Istoria neagră: comunismul și Nicolae Ceaușescu

Până în 1944, Partidul Comunist din România s-a aflat în ilegalitate. În momentul ieșirii din clandestinitate, după ocuparea României de către Armata Roșie, membrii partidului comunist se aflau într-un număr restrâns, de doar o mie, adică o minoritate. După înlăturarea abuzivă a vechiului sistem politic și social, nenumăratele atrocități ale noii orânduiri s-au manifestat prin: arestări, deportări, crime, torturi fizice și psihice, muncă silnică, înfometare și dezumanizare până dincolo de limite. Comunismul s-a impus în societățile est europene cu o ideologie radicală care promitea eradicarea sărăciei printr-o reformă care presupunea omogenizarea categoriilor sociale umane, cu alte cuvinte susținea egalitatea dintre oameni, însă o astfel de idee utopică nu a putut fi pusă în practică nici măcar într-un procent rezonabil. Adepții comunismului credeau cu tărie în justiția socială și libertatea umană, însă chiar și cei mai înverșunați dintre ei au căzut victimă sistemului pe care îl serveau din cauza strategiilor perfide ale celor sus puși care reclamau deviaționismul, atunci când poziția le era amenințată.

Un exemplu de luat în calcul este acel a lui Gheorghe Cristescu, primul secretar general al PC din România care a fost exclus din partid, după ce a fost acuzat că a refuzat să urmeze directivele comiternului. Soarta lui Cristescu a fost împărtășită și de către alți membrii fondatori ai partidului comunist român, datorită îndrăznelii lor de a se opune dogmelor comiterniste care afirmau caracterul multinațional al statului român. În timpul marii ,, epurări staliniste´´ au căzut victime mulți dintre susținătorii febrili ai stalinismului. Ca dovadă că Stalin i-a jertfit chiar și pe cei mai fanatici susținători ai săi pentru a-și asigura continuitatea puterii. În România, în prima perioadă a comunismului, lupta pentru putere în partid a dus la o serie de acuzații, excluderi și chiar execuții. Cei mai slugarnici carieriști au câștigat lupta pentru supremație în partidul comunist. Figuri importante ale stalinimului românesc care făceau parte din gruparea moscovită precum: Ana Pauker, care a susținut numirea lui Gheorgiu Dej ca secretar general. Ana a fost arestată în 1922 pentru ultraj și conspirație împotriva Stalui Român, apoi va fi eliminată din conducerea PCR în 1952, cu acuzația de sabotare a politicii de stat privind planul de colectivizarea. Ana Pauker, Rabinsohn pe numele ei de naștere, a fost evreică la origine, născută la Codăești, județul Vaslui. Deși era fiica unui rabin, provenind dintr-o familie religioasă, Ana Pauker s-a înrolat de tânără în rândul mișcării comuniste. Poziția și manifestările Anei Pauker a fost întotdeauna anti-românești prin faptul că a participat activ la numeroasele campanii de arestări, tortură și ucidere a sute de mii de oponenți români ai regimului. Un alt personaj al comunismului stalinist din România care a căzut în dizgrația tovarășilor a fost Iosif Chișinevschi, fost de profesie propagandist principal al PCR în perioada 1944-1957, excluderea sa din Biroul Politic s-a produs în iunie 1957, fiind ulterior reales în partid. Pe numele său adevărat Roitman, având origine evreiască, Chișinevschi i-a fost complice lui Gheorgiu Dej în aranjamentul căderii Anei Pauker de altfel și în asasinarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, cel cunoscut ca fiind intelectualul de frunte al partidului cu studii în avocatură socilogie și economie, care îndeplinise și funcția de ministru al justiție.Pentru rafinamentul și erudiția sa, Pătrășcanu a atras invidia și ura maladivă a colegilor săi de partid, care l-au acuzat de tentații deviaționiste.Pătrășcanu a fost arestat în 1948 cu încriminarea de a fi spion, fiind executat fizic în luna aprilie 1954 după un proces fabricat. Se cunoaște faptul că Pătrășcanu a fost personajul comunsit care s-a implicat cel mai mult în jocurile tenebroase care au dus la răsturnarea conducerii Mareșalului Ion Antonescu. Miron Constantinescu este un alt personaj lugubru al comunismului. La fel ca și Pătrășcanu, Miron Constantinescu s-a situat printre puținii intelectuali de elită ai PCR, fiind sociolog și marxist de pregătire deținând funcția de șef suprem al planificării și ministru al învățământului. După ce a formulat acuze împotriva stilului absolutist de conducere a lui Gheorgiu Dej, Miron Constantinescu este exclus din Biroul Politic odată cu Iosif Chișinevschi, fiind retrogradat din funcție până la moartea lui Gheorgiu Dej, ca apoi să revină în viața politică. Vasile Luca pe numele său real Luca Laszlo, maghiar cu origini evreiești, convertit la bolșevism în anul 1919 când se decide să intre în mișcarea comunistă, este arestat în 1952 cu acuzația că ar fi avut legături cu Siguranța în timpul activității ilegale a PCR cât și pentru sabotarea reformei bănești. El va recunoaște la interogatoriu toate acuzațiile aduse, după care va fi arestat și trimis la închisoarea din Sighet unde își va găsi sfârșitul în 1960. Și nu în ultimul rând trebuie menționat Ștefan Foriș, (Foris Istvan) fost secretar general al PCR pînă în 1944. Se presupune că asasinarea lui Foriș a avut legătură cu suspiciunile de a fi colaborat cu Siguranța, el fiind singurul membru PCR care se afla în libertate în perioada când comuniștii se aflau ilegalitate. Ștefan Foriș a fost lichidat la ordinele Moscovei prin intermediul agentului de influență GRU, Emil Bodnăraș. Foriș a fost supus unui sechestru draconic după ce este răpit din stradă de un comando comunist.

Asasinarea lui Foriș, reprezintă una dintre cele mai mari enigme ale comunismului românesc, fiindcă nu a putut fi reconstituită decât în parametrii ipotetici. Declarațiile contradictorii ale celor care se presupune că ar fi participat la anchetarea sa nu pot decât să adâncească misterul acestui episod controversat. Cert este că în urma luptei pentru putere din cadru PCR a ieșit învingător Gheorghe Gheorgiu Dej. Cunoscut ca participant de frunte al grevelor din 1933 , a fost condamnat la 12 ani de penitență, alături de alți activiști comuniști precum Constantin Doncea, Chivu Stoica, Dumitru Petrescu, Ilie Pintilie cu care a împărțit celulele închisorii Doftana. În tot acest timp ,Gheorghe Gheorgiu-Dej s-a manifestat ca lider al nucleelor comuniste din închisori. În luna august 1944 ajunge la conducerea partidului în colaborare cu grupul moscovit Pauker-Luca, întorși din U.R.S.S. în luna septembrie. Gheorghe Gheorgiu-Dej a fost de profesie muncitor ceferist. Deși la sfârșitul anilor 50, a adoptat poziția unui relativ dezgheț ideologic, încercând să elimine câteva din influențele culturale ale U.R.S.S, apropiindu-se în scop diplomatic mai mult de statele occidentale, Dej a susținut stilul specific al comunismului sovietic în majoritatea timpului cât a fost în fruntea ierarhiei .Sub conducerea lui Dej și la ordinele lui Stalin, a fost decimată elita politică și intelectuală a țării în odioasele închisori de la Sighet, Râmnicu Sărat, Galați, Aiud, Craiova, Brașov, Oradea, Pitești. În anii comunismului din România, cu precădere în prima parte, au căzut victime peste 3 milioane de oameni dintre care 300.000 au fost executați pe motive politice după o judecată superficială. Închisorile și lagărele erau locurile unde oponenții comunismului și nu doar ei, au fost încarcerați, maltratați și înfometați până la dezumanizare. Numele penitenciarilor Jilava, Rahova, Gherla, Târgșor mai trezesc și astăzi fiori la simpla pronunțare printre generațiile care au cunoscut ororile comunismului. În 1949, la ordinele lui Stalin este pus în aplicare proiectul de lucru Canalul Dunăre- Marea Neagră, în cadrul căruia vor participa la construcție zecii de mii de muncitotori din toată țara printre care cei mai mulți deținuți politici, care mulți dintre ei și-au găsit sfârșitul în lagărele de muncă forțată. Gheorghiu Dej a fost direct împlicat în marea teroare împotriva opozanților regimului comunist, ajutat fiind de tovarășii săi cu origini evreiești precum: Ana Pauker, Alexandru Nikolski, Leonte Răutu și alții .De altfel, evreii au fost și cei care au implementat comunismul în România prin intrmediul partidului care a luat ființă în România în luna mai a anului 1921 la inițiativa a doi marxiști intelectuali: Constantin Dobrogeanu Gherea pe numele său real Solomon Katz și Cristian Racovski pe numele său adevărat Kristo Gheorghev Stancev. Partea pozitivă a perioadei comuniste a avut legătură cu dezvoltarea economică prin declanșarea procesului de industrializare, România devenind una dintre cele mai mari țări producătoare de oțel. În data de 19 martie 1965, Gheorghe Gheorgiu-Dej se stinge din viață ca urmare a unui cancer pulmonar. Mulți ani s-a vehiculat ideea că Dej ar fi fost iradiat de către sovietici. Lui Gheorghiu-Dej i-a succedat la putere Nicolae Ceaușescu, acesta devenind secretar general al partidului în luna martie a anului 1965.

Data oficială a nașterii lui Ceaușescu este pe 26 ianuarie 1918, însă certificatul de naștere dat publicității în ultimii ani arată că el s-a născut de fapt pe 23 ianuarie 1918, locul nașterii fiind satul Scornicești, Județul Olt. Provenit dintr-o familie de țărani săraci, Nicolae Ceaușescu a luat contact cu lumea civilizată a Bucureștiului încă de la vârsta de 11 ani, mai precis în anul 1929, când s-a angajat ca ajutor de cizmar la un atelier prin intermediul surorii sale Niculina la care a locuit o vreme. Se pare că, de la patronul care deținea atelierul de cizmărie s-a infestat Ceaușescu cu primele simpatii comuniste. Tânărul Nicolae se înscrie în rândul partidului comunist în anul 1933 unde activează făcând propagandă. La sfârșitul anilor 30´ ajunge la conducerea UTC, dar este arestat pentru activitate revoluționară și își petrece anii războiului în lagărul de concentrare de la Târgul-Jiu acolo unde îl întâlnește pe cel care avea să-i devină protector și susținător, Gheorghe Gheorgiu-Dej. După data de 23 august 1944, Nicolae Ceaușescu este învestit cu funcții importante în guvern și partid. Ceaușescu a deținut funcția de ministru adjunct al agriculturii, din această poziție el a luat parte la campaniile brutale de colectivizare forțată, apoi a fost desemnat șef al Direcției Politice Principale a Armatei Române.După excluderea facțiunii moscovite de origine evreiască Ana Pauker-Vasile Luca-Teoharie Georgescu în iunie 1952, începe procesul de românizare a partidului comunist, acest aspect i-a facilitat lui Ceaușescu calea spre ierarhia PCR, deoarece în 1954 este ales în funcția de secretar al Comitetului Central, ulterior membru deplin al Biroului Politic în 1955. În calitatea acestor funcții, Ceaușescu trebuia să supravegheze foarte strict atât pe cei care erau primiți în rândul partidului cât și pe membrii organelor locale de partid. Ascensiunea lui Ceaușescu i s-a datorat în primul rând lui Gheorgiu Dej, față de care a arătat o loialitate absolută. După congresul al VIII desfășurat în anul 1960, poziția lui Ceaușescu în partid era deja consolidată. Gruparea dejistă se opunea destalinizării complete a țării încercând să adopte un stil naționalist prin care să combată influența economică a U.R.S.S, care urmărea să transforme România într-o bază agricolă a blocului sovietic. Între anii 1963-1964 comuniștii români se detașează de conceptul sovietic comunist adoptând o poziție suverană. Cu toate acestea, stalinizarea nu a fost eradicată total, mai rău decât atât, controlul total asupra societății s-a intensificat până la venirea lui Ceaușescu în prin planul conducerii.Epoca lui Ceaușescu a cunoscut o perioadă de relativă liberalizare între anii 1965-1971 timp în care și-a solidificat statutul de conducător. Ceaușescu a criticat în cadrul ședințelor de partid excesele perioadei dejiste, deși el a fost complice într-o mare măsură acestor abuzuri. Liberalizarea culturii și acceptul divergenței opiniilor, chiar și permisiunea intrării unor trenduri ale modei apusene, au fost strategii bine gândite de Ceaușescu pentru a-și întări poziția de conducător absolut. În demersul obținerii puterii, Ceaușescu s-a bazat pe sprijinul aparatului de partid pe care îl dirijase încă din anul 1955. Partizanii cei mai loiali lui Ceaușescu l-au susținut în funcție până când au sesizat că nu mai corespunde cu imaginea pe care și-o crease în primii ani ai conducerii când promovase virtuțiile unui comunism umanizat încriminând metodele dictatoriale de conducere a predecesorului său. La începutul anilor 70, Ceaușescu demarează un program grandios de transformarea a României într-o țară dezvoltată industrial. Însă politica de liberalizare internă se sfârșește atunci când Ceaușescu suspectează că această reformă poate submina stabilitatea regimului său, drept urmare el optează pentru continuitatea unei linii staliniste combinată cu un naționalism înflăcărat. Divergențele dintre aparatul de partid și intelectualitate în primă etapă au dus la sfârșitul colaborării, pe motiv că Intelectualitatea română privea comunismul ca pe un regim dictatorial, total opus democrației care apăra drepturile și libertățile umane. Pe planul realizării economice, Ceaușescu sprijină concepția stalinistă a planificării centralizate, argumetând importanța rolului proprietății socialiste asupra mijloacelor de producție consfințită de constituție.

Pentru a-și impune autoritatea deplină, Ceaușescu crează în 1974 biroul prezidențial devenind președinte al României și conducător suprem al Armatei, după ce cu cățiva ani în urmă la Conferința Anuală îl schimbă pe Chivu Stoica din funcția de președinte al Consiliului de Stat cu toate că afirmase necesitatea separării atribuțiilor dintre partid și stat. Ba mai mult, Ceaușescu mizează pe o campanie propagandistică împotriva lui Gheorghiu Dej încercând astfel să-i demitizeze rolul jucat pe scena politicii comuniste. Ceaușescu a mers atât de departe cu încriminarea precedentei conduceri încât a solicitat formarea unei comisii pentru investigarea crimelor staliniste comise în anii 50, în care a fost implicat în mod direct Gheorghiu Dej, ca apoi la plenara partidului din 1968 să reabiliteze câteva dintre personajele comuniste care au fost eliminate politic și fizic, în primul rând pe: Lucrețiu Pătrășcanu, Ștefan Foriș și Miron Constantinescu. După înlăturarea vechii gărzi, Ceaușescu înființează Consiliul Securității Statului subordonat total conducerii sale. Orchestarea unui alt moment memorabil de către Ceaușescu a fost atunci când acesta l-a acuzat pe Alexandru Drăghici de implicare în asasinarea lui Pătrășcanu, astfel Drăghici este exclus din partid. În anul 1968 faima lui Ceaușescu se extinde pe plan internațional atunci când dă publicității declarația de solidaritate cu Cehoslovacia care fusese invadată militar de către sovietici, refuzând totodată să se alăture țărilor apartenente Tratatului de la Varșovia. Pe de altă parte Ceaușescu a evitat să acuze U.R.S.S în mod direct pentru acțiunea de reprimare a reformei de la Praga atunci când s-a prezentat la Conferința Internațională a partidelor comuniste susținută la Moscova în 1969 din teama de a nu fi înlăturat de la putere. În schimb Ceaușescu leagă o relație apropiată cu China și Iugoslavia, de altfel și cu țările occidentale în scop diplomatic și economic. Ceaușescu vizitează Statele Unite de patru ori la invitația președinților americani, Richard Nixon, Gerald Ford și Jimmy Carter, iar la rândul său, îl primește în vizită oficială pe Richard Nixon în august 1969. Un alt moment memorabil a fost vizita Lui Ceaușescu și a soției sale la Londra. Regina Marii Britanii se plimbă cu caleașca împreună cu conducătorul român comunist în fața mulțimii adunate. În anii 70´´ Ceaușescu devine o figură tot mai importantă a arenei politice internaționale, datorită implicării sale în conflictele dintre națiunii, având rolul de mediator. În 1974 în timpul celui de al XI Congres, Ceaușescu o promovează pe soția lui ca membră a Biroului Politic Executiv, creând practic o nouă elită politică prin metoda de marginalizare treptată a multor membrii importanți ai aparatului de partid care anterior îl susținuse la putere. De a lungul anilor, Nicolae Ceaușescu devine tot mai suspicios în legătură cu loialitatea tovarășilor săi din partid și după ce experimentează politica rotirii cadrelor considerată un eșec, îi instalează pe membrii familiei sale în poziții cheie din structura conducerii, după care începe declanșarea prin toate mijloacele propagandistice a unui cult al personalității sale și a soției, ce atinge un apogeu grotesc începând cu anii 80. Instalarea Elenei Ceaușescu ca a doua persoană la conducere, va duce la înrăutățirea situației țării. Soția lui Nicolae Ceaușescu, în calitatea sa politică cât și în cea de sfătuitoare apropiată a președintelui țării, ajunge în cele din urmă să influențeze negativ cele mai importante decizii care priveau soarta românilor, în acest mod s-a ajuns ca să se înăsprească și mai mult trăsăturile staliniste ale regimului.

În 1982, Ceaușescu hotărăște ca România să returneze datoriile externe în valoarea de 10 miliarde de dolari pentru a redobândi independența financiară. Banii imprumutați de la organismele financiare internaționale au servit pentru dezvoltarea unor proiecte naționale foarte importante precum: drumul montan Transfăgărășanul, finalizarea lucrării Canalului Dunăre-Marea Neagră începută în anul 1949, Metroul din București, Barajul Vidraru, Hidtrocentrala Porțile de Fier, Casa Radio și nu în ultimul rând gigantul mastodont numit Casa Poporului, considerată a fi cea mai mare clădire administrativă din lume pentru uz civil. Prăbușirea standardului de viață a populației asociat cu însăprirea controlului asupra societății au dus la o stare de nemulțumire generală care s-a agravat foarte mult. De această stare de nemulțumire și ură a populației la adresa lui Ceaușescu au profitat serviciile secrete străine care i-au pregătit înlăturarea încă de la sfârșitul anilor 70´. Se cunoștea faptul că Ceaușescu căzuse de multă vreme în dizgrația sovieticilor, fapt pentru care KGB și-a înfiltrat agenții de influență în structurile de putere de unde au operat activ atât împotriva lui cât și pentru destabilizarea internă a țării. Foștii membri importanți ai PCR care au fost marginalizați sau retrogradați pe linie politică precum: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu și Nicolae Militaru, erau agenți KGB special instruiți pentru a pune în aplicare planul de înlăturare definitivă a lui Ceaușescu. Contrar concepției care afirmă că doar KGB s-a implicat în plănuirea loviturii de stat din 1989, se pare că în această operațiune s-au implicat mai multe servicii secrete din estul și vestul Europei. KGB, GRU și CIA au fost principalele agenții secrete care au lucrat pentru eliminarea lui Nicolae Ceaușescu. Deși în luna martie 1989 Ceaușescu anunța public lichidarea datoriei externe, el refuză să alimenteze populația cu bunurile necesare existenței, continuând cu măsurile austere care îi priva pe cetățenii români de cele mai elementare drepturi. Ceea ce ar fi trebuit să fie o revoluție a cetățenilor români îndreptată împotriva conducătorului și a regimului său dictatorial, s-a transformat peste noapte într-o cruntă lovitură de stat care deja fusese trasată și orchestrată în agenda ocultă a celor care conduc lumea. Adevărul este că nu s-a dorit doar eliminarea politică și fizică a lui Ceaușescu, ci de asemenea și distrugerea independenței statale a României prin dezintegrarea teritorială. Lazlo Tokeș nu a fost doar un pastor oropsit pentru activitatea sa religioasă, el se afla demult timp în vizorul securității pentru implicarea în activități subversive revizioniste care urmăreau anexarea Transilvaniei la Ungaria.

Condamnarea la moarte a soților Ceaușescu după un proces sumar desășurat în condiții ilegale, fără drept la recurs, cu un complet de judecată format din personaje care nu aveau nimic în comun cu justiția, relevă pe deplin faptul că tot ceea ce s-a petrecut la revoluție a fost o înscenare de culise patetică care s-a dorit a deveni tragică pentru a accentua starea haotică generală, astfel ca nucleul politic format din baza intrisecă a aceluiași regim să capete legitimitate la nivel național. Ceaușescu a fost trădat exact de acele organe ale puterii care l-au susținut în poziția cea mai înaltă a politici. El a sfârșit lichidat chiar de către cei care i-au fost complici pentru o vreme în drumul către puterea totală. Peste nelegiuirile săvârșite în timpul lungului său mandat de conducere, lui Ceaușescu i s-au adăugat și alte acuzații care nu aveau legătură cu realitatea, tocmai pentru a-l diaboliza complet. Nicolae Ceaușescu a fost trădat și ucis chiar de către trepădușii propriului său regim politic, nu mai puțin lacomi de putere și roși de parventitism decât el. Rău pentru unii sau bun pentru alții, Ceaușescu este o umbră a istoriei contemporane care încă mai bântuie obsesiv conștiința colectivă a românilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*