„Holocaustul” informatic sau o nouă „cortină de fier” (a datelor personale)?!…

Să nu ne trezim, de fapt, în fața unui nou gheșeft… Unul cu adevărat de dimensiuni globale… Pentru că asta pare a masca noul sistem GDPR, nu atât ca norme decise, ci mai ales prin uriașul aparat de „utilizatori” care s-a sudat pe lângă acest șantaj al deconspirării și sancționării presupusului trafic de date personale. Pentru că despre asta vorbim. Cel puțin atâta timp cât UE a cerut ceva, a impus o reglementare, dar a lăsat teren de acțiune pentru felurite firme de consultanță, lobby, de oferire a unor servicii informatice de presupusă punere în acord a clienților cu cerințele GDPR (fără a le enumera măcar clar), toate, așadar, chipurile menite a-i ajuta pe „clienți” să nu intre în conflict cu sistemul.

Și totuși, cu multă vreme înainte de a impune niște reglementări (atât de ușor de scos din pix, nu?!), trebuia construit tocmai acel mecanism care să asigure un cadru legislativ pentru a nu permite apariția în masă (coordonată!) a profitorilor de moment, a speculanților de conjunctură, a hienelor stării noastre emoțional-financiare…

Precum ciupercile după apa de ploaie a unei reglementări UE, au apărut deja zeci de „ofertanți” care, contra cost, vin în sprijinul (!) nostru pentru a ne pune în acord cu reglementările UE în privința datelor personale. Felurite oferte, greu de identificat ca „sursă”, poate fi și un hacker din India ori China, sau alți „informaticieni”, poate chiar din spatele unor rețele teroriste (cine garantează ca banii dați de noi pentru protejarea datelor noastre personale nu ajung acolo?).

La nivelul UE, ar fi trebuit creată întâi o structură comună europeană (funcțională, nu doar posturi birocratice pe hartie!) pentru ca oamenilor (firmelor, companiilor, persoanelor fizice vizate) să le fie explicate pe îndelete toate aceste proceduri, pentru ca fiecare să poată lua o anumită decizie (vreau sau nu să fiu protejat?), decizia personală trecând peste normele impuse ale unui presupus mecanism de protecție.

Doar că felul în care UE a conturat GDPR -ul ridică mari semne de întrebare asupra scopului real al acestui instrument. Este o metodă menită protejării datelor personale? Sau, mai de grabă, o metodă de reglementare ce vizează restrângerea anumitor drepturi civile?

Apoi este vorba de cuantumul uriaș al amenzilor, aducând parcă aminte de felul în care, la buza războaielor, întotdeauna să găseau „binevoitori” care să ofere un loc mai în față, în special în practica unui negoț cu ființe vii, „norocoase”. Doar că astăzi nu mai vorbim doar despre niște ființe vii, ci de un întreg organism (european).

Discutabilă este și forma otova de aplicare a amenzilor. Același cuantum uriaș, indiferent că sunt vizate companii transnaționale care chiar stochează și vând date personale ori despre un magazin virtual cu țoale, echipamente, cărți sau ziare electronice.

De ce această grabă a UE de a aplica ceva într-un cadru atât de strâns ca timp și cu o forță coercitivă atât de violentă? În fapt, regulamentul „protejării” datelor personale poate transforma chiar internetul într-o lamă cu două tăișuri. Și o singură teacă, de colectare (a adevăratelor mize: banii!), a 28 de lame.

În plus, GDPR, dovedindu-se un instrument izolaționist, devine caduc față de însăși rostul Uniunii Europene. Pentru că în momentul în care cetățenii europeni au fost privați de drepturile lor (de informare, în primă fază) din cauza GDPR, prin deja celebrele decizii ale unor mari ziare americane de a bloca accesul utilizatorilor europeni, vorbim de un instrument menit a pune bazele unei noi cortine de fier…

Nimeni nu poate spune nici măcar cine și cum protejează clienții corecți, care achiziționează servicii informatice de aliniere cu normele GDPR, exact de fraudele sau chiar „absorbția” de date personale prin acești presupuși ofertanți gata să ne protejeze, evident pe banii noștri? Sau cum se va apăra cetățeanul de abuzul colectării de date personale venit dinspre autorități? Căci, va fi de ajuns o singură speță în care un contravenient să nege un proces verbal dat de o autoritate în baza faptului că nu i s-a cerut acordul „de cookies” pentru utilizarea datelor sale.

Și cine garantează ca mecanismul GDPR nu va declanșa chiar un trafic cu clauze. Firme care vor cumpăra bazele de acorduri și le vor revinde, poate chiar în baza unui subcookies de acord pe care nu l-am înțeles în momentul în care ne-am dat un acord pe undeva. Sau, de fapt, totul este o cortină, informatică, și poate cât de curând vor ieși la lumină niște baze de date de tip „Panama” cu bazele de date ale cetățenilor UE?

Sigur, singura certitudine este aceea că alergăm speriați, trebuie să alergăm!, să fim în rând cu lumea, de niște tăciuni, să nu carecumva să ne ardem coada cookies -urilor?… Chiar dacă nimeni nu știe precis, nu doar unde „arde”, ci măcar de unde iese fum…

Pe de altă parte, care „date personale”?… Pentru că acestea sunt vehiculate, stocate de mulți ani… Poate doar „cookies-urile” celor nenăscuți încă!

Dar noi continuăm să ne „aliniem”… Nimeni nu știe precis la ce! Cum trebuie să arate acest cadru de consimțământ pentru a fi intangibil în cazul unei reclamații sau care ar trebui să fie forma de interpretare/avizare/consimțământ. Acum, cu toții ne aruncăm după o piatră azvârlită în mijlocul oceanului informatic.

Numai să nu ajungem peste alți câțiva ani să ne acuze chiar „armaghedonul” care s-a declanșat acum de un holocaust informatic… Căci, „dreptul de a fi uitat” nu este totuna cu politicile negaționiste, nu?!… Sau?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*