Impăratul european e gol, dar se preferă tăcerea…

Tandemul franco-german este în pană – comentează, mai degrabă laconic, presa vesteuropeană. Dar o pană care poate fi fatală construcției europene – avertizează mult mai puțin comentatori. Între Paris și Berlin criza de încredere apărută prin reunificarea Germaniei (iar după unii) și extinderea spre Est a UE a săpat în continuu, în deceniile ce au urmat, la temelia instituțiilor și solidarității europene. Astăzi, prin schimbul de replici scrise între președintele francez și liderul UCD – și probabil cancelar – german, conturul discrepanțelor dintre cei doi protagoniști ai Europei Unite se prefigurează tot mai distinct.

Din păcate, însă, într-un moment cum nu se poate mai inoportun, căci astăzi tandemul franco-german din UE ar trebui să fie mai puternic și mai funcțional ca oricând, din cel puțin două motive: în urmă cu o lună și jumătate era semnat într-un cadru solemn noul Tratat fundamental între Paris și Berlin, iar peste două luni Europa va trăi cele mai pasionante alegeri parlamentare din istoria sa.

Altfel spus, premize favorabile și perspective mobilizatoare. Și totuși, binomul franco-german este practic blocat iar Europa Unită „acefală, lipsită de leadership” (ziarul austriac „Die Presse”).

Politicile europene ale celor doi mari din UE devin tot mai clar divergente. Parisul, radical, vrea „renaștere europeană”, noi instituții comunitare, „mai multă Europa” și una mai federalizată și mai cazonă (cu un „NATO european”) etc. Berlinul, conservator, pledează pentru întărirea instituțiilor existente, pune accent pe economic și nu pe politic, pe statele-națiuni componente și nu pe birocrația de la Bruxelles etc. Între cele două capitale se adâncește o prăpastie, constată Ludovic Delory, redactor șef al publicației „Contrepoints”. „Alegătorii vor avea de optat între două viziuni divergente – susține el – cea a unei țări centralizate, pradă violențelor și contestatarilor care durează de mai multe luni și cea a unei țări mai deschisă, animată de o dorință inalienabilă de suveranitate într-o Europă mereu mai tentaculară și contestată de popoarele ei”. De fapt, apreciază într-o abordare mai largă politologul francez Dominique Moisi, Berlinul și Parisul văd, fiecare, în Europa altceva: „Franța suferă că nu mai e o mare națiune, Germania are încă teamă să redevină o națiune prea mare”.

Scânteilor care au străfulgerat cerul european din ciocnirea ideilor din mesajele celor doi lideri ai „motorului“ franco-german le-a urmat, după un prim val de reacții de presă, o tăcere oficială stânjenitoare. Împăratul european e gol, dar și politicienii, și politologii occidentali se feresc să o spună cu voce tare. Căci, așa cum remarcă totuși câțiva comentatori, un „înlocuitor la comandă” pentru locomotiva franco-germană încă nu a fost imaginat. În schimb, există divergențe profunde de percepție, abordări divergente în strategii, propuneri fanteziste sau inacceptabile – cum rezumă situația de fapt Detlef Puhl, fost consilier al NATO, – care confirmă că „există motive de neliniște pentru viitorul UE și al faimosului motor franco-german, care e în pană”. Iar tandemul Berlin-Paris este în ultimă instanță garantul Europei integrate în actuala sa formă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*