Cetatea a fost construită în secolul I î.Hr. cu scop de protecție împotriva cuceririi romane. Cetatea dacică Costești – Cetățuie este una dintre cele șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO din România. Se găsește lângă Costești, comuna Orăștioara de Sus din județul Hunedoara. Cetățuia Costești este situată pe valea Apei Grădiștei. Platoul superior al dealului unde este așezată cetatea are 514 m altitudine. Numele din vechime nu este cunoscut. Era o cetate puternică ce avea caracter defensiv, ea avea la bază o mare așezare civilă și era reședința obișnuită a regilor daci transilvăneni. Un alt rol al ei era acela de a apăra drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia. Primul sistem defensiv al cetății era un val de pământ care înconjura platoul superior al dealului și terasele de sub el. Valul era larg la bază de 6–8 m și înalt în prezent de 2–2,5 m. În val erau înfipți stâlpi groși de lemn care erau legați între ei de o împletitură de nuiele care erau lipite cu pământ, toate acestea formau o palisadă în spatele căreia se adăposteau apărătorii. Cetatea nu avea șanț de apărare. Valul de pământ nu se închidea complet deoarece în dreptul porții capetele sale se petreceau unul peste altul formând o intrare „în clește”, acest tip de intrare expunea flancurile atacatorilor. Zidul de piatră al cetății nu înconjura complet dealul; el a fost construit doar în părțile în care panta era mai lină, deoarece accesul era mai ușor. Zidul era inspirat de construcțiile elenistice analoge, iar tehnica de construcție a fost adaptată de daci la condițiile specifice ale Munților Orăștiei. Acest tip de zid a fost botezat de specialiști murus Dacicus (zidul dacic).
Zidul avea cel puțin trei- patru m înălțime, era gros de trei metri, avea două fețe, una exterioară și una interioară, și era format din blocuri din calcar conchilic, iar blocurile erau tăiate regulat (opus quadratum). Aceste blocuri aveau dimensini variabile: 60–80 cm lungime, 40–60 cm înălțime și 30–40 cm grosime. Între cele două fețe ale zidului se așeza o umplutură (emplecton) de pământ, pietre neprelucrate, etc. Nu se folosea mortar la aceste tipuri de ziduri de acea pentru a nu se prăbuși cele două fețe, constructorii daci au tăiat în partea superioară a blocurilor jgheaburi care erau în formă de coadă de rândunică (mai largi spre exterior și mai înguste pe interior). În jgheaburile a două blocuri care erau așezate față în față era pusă o bârnă din lemn, care era lungă cât lățimea zidului și avea capetele tăiate la fel. După ce erau așezate aceste bârne era aruncată umplutura. Chiar dacă bârnele putrezeau în timp, pământul era suficient de tasat pentru ca zidul să nu se prăbușească. Pe coama zidului erau așezate trunchiuri groase de copac care erau despicate în lungime. Aceste trunchiuri erau înclinate spre exterior pentru ca apa de ploaie să se scurgă, și erau acoperite cu pământ bătut pentru a nu putea fi incendiate. Din loc în loc, zidul cetății avea bastioane construite în aceeași tehnică. Parterul acestor bastioane era folosit ca depozit de provizii și de arme, iar etajul era folosit ca locuință și ca poziție de luptă pentru apărători. Mai existau în spatele zidului și niște platforme de luptă care erau sprijinite tot pe blocuri de calcar. Dacă atacatorii treceau de aceste sisteme defensive ei trebuiau să dărâme o altă poartă (înaintea celui de-al doilea război dacic această poartă a fost blocată cu coloane luate din sanctuarele de la Costești) care permitea accesul pe o pantă dificilă spre platoul superior. După poartă, singurul sistem defensiv care mai proteja cele două turnuri locuință de pe platou, era o dublă palisadă din stâlpi groși de lemn. Dacă era cucerită și această palisadă era cucerită cetatea. Cetatea mai era protejată și de alte sisteme defensive, care erau fortificații mai mici. Un puternic bastion era pe drumul care urca în vechime la cetate, un alt turn izolat se afla în spatele valului și era ridicat în prelungirea zidului din incintă. În apropierea cetății se afla fortificația de pe dealul Cetățuia Înaltă și turnul de pe înălțimea Ciocuța. Cetatea a fost distrusă în anul 106 de romani. Nu a mai fost niciodată reconstruită.
Ruinele dacice de pe Dealul Cetăţuie erau vizibile în secolul al XIX-lea, însă ele sunt doar sumar menţionate în rapoartele vremii. Susţinut de V. Pârvan, D. M. Teodorescu a început în anul 1924 primele săpături arheologice pe Dealul Cetăţuie. Au fost investigate mai multe zone din cetate, inclusiv turnurile-locuinţă de pe platou, elementele de fortificare şi templele. Ulterior, săpăturile din perioada interbelică vor fi extinse sub conducerea lui C. Daicoviciu, zona fortificată cu monumentele ei fiind dezvelită aproape în totalitate. O atenţie sporită a fost acordată aşezării aflate în apropierea zonei fortificate, fiind cercetate terasele de la Dosu Brăiţei, Coşman, Laz sau Năpărţi. Cetatea dacică de la Costeşti se află pe Dealul Cetăţuia, cu o altitudine de 561 m, amplasat pe malul stâng al Apei Grădiştii, unde culoarul văii se îngustează. Chiar dacă nu este cel mai înalt din zonă, dealul domină peisajul, oferind o bună vizibilitate spre Valea Mureşului, aflată la nord. Cetatea avea un sistem complex de fortificare şi construcţii cu utilităţi diverse. Cele mai multe dintre acestea sunt vizibile și astăzi, trecând printr-un proces de conservare primară. Cetatea ocupă partea superioară a dealului; vârful dealului a fost îndreptat de către daci, rezultând un platou de formă elipsoidală lung de 160 m şi lat de circa 20-25 m. Pe pantele dealului au fost amenajate mai multe terase, unele dintre ele în afara zonei fortificate. Locuirea civilă ocupa probabil terasele de la baza dealului şi zona joasă din apropierea văii, sub actuala vatră a satului.
Fortificaţia cetăţii consta din valuri de pământ dispuse la altitudini diferite, un zid din piatră şi turnuri patrulatere. Elementele de fortificare au fost ridicate pe parcursul mai multor etape. Într-o primă etapă, la sfârşitul sec. II î.Hr. sau la începutul sec. I î.Hr., a fost construit valul în formă de potcoavă de pe pantele de est, sud şi vest precum şi valul care înconjura platoul, împreună cu primele terase. În cea de-a doua etapă, începând cu mijlocul sec. I î.Hr. şi mai apoi pe parcursul sec. I d.Hr., s-au ridicat construcţiile cu ziduri de piatră în tehnică elenistică, precum şi templele cu plinte de calcar. În această fază, fortificația a fost distrusă de un incendiu puternic, cel mai probabil în timpul primului război cu Traian, din anii 101 – 102 d.Hr.. Ultima etapă de construcţie a avut loc în perioada dintre cele două războaie daco-romane. Au fost refăcute elementele de fortificare distruse după primul război, în special valul care înconjura platoul şi primele terase (valul roşu). Pentru blocarea porţii de acces din zidul de piatră s-au folosit inclusiv plintele de la un templu. În ciuda acestor refaceri, cetatea a fot cucerită în anul 106 d.Hr., sfârșind prin a fi incendiată din nou.
Patru temple patrulatere de tipul celor cu aliniamente de coloane au fost amplasate în interiorul fortificaţiei sau în apropierea acesteia. Trei dintre temple se află pe terasele de pe pantele estice ale dealului, protejate de elementele de fortificare de aici, cel de-al patrulea fiind situat pe o terasă de pe panta de nord, în apropierea unui turn. Din edificiile de cult s-au păstrat doar plintele de calcar pe care erau ridicate coloanele din lemn. La turnul din extremitatea sudică a platoului cetăţii ducea o scară monumentală din lespezi de calcar, lată de cca. 3 m, mărginită de două canele de drenaj din calcar. O altă scară din piatră, cu dimensiuni mai mici, înlesnea accesul în turnul din partea nordică a platoului. Problema aprovizionării cu apă a cetăţii a fost rezolvată prin săparea în stâncă a unor gropi pentru colectarea apei pluviale, deoarece în zonă nu se găseau izvoare. În zona joasă din apropierea Apei Grădiştii, unde a fost amplasată aşezarea civilă, s-au descoperit urmele unor locuinţe dacice. La capătul de sud al satului, în punctul Năpărţi, s-a găsit o locuinţă cu o suprafaţă de circa 4 m2.. Cantitatea mare de cenuşă şi lipsa lutuielii pot reprezenta dovezi ale amenajării locuinţei cu materiale uşoare. O altă locuinţă din teritoriul actual al satului a fost descoperită în punctul Laz. Locuinţa avea o singură încăpere, probabil rectangulară. Pereţii au fost construiţi din nuiele lipite cu lut, iar acoperişul a fost din paie sau şindrilă. Vasele ceramice descoperite în cetate erau lucrate atât manual, cât şi la roata olarului (vase de provizii, fructiere, străchini, ceşti). Din lut ars au fost confecţionate şi fusaiole pentru fusul de tors lână sau greutăţi pentru războiul de ţesut. Ustensilele şi uneltele din fier nu sunt foarte numeroase, dar acoperă aproape întreaga panoplie a îndeletnicirilor vremii, de la agricultură şi viticultură (seceri, cosoare, foarfeci), la făurărie (dornuri, dălţi) şi tâmplărie (topoare, bărzi, tesle, pile, sfredele). Nu lipsesc din descoperiri nici materialele mărunte (cuţite, cuie, piroane, ţâţâni, balamale, crampoane), piesele de harnaşament (zăbale, pinteni) sau armele din fier (vârfuri de suliţe sau săgeţi, o sabie cu lama triunghiulară în secţiune). O descoperire aparte este cea a unei piese din bronz (modiolus) de la o catapultă. Probabil dintr-un atelier de orfevrărie proveneau două creuzete din lut, un mic ciocan din fier, o filieră din fier, piese de bronz cu defecte de turnare, numeroase bucăţi de tablă şi nituri din bronz folosite pentru repararea unor vase. În astfel de ateliere au fost produse unele dintre podoabele descoperite în cetate (fibule din argint, un colan realizat dintr-o bandă de argint, brăţări din bronz cu ornamente şnurate, verigi din bronz cu nodozităţi, catarame de centură). Pe lângă produse locale de orfevrărie, s-a descoperit o cantitate importantă de produse din argint sau bronz provenite din lumea greco-romană sau celtică (căni, caserole, castroane, vase de tip krater, simpulum sau situla). În aceeaşi categorie se încadrează unele piese din bronz ce decorau picioarele unui pat. Din cetate sau din împrejurimi provin mai multe imitaţii locale după monede greceşti sau romane. Totodată, s-au descoperit şi monede străine originale, cum sunt cele 35 din bronz bătute de către oraşul Histria.
În cetate se ajunge din satul Costeşti (com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara), care se află pe drumului judeţean 705A, la 20 km de Orăştie. În apropierea cabanei turistice din Costeşti, drumul asfaltat se termină, fiind înlocuit de un drum pietruit care continuă spre Grădiştea de Munte. În acelaşi loc se află o intersecţie de unde porneşte un drum pietruit spre Dealul Cetăţuie care trece pe lângă sediul Jandarmeriei Montane. Traseul drumului este marcat cu pătrate albe care au o cruce galbenă în mijloc.
Lasă un răspuns