Cât (ne) costă CULTURA în România?

Într-o declarație a fostului președinte al Comisiei Europene (20120, Jose Manuel Barroso sublinia printre altele faptul că „viziunea mea despre cultură nu o privește ca pe un instrument; ca știință, cultura este o cale de împlinire a oamenilor, …nu trebuie redus totul la bani, bani, bani sau câștigătorul ia totul”. E o viziune simplă, dar totuși spune multe. Cu siguranță nu necesită să căutăm opinii, păreri, gânduri și viziuni ale oamenilor și personalităților de marcă din domeniul culturii naționale și universale despre ce înseamnă cultura pentru ei și semenii lor.

România este stat membru al Uniunii Europene, a lumii civilizate. Este o țară cu o cultură valoroasă, bogată și cu perspective demne de încredere în funcție de cine, cum, pentru cine și cu ce obiective o gestionează. Avem modele de bună practică de cum să gestionăm o instituție publică de cultură, un ONG cultural, un eveniment cultural în sfera publică, dar mai ales privată.

S-au găsit soluții tot timpul, dacă s-au pus la masă oameni de specialitate (studii, cu experiență…), implicați în actul cultural și angajați în sistemul public instituțional cu putere de decizie în domeniul cultural. De preferat era de fiecare dată ca și cei din a doua categorie să fie cel puțin absolvenți sau să dețină minime cunoștințe și să dețină în curricula personală experiențe profesionale în domeniul cultural, sigur experiențe pozitive, de management și de coordonare cel puțin. Experiențele cu recunoaștere internațională din domeniul specific funcționau și funcționează întotdeauna ca și garanții suplimentare pentru un nou posibil model de succes pentru cultura din România.

De mai mulți ani, conștientizăm faptul că în România, lucrurile n-au evoluat strategic în direcția bună, în direcția de mai bine făcut, gestionat și valorificat în aproape nici una din domeniile importante ale vieții de zi cu zi a fiecărui cetățean.

Cultura deși părea că renaște după momentul de cotitură sau schimbare de după anii ’90, cu ochiul liber citim și ne minunăm de faptul că mai degrabă a dat doar naștere la creaturi, modele și capcane din care se pare că nu se iasă ușor cu o singură scară, care și ea la capete este asigurată de noii născuți în tandem cu mai vechii lor tovarăși sau părinți. Cultura în România s-a adeverit a fi o lume doar a cunoscătorilor, respectiv a nou născuților vremurilor noastre și a mai vechilor lor tovarăși și părinți. Pentru ei Cultura a devenit mai ceva decât o industrie, o pădure, un domeniu al nimănui, dar mai ales „al nostru”.

DE CE să ne intereseze CULTURA? Nu se taie sau fură pădurile țării, nu se pun pe butuci industriile patriei, nu se distrug drumuri și poduri, nu pleacă nimic din țară… CULTURA este a noastră, dar TOTUȘI se distruge ÎNCET și SIGUR cu noi pe lângă ea. Se distruge sub privirile noastre, a noastră a tuturor care de cele mai multe ori nu facem altceva decât sporadic ne trezim comentând și scriind comentarii fără a urmări răspunsurile, reacțiile, fără a repeta întrebările… fără a căuta rezultatele propuse ca și obiective…

Cultura nu înseamnă doar bani. Dar cultura din România pierde și foarte mulți bani, pentru că banii sunt cheltuiți fără discernământ, majoritatea instituțiilor responsabile își pontează doar prezența fizică, generează și întrețin consumatori, neproductivi și fără rezultatele cerute de o societate care vrea să cunoască mai multe despre mai multe și care se regăsește printre societățile civilizate, nu-i așa, exact cum spuneam la început.

Cultura din România nu generează plus valoare, decât rareori. Cultura trebuie să fie mai ceva ca o pădure care generează oxigenul vieții, cultura trebuie permanent să ofere modele, idei, spații, perspective pentru noi și noi generații.

Un copac tăiat este o distrugere monstruoasă, o pierdere imensă pentru o generație sau mai multe, dar dispariția unei personalități culturale, a unei opere de artă, a unei cărți, a unui manuscris, a unei clădiri, a unei idei cu concursul nostru conștient și inconștient al tuturor este o crimă asumată împotriva umanității. La fel și necunoașterea, nevalorizarea publică, uitarea și distrugerea acestora.

Au fost distruse sau lăsate să se distrugă clădiri de patrimoniu, instituții funcționale care așteptau doar un nou concept managerial, o viziune clară și transparentă pe termen mediu lung, permanent supuse dezbaterilor, îmbunătățirilor și noutăților. Personalități în viață, talente batjocorite în țară și apreciate și adoptate în afara ei, au fost uitate sau nu au mai insistat să se manifeste cu talent în sferele culturale românești, decât sporadic când nu mai rezistau batjocurii la care este expusă… Cultura mai ales.

Instituțiile naționale prioritare formării culturale au fost și sunt supuse aproape în mod exclusiv pervertirii modernismului fără limite, uitându-se de rolul, responsabilitatea și obiectivele de bază, stipulate la fondare. Modernismul fără limite distruge nemilos peste tot și recostruiește pe altfel de modele, dar mai ales acolo unde nu mai există nici un corp imun care să facă legătură cu ce a fost și este valoros, duce inclusiv la dezrădăcinare, discontinuități, inclusiv identitare.

Modelele, soluțiile și exemplele în varii domenii devin de succes în țările și zonele de adopție mai ales dacă se așează în contact cu valorile locale, regionale, naționale și păstrează și valorifică la maxim plus valoarea acestora. De cele mai multe ori acestea din urmă au dat și dau unicitate și excepționalism pozitiv curentelor și tendințelor universale. Dar condiția primordială este să (mai) existe și să fie (re)cunoscute și apreciate în primul rând de cei cărora le aparțin, chiar și prin relaționare spațială.

Incompatabil cu secolul la care ne raportăm, dar nefiresc nici pentru ultimele două secole – când spiritul civic, atitudinea și reacția acestuia au salvat principii sau au dus la nașterea de noi principii constructive societății umane, sigur cu sprijinul și implicarea personalităților marcante ale vremii și instituțiilor pe care le reprezentau la momentul alunecărilor periculoase – este faptul că citim, vedem, participăm, observăm și apoi ne culcăm pe o ureche, analizăm ani în șir și comentăm de cele mai multe ori doar ca să fim văzuți din când în când cel puțin prin lumea virtuală.

Presa scrie. Presa se informează și informează. Presa descrie, formează, chiar și deformează. DAR în primul rând face să apară informații și situații. La calitatea (măsura) valorizării informațiilor din presă contribuie exclusiv cititorul prin filtrele si interesul pe care-l acordă prin prisma cunoștințelor și informațiilor deja deținute pe subiect. Rezultatele demersului și activității mass mediei sunt întărite și potențate și de contribuția cititorului activ. Pentru cultura din România avem printre altele și cazul Bibliotecii Naționale a României. De foarte mulți ani se scrie despre această instituție națională de cultură. Și nu se scriu lucruri generale. Se scriu și descriu tot mai multe situații, contexte, evenimente care riscă (au riscat se pare și multe au devenit stări de fapt) să devină cutume profund încetățenite în gestionarea realităților din această instituție.

Prima dată sigur a fost curiozitatea, interesul legitim al presei (ce mai face și desface instituția cutare? sau managerul ei sau…), supărarea, frustrarea, subiectivismul implicit al vreunui angajat, interesul și nevoia altui angajat, presiunea sau influența unui binevoitor – instituție sau persoană (sau mai multe), testarea instituției tutelare privind vigilența instituției subordonate și a angajaților ei, foști și actuali angajați nemulțumiți, au urmat… procese în instanță, penale și verbale… politicieni supărați… miniștrii, prim-miniștrii, procurori…

Dar au urmat articole mai consistente, parcă mai directe, mai documentate și argumentate. Au continuat altele cu declarații deschise, cu documente suport. Au apărut între timp și inițiative jurnalistice mai închegate privind activitatea acestei instituții. S-au conturat subiecte clare, au apărut verdicte ale justiției în diferite cazuri, contestate sau încă necontestate cu documente oficiale existente …și apărute în presa națională, clasică și online. Autorii acestor articole deja apărute beneficiază de comentarii și de corespondențe și transmiteri de documente din partea terților implicați direct sau nu în viața instituției Bibliotecii Naționale a României. Documentele încep să apară în presă, unii încearcă să urmărească câte un fir pe teren sau prin corespondențe întâlniri, alții se opresc sau sunt încă opriți. Majoritatea cazurilor, situațiilor sunt identificabile public, cu acces liber, pentru curioși și interesați …. adică pentru tot mai mulți.

Astfel am putut afla din presă până acum cu nume, prenume și documente înregistrate – obținute oficial, deținute și publicate (conform legii acestea sunt accesibile dacă sunt cerute de către cei interesați, adică nu sunt secrete…) în urma diferitelor contexte, despre problemele instituției cu: tezele de doctorat (modul de funcționare a Depozitului Legal, cazuri clasate dar neclare conform documentelor…); patrimoniul național gestionat sau negestionat conform legii (ex.: achiziții de cărți, achiziții din diferite fonduri financiare naționale și internaționale, prin licitații de mobilier/rafturi neconforme sau nepotrivite ca și funcționalitate, motiv pentru care se cunoaște faptul că milioane de cărți (în Biblioteca Națională a României) încă sunt ținute în pachetele sub forma cărora au fost mutate din fostul sediu, de peste cinci ani; lipsa unor autorizații ce țin de siguranță și securitate (ISU); angajările de manageri cu sau fără calificări conform legii; interimate manageriale nesfârșite, dar practice pentru cei interesați din interiorul și exteriorul instituției; concursuri de angajări procedural organizate, dar totuși fără angajări concrete sau altele mai exclusiviste cu candidați pe sprânceană sau surpriză; filialele (Alba Iulia și Craiova) prețioase dar cu probleme grave de gestionare a patrimoniului național, tacit și permanent rostogolite ca probleme de la o conducere la alta; angajări și reangajări la sediul central și la filiale pe criterii cel puțin interesante jurnalistic și investigațional; plângeri penale și documente ignorate privind gestionarea patrimoniul cultural național… existent.

Despre multe s-a vorbit, multe au fost documentate și altele par și devin tot mai documentabile.

În cazul de față vă supun atenției doar câteva documente și un text de corespondență – care dacă ar fi căutate și solicitate jurnalistic, temeinic și susținut ar da curs unor dezvăluiri demne de presa națională responsabilă și profesionistă și de instituțiile naționale abilitate să o susțină în demersurile ei, într-o Românie care are nevoie de reconstrucție din temelii prin cunoașterea deplină a realităților ultimele decenii – care completează un demers mai vechi (la fel de documentat) și ridică noi întrebări despre modul în care se desfășoară activitatea complexă și importantă de la filiala Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, activitate derulată mai recent sub foarte atenta și activa coordonare a corpului de conducere a Bibliotecii Naționale a României, mai ales în ultimii trei-patru ani (citez un corespondent anonim). Dar asupra acestor aspecte încă planează o enigmă indusă, inclusiv în rândul angajaților atât de la nivel național, cât și local, care rămân neinformați, dezinformați, timorați, presați și chiar amenințați … fără vreo atitudine conform legii.

Din toată analiza documentelor și informațiilor obținute din mass media națională, regională și locală și în urma corespondențelor inițiate și continuate, a întâlnirilor, discuțiilor și vizitelor realizate pe acest subiect am constatat că Filiala din Alba Iulia ascunde lucruri demne de luat în considerare și cercetate pas cu pas.

Documentul (memoriu) cu nr. 2157 din 20 aprilie 2017, documentul (decizie) nr. 332 din 16 mai 2017, documentul nr. 3800 din 8 mai 2017, documentul nr. 4752 din 6 iunie 2017 înregistrate la Ministerul Culturii / Identității Naționale și la Biblioteca Națională a României și textul unei corespondențe din perioada aprilie – mai 2016 (ca o măsură de siguranță solicitată de către expeditorul acestei corespondențe, au fost scoase numele, prenumele și datele de corespondență electronică – conținutul fiind mai mult decât elocvent, identificarea subiecților putând fi rezultatul unui act jurnalistic firesc și la îndemână) realizată de către 2 angajați ai Bibliotecii Naționale a României sunt cât se poate de elocvente pentru a ridica semne de întrebare cel puțin cu privire la modul și condițiile în care se desfășoară activitatea în general în cadrul instituției naționale de prim rang cum este BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI și mai ales la această Filială din Alba Iulia.

Documentele și informațiile parcurse până în prezent și întregite de o serie de vizite în teren pentru documentare relevă transpunerea în realitate a unor povești care circulau și circulă la nivel local, cu sprijin național necondiționat de pe toate palierele închipuite și neînchipuite. TOTUL pare să se învârtă de mai multe decenii în jurul modului de gestionare a patrimoniului național mobil și imobil, sigur printre cele mai valoroase atât numeric, cât și individual din Biblioteca Națională a României și mai ales din Filiala Biblioteca Batthyaneum.

Personajele par să provină din mai toate domeniile de activitate naționale și locale, respectiv instituții: administrație locală (primărie), centrală (ministere: MCIN – miniștrii, secretari de stat, directori, inspectori, MAI – poliție locală, centrală, MAE – ambasade, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor), instituții de siguranță națională, instituții de cultură locale și naționale, tribunale, judecătorii (judecători, procurori…) și bineînțeles personalități ai vieții culturale și politice naționale (posibil pasionați de cultură și patrimoniu).

Există totuși și personaje cheie, sigur cunoscute deja opiniei publice din România ca și categorie, personaje locale în jurul cărora s-au coagulat și se coagulează grupuri -grupulețe cu interese care mai de care mai practice și convertibile.

Printre cele mai relevante personaje pentru subiectul nostru sunt printre alții:

– un fost profesor de istorie, devenit bibliotecar și șef la Filiala din Alba Iulia, apoi rector al universității din localitate

– un alt bibliotecar și șef al Filialei reținut de presa vremii pe subiectul copierii Codex Aureus (manuscris care se găsește în Alba Iulia)

– o bibliotecară ajunsă prin transfer, cea mai longevivă angajată din prezent (parcursul lin al acestui angajat este foarte interesant de urmărit, deoarece decenii întregi s-a mulțumit sau a fost mulțumită cu același statut lipsit de promovări și de alte neliniști, …)

– o fostă profesoară de liceu, devenită mai întâi bibliotecar, ulterior conservator și șef al Filialei. Este personajul în jurul căreia s-a construit istoria locală cunoscută sau necunoscută sau prea bine cunoscută la nivel local și național. Este de fapt persoana identificată în mediul cultural și politic local mai ales, cu instituția în sine, instituția locală, adică Filiala Bibliotecii Naționale a României. A apărut în calitate de membru în comisii naționale, a primit certificări rapide și prompte de la comisii naționale de acreditare în situații tumultuoase din punct de vedere instituțional. Angajările repetate, în condiții excepționale și speciale, unice la nivelul Bibliotecii Naționale sunt mai mult decât relevante pentru personalitatea puternică și importantă de care manageri ai instituției și-au legat sau nu prelungirea interimatelor…

Legăturile și relațiile dintre cei enumerați mai sus transced palierul profesional și personal strict. Au avut de-a dreptul efecte coagulante bruște, contrar unor relații reci și principiale afișate public, sigur doar când importanța situației o cerea (o cere).

Să fii angajat la Filiala Biblioteca Batthyaneum, nu la Biblioteca Națională în primul rând (deși sună absurd căci toți angajații sunt sub contract cu Biblioteca Națională) a fost tot timpul un atuu si aducea beneficii mari, funcții, trebuia doar să ai răbdare și atitudini potrivite cu grijă.

Din documentul-analiză se poate afla faptul că în instituția din Alba Iulia, în ultimii ani au mai fost angajați alte 4 persoane. Fără doar și poate după noianul de documente și informații din jurul subiectului nostru activitatea Filialei Biblioteca Batthyaneum, n-am rezistat tentației și am aflat câte ceva despre acești noi angajați: doi cu doctorat, unul doctorand și altul cu masterat. Avem un cuplu (soț-soție), nimic de altfel suspect, deoarece între timp am aflat că biblioteca națională are peste 15 astfel de cupluri, inclusiv managerul interimar în funcție. Avem doi tineri, care printre calitățile profesionale au și alte calități relaționale speciale cu doamna profesoară de liceu (bibliotecar, conservator), respectiv sunt foști elevi, discipoli odinioară și poate actualmente foarte apropiați, câștigând astfel încrederea acesteia pentru două posturi speciale în cadrul instituției tutelate și personalizate. Unul dintre elevi pare să fi fost foarte important pentru peisajul de viitor al filialei ținând cont de informația din textul corespondenței „cauza noastră este nobilă și proiectele de viitor foarte mari”. Și soția (cuplu) a avut relații instituționale cu doamna profesoară de liceu, colaborând mai mulți ani prin intermediul unor proiecte culturale județene. În rest tinere speranțe dacă au avut acces la angajare !!!

Și totuși ce se petrece la Biblioteca Națională, ce se petrece la Filiala Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia ?

Conform celor câteva documente și texte transmise și a celorlalte cunoscute sau sigur existente se întâmplă ceva foarte important și încâlcit în lege la Alba Iulia și la nivel național (și nu se-ntâmplă de acum câțiva ani). Dovadă stau personajele, rolul, scopul și perspectivele acestora, de la prim-ministru, miniștrii, judecători, procurori, manageri, directori, angajați simplii ai Bibliotecii Naționale sau simplii dar garantați.

Este destul să se pornească pe firul roșu al cronologiei și mandatelor miniștrilor culturii de după anii ̒ 90. După este doar un joc de lego sau puzzle jurnalistic bine intenționat.

Posibile personaje cheie pentru subiectul fierbinte care stă să erupă în cel mai scurt timp (întrebarea este cine va „fura startul subiectului” în mass media) ar putea fi: Foștii manageri interimari: Elena Tîrziman, Claudia Șerbănuță, Octavian Gordon, Ioan Ciubâcă, Ioan Marius Eppel, Maria Răducu; Foști și actuali directori: Petruța Voicu, Marcel Enuș, Ileana Șerbănescu, Nicoleta Rahme; Foști și actuali șefi servicii, birouri: Anca Andreescu, Doina Hendre Biro, Gabriela Pisică, Ileana Dârja, Claudia Lungu, Daniel Voicu, Aurelia Perșinaru, Marinela Covaci, Nicoleta Corpaci, Constantin Ștefan, Ioan Dorin Botezatu, Roxana Șorop; Simplii angajați: Gabriela Dănilă, Zsolt Vasile Grigoruț, Anamaria Grigoruț, Iosif Cristian Mladin, Loys Gherasim, Delia Chiru, Gabriel Ene

În prezent citim și aflăm că la Alba Iulia se desfășoară un nou inventar, inventar surd ca și pereții clădirii care adăpostește printre cele mai mari valori culturale ale României. Oare patrimoniul național inventariat și documentele ce ne spun …. ?

ÎNTREBAREA rămâne: Cât (ne) costă CULTURA în România?

Dosar de Dan Marinca

2 răspunsuri la Cât (ne) costă CULTURA în România?

  1. IO...gerules spune:

    Despre cultura din Romania se poate spune pe scurt ca este o Sanziana ancestrala legata in lanturi inca din vremuri mai indepartate.Prin aceste vremuri au trecut marile stele ale unui cer romanesc rastignit undeva in Univers si de unde ne privesc ca niste constelatii divine cu mila,cu mahnire si probabil si cu revolta.Romanii de astazi au ramas saraci din acest punct de vedere si nu numai in urma navalitorilor veniti la furat si la distrus o natie,de distrus cu o furie bestiala si neinteleasa nici pana in ziua de astazi,de vreo douo mii de ani incoace:Toate scrierile despre daci si traci au disparut;toate documentele arheologice de anvergura au fost ascunse,parasite,sau distruse(tablitele de aur de la Sinaia,tezaurul Romaniei din 1917 luat de sovietici care asi zic rusi);Crimele savarsite impotriva geniilor Romaniei:Mihai Eminescu,Corneliu Zelea Codreanu,culminand cu distrugerea fizica si spirituala a elitelor romanesti in inchisorile tortionare ale cominternistilor,iar in zilele noastre,cu crucificarea pe stalpul dezonoarei a intregului popor roman savarsita prin toate mijloacele minciunii,a falsului si a perfidiei.Cat oare mai poate suporta acest popor brav inca de pe vremea stramosilor sai,blajin si iertator?

  2. Este bine ce ne spune articolul, dar … dar … si Of!
    Nu cred ca se va face ceva.
    Am scris singura imens, ani in sir despre problemele Bibliotecii Nationale a Romaniei.

    M-am adresat si prin Memorii tuturor factorilor de decizie din Romania: Ministerul Culturii, Guvernul Romaniei, Parlamentului, Ministerului Finantelor – da, da, nu radeti, in legatura cu fondurile arse, pierdute, distruse, cine plateste?! –
    M-am adresat multor nume MARI din Cultura Romana.
    Unii care „scoteau flacari pe nas” cand auzeau ce se intampla la/cu Biblioteca Naţională, dar de doua zi dispareau pur si simplu.

    Asa am ajuns la concluzia ca
    NU SE VREA CA ROMANIA SI ROMANII SA AIBA BIBLIOTECA NATIONALA.
    Unii mi-au furat sintagma si o folosesc cand vor sa dea bine, dar nu se implica pentru ca stiu ei ca “NU SE VREA!”(sic!)

    BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI cu noul ei sediu este ca o insectă de la Muzeul Antipa : zici că este vie la prima vedere, şi crezi că acum, acum zboară … Ea fiind GOALĂ pe dinăuntru şi moartă …

    ISTORICUL – BNaR, arată adevărata tragedie prin care a trecut aceasta instituţie de importanţă naţională…
    De la 1831 la … 1836, ANUL ÎNFIINŢĂRII,
    urmeaza anul 1901, anul „inmormantarii Bibliotecii Nationale – desfiinţarea definitiva.
    Apoi din anul 1945 apare dorinţa RE-înfiinţării care a durat 10 ani pentru a se putea RE-infiinta in … 1955.
    DUPA 54 de ani de lipsă a unei Biblioteci Naţionale pentru Poporul Român vine anul … 1989, cu tot ce a urmat după anul 1989…
    Era programată inaugurarea noului sediu din Bulevardul Unirii în Iunie 1990, când Biblioteca Naţională putea fi complet funcţională.
    S-a dorit desfiintarea ei in vara lui 2002 cand numai datorita sotilor Vali si Theodor Constantinescu actualul sediu a ramas in picioare.
    Fusese data o Hotararea de Guvern otravita care dorea din nou desfiintarea Bibliotecii Nationale ca si in anul 1901.
    Au fost pedepsiti sotii Constantinescu, dar si Biblioteca intrucat s-a lăsat în paragină şantierul noului sediu din Bd. Unirii 22 pana in anul 2012 cand s-a inaugurat.
    Dar, in stare de functionare de biblioteca nationala NU este nici acum…

    NU se vede nici o mişcare în sensul devenirii BNaR cu adevărat Biblioteca NAŢIONALĂ a Românilor, Catedrala CĂRŢII Romanilor !

    Am scris mult, daca se pot lasa linkurile in care sunt materailele mele, ar fi bine. Poate ajuta demersului dvs.

    Legat de ultimele fraze cu implicarea unora dintre cei care au fost sau sunt la Conducerea BNaR, NU vă va raspunde nimeni. Nu se va implica nimeni!
    E ceva de castigat?
    Atunci, poate!
    Dar, altfel, au avut ocazii, zeci!

    Puteau s-o faca dupa anul 2002 de cand am inceput eu sa ma implic mai des, sau de dupa anul 2012 cu noul sediu unde stau si acum publicatii DETERIORATE deja in zeci de ani si inca mai continua?

    Cu asta trebuia inceput in noul sediu!
    Cu rezolvarea publicatiilor deteriorate, stivuite, fara acte financiar contabile.
    Lasate deoparte orice altfel de activitati.
    NU trebuia sa se faca nimic pana nu se rezolvau publicatiile.

    Ce tara este aceasta ?
    Ce conducatori avem cand patrimoniul scris al Romaniei, existent de la Biblioteca Nationala putrezeste si nimeni nu spune nimic?

    Credeti ca se mai alege ceva din aceste MILIOANE de publicatii distruse ?

    Unde au fost si sunt cei pe care îi numiti la sfarsitul articolului dvs?

    Sau cate proiecte au facut acestia spre rezolvarea publicatiilor BNaR?
    Cu bani de la UE ca tot ni se spune ca nu folosim banii UE.
    Tot ne implora comisarul european Corina Cretu să facem proiecte ca sunt bani, ni se dau, dar nu ne mișcăm …

    Sunt foarte multe de spus.
    Stiu ca sunt multe probleme si necunoscute la filiala BNaR de la Alba Iulia – Biblioteca Batthyaneum.
    Mie, imi ajunge.
    Sa-i vedem pe altii.

    Eu nu am dorit nimic altceva decat ca si Romania sa aiba Biblioteca Nationala.
    Si cu ce m-am ales eu pentru ca am fost un cetatean constiincios, un Roman cu dorinta ca si Romania sa aiba Biblioteca Nationala functionala?

    Cu pensionarea mea grabnică, cu imposibilitatea de angajare cu contract, cu cărţi traduse, acceptate de edituri după traducere, dar care nu mai apar, cu urmărire permanentă pe telefoane, emailuri, cu un blocaj ocult în toate acţiunile noastre, ale familiei, tot ce este legat de existenţă este blocat, blocare totală vindicativă, folosindu-se abuziv puteri oficiale ale UNORA din Structurile Statului – asa credem si NU putem crede ca statul ar avea ceva cu noi pentru ce am facut, dar nici nu ne apara –

    Vali Constantinescu

    „ZIUA” – august 2006 http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-08-16/situatia-incredibila-a-bibliotecii-nationale.html — Inexistenta Bibliotecii Nationale a Romaniei

    http://www.cotidianul.ro/biblioteca-nationala-este-ca-rosia-montana-si-autostrada-bechtel-218082/ — în 15 Iulie 2013

    http://www.cotidianul.ro/avatarurile-unei-institutii-nationale-biblioteca-nationala-241088/

    http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/06/27/biblioteca-nationala-a-romaniei-la-59-de-ani-in-25-iunie-2014-1/

    http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/06/30/biblioteca-nationala-a-romaniei-la-59-de-ani-in-25-iunie-2014-2/

    http://www.ziaristionline.ro/2015/06/26/agonia-continua-si-programata-a-bibliotecii-nationale-a-romaniei-la-60-de-ani-de-la-infiintare-dezvaluirile-unei-bibliotecare/

    http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/04/20/cine-vrea-sa-ne-stearga-memoria-culturala/

    http://www.ortodoxiatinerilor.ro/politica-romaniei/20996-fondul-de-carte-s-la-bnar-fondul-secret
    http://www.cotidianul.ro/scrisoare-deschisa-adresata-premierului-victor-ponta-250807/

    Am scris si despre Biblioteca Pedagogică desfiintata fara mila.
    Ce a spus Ministerul Culturii sau Ministerul Invatamantului despre ea ?
    I-ati auzit pe undeva?
    http://www.cotidianul.ro/inca-o-biblioteca-asasinata-242298/
    Intrebam atunci: CINE are în grijă Cultura Naţională?

    http://www.cotidianul.ro/inca-o-biblioteca-asasinata-242387/

    Altii au scris despre unii directori ai Bibliotecii Nationale:

    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/elena-tirziman-directorul-bibliotecii-nationale-a-obtinut-80-000-de-euro-din-inchirierea-ilegala-a-unor-spatii-ale-institutiei-116915
    Elena Tîrziman, directorul Bibliotecii Naționale a României, a transformat instituția în propria feudă, pe care o administrează după bunul plac • Tîrziman a închiriat ilegal spații ale Bibliotecii Naționale, din care a obținut 80.000 de euro • Anumite evenimente organizate în sălile instituției nu au nimic în comun cu fenomenul cultural, cum ar fi promovarea unei companii producătoare de bere • Elena Tîrziman este însă de părere că astfel de acțiuni sunt sută la sută culturale.

    Director Biblioteca Nationala timp de 7 ani, Elena Tirziman, demisa in iulie 2014 : http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/directoarea-elena-tirziman-a-transformat-biblioteca-nationala-a-romaniei-intr-un-centru-de-promovare-a-vinului-si-a-berii-118454

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*