin săbii și foc, topoare,

prin răpire de odoare

cum că, ţara, vor să îți ieie

şi să-i pună lacăt, cheie,

să te arunce în pustiu

grav rănit şi totuşi viu

ca să vezi, cu-a ta inimă,

cum că ţară-i sinonimă

cu altarul pângărit

din apus la răsărit

de acei’ ce l-au râvnit?…

 

Tu, în greaua’ţi agonie,

te întrebi… ce-ar fi să fie

jertfa ta neprihănită,

o iubire infinită

ce-ar ajunge în vârf de munte

şi, degrabă, să-i înfrunte,

să-i ucidă bob cu bob

pân’ la ultimul neghiob,

ce-ar ajunge în colţ de piatră

şi le-ar stinge focu’ în vatră,

să-i arunce în iad, în smoală

ca să uite de răscoală

iar, din inima’ţi rănită

şi din flinta’ţi ruginită,

vei pica un strop de sânge

pe care nu-l pot înfrânge

nici sultani, nici împăraţi

(cât ar fi de îngâmfaţi!)

şi-acel strop va fi, îndată,

o iubire adevărată

făr’ de mamă, făr’ de tată?…

 

Va învăţa să gângurească

doar pe limba românească

fiindcă îl duce, cu împrumut,

cucul cel mai de temut

într-un cuib necunoscut

unde el va fi crescut

după legi nicicând prescrise

ce-i vor fi şoptite în vise,

după legi nicicând aflate

de cei ce râvnesc palate!

 

Astfel… se va ridica,

țara, a-și revendica

și va fi de neînvins

de toți cei ce au pretins

o bucată de țărână

dacică și prearomână,

îi va preschimba în cucută

să le fie mai plăcută

celor ce vor mai dori,

țara sa… a cotropi,

ură, în dânsa, a stropi!

 

Poate cerul să zâmbească

de întrebarea-i nefirească

dar.. de ce n-ar înțelege

că nu poți, roade, culege

de pe țarina română

unde nu-i altă stăpână

decât limba românească,

acea cetină cerească

ce ne încântă, zi de zi,

visul ce-l vom hărăzi,

singura ce ne exaltă

sufletele laolaltă

și, de ce n-ar înțelege

că nu-i leac ca să dezlege

pe Traian de Decebal,

nici în scris și nici verbal?!

 

Leacuri… sunt a dezlega

pe toți cei ce-ar renega

țara noastră în vreun gând

și va fi cât de curând,

fără a mai sta la rând!

 

Se întreabă cerul zi de zi…

De ce, în lume, mor copii?

 

Dânsului… i-aș da răspuns

că nu e nicicând de-ajuns

jertfa cea neprihănită

pentru țara ta rănită

și nu poți a vindeca

fără a ipoteca

darul tău cel mai de preț

visului cel îndrăzneț,

nu poți șterge cicatrice

fără a-ți crește tectrice

peste inimi sângerânde,

de unire (azi… flămânde!)

într-un singur trup divin…

Să împlinești al tău destin!

 

De aceea, țara îţi este

înger cu aripi celeste

iar copiii, dacă îți mor,

îi vor fi de ajutor

să-și găsească propriul zbor!…

 

Mărite Cuza, ne salvează!

N-a fost uşor ca să înfrunţi Poarta

şi numai Tu şti cum a fost

dar, preaînţelept, ai schimbat soarta

în ziua sfântă, zi de post!

 

Şi, sfântă, v-a rămâne în veacuri

şi sfânt vei fi, al meu Român,

căci, ale tale sfinte leacuri

ne-au preasfinţit pe-acest tărâm.

 

Credeam că suntem blestemaţi

de dacii noştri, de romani,

de-acei strămoşi adevăraţi,

Zamolxis cu ai lui titani.

 

Gândeam că suntem pedepsiţi

de zeii ce n-au fost trădaţi,

de heruvimi, arhangheli, sfinţi,

de-ai lui Traian şi Decebal, soldaţi.

 

Dac-am fi fost, însă, uitaţi

de Dumnezeu, de Duhul Sfânt,

cenuşă în vânt şi fără fraţi

ne-am zvârcoli, azi, în mormânt.

 

Al nostru crez, al nostru neam

a fost doar unul şi va fi,

de-a pururi, steaua la un geam

în care chicotesc copii.

 

Nicicând cotropitori, duşmani,

pentru vecini şi-alte popoare,

bogaţi, de-am fost, ori prea sărmani,

noi am luptat pentru onoare.

 

Credinţa doar, pământul sacru,

prea româneşti, prea nestemate,

murim pentru un fir de acru,

pentru părinţi, soră şi frate.

Căci, nemurirea vom afla

de nu trădăm nicicând, nicicum,

pe cei ce-au botezat şi-or boteza

români pe românescul drum.

 

Un singur drum avem în lume,

acela ce ne-a fost redat

într-un ianuarie anume

de Cuza, domn şi împărat.

 

Primit-am calea sfântă în dar

în zi de iarnă seculară

când s-a rescris în calendar

a noastră ţară milenară.

 

E calea noastră, e destinul

cu care-am fost încredinţaţi,

oricât de aspru fi-va chinul,

nu vom trăda de-am fi trădaţi.

 

Nu vrem fraţi vitregi şi surori

de altă mamă sau alt tată

dar, vom zbura până la nori

să cerem zeilor… o fată.

 

Să le-amintim din când în când,

de ne vor da vreo ascultare,

că ne-a trecut demult un rând

şi-am îngheţat printre hotare.

 

Încă străini în ţara noastră,

străină limbă românească,

Mărite Cuza, dumneavoastră,

de ce îi lăsaţi să vă rănească?!

 

Pe noi cu cele trei Divane

destul de mici, precum se pare,

neputincioşi printre liane,

ne pot răni rechini şi fiare.

 

Mărite Cuza, ne salvează! Încă o dată!

Ne ia de mână, mare, mic,

ne-ajută să găsim o fată

ce-a fost răpită de-un… amic!

 

Ea are taina de botez,

nume de sfânt, părinţi români,

doar tu eşti ’cela ce cutez’

a te lupta cu-ai săi stăpâni.

 

Când vei ajunge s-o întâlneşti

să-i strigi scump numele, Moldova…

Ea, te-a iubit! Tu, o iubeşti!

Nu-ţi va întoarce, în vreun fel, vorba.

 

S-o iei încet-încet de mână,

să nu trezeşti pe-acei stăpâni

dar, să nu laşi nici o fărâmă

ci, ne fă, iarăşi,… Români!

 

Făr’ de dânsa, astăzi suntem pe jumate

Românie şi români

iar, de n-o salvăm degrabă, vom fi una nulitate…

Fără ochi şi fără mâini!…

 

Dă-ne ochii înapoi,

ni-i deschide pe vecie,

ni-i deschide pe-amândoi

şi îi fă unul, să se ştie!

 

Dă-ne braţele pierdute

să simţim a ei căldură,

s-o închinăm pe-a noastră frunte

că, de nu, din nou, ne-o fură!…

 

Căci, trupul de este zdrenţuit

ori e rupt în bucăţele,

sufletu’i a fost demult înlănţuit

şi, în lanţ, ce mai inele!…

 

Dar, dacă sufletu-i zdrobit

bucată cu bucată,

trupul e liber, e înrobit

şi-i amândouă, deodată!

 

Însă, de-s duse la surghiun

şi trup, şi suflet, într-o clipă,

în ziua sfântă de Crăciun,

îngerii toţi pierd o aripă.

 

Precum ştim, pe fata noastră

cu-al său suflet, cu-al său trup,

au răpit-o pe fereastră

şi din ea, bucăţi, tot rup.

 

Mărite Cuza, ne salvează!

Ne fă români adevăraţi!…

De-o sută de ani durează!

Suntem prea împovăraţi!…

 

Rugat-am zeii din vechime,

rugat-am zei contemporani,

cerut-am doar o românime

ce-a fost pierdută printre ani.

 

Nu ştim să ne închinăm cu slavă

la cei ce ne-au vândut atunci

dar, spumegăm şi suntem lavă…

Vin’ de ne ia să ne arunci!…

 

Ne-aruncă peste gardul rece

şi peste sârma prea ghimpată,

să curgă sânge ce va trece

din Prut în Nistru, ca pe hartă!

 

Să curgă sânge în Bucovina

ce-a fost uitată într-un cui

când cei ce-agaţă harta îşi uită vina

uitând că au rămas ai nimănui.

 

Ai nimănui, cu ei, deodată,

şi noi suntem uitaţi, valahii, ardelenii,

toţi moldovenii vitregiţi de soartă,

câmpenii, şi muntenii, şi delenii.

 

Poţi să mai speri a fi românul

ce crede că e liber, al său stăpân pe veci,

când simţi cum creşte în tine chinul,

când viză îţi cer de vrei să treci? …

 

Mă mint că sunt acel român

ce s-a eliberat, mai ieri, pe sine

dar ştiu că, încă, am stăpân

şi îmi e aşa ruşine!…

 

Tu, petală

Tu, Petală de trifoi,

te-au răpit de lângă noi

puii negri de strigoi!

 

Tu, Petală, să le spui

că şi Alexandru Întâi

s-a înţeles cu otomanii

să te fure hoţomanii

dar, n-a fost pre totdeauna

căci s-a terminat cu gluma,

pacea de la Bucureşti

a făcut să fii ce eşti,

au uitat cei doi stăpâni

că petala-i de români

şi-au uitat că doişpe sunt

doar apostoli, păr cărunt,

cine ar mai îndrăzni,

pe apostoli… a-i răpi?!

 

Dacă-l răpeşti pe Hotin

viața-ți e de cabotin,

vei cerși din poartă în poartă

pâine, apă și o roată,

tu, pe toți, îi vei ruga

ca pe roată a te înjuga

să te învârtă, să te tragă,

să te scape de desagă

căci, desaga-ți este plină

de păcate și de vină

numai că nu vei găsi

ajutor printre cei vii!

 

Ai grijă unde-ți coci coca

fiindcă, de-o furi pe Soroca,

vor rămâne fără pâine

toți copii tăi și-un câine,

foame li-i și-ar vrea să moară,

trupurile să nu-i doară

dar nu crede că-i ușor

dacă tu ești cel dator,

vor începe să își mănânce

pe-al lor tată și s-arunce

cu bucăți de carne, oase

care au rămas neroase

drept în sufletu-ți pustiu

și vei vrea să nu fii viu!

 

Nu te-atinge de Orhei

când iubești floarea de tei,

floarea se va răzbuna

căci, parfum, nu-ți va mai da.

vei afla că-i primăvară

doar când teiul o să înfloară,

tu aștepți, aștepți, aștepți,

într-o noapte de deștepți

și-o să vezi că în teiul tău

a înflorit doar ceasul rău!

 

Vei duce viață de lotru

de gândești să-l iei pe Codru,

nimeni nu-ți va da să bei

apă dulce de știubei,

păsările vor tăcea,

triluri nu-ți vor mai cânta,

fagul însuși te refuză

dacă vrei să-i ceri o frunză

ca să-ți fie pernă, pat,

vei dormi nemângâiat!

 

Pe Bender să nu-l ataci

că-i păzit de cinci ortaci,

nu au somn, nu au odihnă

când te știu cu așa vină,

te vor lua de subțiori

și te-or arunca la nori

să te facă tunet, fum,

arzi în Iadul plin de scrum,

de le spui o vorbă bună,

milă… au, te fac furtună!

 

Cu Lăpușna nu-ți va merge

fiindcă are trei toiege

și în cap, la fiecare,

a pus câte-o lumânare

ca să lumineze calea

tuturor ce își iau valea

de pe-acest pământ străbun,

județ mare sau cătun,

una dacă’ți va aprinde

fericirea te cuprinde

dar, cum n-ai dat înapoi

ce furat’ai de la noi,

te va împinge în abis

unde e mereu deschis!

 

Crivățul… când va bătea,

ai tăi ochi… îi va scotea,

îi va împrăștia în zări

să-ți treacă de furt de țări,

îi va bate în nicovală

ca să nu mai dai năvală

la românii de la Nistru

să le faci traiul sinistru

și-o să strigi Cahul, Cahul,

dă-mi ochii că nu mai fur!

 

Dar, Greceni nu îți va ierta

păcatul de-a ne fura

țara ce ne-a fost lăsată

de Traian și înc’un tată,

Decebal –  rege viteaz

care pentru noi stă treaz,

cu-a sa mână ne îndrumă

ca să-ți dăm cu toți de urmă,

să te aruncăm la stele,

să te tragem prin inele,

să te aruncăm la zei

căci…  nu te-or ierta nici ei!

 

De-ajungi la Cetatea Albă,

vei vedea la gâtu-i salbă,

nu gândi ca să i-o furi

fiindcă-i plină de-ai săi nuri,

știe cum să te seducă

într-un pat din coji de nucă

și să-ți toarne în pahar

picătura de amar,

șoapte dulci dar… otrăvite,

pentru tine-s potrivite,

tu, cum ești de fel hapsân

vei căta la ea în sân

şi începe să te mângâie

vipera de la călcâie

iar, când vei sări ca ars

(vrând să faci încăun pas)

vei vedea că peste tot

viperele și-au pus cort,

te-or îmbrățișa puțin

ca să mori… fără de chin!

 

Când mergi spre Hotărniceni,

ar fi bine ca să cerni

gândul rău de gândul bun,

să nu furi pământ străbun

fiindcă… brazdă, vor întoarce

peste trupu-ți cu cojoace

și’or pune boii la plug,

tu să ari – ei te împung,

coarne mari de semilună

semăna-vor mătrăgună,

tu s-o ari și ea să crească,

otrava’i să te hrănească!

 

Nu încerca să furi Chilia

unde doarme ciocârlia

căci ea începe a blestema

când pe cap poartă basma,

să trăiești pe sub pământ,

să n-ai loc nici în mormânt,

să ajungi să te târăști,

prietenii să ți-i urăști,

să te îndoi ca salcia,

trupul a-ți încopcia

toți românii vitregiți

(încă… nereîntregiți!)

cu piroane cu trei dinți

ce, deloc, nu stau cuminți,

ci încep să se întoarcă

și degrabă să te toarcă

fir cu fir (cât mai subțire!)

să nu cazi în amorțire,

fir cu fir dar… cât mai des,

să vedem de’ai înțeles

și acum, și pe vecie…

Nu te-atingi de-a noastră glie!

 

Iar, de-l furi pe Ismail,

pielea’ți se vinde… la kil!

vor veni toți tăbăcarii

să-ți dezlege brăcinarii,

te vor pune în cui trei zile

ca să scoată multe kile

și nu vor chema Divan

ca să-ți pună preț vreun ban,

nu vor face judecată,

te vor vinde… la bucată!

 

Tu, Petală de trifoi…

te-au răpit de lângă noi

puii negri de strigoi!

 

Tu, Petală… să le spui

să-și mai pună pofta în cui

fiindcă cele trei petale

ce-au rămas cu mare jale

au rugat un călător

să le sară în ajutor

și, precum mi-au spus ieri… mie,

nu va trece o veșnicie

pân’ să-și poarte noul nume

o petală dusă în lume.

Basarabia din noi

se va întoarce la trifoi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*