Generaţia mea şi generaţia „eu”: Repere antitetice…

În anii de liceu îl descoperisem pe James Joyce și devenisem un admirator al literaturii sale. De fapt, eram atât de interesat de el încât mă hotărâsem să particip la o olimpiadă de limba engleză. Cu acea ocazie am câştigat un premiu pentru un eseu care analiza lucrările lui autobiografice. Păstrez şi acum diploma de participare, care se află în dosarul meu de documente şcolare.

În timpul acelor ani mi-am aprofundat cunoștințele privind proza lui Joyce, în special cu privire la lucrări precum „Oameni din Dublin”, „Portret al artistului la tinereţe”, „Ulise” şi „Veghea lui Finnegan”. Deși este considerat un autor apolitic, Joyce a fost, de fapt, simpatizant al mișcărilor politice radicale ale timpului său, în special anarhism, sindicalism (sindicalism revoluționar) și socialism, care, în acei ani, au influențat scriitorii de avangardă în drumul lor către modernismul literar.

În timpul anilor prezenţi, după ce Donald Trump a câștigat președinția americană în 2016, respectând toate regulile jocului democratic, Statele Unite au început să se confrunte cu o renaștere a mişcării de stânga, atât cea moderată, cât și cea radical-anarhistă, stânga fiind considerată ca marele perdant al sus-menţionatelor alegeri.

Curând după anunţarea rezultatelor a izbucnit o insurgență a rebelilor anti-Trump în mai multe orașe americane, printre care Baltimore, Oakland, Philadelphia și Portland. Rebelii erau pasiv-agresivi, manifestându-şi frustrările de la plânsete la răcnete de mânie, de la atitudini de rezistenţă la comiterea de infracţiuni. Se pare că înfrângerea i-a făcut să uite rapid de regulile jocului democratic de putere. Acum, deși continuă să se afle în minoritate, perdanţii doresc să schimbe din mers regulile jocului.

Am văzut scene desprinse parcă din universul lui Joyce. După „Veghea din ziua alegerilor” s-a declanşat „Odiseea” distrugerilor în masă a „Oamenilor din Portland”, metamorfozaţi şi regăsiţi în „Portrete ale anarhiştilor la tinereţe”. Am început şi eu să mă întreb ca Seinfeld: „Oare cine sunt acești oameni?” Și cred că știu cine sunt.

Voi încerca să le pictez „portretele” în 15 tuşe de pensulă, fără o ordine prestabilită. Ei sunt cei din generația „eu”, adică cei care:

(1) sunt consideraţi mereu „speciali”;

(2) sunt consideraţi „câștigători” şi atunci când pierd;

(3) primesc premii şi când se clasează după locul 5;

(4) preferă să joace fără să păstreze scorul;

(5) îi consideră pe părinţi ca fiind „prieteni” şi li se adresează pe numele mic;

(6) îşi văd rareori taţii;

(7) sunt pacifici la război şi războinici în timp de pace;

(8) îşi textează reciproc unul altuia şi când stau la aceeași masă;

(9) stau cu nasurile în tablete şi când umblă, şi când nu umblă, iar când îi întrebi ceva, cuvintele le intră pe o ureche şi le ies pe cealaltă;

(10) îşi folosesc sistemul de reproducere pentru sex, dar nu îl acceptă pentru reproducere;

(11) vor să schimbe noţiunea de „familie” ignorându-i funcţia sa de bază, aceea de reproducere naturală;

(12) consideră marxismul ca o filozofie „interesantă”, dar „incorect aplicată”;

(13) consideră că proprietatea privată poate fi distrusă fără consecinţe, dar pretind pentru fiecare dintre ei o cotă „egală” de beneficii;

(14) recurg la „corectitudinea politică” atunci când nu mai au argumente de invocat;

(15) iubesc democrația atunci când câștigă și invocă secesiunea atunci când pierd.

În cele din urmă, există o speranţă şi pentru ei în următorii patru sau opt ani de administraţie Trump, dar îndeosebi pentru:

(1) Alec Baldwin, care va ţine cu dinţii de rolul lui de imitator de duzină al lui Donald Trump;

(2) Bruce Springsteen, supranumit şi „Şeful”, care va continua să-şi bolborosească cântecele de protest din tinereţe;

(3) Beyoncé, care, ca idol al tinerelor de culoare, le va demonstra acestora calitatea de a fi „bootylicious” în societate, adică, mai pe româneşte, „fundulicioase”.

(4) Cohortele de „scorpii” feministe americane („bitch”, cum le place să se autodenumească), mai bâtrâne sau mai tinere, alde Madonna, Cher, Lady Gaga, Katy Perry, Miley Cyrus, Amy Schumer, alături de reprezentantele lor canadiene (alde Samantha Bee) şi britanice (precum Adele), costumate cu pantaloni gen Hillary Clinton sau cu căciuliţe sexuale roz (aşa-numitele „pussyhats”), care vor continua să ne peroreze despre „monologurile vaginului” și „puterea fetelor”;

(5) Spike Lee, care își va da seama că valorile familiale tradiţionale din seriale de tipul „Tatăl știe mai bine” („Father Knows Best”) nu sunt încă „expirate”, aşa cum declarase el în urmă cu o vreme.

Dimpotrivă, el, tatăl, se va reîntoarce la căminul abandonat. Și, împreună cu mama care şi-a crescut singură copiii, va încerca să își reînchege familia destructurată. Și apoi să își culeagă de pe stradă fiii şi fiicele care protestează şi să îi bage din nou la școală sau la locurile lor de muncă, unde ar trebui să se afle. Fii și fiice care acum sunt într-o stare de continuă revoltă. Și care distrug oraşe ca Baltimore, Oakland, Philadelphia sau Portland.

Aceasta este generația „eu” pe steroizi.

3 răspunsuri la Generaţia mea şi generaţia „eu”: Repere antitetice…

  1. MARCELA DESCULTU spune:

    Este de sperat ca cei patru (eventual opt) ani de preşedinţie Trump să îi ajute pe anti-susţinătorii prezidenţiali să se schimbe în mai bine.

  2. MARCELA DESCULTU spune:

    După câştigarea alegerilor de actualul preşedinte a urmat o perioadă de agitaţe. A avut loc resuscitarea stângii radicale. Rebelii anti-Trump au iniţiat demonstraţii masive în mai multe oraşe americane. Scenele din acea perioadă sunt parcă desprinse din lumea lui Joyce. Aceşti răzvrătiţi pot fi descrişi prin titluri joyciene, după cum autorul a şi subliniat acest lucru. Sunt oameni care îşi văd doar de interesele lor, fără să observe lumea din jur, pentru că ei trăiesc într-un univers al computerelor şi al telefoanelor inteligente.

  3. MARCELA DESCULTU spune:

    În acest articol este făcută o frumoasă comparaţie între personajele din cărţile lui James Joyce şi americanii de după alegerea preşedintelui Trump. Joyce a fost un simpatizant al mişcărilor politice radicale ale timpului său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*