Revenant sau ciclul nesfârşit al violenţei

Filmul celui mai aclamat și premiat regizor mexican, Alejandro Gonzáles Iñárritu, „The Revenant” / „Răzbunarea” (2015), care a circulat la noi cu titlul „Legendă lui Hugh Glass”, este deja cunoscut, o lecție de cinema, recunoscută și de Academie, care l-a încununat cu trei premii Oscar din 12 nominalizări! Premiile au revenit lui Leonardo diCaprio, pentru cel mai bun actor, Emmanuel Lubezki, pentru cea mai bună imagine și, evident, Alejandro G. Iñárritu, pentru cea mai bună regie, după ce, cu un an înainte, îi dăduse marele premiu pentru Birdman (2014)!

Revăzând acest film de senzație, inspirat după fapte reale, m-am dus cu gândul la un film rusesc, „Ostrovul” (2006), al lui Pavel Lungin. Evident, lumea lor este total diferită, în „Ostrovul” este o lume mistică, fiind vorba despre un fanatism religios, la Iñárritu este vorba despre un fanatism existențial, fiindcă este o poveste despre supraviețuire. Însă decorul celor două filme seamănă izbitor, dar și costumele. E o lume sălbatică. În „Revenant” este vorba de Munții Stâncoși, o lume izolată, în care stăpâni erau indienii, nu americanii, care, foarte ciudat, poată haine militare, parcă ar fi din Siberia rusească. Sau poate din Alaska, ocupată de ruși. Iar când eroul spune că răzbunarea este mânia lui Dumnezeu, m-am gândit automat la filmul lui Werner Herzog, „Aguirre, mânia lui Dumnezeu” (1962), care este tot un film despre putere, despre manie, despre lupta omului cu Dumnezeu. Indiscutabil, se pot face astfel de analogii.

Dar cele mai multe se pot face cu istoria Americii, fiindcă ne aflăm pe pământ american, în sălbăticia de început a Americii, când încă nu se ivisera zorii civilizației. Sentimentul este de cavernă, oamenii sunt total prmitivi, asemăntori cu fiarele sălbatice. Suntem departe de civilizație.

O lume abrutizată, dar evoluând așa, nu involuând, fiindcă ea nu a fost la un stadiu de civilizație și apoi a degenerat. Omenirea în faza formării ei era direct abrutizată.

A scalapa un om era ceva firesc. Nu s-au format încă sentimentele umane. A ucide un om, la fel, semăna cu a ucide un urs. Dovadă că eroului, Hugh Glass, îi este ucis copilul în fața lui și ucigașul, John Fitzgerald (Tom Hardy), nu simte nimic, la fel și ceilalți prădători, nu au nici un regret, nici un sentiment uman. Nu-l va avea nici Hugh, care se răzbună la fel de cumplit. Uciderea din final a călăului sau este total abrutizată. E o lume sălbatică, urmărită în mainfestarile sale directe, fără precauție. Nimic uman. Este o realitate care geme după o altă formă de viață, dar nu știe încotro s-o ia. Nu există nici o soluție de a ieși din violență. Sângele este viață și culoarea ei.

S-a remarcat în unanimitate imaginea semnată de Emmanuel Lubezki, care a luat și premiul Oscar. A fost criticată însă butaforia, machiajele false și ursul fals, ca și cum ar fi putut fi real. Filmul este o convenție, trebuie asimilată convenția și mers dincolo de ea, convenția este un mijloc. Prin ea, se urmărește altceva. Nu este întâmplător faptul că imaginea multor filme despre originea umanității arată dur, brutal, animlic, așa cum vedem curent în flmele dystopice, unde omul devine un zombi, unde revenirea la umanitate se face prin distrugerea ei cu violență. Sunt sute de filme care ating pragul inumanului. De la cavernă la civilizația dystopica nu s-a schimbat nimic, se derulează același ciclu fără capăt al violenței, ca un fel de Moloh devorator, care se hrănește cu proprii copii. Sigur că și Iñárritu a mers dincolo de aparențe. Ne iluzionăm dacă credem că viață este edulcorată. În esență, ea este la granița cu moartea. Și vedem asta în plină civilizație, darămite în sălbăticie, în junglă, în pustie, în munții și pădurile seculare, acoperite de zăpadă veșnică!?

Zeci de filme despre vestul sălbatic au această coloratură brutală, inumană. Brutală nu este și lumea din „Kill Bill”? Și toate filmele lui Tarantino au la baza violența primară. Parcă omul a luat cu el caverna și o poartă cu sine în toate secolele. Nu se mai desprinde de ea. În „The Revenant”, acțiunea se petrece în anul 1823, unde eroul, pe nume Hugh Glass (Leonardo diCaprio), participă la o expediție legată de comerțul cu blănuri. El este atacat de un urs și lăsat să moară de către membrii echipei de vânătoare.

Dar iată ce ne spune synopsis-ul acestui film: „The Revenant este inspirat de romanul lui Michael Punke, bazat pe fapte reale. Acțiunea se petrece în America de Nord, în 1823, iar în centrul ei se află Hugh Glass (DiCaprio), membru al unei expediții în Munții Stâncoși, unde este prins de un urs grizzly și sfârtecat. Căpitanul grupului lasă în urmă trei oameni pentru a-i ține companie în ultimele clipe de viață și pentru a-i săpa mormântul, dar, de frică să nu fie prinși de indieni, cei trei îi iau lui Glass armele și echipamentul și fug. Însă eroul îngrozitoarei confruntări cu ursul grizzly nu moare: se târăște, deși mutilat, mai bine de 300 de kilometri prin sălbăticie, animat de sumbre planuri de răzbunare împotriva celor care l-au părăsit”.

Sigur, după incredibila sa supraviețuire, Hugh apare că o fantomă în lumea din care a plecat. Apariția lui este ca a unui înviat din morți. Nimeni nu credea că el mai trăiește. Evident că Hugh nu se poate integra în viața comunității, fiindcă în ochi îi avea numai pe călăii săi, iar dorința de răzbunare era totală. Și chiar acest lucru îl va face, se va răzbuna. Lupta cu John Fitzgerald este de o cruzime viscerală. Sigur, Hugh rămâne cu răzbunarea, care seamănă cu nebunia, fiindcă ultima imagine este un stop cadru pe chipul sau siderat.

Un răspuns la “Revenant sau ciclul nesfârşit al violenţei”

  1. Gabriela spune:

    Omul acesta, Hugh Glass a „vazut” moartea!!!! Iar dincolo de moarte ce poate fi?! Abisul…exceptional filmul, minunat articolul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*