Vasul tip „Butoi” descoperit în aşezarea din epoca bronzului Șagu

În anul 2010 a fost întreprinsă o amplă săpătură de salvare, datorită începerii lucrărilor de construcție a Autostrăzii Arad-Timișoara. Ca urmare au fost descoperite numeroase urme ale unei întinse şi bogate aşezări din epoca târzie a bronzului. Acestă aşezare preistorică a fost denumită de către arheologi Şagu „Sit A1_1”. Situl preistoric de la Şagu a reprezentat o reală surpriză. Ca urmare a cercetărilor efectuate au fost descoperite numeroase urme ale activităţii cotidiene, dar şi dovezi ale practicării metalurgiei sau ale prelucrării ceramicii. Prin modalitatea acribică de documentare, dar şi prin cantitatea de artefacte şi contexte arheologice identificate, aşezarea de la Şagu reprezintă unul dintre cele mai importante obiective arheologice din judeţul Arad. Epoca târzie a bronzului (aprox. 1500-1000 î.Hr.) din judeţul Arad şi arealul învecinat se remarcă în special prin complexitatea manifestărilor și prin spectaculozitatea descoperirilor. Pentru a exemplifica succint, amintesc marile fortificaţii construite din pământ şi lemn de la Sântana „Cetatea Veche”,

Atât majoritatea cercetătorilor, cât şi publicul sunt atraşi de fenomene spectaculoase ale arheologiei, precum cele descrise mai sus, din motive lesne de înţeles. Cu toate acestea, complexitatea și diversitatea unei societăți poate fi demonstrată și prin unele descoperiri ce sunt considerate minore, dar care oferă informații bogate cu privire la viața cotidiană a unei comunități.

Printre artefactele spectaculoase descoperite cu această ocazie se detașează un vas ceramic în formă de butoi, cu proeminenţe pe interior. Ca ipoteză a destinației acestui vas se vehiculează utilizarea acestuia în procesul de producere a untului din lapte (pe post de putinei). Din punctul de vedere al contextului descoperirii, vasul a fost identificat spart, într-o groapă circulară, cu diametrul de aproximativ un metru. Cu toate că vasele cu proeminențe pe interior au fost deseori tratate în literatura de specialitate, încă nu se cunoaște în totalitate destinația acestora. De-a lungul timpului au fost vehiculate diverse opinii: de la folosirea acestora în procesul de producere a untului, păstrarea laptelui, ori a fermentației unor băuturi alcoolice. A mai fost sugerată și posibilitatea ca astfel de vase să fi fost utilizate la prepararea și conservarea unor alimente. Recent a fost expusă posibilitatea utilizării mutifuncționale „…în activităţile casnice (conservare prin saramură, fermentare etc)”. Dintre toate opiniile expuse în literatura arheologică cea mai des întâlnită, pentru care deţinem cele mai multe analogii etnografice şi pare cea mai bine închegată argumentaţie, este cea conform căreia vasele de acest fel erau folosite la producerea untului; deși nu pot fi respinse nici alte opinii cu privire la funcționalitatea acestui tip de vas. După cum bine se ştie, untul este un produs secundar al laptelui obţinut prin agitarea smântânei. Încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea cercetătorii au susţinut existenţa în preistoria spaţiului intracarpatic a unor recipiente caracteristice folosite pentru obţinerea untului. În ultimul timp atât numărul crescând de recipiente de acest fel, cât şi interesul unor specialiști a făcut ca acest subiect să devină cunoscut în lumea arheologică. Argumentele în favoarea obţinerii untului încă din epoca eneolitică sunt în principal de ordin comparativ şi se bazează pe diverse modele etnografice. Unul dintre studiile etno-arheologice care aduce similitudini și dovezi în ipoteza propusă (că vasul de tip butoi descoperit la Şagu putea fi folosit la producerea untului), face referire la procesul de preparare a produselor lactate din Anatolia. În acest studiu, T. Takaoğlu discută problematica preparării untului şi a vaselor de tip butoi preistorice, în contextul unor analogii moderne din estul Anatoliei. Trebuie precizat că astfel de vase ceramice sunt încă folosite la prepararea untului în regiunea amintită. O ultimă remarcă asupra vasului de la Şagu, dar şi asupra celorlalte vase de acest tip datate la finalul epocii bronzului, ar fi raritatea cu care apar în contextele arheologice. Cauzele acestui fapt pot fi multiple, de la utilizarea untului în contexte legate de sfera sacralităţii şi până la apanajul unei elite, dar acestea cu greu pot fi demonstrate la nivelul actual al cercetării. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*