Un muzeu sub cerul liber al Moldovei: Complexul rupestru de la Orheiul Vechi

Orhei. Un nume vechi precum istoria în Republica Moldova, așa cum este și Odorhei în România (am avut județul Odorhei în România Mare; există în prezent orașul Odorheiul Secuiesc în jud. Harghita). Aflat la doar 60 de kilometri de capitala Chișinău a Republicii Moldova, complexul Orheiul Vechi este acel loc în care timpul parcă a rămas în loc. Cât cuprinzi cu ochii vezi stâncării în care apar guri de grote, peșteri, caverne și călugări sihaștri, trăind cu totul întru Domnul. Pare că toată istoria Moldovei s-a adunat la Orheiul Vechi. Legenda spune că primii oameni s-au stabilit aici cu 40.000 de ani în urmă, iar de-a lungul timpului s-au perindat tracii, geții, dacii și alte neamuri strămoșești. Chiar dacă e mijloc de săptămână, pe aici turiștii mișună la deal și la vale, explorând curioși frumusețea culeasă de pe marginea prăpastiei. Ici colea întâlnești mici comercianți de suveniruri făcute din piatră, lemn sau lut. Sunt niște copii care-și fac bani de buzunar convingând străinii să cumpere micile lor „capodoperele”.

Ne-am obișnuit cu tot felul de călători. Azi am văzut un grup de chinezi și alții care vorbeau o limbă asemănătoare cu germana. Ne bucurăm că ne vizitează, altfel am fi uitați de lume”, povestește Lidia, o orheiancă de vreo 50 de ani pe care am întâlnit-o în cale. Primul sat răsfirat în care poposim este Butuceni. Până ajungem la complexul Orheiul Vechi, zăbovim să admirăm și mica localitate care ne duce cu gândul la vacanțele de vară petrecute la bunici. Nu lipsește niciun detaliu din tot acest vis al copilăriei: ulițe înguste, case cu prispe colorate și scaunele din lemn de la porțile gospodăriilor. La o aruncătură de băț se întinde Trebujeniul, un sat cu doar câteva mahalale din lunca Răutului. Cele două localități sunt unite de afluentul bătrânului Nistru, care, de milenii, sapă în piatră și în pământ. Malul drept al râului este complet împădurit, iar zona verde ascunde azi numeroase specii unice de plante rare. Deosebite sunt și peisajele din defileurile Ivancea, Morova sau Râpa Ciobanului, locuri mai puțin populare, însă știute pe de rost de către localnici. Valea Răutului este îndrăgită îndeosebi de alpiniști, datorită pantelor abrupte. „Această bucată de pământ are o valoare impresionantă, siturile arheologice datând tocmai din paleolitic. Este o destinație vizibilă, dar și ascunsă, turiștii reușind să vadă doar o mică parte din tot ce tăinuiește zona. Mănăstirile de-aici reprezintă o arhitectură rupestră, la fel cum landșaftul este unul original, creat de albiile Răutului”, este de părere istoricul Sergiu Musteață. Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi reprezintă un ansamblu de vestigii rupestre localizate în stâncile de calcar sarmațian de pe valea râului Răut, pe teritoriul Republicii Moldova în arealul localităților Trebujeni și Butuceni din raionul Orhei și Mașcăuți din raionul Criuleni. Întreg ansamblul cuprinde circa 350 de vestigii rupestre (dintre care în jur de 100 reprezintă încăperi săpate de mâna omului și restul formațiuni carstice naturale) grupate în șase complexe. Două dintre acestea reprezintă mănăstiri bine delimitate, cu biserici subterane, galerii și chilii adiacente, în timp ce celelalte sunt – proporțional, de anvergură mai modestă. Cel mai spectaculos complex monastic al Basarabiei se afla pe malurile stancoase ale râului Răut, la 15 km. de Orhei, în satul Butuceni, comuna Trebujeni.

Inițial au existat șase ansambluri de peșteri, din care astăzi se mai disting două locuri de viețuire monahală, datând de undeva din jurul veacului al X-lea: Mănăstirea lui Bosie (cunoscută ca și „Chilia lui Bosie”) și Mănăstirea Butuceni. Sunt multe asemănări între acestea și Mănăstirea Țipova (situată în Republica Moldova, pe malul drept al râului Nistru, în apropiere de satul Țipova din raionul Rezina), sau cu mănăstirile rupestre (bisericile în cretă) de la Basarabi, din Dobrogea (România). Se pare că în jurul anului 1600, în imediata apropiere a peșterilor existase un oraș medieval, desființat de domnul Moldovei, Ștefan Tomșa, datorită multor prădăciuni aduse de năvălitorii de la Răsărit, astfel asigurând liniștea și aplecarea pentru cele sfinte, necesare într-o astfel de zonă cu o asemenea încărcătură spirituală. Ansamblul rupestru Butuceni, aflat la câteva sute de metri de Mănăstirea lui Bosie, în apropierea satului Butuceni, este alcătuit dintr-o biserică și 11 mici chilii. Mănăstirea Butuceni a fost părăsită în anul 1816, biserica rupestră ce o deservea ajungând să fie folosită de săteni ca biserică de parohie. Datorită transformărilor făcute de aceștia în timp, acum este greu de precizat cum a arătat biserica inițială. În anul 1821, pe dealul de deasupra intrarii în biserica rupestră s-a înălțat o clopotniță, care se vede și astăzi. Mănăstirea lui Bosie este unica mănăstire rupestră din Basarabia în care inscripțiile s-au păstrat nealterate.

Se pare că a fost construită în anul 1675, după cum grăiește și pisania sa: „Această mănăstire a făcut-o robul lui Dumnezeu Bosie, pârcălabul Orheiului, cu soția sa și cu copii săi, în cinstea Domnului, pentru iertarea păcatelor sale; anul 7173 (1675)”. Unii specialiști consideră că Bosie doar ar fi refăcut ansamblul mânăstiresc mai vechi, aflat undeva în apropiere și degradat datorită fragilității rocilor de calcar. Mănăstirea este alcătuita din 8 peșteri ce corespondau, parțial, între ele. Biserica rupestră are aproximativ 6 metri lungime și 4,5 metri lățime. Printre monahii ce s-au nevoit aici, inscripțiile de pe stânci menționează pe ieromonahii Teofil și Varlaam și Poenachie de la Cotelnici. În anul 1915, pe cel mai înalt punct al dealului calcaros s-a construit o biserică cu hramul „Adormirii Maicii Domnului”. În timpul cât Basarabia a fost cuprinsă în Uniunea Sovietică, biserica a fost transformată în muzeu, iar în curtea bisericii s-a construit un pavilion muzeal: întregul ansamblu de peșteri a devenit muzeu în aer liber, bucurându-se de ocrotire din partea statului. În anul 1996, în ciuda opoziției lucrătorilor muzeului, biserica „Adormirii Maicii Domnului”, împreună cu peșterile, sunt trecute în subordinea mănăstirii nou înființate. După doi ani în biserică au început să se oficieze Sfânta Liturghie și celelalte slujbe, după tipic. Chiliile s-au organizat în clădirea de lângă biserică, ce aparținuse cândva muzeului. Slujbele de aici se oficiază numai în limba română. Mănăstirea Butuceni este, cu siguranță, cel mai vizitat schit rupestru din țară. Cete de copii își așteptau nerăbdători rândul, urmate de un grup de studenți la arheologie și câțiva italieni care vorbesc cam tare. „Așa e mereu, doar lunea e liniște”, ne spune liniștindu-ne călugărul Eftimie. Lăcașul întunecos și strâmt adăpostește icoane vechi din lemn, un altar pe mijlocul încăperii și scoarțe moldovenești, așternute jos. Peştera mănăstirii a fost săpată de 12 călugări ortodocşi în secolul al XIII-lea. „Au muncit mult, doar cu dalta și ciocanul. Toată lumea se întreabă de ce tavanul este săpat atât de jos. Călugării trebuiau să se obișnuiască să meargă smeriți în fața lui Dumnezeu” (adică aplecați – n.a.), ne mai împărtășește bătrânul călugăr din peșteră. Excursia noastră nu putea omite cumva „Chilia lui Bosie”. Pe pereții acesteia se află un text în grafia chirilică gravat în secolul al XVII-lea de călugărul Bosie, considerat a fi cea mai veche inscripție medievală din țară (Republica Moldova). Și în stâncile din dreptul satului Mașcăuți, localitate vecină cu Butuceni, pot fi întâlnite chilii de-ale călugărilor sihaștri. Nu oricine însă poate intra în aceste mici odăi, majoritatea fiind periculoase pentru simplii vizitatori. Patrimoniul istoric și cultural al complexului Orheiul Vechi este completat și de Casa-muzeu numită „Curtea Țărănească”, un imobil ce păstrează vii tradițiile și obiceiurile strămoșilor noștri. Aproape de malul abrupt al Răutului se găsesc ruinele unor băi tătăreşti. Clădirile aveau pe timpul epocii „Hoardei de Aur” peste 800 de metri pătraţi, fiind prevăzute cu încălzire cu aer cald şi cu apă ce curgea prin ţevi de lut. Unele încăperi erau căptușite cu lespezi de marmură, iar înăuntru era prevăzută o sală pentru odihnă, amenajată cu scaune și mese din piatră. Fundațiile clădirilor băilor tătărești s-au păstrat până în prezent. Guvernul moldovenesc a alocat de curând suma de 120.000 de lei din fondul de rezervă pentru finalizarea lucrărilor de conservare a acestor băi tătărești.

Deși poate părea la prima vedere o zonă „ruptă de lume”, aici la Trebujeni nu se află doar o simplă localitate provincială, ci un adevărat sit care se poate lăuda cu o istorie deosebită și cu atracții turistice ce au căutare. Oamenii de aici, care și-au transformat locuințele în pensiuni, știu cum să-și ademenească clienții. Ludmila Buzilă, proprietara unei astfel de afaceri de familie, spune că nu duce lipsă de turiști. Dovadă este albumul gros de peste 500 de pagini, plin cu mesaje în diferite limbi din partea celor care i-au trecut pragul de când se ocupă de pensiunea „Casa Verde”. „Azi urmează să cazez un gup de 11 olandezi. Le-am gătit zeamă, fripturică, mămăligă, scrob și, desigur, vin de casă. Am invitat un grup folcloric, să le cânte și să-i învețe cum se dansează la noi. Turiștii sunt foarte curioși, mă ajută să prepar bucate, mă însoțesc în coteț să strângem ouă”, povestește Ludmila Buzilă, care este și profesoară de istorie la gimnaziul din sat. Casa femeii nu se deosebește cu nimic de o simplă casă țărănească. Are pereții pictați cu ciobănași și mioare, veselă din lut și camere în care miroase a busuioc. În terasa din curte, pe care a amenajat-o special pentru turiști, se găsesc tot soiul de decorațiuni tradiționale moldovenești-covoare naționale, ulcele, prosoape, iar în loc de lustră, gospodina a atârnat o roată de car din lemn împodobită cu becuri. Pe o stradă alăturată se poate ajunge la o altă pensiune, numită „Casa din Luncă”. Aici ne întâmpină proprietara acesteia, Ala Benzin, care trebăluia prin ogradă, ajutată de trei femei. „Tocmai am petrecut câțiva americani. Au venit să ia masa și să se odihnească”, povestește stăpâna casei, precizând că se înțelege mai mult prin gesturi cu turiștii. „Se spune că la Trebujeni vii ca turist și pleci ca prieten. Este adevărat, pentru că între timp clienții noștri ne-au recomandat la alții. Doar așa am putut face față concurenței”, completează femeia, și ea profesoară. Pensiunea familiei Benzin este prima deschisă în sat și poate adăposti până la 18 persoane. Are o curte mare, o terasă unde poate juca și o nuntă, dar și o piscină. „Nu e atât de ușor cum pare. Facem curățenie în fiecare zi. Sunt și bucătăreasă, și ghid dacă trebuie. Urc turiștii în căruță și merg să le-arăt împrejurimile”, povestește Ala Benzin. Din anul 2005 autoritățile vor să includă Complexul Orheiul Vechi în Patrimoniul Mondial al UNESCO. În 2009 dosarul ar fi fost respins și retrimis la Chișinău pentru a fi îmbunătățit. „Acum stăm pe loc. Așteptăm o misiune de experți internaționali cu care să punem la punct anumite chestiuni principiale. Dar pentru asta trebuie bani. Din păcate, astăzi nici ei nu au, nici ministerul nostru nu dispune de aceste fonduri”, spune Gheorghe Postică, viceministru al Culturii. În primă etapă, Moldova a promovat monumentul în baza a două criterii – geografic și cultural. „Avem dosarul, dar nu vrem să fim refuzați a doua oară și astfel să pierdem dreptul definitiv de a cere includerea acestui complex în patrimoniu UNESCO. Noi l-am retras, ca să corectăm acele observații ce ni s-au făcut. Însă nu putem face acest lucru de la distanță”, a mai precizat Postică.

Până atunci sihaștrii vor mai înălța rugi către Domnul, turiștii vor vizita Mănăstirea Butuceni, Chilia lui Bosie, ruinele Băilor Tătărești  Casa-muzeu numită „Curtea Țărănească”, cazându-se la pensiunile din zonă unde vor fi tratați împărătește cu produse specifice locului, atât culinare, cât și viticole, iar apoi vor încinge o horă moldovenească, așa, ca pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Basarabia este un colț de rai ce strălucește sub soarele mieriu al acestei toamne târzii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*