Arhiva zilnică: 24 noiembrie 2018

Sfârşiturile de lume de altădată. Relele naturale din lumea rurală de demult

De multe ori, asistând la discuţiile oamenilor bătrâni, copil fiind, îi auzeam mereu prorocind, plini de candoare, că vine sfârşitul lumii, constatare făcută de dânşii după anumite semne rele din lumea de atunci. Mie mi se păreau cam subţirele „semnele” (stele căzătoare, răutatea oamenilor, stricarea moravurilor la oraşe etc) şi luam totul ca pe o ...


Numărul 465

Descarcă PDF


Cum a fost la alegerile din 20 mai 1990?

- Domnule profesor ION COJA, vă propun o discuție despre alegerile din mai 1990. Ați fost implicat? - Am fost foarte implicat la un moment dat. Când s-au făcut listele de candidați, eu am fost propus de PUNR pentru un post de parlamentar în județul Bistrița. Am fost membru fondator al PUNR și eram văzut ca ...


Lacăt educaţie!?…

România a rămas singura ţară din Uniunea Europeană care a rămas cu lacătul greu al ignoranţei pus pe şcoli şi grădiniţe. Se pare că în ţara noastră educaţia nu valorează nimic pentru diriguitorii trecători din fruntea poporului, deşi dreptul la învăţământ este obligatoriu prin Constituţie? De trei luni, preşcolarii şi şcolarii români sunt rupţi de ...


Prostituţia în media „mainstream”

Niciodată, din secolul al XVII-lea, când ziarele au fost inventate în Anglia, presa centrală, televiziunile de ştiri, radiourile mari (sau presa şi media mainstream, cum sunt numite astăzi) nu au fost mai discreditate, mai ineficiente şi, în cele din urmă, aproape inutile, contraproductive chiar. Şi nici nu i-au costat mai mult ca azi pe comanditarii ...


Zidul Uriașilor din Munții Buzăului

Prin ținutul de poveste al Buzăului, legendele vorbesc despre uriaşii misterioşi care stăpâneau aceste locuri odată, ca niciodată. Legende despre uriaşi s-au păstrat pe tot cuprinsul judeţului Buzău, nu numai în zona aşezărilor rupestre din Buzău, cunoscută ca „Ţara Luanei”. La zeci de kilometri înspre nord, pe raza comunei Valea Salciei, se găseşte o misterioasă ...


Geoparcul „Ținutul Buzăului” – promovarea unui tărâm de poveste

Geoparcul „Ținutul Buzăului” care a apărut de curând pe harta României. Acesta este un teritoriu de dezvoltare sustenabilă din județul Buzău, care aspiră la titlul de Geoparc UNESCO. Inițiativa creării sale se derulează în vederea conservării, promovării și valorificării elementelor naturale deosebite din zonă, a valorilor de patrimoniu cultural și istoric și pentru susținerea dezvoltării sociale și economice a comunelor pe principiul dezvoltării ...


Nu faceți dintr-un țânțar amețit armăsar martir!…

Premierul Moldovei a dat-o destul de rău cu bâta respectului și a mulțumirii frățești în apa de sub podul de flori... A luat-o pesemne pe o juma' de litră de „săniuță” și a prins curaj de copcă să înțepe cu o postare de facebook onoarea unui europarlamentar de-al nostru. Câteva rânduri ce au părut scrise ...


Moduri naționale de filosofare

Cu toate că globaliștii își demonstrează cu fiecare prilej (în perioada de față prin  întreținerea isteriei pandemice) atotputernicia economico-financiară, politico-diplomatică și militaro-strategică, din fericire pentru indivizii cu scaun la cap și discernământ, respectiv pentru unele comunități și națiuni, ei încă nu izbutesc să controleze totul, ci doar să influențeze și să corupă formidabilul univers lăuntric ...


Coronavirusul ucide și limba română…

Sintagma „distanța socială“, utilizată în discursul public în limba română, constituie o aberație semantică și lingvistică, deoarece vrea să inducă ideea distanțării fizice, interpersonale, nu „sociale“: „cetățenii trebuie să păstreze distanța socială de 1,5-2 metri“, sună formularea standard debitată în toate mass media. Însă „idioții utili“ – utili altora, dar nocivi pentru noi – nu ...