O utopie a războiului

Titlul filmului „Wonder Woman” (2017) te duce cu gândul la superproductiile puerile cu supereroi din categoria DC Comics, gen Superman, Batman, Catwman etc. Și aici avem o „femeie minunată”, o super-eroina, dar filmul ambiționează să fie mai mult decât o poveste cu supereroi, este un film inocent despre puterea păcii și a iubirii, despre soluția de a opri războaiele. Numai americanii puteau imagina și produce așa ceva, să vezi o eroina din mitologia greacă, prințesă Diana, regina amazoanelor, care primește misiunea să lupte cu Ares, zeul războiului, identificat cu Kaizer-ul german, și să-l învingă, să pună astfel capăt tuturor războaielor. Deci o epoca de mit, de ficțiune, este adusă în actualitate. Cum? Salvând un pilot care se prăbușește cu avionul în mare, în apropiere de insula pe care trăiau amazoanele. Și acest pilot, pe nume Steve Trevor (Chris Pine), povestește cum au murit în război, războiul I mondial, milioane de oameni și cum pericolul crește, este și mai mare. Diana hotărăște atunci să plece împreună cu el și să salveze omenirea de la un nou dezastru.

Diana a fost pregătită de mică să fie un războinic neînduplecat. Începutul filmului prezintă inițierea să, ea având că model marile luptătoare din paradisul insulei adăpostite, în primul rând pe mama să. Și o vedem cum crește și se întărește în lupta cu diferiți invadatori. Când căpetenia amazoanelor, Hippolyta (Connie Nielsen), este ucisă într-o astfel de lupta, Diana este numită regina amazoanelor.

Așadar, înainte de a deveni Wonder Woman (Gal Gadot), Diana a fost prinţesa din Amazon, crescută într-un paradis izolat şi antrenată pentru a fi invincibilă în luptă. În momentul în care se petrece un hocus pocus convențional, adică suntem plasați în alt timp istoric, prin apariția unui avion care se prăbuşeşte pe ţărmul insulei sale şi o avertizează că urmează să izbucnească un război care va zdruncină lumea, Diana decide să renunţe la liniştea căminului său, convinsă că intervenţia ei poate opri ameninţarea. Luptând alături de omenire într-un război menit să oprească toate războaiele, Diana îşi va descoperi marile puteri supranturale şi adevăratul său destin.

Așadar, avem o parabolă, legendă este suprapusă peste unul din războaiele moderne și se lansează ideea că zeul războiului poate fi oprit. Aici, evident, Ares este identificat de Diana cu Kaizerul german Ludendorff (Danny Huston). Care ar fi putut să fie și Hitler sau Stalin, un dictator, care a ucis cu ideile lui absurde milioane de oameni. Că în filmele sovietice de război, normal, dușmanul absolut nu putea fi altul decât aramata germană! Dar în final, regizoarea Patty Jenkins, o experimentată realizatoare de seriale TV, face o schimbare de macaz. Ceea ce credea Diana, și credeam și noi, nu s-a întâmplat, fiindcă Ares se dovedește a nu fi Kaizer-ul, ci un bătrân care i-a făcut bine. Așadar, sub masca omului de bine se ascundea Răul. Sigur, povestea este utopică. E că și cum ni se spune, dacă ar fi existat o replică la Primul Război Mondial că aceea a lui Wonder Woman (Diana), sigur nu ar mai fi avut loc Al Doilea Război Mondial. Suntem în sfera S.F., a ipotezelor, dar ele funcționează și pentru viitor, pentru cazul când ar avea loc un nou război mondial. Filmul ne spune: să ne gândim de pe acum, cum poate fi Ares oprit.

Această este pariul pe care regizoarea Patty Jenkins l-a câștigat, în ciuda marilor naivități, inevitabile, imaginând o amazoană cu forțe supranaturale care se lupta cu armele moderne, cu gloanțele, cu mitralierele și tancurile. Că și Godzilla. Dar Diana nu este un persoanj negativ, dimpotrivă. Când ea decide un asalt asupra frontului inamic și da iama în nemți, ajungând să distrugă și un cuib de mitralieră dintr-o clopotniță, Diana este întâmpinată de mulțimea eliberată, salvată, că o sfânta. Scenă amintește de Ioana d’Arc, când a cucerit cetatea Orleans. Și Diana este o fecioara, de o puritate totală, așa cum reiese din dialogul ei cu Steve, care pare un fel de Delfin în această conjugare, el nefiind decât un spion englez, dar care primește o lecție uluitoare de la curajul acestei femei cu forțe suprnaturale. Această suprapunere forțată dintre amazoană și o Londra antebelică, este salvată de mult umor, la tot pasul se petrec scene cu efect comic. Este o modalitate specifică Americană, din filmele cu super-eroi. Evident, „Wonder Woman” este un nou film comericial, aflat în topul încasărilor. Actrița Gal Gadot, care a fost model și Miss Israel, nu-și depășește condiția. Actoria se află pe altă planetă pentru ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*