Aurul ca „arginți” ai trădării…

Și totuși, cel mai bine în toată această afacere, pare a fi jucat chiar Mugur Isărescu! A pozat în apărător al importanței menținerii aurului „afară”, nu neapărat la Londra, a venit cu explicațiile necesare unei asemenea decizii, din perspectiva acoperirii credibilității noastre pe piețele internaționale, a părut că ține, nu neapărat cu țara, cu noi, cu românii, pentru că pe astea le-am fumat de când a decapitalizat sistemul bancar românesc de entitățile pur autohtone, ci măcar cu Banca Națională. Pentru că o bancă națională incapabilă să aibă o rezervă semnificativă afară, pentru acoperirea internațională la nivel de tranzacții, carduri, garanții pentru împrumuturile și, mai ales, pentru nivelul de bonitate, este asemenea țării ajunsă într-o asemenea situație. Lipsită de relevanță, credibilitate, influență, posibilitate de coordonare și impunere a regulilor pe propria piață.

Or, care este interesul guvernanților de avea o bancă centrală slăbită? Pentru că simpla strategie de a face acest lucru, pentru a transfera treptat competențele BNR spre un departament din Ministerul de Finanțe, sau chiar din Guvern (pentru că nu degeaba îl plusezi în funcția de vicepremier pe ministrul de finanțe, nu?!), pare deja depășită în evoluție, la nivelul de dezagregare a credibilității instituționale a Băncii Naționale, fiind mai degrabă o aservire a competențelor spre un „ordonator” bancar de afară (și nu din Europa ori Statele Unite).

Mai contează de ce s-a vândut Mugur Isărescu, acceptând poziția impusă de partidul de guvernare?

Mai are importanță momentul în care a făcut acest lucru? Să fie acum, când s-a văzut pus la zid de decizia CCR de a declara legea de aducere a rezervei de aur în țară ca fiind constituțională, ori, care cumva, de la bun început, când poza în cruciat în numele aurului românesc, și asta doar pentru a forța puterea să-i ofere ceva? Un răspuns parcă tot mai evident, nu-i așa?!… Pentru că un om care de trei decenii a tot făcut compromisuri nu poate ființa altfel în logica prezenței sale „matusalemice” în fruntea BNR, aproape „zidit”, și fără șanse de a intra vreodată „în adormire” (masonică, desigur), de a-și savura în tihnă vinurile bătrâneții, nu mai poate exista dară în afara „compromisurilor”, în fapt trădări și vânzări ale intereselor naționale, ale țării, ale oamenilor, pe spuza noastră, pe aceea încovoiere a celor rămași în țară la nivelul unui nivel de trai vecin sărăciei.

Așadar, de ce să aduci rezervele de aur în țară când discuția, firească, privind spre oricare stat din preajma noastră, este alta. De ce nu a mai cumpărat Banca Națională aur? De ce nu s-a îngrijit de consolidarea rezervelor în așa fel încât să nu fie nevoie ca un guvern să ceară aducerea aurului în țară pentru a supraviețui costurilor create de promisiunile electorale?

Răspunsul este simplu, cinic, direct, nepopulist: pentru că nu despre asta a fost vorba!…

Aurul nu trebuie adus în țară pentru că Executivul se află în pragul unei incapacități de plată. Nu are nici o legătură. Aurul trebuie adus acasă pentru a lăsa țara slăbită pe piețele internaționale, o țară vlăguită fiind mult mai greu de protejat în fața atacurilor care nu au încetat de trei decenii (ba, mai mult, în ultimele luni acestea s-au înmulțit pe măsura a trei decenii comprimate în câteva zeci de zile).

Dacă aveam nevoie de aur „la intern” era simplu: exploatam! Vorba aceea, dacă îi dădeam pe mână lui Gabi Firea o companie de exploatare, aur făcea din pământul de la Roșia Montana. Până și ea!

Dar nu s-a vrut exploatare românească în interesul României.

Cum va justifica BNR această schimbare la față în privința rezervei de aur aflate la Londra? Răspunsul îl avem deja prin felul în care omul cu șobolanii comunicării de la BNR a ieșit, în imaginea aia de moșuleț care poate spune orice (doar e simpatic și blajin, nu?!), subliniind că acum chiar este mai bine să aducem aurul în țară! Sigur, nu pentru că așa spune CCR (în fapt, Curtea nici nu a spus asta, ci doar a confirmat constituționalitatea legii aducerii aurului în țară, nepronunțându-se, nici nu era treaba ei, asupra oportunității, morale, juridice, istorice), ci pentru că „s-a vorbit deja prea mult și penibil” pe acest subiect. Adică, Banca Națională a României a fost învinsă de „fake”-urile și „news”-urile combinate din șopârlițe și acuze aruncate dinspre politic și guvernanți! Penibil pentru BNR să-și justifice „răsucirea” prin faptul că atât s-a „vehiculat” că mai bine aducem aurul în țară, „să terminăm cu prostia asta”, nu?! Și descalificant căci, dacă din atât a fost îngenuncheată, cum să răspundă ea atacurilor directe asupra sistemului nostru bancar?!

Întrebarea însă tot rămâne: de ce să aduci lingourile de aur acasă când ai suficiente zăcăminte să exploatezi pentru cât ai nevoie? Poate doar dacă acestea nu mai sunt ale noastre sau doar dacă nu vrei să slăbești țara până la ultimul șurub… În fond, ce este mai valoros: aurul de la Londra sau aurul neexploatat de la Roșia Montana?!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*