La începutul anilor 2000, prin lecturi sistematice din publicistica occidentală, am redescoperit marile idei ale stângii politice adaptate provocărilor globalizării. Ignorate, ori trimise în derizoriu de către durii neoconservatori, ideile stângii, deși constituiau semnale de alarmă asupra direcțiilor greșite spre care este manipulată omenirea, au rămas la nivelul cercetărilor de bibliotecă. Ceea ce m-a frapat atunci era o concluzie analitico-statistică a rivalității economice dintre S.U.A. și Uniunea Europeană și predicțiile privind apariția unei crize în relațiile transatlantice, ceea ce a căpătat contur cât se poate de clar, odată cu instaurarea la Casa Albă a Administrației Trump.
Donald Trump a sedus electoratul american prin promisiunea revenirii Americii acasă. O revenire care implica, „ab initio”, abandonarea veșnicelor cauze pierdute ale Americii prin menținerea permanenței conflictelor calde, a războaielor locale, benefice complexului militar-industrial, dar împovărătoare pentru contribuabil și cu efecte dintre cele mai negative pentru mentenanța infrastructurii societății americane, în multe privințe mult rămasă în urmă și cu un serios potențial de risc funcțional. Escaladarea, până la episoade tragi-comice, a diferendelor transatlatice are susținători în întreaga lume, dar mai cu seamă în Europa. Europa înseamnă 50 de țări, cu 741.447.158 de locuitori, pe o suprafață de 10.180.000 kmp., în vreme ce Uniunea Europeană este partea de 4.324.782 kmp. și 507.890.191 locuitori, cu puțin peste jumătatea numărului de țări ale continentului, respectiv 28 , din care marele contribuabil britanic se află în parcursul de părăsire a Uniunii.
Strategia președintelui Donald Trump se bazează pe o realitate virtuală a „Uniunii Europei Neintegrate”, dar, mai cu seamă, pe realitatea faptică paradoxală a „zonelor de periferie” ale U.E. , situate geografic în chiar inima Ununii Europene. De această ultimă realitate am aflat la fața locului, vizionând în această vară galeria picturilor murale de pe artera principală a comunei Orgosolo, districtul Nuoro, din Sardinia. Din anii ’60 (începutul galeriei ca formă protest antimilitarist N.A.T.O.) și pînă în zilele noastre, la momentul înstăpânirii lui Berlusconi pe un cap de peninsulă ( cea mai recentă frescă , sosirea lui Berlusconi în Sardinia călare pe un măgar ) cei cca. trei kilometri de picturi murale, realizate de artiști de renume din întreaga lume, nu sunt alceva decât transpunerea caricaturală a folclorului local anti-U.E., anti-N.A.T.O., antiglobalizare, anti-Vatican, anti- carabinieri, anti-guvern și a altor mulți „anti”, prin care sarzii se identifică , prin diferența lor specifică, de Uniunea Europeană, o uniune față de care și în alte regiuni ale Italiei sentimentele populației, dar și ale clasei politice sunt, puțin spus, amestecate.
Ce a fost Sardinia, acest rai pe pământ ? Un teritoriu populat din preistorie, pe care s-a dezvoltat o civilizație de sine stătătoare. Civilizația nuragică, ale cărei caracteristici de identitate s-au păstrat până în zilele noastre, fiind apărate de repetatele invazii ( feniciene, vandale, bizantine, aragoneze, spaniole ) prin rezistență pasivă. În epoca modernă, Sardinia a generat „Il Risorgimento”, mișcarea unificatoare a Italiei în urma căreia regele Sardiniei Vittorio Emanuele a proclamat, la 17 martie 1861, Regatul Italiei. Ce este azi Sardinia, în contextul Uniunii Europene ? Regiunea cu 1.651.793 de locuitori și cca. 3 milioane de oi, capre, vite și asini. Cca. 40 la sută din populație se află în șomaj, iar 80 la sută din diferența activă se ocupă cu păstoritul și o altă parte cu viticultura . Când fermierii păstori s-au asociat în cooperative de producție și desfacere („cantina sociale”), birocrații Ununii Europene le-au tăiat subvențiile la lapte (0,5 Euro/litru), imediat ce au trecut pe profit, fiind readuși la limita de jos a supraviețuirii. Când cele 165 de podgorii au ieșit pe piața vinului, concurența comunitară le-a tăiat avântul.
Sarzii nu pot fi detronați de pe locul al treilea la producția de plută, fiindcă natura nu a dat-o altora, nu pot fi întrecuți în ceea e privește respectul datorat pâinii, fiindcă pentru ei pâinea însemna viața și nu li se poate contesta calitatea de cei mai aprigi combatanți din toate războaiele trecute și misiunile militare prezente, Brigada „Diavolilor Sasarri” devenind subiect de legende. Majoritatea populației sarde este retrasă în munți, consecință a învățămintelor tragice ale istoriei. Ne povestea ghidul local, o tânără sardă din Nuoro, localitatea natală a laureatei premiului Nobel pentru literatură, Maria Grazia Deledda (1871-1936), prima sardă școlită în secolul al XIX-lea, că sarzii nu au coborât din munți la plajă decât foarte recent, deoarece pentru ei marea și plaja semnifica primejdia și moartea, iar taberele pentru copii și grupurile turistice locale „la mare” datează doar din ultimul deceniu.
Corsica, vecina Sardiniei este și ea o ostracizată a Uniunii Europene. De cultură și istorie italice, Sardinia este ținută de mama adoptivă ca parte a Franței continentale, spre a o delimita de teritoriile de peste mări.
Critici britanici ai Uniunii Europene au numit uniunea „ Uniunea Sovietică Aialaltă” (U.S.A.). Poate și pentu faptul că are la origini principiul materialismului dialectic (marxist) „ Unitate în diversitate”. Una dintre diversități, cea creată cu binecuvântarea Papei Ioan Paul al II-lea (antamată la întâlnirile lu George H. Bush şi Mihail Gorbaciov din anul 989) a devenit, în fapt, o opoziție fățișă a Grupului de la Vișegrad (al națiunilor catolice reformate). Nerespectarea identităților naționale, accesul discriminatoriu la bunăstare, insecuritatea spațiului public sub presiunea imigrației scăpate de sub control au resuscitat naționalismul radical negativ. Granița dintre mesajul violent și segregaționist al acestui tip de naționalism și acțiunile de răsturnare armată civilă a ordinilor constituționale și lichidare a democrației este extrem de fragilă, adeseori inperceptibilă. Uniunea Eropeană nu deține expertiză analitică asupra tendințelor de evoluție a actualei sale stări critice. Statele Unite și Israelul, pe de o parte, Rusia și China, pe de altă parte, dețin astfel de capacități inegalabile vreodată de oricare putere care contează în Uniunea Europeană. Uniunea Europeană adoptă păgubosa tactică a struțului față de curajul prins de Austria, Italia, Franța și Cehia după decizia Angliei de a părăsi Uniunea Europeană.
Președintele Donald Trump a demonstrat ceea ce era demult previzibil, respectiv faptul că Uniunea Europeană apărută din necesitatea unei uniuni vamale, imaginată de Jean fiul și comisul voiajor al familiei Monet, comerciantă de coniac, va pieri pe limba ei, din cauza autoprotecționismului și al discriminării în raporturile de cooperare economică și comercială, de mediu și securitate cu entitățile mari puteri ale lumii dinafara Uniunii. Cealaltă uniune, a Europei neintegrate, precum și membrii rebeli ai U.E. cred în alternativa Trump. Șansele alternativei depind, însă, de abilitatea președintelui american de a demantala conspirațiile anti-Trump de la Washington care lucrează pentru înlăturarea sa.
Lasă un răspuns