Patrimoniul roșu (montan!) al fondului (politico)-suveran de investiții

Ar fi putut consemna și ei în Anul Centenarului ceva de o dimensiune cu adevărat universală! Ba, fără să-i coste nimic! Nu trebuiau să dea nici un leu de la buget pentru a conserva, repara ori zidi… Pur și simplu, alții ar fi translatat patrimoniul în universalitatea spiritualității. Alții ar fi făcut țării un dar de neprețuit, poate singurul cu o asemenea dimensiune în Anul Centenarului. Includerea Peisajului cultural Roșia Montană în Patrimoniul Mondial. Ar fi fost meritul UNESCO, iar guvernanții doar ar fi speculat, ca imagine, marea reușită.

De ce ne-au refuzat acest lucru? Cât de grave sunt de fapt „bilanțurile” dacă guvernanții s-au dedat la o asemenea acțiune anti-culturală, anti-patrimonială, anti-românească: retragerea dosarului Roșia Montana din procesul de evaluare?!

Sigur, dacă ne-ar mai arde de ironii, am spune că, pesemne, s-au temut de forma ironică a realității patrimoniale în Anul Centenarului. Pentru că, în vreme ce toate simbolurile și mesajele culturale ale Marii Uniri sunt lăsate în ruină, ar fi fost o treabă ilară ca vestigii istorice, mai vechi cu două milenii decât cele rămase de la Marea Unire, și aflate într-o stare de conservare nemăsurat mai bună, să ajungă în patrimoniul UNESCO, în timp ce monumentelor nu mai vechi de o clipire de secol să le numărăm, până la năruirea și risipirea definitivă în neantul nepăsării, secundele ultimelor lor momente de „contemporaneitate”.

Dar aici nu este vorba de vreun mesaj ironic. Ar fi fost cu mult mai puțin „descarnal” decât realitatea trădării, vânzării, desființării voite de acum…

În fapt, totul este doar o altă înlănțuire de minciună, de mascarade, de falsuri, de bufonerii, de jolly-jocheri tocmiți (ori nu!)…

Pentru că nu procesul cu Gold Corporation a dus la decizia guvernanților de a retrage Dosarul Roșia Montana din evaluarea UNESCO. Nu are nici o legătură. Ba, canadienii ar trebui să protesteze și ei pentru că sunt folosiți ca perdea în această învăluire cu dezinformări. Sunt împinși în față când, în mod real, despăgubirile pe care le reclamă nu au nici o legătură cu includerea zonei în patrimoniul universal. În patrimoniul intangibil ca exploatare, despre asta fiind vorba, căci nu valoarea culturală dată de recunoașterea UNESCO i-a făcut pe guvernanți să se dea la această mojicie! Pentru că Gold Corporation nu reclamă dreptul de a începe exploatarea, ci primirea unor despăgubiri pentru trecut. Compensații pentru investițiile și conservările „in situ”, pentru salariile achitate ori cheltuielile legate de mutarea unor colectivități. Sigur, totul într-un fond și o dimensiune financiară discutabile, pentru că, din momentul în care au lucrat neacoperiți de actele necesare, mergând sub umbrela mânjelilor politice la care s-au dedat, canadienii și-au asumat și riscul de a pierde și acel „nimic” (ca valoare raportată la valoarea zonei) pe care l-au investit.

Iar retragerea de azi a dosarului zonei patrimonial-culturale din evaluarea UNESCO înseamnă un singur lucru: evitarea intrării acesteia într-un areal mondial de protejare. Și care ar fi redus la zero orice posibilitate de exploatare în zonă.

În fapt, lucrurile trebuie legate și de înființarea Fondului Național de Investiții. Pentru că, în clipa în care în acest „fond” vor fi incluse toate marile companii naționale și regiile autonome, inclusiv cele de exploatare minieră, statul, nu doar că va scăpa de orice posibile infiltrări ale unor firme străine, dar va putea „investi” și exploata prin fondul „suveran” inclusiv în zona Roșia Montana. Sau, pur și simplu, va putea păstra totul în patrimoniul guvernamental-politic al acestui fond pentru a avea la îndemână resursele necesare garantării unor nu atât de îndepărtate împrumuturi necesare evitării intrării țării în faliment.

Pentru că, de fapt, acesta este scopul fondului „suveran”. O preluare a companiilor pentru a le putea controla atât ca flux al dividentelor, mai bine spus, pentru a confisca (sau deturna) dividentele acestora pentru a acoperi rupturile din păienjenișul bugetar al salariilor și pensiilor, cu crăpături tot mai mari, dar și pentru a avea în rezervă capitaluri pe care să le folosească drept garanții în cazul următoarelor (și tot mai marilor) împrumuturi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*