„Inutil” (pentru noi) doar dacă nu vom fi acolo…

Uite cum de ne-a cuprins taman acum „patriotismul” financiar! Grija de banii pe care, altminteri, oricum i-ar cheltui guvernanții pe lucruri cu adevărat inutile. Or, chiar ne-am „luminat” singuri de câte lucruri „minunate” s-ar putea face dacă nu s-ar face referendumul sau am fost „luminați”?! Cum, vai, câte s-ar mai fi făcut de nu se organiza referendumul ăsta, nu?! Și nici un alt exercițiu democratic la care țara să fie chemată să răspundă gândind spre viitor. Spitale, școli, drumuri… S-ar vărui țara din prispă în tavan cu banii ăștia, nu?! Că așa ne-au intoxicat feluriții denigratori și venetici cu egării lăsați în fund.

Acum ne-am trezit că referendumul reprezintă un exercițiu democratic prea scump! Și nu merită să irosim banii! Am fost brusc „luminați”, de alții, că e prea scump pentru noi… Și nu trebuie să irosim banii. Să lăsăm lucrurile așa cum sunt, eventual să decidă alde guvernanți să folosească banii la altceva. La ceva despre care noi să nu avem habar, căci, nu?!, așa ne-am obișnuit noi ca turmă…

Dar să stăm să judecăm! Nu cumva ne-au fost luați bani în măsură înmiit mai mare decât costurile legate de acest referendum, pentru felurite proiecte de fezabilitate, ba chiar și lucrări care s-au năruit, fie la propriu, fie îngropate în inutilitate, de la șosele alunecate, viaducte greșit proiectate, la telescaune peste nimic către nimic? Or, atunci nu (ne-)am clamat bruscul „patriotism” financiar.

Referendumul pentru redefinirea noțiunii de familie, ca exercițiu democratic, nu poate fi niciodată prea scump. Iar democrația, dacă a ajuns să ne coste mai mult prin aceste referendumuri, este strict din vina noastră. Pentru că nu am păzit valorile fundamentale și am permis insinuarea unor scârbavnice apucături până în coasta ființei noastre.

Este adevărat… Referendumul s-ar putea dovedi inutil la un moment dat. Dar nu acum! Ci doar în eventualitatea în care de rezultatul său, favorabil redefinirii noțiunii de familie în Legea supremă, nu s-ar ține cont. Așa cum s-a mai întâmplat. Pentru că dacă „Da”-ul va fi majoritar, am putea avea surpriza (sau nu) să nu vedem și aplicarea concretă a definiției în Constituție. În schimb, dacă rezultatul va fi negativ, prin absența noastră, a celor majoritari parte familiei tradiționale, vom avea parte de inflamarea în pretenții a unei minorități care s-a așezat, de la plaga socială a „sodomei” scârbavnice, peste societatea noastră.

Referendumul este necesar. Iar prezența noastră la urne se impune negreșit! Pentru că, nu numai un rezultat favorabil nouă, al familiei tradiționale, ar conta; ci, mai ales, posibilitatea unui succes al LGBT-iștilor prin absența noastră… Moment în care această minoritate va exploda în pretenții. Moment în care punctele de insinuare pe care le-au sădit prin structurile societății vor deveni brazde de izvorâre a unor buruieni otrăvite.

Și trebuie să conștientizăm faptul că nu avem suficientă forță de a negocia și tempera pretențiile unei minorități. Căci, de fiecare dată, minoritățile, de orice fel ar fi fost ele, au ajuns să ne impună. Să ne umilească pentru a ne supune… Și atunci, măcar pentru a evita orizontul sodomic pe care l-am putea colora chiar noi, prin absenteism, în culorile curcubeului LGBT ar trebui să ne gândim să rupem un strop din timpul nostru pentru a merge la Referendum.

Ne temem că PSD se va încărca populist-electoral din acest exercițiu? Dincolo de intoxicația penibilă, măcar pentru faptul că primele alegeri sunt suficient de îndepărtate pentru a nu beneficia de suflul acestui val electoral (eventual populist), avem oricum la dispoziție mecanismul prin care să realiniem PSD-ul: prezența noastră la alegerile ce vor urma. Sigur, ar mai fi și temerea ca revizuirea Constituției pentru introducerea cerinței poporului să nu fie speculată ulterior de Adunarea constituantă pentru a revizui și alte puncte din Legea supremă. Dar suntem aici pentru a veghea, nu?!…

Suntem aproape de un punct de apogeu al Națiunii noastre. Acceptăm disoluția ca neam sau luptăm până la ultima picătură pentru fiecare prunc, pentru fiecare lăstar al viitorului? Și nu trebuie să ne amăgim. Suntem sub un asalt menit să ne distrugă ca Națiunea. Trăim un holocaust în care armele sunt ținute de criminali de pace, cu mănuși și zâmbete electorale.

Un sfert din țară a fost trimisă în exod. Iar dramatic este că, și dacă am reuși să o înturnăm spre casă, se vor întoarce niște oameni, nu doar îmbătrâniți la rândul lor de vremuri, ci și cu entuziasmul risipit. Și, mai ales, ducând pe umeri povara umilințelor trăite printre străini. Și nu știm dacă vor mai avea puterea să ridice fruntea…

Avem o și mai mare parte a populației rămase aici, îmbolnăvită… La propriu. Experimentele cu „e”-uri, fertilizatori, otrăvuri băgate de-a dreptul direct în pâinea și sarea noastră, supraîncărcarea electromagnetică din capcanele de experimentare cu rețele wi-fi și wireless „de mare viteză”, toate ne-au transformat într-un popor extrem de bolnav. Atât de bolnav că spitale au ajuns adevărate săli de așteptare. Spre nicăieri.

Or, prin acest Referendum măcar putem să ne mai protejăm parte din singura sevă care ne mai dă un minim izvor de speranță.

Și da! Referendumul este despre copii noștri. Este despre familiile noastre! Este despre viitorul nostru!

Să mergem dară la urne pentru a nu scrie prin absenteismul nostru o altă pagină din opisul de distrugere al unui neam! Și nu plecați urechea la viermii care încearcă ne convingă că ar fi „un exercițiu democratic inutil”! Nici măcar nu trebuie să-l gândim ca „un exercițiu” (prea multe în ultimii 30 de ani ne-au fost impuse ca experimente, teste și exerciții!). Ci o acțiune necesară pe care trebuie să o vedem ca o ușă spre reîncărcarea noastră cu entuziasm, cu dreptul de a pune întrebări, de a cere socoteală și de a ne decide singuri viitorul.

Un răspuns la „Inutil” (pentru noi) doar dacă nu vom fi acolo…

  1. Gabriel spune:

    veritabil limbaj de lemn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*