Preotul și poetul Dumitru Ichim aparține acelei categorii de oameni care te captivează din primul moment, simțind în privirea lui profunzimea gândurilor sale și o conștiință vie care te inspiră, simpla sa prezență emanând în jur o incontestabilă energie pozitivă.
Traseul vieții lui, impresionant prin evenimentele majore care l-au marcat, îndreptățește cu prisosință un demers hotărât de a i se elabora o biografie. În opinia mea, susținerea poate fi întărită și de faptul că despre această complexă personalitate s-a scris totuși destul de puțin și, cu certitudine, nu suficient. Gen literar deosebit de apreciat, biografia narează viața și activitatea subiectului în ordine cronologică prin înșiruirea evenimentelor debutând cu nașterea și se apropie de perioada recentă. Aceasta consolidează desigur necesitatea antamării unei atari lucrări.
În pragul împlinirii vârstei de 75 de ani, părintele Ichim continuă să fie foarte activ. Pe lângă faptul că este conducătorul unui cenaclu literar, organizează la Câmpul Românesc de la Hamilton „Săptămâna Internațională a Culturii Române”, manifestare anuală ce a depășit 50 de ediții, în acest spațiu românesc autentic, îngrijit și păstrat de peste cinci decenii într-o pitoreasca zonă canadiană a provinciei Ontario. Se mai cuvine adăugat că și actualmente părintele desfășoară o intensă activitate de creație, probând o surprinzătoare forță în mânuirea artei poetice, caracteristică unui adevărat maestru, precum și o admirabilă dispoziție de a îmbogăți literatura română cu noi valori lirice.
Urmând regulile nescrise ale întocmirii unei biografii, se impune, ca prim pas, precizarea datelor biografice proprii, continuând cu anii de formare, studiile și specializările, unice în cazul oricărui titular al unei astfel de scrieri.
Părintele Dumitru Ichim s-a născut la 14 august 1944, cu un ceas înainte de sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Mărie), în localitatea Dărmănești (astăzi, oraș), așezată la extremitatea vestică a județului Bacău, la limita cu județul Harghita, la poalele Munților Nemira, pe malurile râului Trotuș și bazinul hidrografic al afluentului acestuia, râul Uz. Părinții săi, Dumitru Ichim, cântăreț al bisericii de acolo, și Elena Ichim (născută Cămară) au dat fiului lor numele tatălui, Dumitru, nume de sfânt în credința ortodoxă, cea care a apărat și asigurat continuitatea neamului românesc, respectiv Sfântul Mare Mucenic Dumitru izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni. Despre locul natal și România, după aproape o jumătate de secol de când trăiește peste Ocean, părintele mărturisește cu franchețe: „Dărmăneștiul eu îl am în sufletul meu tot timpul și peste tot unde mă aflu. Dărmăneștiul și țara mea le port cu mine”. De asemenea, ca o dezarmantă confidență, afirmă cu o tulburătoare convingere: „Eu am rămas țăranul acela din Dărmănești, omul cu bun simț, omul care-și vede lungul nasului, deci țăran de la talpa țării…”.
După absolvirea a opt clase elementare, între anii 1958-1964, urmează cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț și Liceul teoretic, fără frecvență, la Moinești. În 1969 devine licențiat al Institutului Teologic de grad universitar din București, teza de licență fiind susținută cu profesorul Petru Rezuș. Între anii 1968-1970, urmează cursuri de doctorat la Secția Teologie sistematică a Catedrei Teologie dogmatică sub îndrumarea profesorului Dumitru Stăniloaie.
În perioada 1970-1972, studiază la Seabury-Western Theological Seminary și Garett Methodist Seminary, ambele din Evanston, statul Illinois (SUA), precum și la McCormik Presbyterian Seminary din Chicago (SUA). Continuă apoi studiile ca bursier al Consiliului Mondial al Bisericilor la Princeton Presbyterian Seminary din Princeton, New Jersey (SUA). În 1973, susține doctoratul cu teza „The Orthodox Liturgy and the World”, avându-l ca îndrumător pe teologul american James McCord.
Cariera teologică, dublată de o intensă preocupare pentru activități culturale, și-a început-o în anul 1974 când a fost hirotonit preot al parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Kitchener, Ontario (Canada), biserică de la care în 1978 se transferă la parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din acelaşi oraș.
Între anii 1975-1985, împreună cu soția sa, conduce emisiunea bilunară de cultură și spiritualitate românească, „Romanian Kaleidoscope”, transmisă pe canalul de televiziune 4 din Kitchener. Din 1979, face parte din Colegiul redacțional al Cuvântului românesc din Hamilton, Ontario, unde publică eseuri de teologie și filosofie, poezii și cronici literare. Desfășoară o consecventă și rodnică activitate în rândul comunității românești din Kitchener și contribuie esențial la înființarea Centrului Cultural Român. Eforturile sale teologice și de aplecare apostolică au fost întregite de reușita zidirii unei noi biserici ortodoxe române, sfințită la 14 august 1994, dată la care împlinea cinci decenii de viață. Fără îndoială, colaborarea preotului-poet la reviste din România și din alte țări comportă o prezentare amplă, impusă de numărul mare de publicații la care și-a pus semnătura, o enumerare succintă fiind binevenită: Amfiteatru, Gazeta literară, Studii teologice, Telegraful român, Luceafărul, Vatra (Germania),Revista Scriitorilor Români (Germania), Comuniunea românească (Statele Unite), Solia (Statele Unite), Luceafărul (Canada), Drum (Statele Unite), ș.a.
În ceea ce privește opera literară, creația poetică a părintelui Ichim este, indubitabil, una destul de vastă. Volumul de debut se intitulează „De unde începe omul” și a apărut în 1970. Regretatul Aurel Sasu aprecia, referindu-se la acesta, că, la momentul apariției, cartea „anunța un poet bântuit de neliniști existențiale și de blagienele suspinuri lăuntrice, puse toate sub semnul luminii (…), iar căutarea, tăgada, întrebările privesc regăsirea de sine în veșnica esență a omului ca templu (Sfântul Duh)”. Exilul nu a alterat viziunea sa de aspirații teandrice, ci dimpotrivă, tot ce a scris ulterior stă sub semnul nostalgiei sacrului: trei volume de poeme haiku, poeme tanka, un epistolar, un poem istoric, sonete, proză (în special, eseuri). Poetul-preot își sprijină invariabil creația lirică pe texte biblice, privirea fiindu-i fixată constant pe chipul prea omenesc și divin al lui Iisus. O strălucită analiză a operei literare a părintelui a publicat în anul 2017 Maria-Daniela Pănăzan: „Poezia lui Dumitru Ichim. Eseu monografic” în care consemnează importante aprecieri critice despre creația acestuia. Autoarea prezintă o interpretare originală și frământările lirice izvorâte din dragoste față de poezie și față de frumusețea și sensibilitatea versurilor aflate în fiecare volum.
Nu se poate concepe o biografie Dumitru Ichim fără ample referiri la soția sa, poeta de sânge aromân (tatăl său, aromân originar din Albania). Florica Bațu-Ichim s-a născut la 13 Aprilie 1945 în București, fiind al șaptelea copil al familiei. A urmat cursurile liceale la Liceul „Gheorghe Șincai” din capitală, după care a absolvit Academia de Studii Economice, Secția Finanțe și credite, în 1968. A debutat pe tărâm literar cu placheta „Mesagerul alb” (1970), după câștigarea concursului de poezie „Prima verba”. Au urmat alte volume de versuri, dar a scris și proză. S-au căsătorit în 1974, împărtășind o iubire „cum nici în telenovele nu găsești”. Înainte de mariaj, au fost foarte buni prieteni, bucurându-se, ca poeți, unul de succesul celuilalt, într-o perioadă în care frecventau aceleași cenacluri literare. Părintele susține și în prezent că în cazul lor s-a adeverit vorba neaoș românească „a tunat și i-a adunat…”. Copleșiți parcă de confesiunea lui Sofocle „eu m-am născut să iubesc, nu să urăsc…”, au fost hărăziți de Dumnezeu cu șase copii. „Am fost săraci, dar bogați în fericire – copiii și poezia”, spune părintele. În tandemul lor, singurele „dispute” surveneau, arareori, doar în planul poeziei, fiecare dintre ei încercând să evite influența celuilalt. Cu 23 de ani înainte de a-și găsi sfârșitul pe un pat al spitalului din Kitchener (4 septembie 2010), a fost diagnosticată cu leucemie. A fost o femeie de o rară modestie, dovedind, ca preoteasă, o vocație de excepție: a ținut o rubrică permanentă în revista „Solia”, publicație în care cu smerenia ce o caracteriza semna cu pseudonimul „Maica preoteasă”. S-a preocupat asiduu de educația creștină și s-a dovedit a fi un prieten apropiat al celor suferinzi, un atent ascultător și un sfătuitor plin de blândețe și dragoste. A publicat numeroase cărți pentru copii și a avut o contribuție de seamă, de-a lungul vremii, la organizarea „Săptămânii Internaționale a Culturii Române” de la Câmpul Românesc.
Lasă un răspuns