Istoria neagră: cum a fost trădat un Mare Patriot!

Episodul 23 august 1944 va rămâne în istoria României drept un moment tragic de referință  în ceea ce privește destinul țării noastre. Fiindcă din acel moment soarta țării s-a schimbat la polul opus. Versiunea oficială nerealistă care a circulat decenii întregi prin manualele de istorie sau transmisă oral a inoculat în mintea „unora” sentimentul că  Mareșalul Ion Antonescu s-a făcut vinovat pentru aruncarea României în haos la acea vreme. Pseudo-istorici simpatizanți ai ex-monarhului au mușamalizat intenționat actul de trădare al regelui săvârșit în cârdășie cu partidul comunist și unii generali ai armatei, aruncând vina exclusiv asupra Mareșalului. Așa cum  tot ei, neagă vehement și existența acelei telegrame venite de la Stockolm în dimineața zilei de 23 august, un document de o importanță colosală care îi oferea României prilejul să iasă din război într-un mod rezonabil și cu cât mai puține pagube. Deși la tratativele pentru armistițiu susținute la Cairo și Stockolm de către diplomații români, aliații au spus clar că schimbarea situației României depinde numai de Mareșalul Antonescu, regele  a sabotat tratativele confiscând telegrama venită de la Stockolm care prevedea acceptarea condițiilor impuse de partea română, urmând ca țara noastră capete statutul de cobeligerantă,… ca apoi să ofere pe tavă  sovieticilor  singurul garant de independență și suveranitate a țării, armata și pe conducătorul ei.

Spargerea frontului de la Iași s-a făcut cu acordul casei regale încă din data de 20 august, cu trei zile înaintea de arestarea Mareșalului, această operațiune de uneltire a fost numită  POARTA IAȘULUI și la punerea ei în practică au participat direct comandantul armatei a 4-a, generalii Mihai Racoviță, Vasiliu Rășcanu  și spionul sovietic cel mai periculos de pe teritoriul României, Pantilie Bodnarenko, evreu ucrainean la origine care și-a românizat numele devenind Emil Bodnăraș. Consecințele trădării regelui s-au materializat prin numeroasele acte inumane înfăptuite de către memebrii  armatei sovietice pe teritoriul României. Din prima clipă când au trecut hotarul, rușii s-au dedat la fapte abominabile, deși ne deveniră aliați s-au comportat ca cei mai aprigi dușmani. Să nu uităm că la fel s-au comportat cu noi și în primul război mondial chiar dacă atunci ne-au fost aliați de la început. Dezarmarea unui milion de soldați prin decret regal, care ar fi putut asigura paza la granița de est a țării, confiscarea a 45 de vagoane de aur și a unei rezerve imense de cereale, trimiterea în lagăre a circa 175.000 de ostași ai armatei române… în acest fel au înțeles sovietcii că trebuie să răsplătească bunăvoința de a ne deveni prieteni.

Odată arestat și predat sovieticilor, Mareșalul Ion Antonescu a fost purtat doi ani prin Uniunea Sovietică cu scopul de a fi convins să accepte unele compromisuri în schimbul acordări unor privilegii foarte importante, unul dintre ele fiind acela de a păstra funcția supremă în stat, cu condiția să devină comunist. Era exact ceea ce detesta Mareșalul cel mai mult, comunismul împotriva căruia a luptat din primul moment când a devenit om al armatei. Cu siguranță, că  dacă  Mareșalul ar fi avut conștiința elastică și lipsită de moralitate a regelui ar fi acceptat propunerile sovieticilor, însă el a fost un om tributar adevărului și principiilor virtuoase. Comportamentul demn de care a dat dovadă în timpul  acelui simulacru de proces intentat cu dovezi fabricate… dar mai ales vrednicia cu care s-a postat înaintea plutonului de execuție a dovedit netăgăduința calităților sale de lider patriot care și-a dedicat întreaga viață țării sale pe care a servit-o cu loialitate. Mareșalul a murit precum un ostaș răpus de glonțul dușmanului datorită faptului că nu a acceptat compromisul trădării și în niciun caz ca un criminal de război așa cum inamicii văzuți și nevăzuți ai românismului îl cataloghează.

Niciun tribunal internațional nu i-a atribuit acest verdict injust Mareșalului, el a fost judecat după canoanele staliniste. Astăzi, urmașii comuniștilor, travestiți în democrați, continuă tradiția falsificării istoriei pe de o parte iar pe de altă parte se străduiesc cu sârguință să scoată din avatarul culturii și istoriei românești personalități remarcante. Din păcate mulți tineri nu cunosc dimensiunea personalității reale a Mareșalului și realizările sale onorabile înfăptuite ca om al armatei. Ei vor învăța lecția falsei istorii care îi  va îndeamna să-și disprețuiască eroii. Cărturarilor care au încercat să rescrie istoria după  adevăr nu li se va acorda credibilitate. Drept urmare falsurile  istorice propagate și ridicate la rang de adevăr vor dăinui pentru mult timp precum niște  tenebre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*