Traian Frâncu este unul din acei puțini oameni care mai cred cu convingere că buna creştere primită în satul natal Slon din judeţul Prahova l-a ajutat să ajungă astăzi cine este. Vorbeşte atât de frumos şi documentat despre cei care i-au întins o mână de ajutor şi care au contribuit într-un fel sau altul la ceea ce reprezintă el acum pentru folclorul românesc, încât merită să îl ascultați cu răbdare. Vă invit aşadar să îl cunoaştem mai bine pe acest „moştenitor” al Tezaurului Folcloric Românesc, al acestei comori spirituale, imateriale. Traian Frâncu, ca orice interpret de folclor autentic, care are respect pentru acesta, a avut un contact permanent cu viaţa de la ţară şi cu tradiţia populară, gustând din dulceaţa acestor nestemate. A avut fericirea de a se naşte undeva la poalele munţilor Carpaţi, într-un sat ce poate fi comparat cu un colţ de rai, pentru că dacă dorești să intri în această așezare țărănescă trebuie să treci mai întâi printr-o pădure. Satul se numeşte Slon, acesta făcând parte din comuna Cerașu, una din comunele de munte ale judeţului Prahova, aflată la graniţa cu Ardealul, mărginită de lanţul Crai al Carpaţilor, prin Vârful Tabla Buţii, muntele Tătarului, pasul Boncuţa, înaintând până la Vama Buzăului şi Întorsura Buzăului, localităţi ce aparţin de judeţul Covasna. Aici a întâlnit Traian Frâncu orizontul deschis către muzica populară, pentru că aici aceasta era la ea acasă. De mic copil mergea prin poieni, unde adesea auzea cântecul fluierului sau un glas de cioban cum doinea sau cânta anumite melodii păstoreşti sau de alt gen.
Un prim mentor i-a fost chiar mama sa, cea care atunci când torcea, ţesea sau lucra la împletitul ciorapilor, a puloverelor de lână, cânta cu tot sufletul. De asemenea, vara la fân, toată lumea cânta cu drag și bucurie. Îţi era mai mare dragul să stai și să asculţi. Acest lucru Traian Frâncu îl numește „moştenire”; poate cea mai valoroasă avuţie pe care o avem, nimic neputându-se compara cu ea. Traian Frâncu ține să menționeze faptul că a fost și a rămas un interpret al cântecului muntenesc, pentru că aici predomină trei genuri de cântece: cântecul de dragoste, cel de cătănie şi cel păstoresc. În studiul ce l-a întreprins asupra cântecului din această zonă, cercetare ce apare și în lucrarea sa de licenţă, prezentată la absolvirea Facultăţii de Muzică, specializarea Pedagogie Muzicală, din cadrul Universității Spiru Haret din București, acesta a descoperit importante amănunte despre folclorul din această zonă care se numeşte Valea Teleajenului şi Valea Drăjnuţei. Odată cu această cercetare, a și cules cântări şi colinde vechi în ritm aksak (şchiop), ritm ce reprezintă foarte mult zona Ardealului. Fiind în cercetare a auzit şi melodii din Ardeal la foarte mulţi din bătrânii satului, mai târziu aflând și de ce se cântau aceste melodii pe aici, prin zona muntenească. În anul 1874, în urma răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan, foarte multe familii din Ardeal au fugit de frica persecuţiilor pe care le îndurau cei ce au participat la răscoală. Aproape 20 de familii au venit şi s-au aşezat aici, în această depresiune de poveste. Bineînţeles oamenii şi-au adus cu ei portul şi tradiţia, dar în timp s-au adaptat conform acestei zone, aici existând familii de munteni care erau mult mai vechi în sat, dar în număr mic. Cu toată influența localnicilor, au dăinuit totuși şi cântecele din Ardeal, unele fiind prezentate în lucrarea de licenţă a absolventului nostru Traian Frâncu. Ca model, după mama sa, Traian Frâncu a avut-o pe doamna cântecului popular românesc Irina Loghin. Își aduce aminte cu zâmbet în colțul gurii de vremea când era copil și mai făcea câte o năzbâtie, iar ca să fie iertat, începea să cânte o melodie de-a Irinei Loghin: „De ce mamă, de ce tată?”, ştiind că-i va face să radă pe părinți şi astfel va fi iertat.
Mai târziu fiind elev la Şcoala populară de artă din Ploieşti a avut fericita ocazie să-l întâlnească pe regretatul Drăgan Muntean, vocea acestuia auzită pe viu reuşind să îl farmece pur şi simplu. Astfel, acesta avea să îi devină model, ca interpret de muzică populară. Traian Frâncu ține să menționeze faptul că sunt mulţi interpreți care cântă muzică populară în prezent, dar foarte puţini mai cântă folclor autentic. Asta se întâmplă pentru că au uitat mulţi de cumpăna de la fântână, de cântecul păsărelelor, de fluierul ciobanului, de şuieratul vântului şi cântecul de leagăn al mamei. Astăzi mulţi îşi laudă realizările prin cântec, ba mai mult, îşi cântă duşmanii şi banii (sau lipsa acestora) în melodii, poate cu linie melodică frumoasă, dar fără un mesaj autentic. Ne confruntăm cu o serie de artişti care apar peste noapte, care poluează pur şi simplu folclorul şi bineînţeles satul este primul care „gustă” din această aşa zisă poluare muzicală. Tradiţiile se mai păstrează în mică parte „la ţară”, adică în minunata lume de la sat. De aceea, ca o continuitate a lucrării de licenţă, absolventul nostru a luat o hotărâre acum trei ani de zile și anume aceea de a scrie o monografie a satului Slon, în care să apară tot ceea ce ţine de acest sat, de la istoric, biserică, şcoală, administraţie locală, evoluţie în timp şi nu în ultimul rând tradiţiile şi obiceiurile care au făcut parte din acest sat, fiind incluse cântecul şi jocul popular, dar şi folclorul ocazional şi neocazional, adică datini şi obiceiuri de peste an. Astfel el nădăjduiește ca urmaşii ce vor veni vor avea astfel ocazia de a cunoaște această carte şi, poate într-o zi vor învia această patimă pentru tot ceea ce se numeşte tradiţie şi folclor.
Melodiile culese de Traian Frâncu conțin versuri în care sunt prezentate elementele constitutive ce ţin de viaţa omului de la ţară (dorul, dragostea, cântecul de cătănie şi cel păstoresc şi mai ales legătura omului cu natura, dar şi legătura specială a bărbatului cu calul său, ce îl poartă și îi „dă aripi”). După terminarea celor opt ani de şcoală generală, Traian Frîncu a pornit spre Școala de Arte şi Meserii din Ceraşu, în anul 1995, an în care debutează și ca solist şi dansator la Ansamblul Folcloric al Căminului Cultural Ceraşu, alături de care începe primele turnee prin judeţ sau prin ţară. În anul 1996, începe colaborarea cu Ansamblul Folcloric Poieniţa din Comuna Drajna, alături de care debutează la data de 14 martie 1997 pe postul naţional TVR 1, în emisiunea de folclor „Tradiții”, realizată de distinsa profesoară, interpretă de folclor, dar şi om de televiziune, Maria Tănase Marin, cea care îmi devine şi profesoară de canto popular la Şcoala de Arte din Ploieşti. Datorită acestei distinse doamne a reuşit să apară în mai multe emisiuni de folclor, una dintre acestea fiind cea realizată de distinsa doamnă Marioara Murărescu, numită „Tezaur folcloric”. Între timp s-a înscris la liceu, în cadrul Colegiului Naţional „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, pe care l-a absolvit în anul 2002. De-a lungul acestor ani, începând cu anul 1997, a început să participe la diferite concursuri de gen, unde a și obţinut 35 de premii, dintre care putem aminti pentru dumneavoastră: Premiul de popularitate la Concursul Naţional „Corabia de aur“, la Corabia, județul Olt; Premiul III, la Festivalul Toamna Buzoiană de la Nehoiu (jud. Buzău); Premiul III, la Festivalul „Vară, vară primăvară“, de la Sibiu; Premiul III, la Festivalul de la Abrud (jud. Alba); Premiul III, la Festivalul „Mamaia“, din anul 2004; Premiul II, la Festivalul „Corabia de Aur“; Premiul II, la Festivalul „Narcisa de aur“, de la Costeşti, județul Argeş; Premiul II, la Festivalul „Moştenite din bătrâni“,de la Vorona, din județul Botoşani; Premiul I, la Festivalul „Ghiocel de Cornăţel“, din județul Dâmboviţa; Marele Premiu la Festivalul Internaţional „Pe marginea Dunării“, de la Giurgiu; Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Folclor de la Sofia – Bulgaria (solişti vocali); Marele Premiu la Festivalul Naţional „Irina Loghin- 2000”, de la Vălenii de Munte, din județul Prahova; Locul I, la concursul de televiziune „Moştenitorii“, la TVR, dar şi multe alte premii obţinute la Topalu – Constanţa, Braşov, Bistriţa – Năsăud, Jidvei – Alba, Feteşti Ialomiţa, Mureş, Hunedoara, Vrancea ş.a. În anul 2001 realizează primele înregistrări în Radioul Național, fiind invitat de către distinsa doamnă Angela Marinescu, redactor şef la secţia de folclor a Radiodifuziunii române, cea care i-a dat și girul de interpret al cântecului popular muntenesc. Înregistrările au continuat și în anul 2007, alături de Orchestra Radio condusă maestrul Paraschiv Oprea şi maestrul Adrian Grigoraş. În anul 2002 susține examen de admitere la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Spiru Haret, specializarea Pedagogie muzicală.
Odată admis, Traian Frâncu se apleacă asupra slovelor și studiului aprofundat. Devine absolvent în anul 2006, dar imediat după aceasta se înscrie la programul de masterat Artă Muzicală din cadrul aceleiaşi facultăți, susținând dizertația în anul 2008. Din anul 2007 este angajat prin concurs la orchestra populară profesionistă „Flacăra Prahovei”, din cadrul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, având funcţia de solist vocal. În prezent lucrează la un material discografic ce speră să cucerească inimile ascultătorilor de muzică bună. Dintre melodiile pe care le interpretează cu drag, amintim: „Mi-a venit un dor de-acasă”, „Haide murgule”, „Pușca și cureaua lată”, „Zboară cucu de pe-o creangă”, „Și mi-a spus frunza de vie”, „Cât e muntele de-nalt”, Mândruța”, „Hai căluții mei”, etc. Pentru cine nu știe, Traian Frâncu are un muzeu acasă şi un altul la Căminul Cultural Slon. Colecţionează obiecte din vechea gospodărie ţărănească din satul său şi s-a gândit că e bine să se bucure şi alţii de aceste simboluri rurale, aşa că a deschis două muzee. Ca exponate are costume populare, ţesături, războaie de țesut, furci de tors, vârtelniţe, lăzi de zestre, inventar de bucătărie (doniţe, oale, pive, etc.), maşini de călcat cu jar, etc. A compus un imn pentru eroii de la Tabla Buţii, împreună cu o colegă din Ardeal, în cinstea soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial. Anul trecut, la propunerea sa, primarul Dumitru Duca a organizat prima ediţie a Serbărilor Slonului, de Sfinții Constantin şi Elena, care reflectă obiceiul urcatului oilor la munte. Atunci a creat și Imnul Comunei Ceraşu. De altfel, îi place să se implice în viaţa comunităţii. La urma urmei e satul pe care îl iubește din adâncul sufletului; dovadă fiind faptul că a rămas la Slon și nu a plecat la oraş. Pentru toate acestea a devenit şi cetăţean de onoare al localităţii, titlu care l-a onorat și în același timp îl și obligă. Ce face zi de zi la Slon? Cam ce face orice gospodar: merge la coasă, face agricultură în grădină, curăță livada, etc.
Ce ar transmite cititorilor noștri interpretul Traian Frâncu? Acea frumoasă şi sinceră urare de sănătate – pentru că ne trebuie -, să-şi păstreze credinţa în Dumnezeu, să încerce să zâmbească atunci când le este greu şi ca ajutor să le fie şi cântecele sale, în care a pus un dram de suflet. Suflet de muntean…De muntean prahovean…
Lasă un răspuns