Liliana Smerea Vacaru: Povestea sufletului

Cică a existat o dată în regatul „Nu știu cui”,
Patru tinere neveste, toate ale regelui!
Regele, fiind bătrân și aproape de sfârșit
Cântărea în mintea sa, cât și care l-a iubit!

.

Ar fi vrut să fie sigur că iubit e cel mai mult,
De aceea pentru care, inima lui a bătut!
Le iubea cu patimă și cu dragoste curată,
Însă a patra nevastă, îi căzuse cea mai dragă!

.

O-mbrăca în lucruri scumpe, orice moft îi împlinea…
Numai cât deschidea gura și avea tot ce-și dorea!
O iubea si pe a treia, însă tare se temea,
Că-ntr-o zi o să îl lase, din drag pentru-altcineva!

.

Pe a doua o iubea, că-i păstra orice secret,
Și mereu îl sfătuia în mod sincer și discret!
Însă chiar deloc iubită, trecând chiar neobservată,
Devotată și supusă, era prima lui nevastă!

.

Regele avea o teamă…nu de luptă sau de moarte,
Teama lui cea mai profundă era de… singurătate…!
Așadar s-a hotărât să le-ntrebe pe soţii,
Care va veni cu dânsul, când pleca-va dintre vii?!

.

„Tu, pe care te-am iubit cel mai sincer dintre toate,
Oare ai să mă însoţești, chiar și dincolo de moarte?!”
„- Nu ! (Răspunse răspicat, cea de-a patra nevestică!)
Unde mergi este-ntuneric, rece si îmi este frică!

.

Lacrimi grele curg din ochi-i! După ce și-a-nfrânt durerea,
Cu un pic de teamă, totuși, o întreabă și pe-a treia:
„-Am să mor curând și-aș vrea, dincolo de astă lume,
Dacă și tu ţi-ai dori, să te am tot lângă mine!

.

„-Nici nu mă gândesc!” ( îi spuse)… Când totul va fi sfârșit…
Prea îmi este dragă viaţa!… Eu… cu altul mă mărit!”
Lacrimile îi scăldau, faţa, precum stropii mari de rouă,
Cu o ultimă speranţă, o întrebă pe cea de-a doua:

.

„- Dacă m-ai iubit în viaţă, tot la fel cât te-am iubit,
Tu îmi vei rămâne alături, vei veni chiar și-n mormânt!”
„-Cred că tu glumești bărbate! Voi veni din când în când…
Să mă rog, să-ţi văd mormântul… lumânări să îţi aprind!…”

.

Regele primi răspunsul ca pe-o lamă de cuţit…
Și cu greu mai ascundea că era dezamăgit…
Când deodată, ca o umbră, firavă și deșirată,
‘I-apăru la căpătâi, tristă, prima lui nevastă:

.

„-Eu te voi urma stăpâne! Cum am fost și pe pământ,
Cu credinţă și iubire, te-oi urma și în mormânt!”
O privi cu luare-aminte, nu-i părea adevărat…
Să-l urmeze cea pe care cel mai mult a neglijat!

.

Ar fi vrut să mai trăiască, să dea timpul înapoi,
Să găsească timp și pace… iubire pentru amândoi…
Însă moartea nemiloasă, nu renunţă, nu așteaptă!
Când e ceasul împlinit, îţi ia sufletul și pleacă!
………………………………………………..

Stau pe gânduri, încurcată și descriu un pic ce simt:
Ca un rege din poveste și noi suntem pe pământ!
Tot patru soţii avem, trei adesea răsfăţate,
Una ca și în poveste, cel mai des e neglijată!

.

Dar să le prezint pe rând, tot la fel ca în poveste:
Cea de-a patra, mai iubită, însuși TRUPUL nostru este!
Îi dăm tot ce el așteaptă, tot ce vrea și ce gândește…
Însă când sosește moartea, chiar și el ne părăsește!

.

Cea de-a treia e AVEREA, cea cu care te fălești…
Care va pleca la alţii, imediat ce nu mai ești!
Cea de-a doua este bună, confidentă, iubitoare…
Și te va urma oriunde câte zile ai sub soare…

.

E FAMILIA și omul care-ţi dă PRIETENIE…
S-o numim într-un cuvânt tot iubită și soţie..
Te vor sprijini în viaţă, chiar se vor mândri cu tine,
Însă nu te vor urma dincolo de-această lume!

.

Cea mai credincioasă însă, este SUFLETUL pe care,
Chiar și tu îl neglijezi… alţii-l calcă în picioare…
Îl lași dezbrăcat, desculţă nu-i dai timp și loc s-aleagă,
Lăcrimând culege-n talpă, spinii cei ascunși în iarbă!

.

El, este a patra soţie! Dintre toate neglijată,
Dar nici el nu-ţi mai rămâne, după ce te-au dat în groapă…
Însă de-ar fi fost posibil (asta însă nu se poate)
Doar el, singur te-ar urma, chiar și dincolo de moarte!

.

Poartă-te frumos și bine și iubește-l cât ești viu!
Ce-o să fie după moarte, nu sunt Dumnezeu, să știu…
Însă cum pleacă la ceruri, când va fi la judecată,
Va plăti în locul tău, pentru fiecare faptă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*