Monumentele noastre în contur de Românie Centenară

Dacă nu au reușit să împiedice înălțarea Monumentului, măcar să-l ridiculizeze înainte de finalizare, nu?… Să aibă veneticii, la momentul inaugurării, un apelativ pe care să-l insinueze, cum se pricep ei atât de bine, în mentalul colectiv. Să ne transforme o clipă astrală într-o simplă trecere, iar Monumentul într-o așchie de vorbă. Să ne așeze edificiul în panteon cu o poreclă cât mai ironică… Una dată de mințile diabolice ale acelora care de trei decenii încearcă să ne fărâmițeze filonul de românism, inclusiv prin mecanismele persuasive ale invectivelor aruncate peste lucrările noastre monumentale.

Așa am făcut tot timpul… Așa ne-am lăsat marginalizați mereu… Am lăsat veneticii și cozile de topor să ne ironizeze semnele peste timp ridicate la granița unor momente astrale.

Așa am pășit în panteonul Recunoștinței și cu Memorialul Renașterii (Decembrie 89), ironizat drept „Țeapa” sau „Țepușa cu cartof”… Ne-au ridiculizat și Monumentul Luptei Anticomuniste (simbolul „Aripi”), din Piața Presei Libere, prin gura unor publiciști-servitori de grofi, botezându-l „grătar de mici”, pe care, probabil, să vină ungurii să pună fleica de carne decupată în conturul țării în afișul acelui mizerabil spectacol de „teatru”, huliganic, profanator, la adresa voievodului Mihai Viteazul. Și așa am făcut și în alte vremuri de gândiri cenușii, de exemplu cu monumentul lui Brâncuși de la Târgu-Jiu…

I-am lăsat tot timpul pe cei străini de neam și țară, „străini” (dar nu întotdeauna niște venetici, ba, adesea chiar, de a-i noștri, „de ai noștri” ca nume, dar fără apartență la ființa națională), să ne ia în derâdere.

Și nu este greu de închipuit mintea diabolică din spatele acestei noi ironizări. Cei ce ne cotropesc inima capitalei primind abuziv niște clădiri, pe 49 de ani!, pentru a desfășura liturghii în maghiară, 49 de ani dați dintr-un condei (dar atât le dorim și noi să mai existe ca popor în pusta lor de mâncători de putreziciuni de sub șaua iepelor), cei ce primesc „centre” de pregătire pedagogică pentru predarea în maghiară, prin inima Ardealului, ca părți, și nu subcapitole, ale procesului de maghiarizare, al unui tom ce a transformat deromânizarea într-o anexă în care își trec deja realizările. Realizările lor, înfrângerile noastre…

În București, au reușit… Au oprit ridicarea unui Monument al Marii Uniri prin iscălitura unei fițe cu fire de iapă de pustă. Care, înainte de a fi apucat ca mașinăria cu vuvuzele ungurești, maghiare și secuiești să ridiculizarea construcția din Piața Alba Iulia, comparând-o, tot „prin vocea internetului”, cu un arici, a retezat cu brutalitate posibilitățile de finanțare. De fapt, o altă năpârcă trădătoare de neam și de conștiință, nu și de țară, pentru că ea în sine este o apatridă, o impostoare fără de țară. Nouă ne-a retezat aripile pentru ridicarea unui monument al Unirii, dăruind astăzi o clădire de maghiarizare prin crucea preoților cu stea secesionistă în frunte.

Ferice, în capitala Marii Unirii, la Alba Iulia, Monumentul este aproape gata! Iar pe măsură ce ultimele blocuri de beton vor fi așezate pentru a contura simbolul dedicat Marii Uniri, acestea vor deveni hotare de istorie, granițe ale conștiinței acelora care nu se lasă călcați, tăvăliți de escroci, de trădători, de îmbuibații și dezaxații politici și civici aflați în posturi cheie, se vor înmulți apelativele, acum ironii-aluzii privind asemănare cu logourile unora și altora, dar care vor urma a fi desemnate, de aceleași voci ale urii, ce se promovează și pe seama nepăsării noastre, ca monumente ale urâțeniei, ba, poate le vor găsi și sensuri discriminante pentru ei.

De aceea, Monumentul Unirii de la Alba Iulia trebuie apărat de atacurile acestor jeguri umane.

Să nu mai permitem, preluând amuzați și tembelizați de glumele lor, apelative precum „monumentul Facebook”. Doar pentru că seamănă, dintr-un colț, cu logoul unei rețele virtuale, să te apuci să hăhăi animalic, dovedește lipsă de cultură, transformându-ne în masă într-un privitor miop ce se uită la un tablou într-un colț ce-i pare lui relevant, neprivind imaginea în ansamblu.

Mai mult, să ne mândrim cu Monumentul de la Alba Iulia care merită poate o singură nuanțare. Căci nu mai poate fi doar Monumentul Marii Uniri de acolo, ci Monumentul Marii Unirii din toate locurile în care astfel de edificii nu au mai fost înălțate. Pentru că va fi singurul pe care Centenarul îl va putea privi în panoplia de realizări a unor nepăsători ca gest de recunoștință pentru înaintași. Fiind singurul, el devine și Monumentul Unirii pentru un București care nu a putut să-și împlinească menirea artistică din cauza unei țoape.

Pentru o clipă astrală, dară, Alba Iulia va deveni nu doar orașul Marii Uniri, ci și capitala unui Centenar. Căci, de Centenarul ar prinde aripi, el ar avea conturul unei Românii reîntregite, cu inima bătând în cetatea de la Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*