In memoriam: Părintele Arhiepiscop Gherasim Cristea al Râmnicului (1914-2014)…

De cinci ani încoace, începând din ziua de 09 aprilie 2014, ne facem părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a unui mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi propovăduitor al dreptei credinţe creştine – Arhiepiscopul Gherasim Cristea al Râmnicului,  după ce şi-a purtat cu toată demnitatea, onestitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea creştinească a vieţii, a slujirii şi pastoraţiei misionare, vreme de foarte mulţi ani, şi care urma ca la 14 noiembrie 2014 să împlinească venerabila vârstă pământească de 100 de ani…

Înaltpreasfinţia Sa Gherasim Cristea – Arhiepiscopul Râmnicului, s-a născut la data de 14 noiembrie 1914, în localitatea Muntenii Buzăului, judeţul Ialomiţa, din părinţii Dumitru şi Maria Cristea, ca al doilea copil şi a primit la botez numele Gheorghe.

După 36 de ani de viaţă monahală Sfântul Sinod îl alege în demnitatea de Arhiereu-Vicar al Eparhiei Dunării de Jos, cu titulatura de Constănţeanul. În toamna anului 1975, la 16 octombrie, a fost ales în demnitatea de Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titulatura de Piteşteanul.

În ziua de 30 septembrie 1984, a fost ales Episcop titular al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, fiind înscăunat în străvechiul jilţ arhieresc râmnicean la data de 2 decembrie 1984. În data de 19 iunie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ridicarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim în demnitatea de Arhiepiscop al Râmnicului.

Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul timpului, acum la împlinirea a cinci ani de la trecerea sa la Domnul nostru Iisus Hristos, mi-am adus aminte, pentru câteva momente, de Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Arhiepiscop Gherasim a cărui plecare o regretăm foarte mult şi astăzi…

De ce acest lucru, pentru că îi regretăm calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă, abilităţile sale foarte competente în buna chiverrnisire administrativă şi în cea pastoral – misionară, pe care ni le-a cultivat şi colaboratorilor săi în orice prilej cu atâta dăruire şi abnegaţie…

El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul organizatorului şi a omului de cultură şi autentică tradiţie, cu deschidere spre istoria acestui neam şi popor, spre restaurarea şi reabilitarea bisericilor şi mănăstirilor vechi – vestite şi renumite monumente istorice, toate acestea transmise nouă cu foarte multă dărnicie, generozitate, nobleţe sufletească şi vrednicie…

Cu vaste şi avizate cunoştinţe în diverse discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele Arhiepiscop Gherasim inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, demnitate, mult discernământ şi foarte multă fermitate, tenacitate şi cuminţenie sufletească… Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat şi probabil, şi invidiat…

El, Arhipăstorul, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti…

Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor personalităţi culturale, profesori şi ierarhi, îndrumător a multor seminarişti şi studenţi vâlceni, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe asociaţii sau fundaţii culturale, naţionale şi patriotice din ţinuturile binecuvântate ale Râmnicului, am observat cum, la înmormântarea sa l-au plâns şi regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit…

A fost o prohodire a unui distins ierarh şi slujitor al Bisericii la care am participat, şi care m-a impresionat profund datorită atmosferei de reculegere, decenţei şi sobrietăţii în care s-a desfăşurat, şi la care au participat mulţi ierarhi ai bisericii noastre, foşti seminarişti şi studenţi – fii duhovniceşti ai Înaltpreasfinţiei Sale, precum şi foarte mulţi preoţi şi călugări…

Personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale s-a conturat şi s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – şi anume, în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cerea;  prin ataşamentul faţă de monumentele istorice şi de patrimoniu, cultura istorică şi nu numai cu care era înzestrat, datorită muncii şi tenacităţii Înaltpreasfinţiei Sale – deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el însuşi de-a lungul întregii sale vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte clar, limpede, concis, coerent dar şi consistent, în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!…

Sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, care se roagă Bunului Dumnezeu, să-l ierte, să-l odihnească şi să-i răsplătească pentru faptul că i-a făcut pe ei ori pe copiii lor oameni cu şcoală teologică serioasă, şi pe care, apoi i-a hirotonit preoţi şi diaconi, după care i-a instalat în parohiile încredinţate lor spre păstorirea turmei celei cuvântătoare, spre Slava lui Dumnezeu – Păstorul cel Bun şi Arhiereul cel Veşnic; apoi a târnosit şi binecuvântat  atât de multe biserici şi lăcaşuri de închinare – fapt care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea Înaltpreasfinţiei sale, atât de prodigioasă, care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, avându-l permanent în cinstirea şi preţuirea mea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*