„Amnistia” vinovaților fără (de) vină…

Adevărul e că ăștia te-ar pune să cumperi și funie de ștreang în baza măsurilor de „corecție” fiscală… Apoi ar spune că nefericitul și neatentul contribuabil nu a înțeles bine „metodologia” de utilizare… Că, de fapt, nu era funie de ștreang, ci o biată sfoară pentru legat cutiile cu actele justificatoare necesare la Fisc…

Așa și cu măreața amnistie fiscală pentru persoane fizice. O măscăreală sinistră care nu este nicidecum o iertare a contribuabilului de anumite datorii fiscale, ci o corecție a erorilor fiscal-guvernamentale, o evitare a eventualelor acuze și procese pentru abuzul și neglijența în serviciu a funcționarilor statului.

Și nu este vorba că s-au speriat cumva guvernanții că s-au trezit românii și au aflat despre dreptul lor de a contesta impunerile fiscale abuzive. Și nu a venit nici vreo firmă de avocatură să transfere acțiunile de apărare ale românilor, dinspre abuzurile făcute de fel și fel de executori (oricum, remarcabilă înmulțirea proceselor câștigate de români, cu ajutorul unor firme de avocatură, împotriva societăților de executare silită ce păreau infailibile), înspre reprezentarea unei jumătăți de milion de români nedreptățiți de Fisc. Și nici nu trăim încă vremurile în care Statul să se teamă el pentru greșelile și abuzurile angajaților lui, în care dreptatea să se instituie „da capo al fine” pentru o speță dovedită în Justiție fie și pentru un singur nedreptățit. Dar cei 600 000 de mii de români, cu tot cu familiile lor, reprezintă o masă electorală. Și de ce să nu le ștergi vorbele de ocară de pe buze chiar în prag electoral?…

Nu contează că, în realitate, se înlătură un abuz al statului împotriva acestor oameni! Important este să ambalezi acțiunea și să o „vinzi”, dacă tot o să ai o pierdere pe neîncasarea fiscală, în ceva pompos și populist. Pentru că atât de mărinimos este statul „pomelist” că, iată!, îi iartă și pe cei fără nici o vină…

Guvernul PSD va amnistia 600 000 de români! Păi’, nu este aceasta o realizare de pus pe bannerele și pancartele paiațelor siderate, tot mai fugărite prin piețele publice?

Doar că amnistia nu ar trebui să șteargă din trăirile oamenilor stările de nedreptate ori amintirea atacurilor de panică la aflare veștilor că erau datori la fisc pentru ceea ce nu realizaseră. Pentru că despre asta este vorba în măreața amnistie: ștergerea impunerilor decise abuziv de Fisc la valoarea salariului minim pentru contributorii care au realizat, de fapt, venituri sub pragul minim de la care se puteau face aceste opriri.

Or, pentru fricile, teroarea, dramele produse de toate acele hârtii întocmite și expediate cu atâta indiferență de angajații statului (care erau conștienți de abuzuri, dar erau prea comozi să le sesizeze, prea timorați poate să le arate că acolo este ceva în neregulă, dar mai ales prea îngrijorați de propriile locuri de muncă pentru a se pune rău cu șefii), cine va plăti?

Unde sunt însă partidele de opoziție? Unde este societatea civilă? Cu toții aleargă acum după iepurii împrăștiați de partidul de guvernământ. Inclusiv prin personajele trimise în teritoriu, chiar așa, pe post de momeală, pentru a fi alergate prin piețe de aceea parte de îndreptare a rostului unei Agore… Pentru că dacă acest proces de corectare a erorilor și ororilor din sistemul de determinare fiscală va fi făcut sub eticheta de „Amnistie”, când vor fi trecut alegerile, și ne vom opri pentru a înțelege despre ce a fost vorba sub șarjele europarlamentarelor, va fi prea târziu, iar cei „amnistiați” nu își vor mai putea cere dreptatea în instanțe pentru abuzurile la care au fost supuși.

În fond, amnistia este un proces care, asumat și recunoscut, fie și prin inacțiune de către parte vizată, înseamnă a admite tocmai existența faptei reproșate (în cazul acesta, nealinierea fiscală a contributorilor, ca obligații de plată sau nerespectarea unor termene știute doar de Fisc). Doar nu poți fi „iertat” fără ați asuma vina, nu?… Nu poți fi parte a unei amnistii fără a accepta chiar „miezul” juridic: fapta…

Este o mizerie și o stare de nelegiuire generală. În care penalii nu sunt șterși din opisurile de încadrare juridică prin „amnistii”, pentru a nu le rămâne în istoricul juiciar faptul că s-au bucurat de îngăduința societății, prin instituțiile statului, în schimb, cei nevinovați, indexați din erorile și abuzurile sistemului, sunt „iertați” prin amnistie. Pentru că tot cei fără vină trebuie să rămână cu impresia că au beneficiat de o bunăvoință a statului și nu care cumva să se ia la harță cu acesta pentru politicile fiscale abuzive și discreționare datorate indiferenței, neprofesionalismului și servilismului față de șefi a unor funcționari publici.

De aceea, acest proces nu trebuie acceptat sub numele de „amnistie”, ci de înlăturare a propriilor erori de către stat. Chit că acest lucru va complica existența guvernanților, pentru că vor trebui să găsească și niște țapi ispășitori! Ceea ce este mai greu într-un mediu bugetar unde fiecare și-a făcut o „asigurare de birou” ca într-un „sistem Ponti”, ramificat spre șefi, „șefuleți” și „șefime”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*