O cultură înfloritoare de acum șapte milenii: „Turdaș – Vinča”

Înainte cu mii de ani de a se ridica piramidele în Egipt, undeva între mileniile V și III î.Hr., a fost o cultură europeană ce se întindea în jurul fluviului Dunărea, pe teritoriul României, Serbiei, Bulgariei și Macedoniei, dar urme evidente ale acesteia regăsindu-se în toată Peninsula Balcanică. Este vorba de cultura Turdaș – Vinča. Numele culturii vine de la localitatea Turdaș aflată în partea central estică a județului Hunedoara. Zsófia Torma, prima femeie arheolog din Transilvania, a descoperit aici în secolul al XIX-lea vestigii materiale ale culturii „Turdaș”, cunoascută mai apoi drept cultura Vinča, de la o suburbie a orașului Belgrad (este capitala și cel mai mare oraș al Serbiei; situat la confluența dintre râul Sava și fluviul Dunărea), unde în anul 1908 au fost descoperite primele artefacte ale acestei culturi, din Serbia. Arheologii iugoslavi și români au crezut inițial că această cultură a început în jurul anului 2700 î.Hr., dar apoi au avansat în preistorie cu noile descoperiri făcute.

Acestei culturi îi sunt atribuite celebrele „Tăblițele de la Tărtăria”, niște artefacte ce conțin însemne despre care se crede că ar putea fi cea mai veche formă de scriere din lume. Ipoteza rămâne însă controversată, iar majoritatea experților consideră Tăblițele de la Tărtăria a fi mai curând o mostră de protoscriere, decât un sistem de scriere propriu zisă. Cum a fost delimitată geografic și temporal acestă cultură? În cuprinsul ariei locuite mai înainte de triburile de cultura Criș apare în unele zone, în a doua jumătate a neoliticului vechi (aprox.5.500-3.500 î.Hr.), o nouă cultură, denumită „cultura Vinca”, după localitatea aflată pe Dunăre, mai jos de Belgrad și care mai este cunoscută și sub numele de „Turdaș-Vinca” (Turdaș se află pe Mureș, aproape de Orăștie. Cotidianul „Osservatorio Italiano” scrie despre acestă cultură următoarele: „Ați putea să cădeți într-un adevărat labirint al paradoxurilor balcanice dacă veți încerca să înțelegeți care este cel mai vechi popor al Balcanilor. Fiecare ar dori să fie el primul prezentând pentru confirmare tratate, documente, manuscrise. Rezultatul este întotdeauna acela de a face din propriile origini istorice un fel de ideologie care să justifice dominarea unei rase peste altele. Aceasta ar fi de subliniat în mod obligatoriu, acum când se împlinesc 100 de ani de la descoperirea culturii Vinca, unde Dunărea se întâlnește cu Sava. În aceste locuri au fost descoperite reperte arheologice datate ca având o vechime de 8.000 de ani, care mărturisesc existența de așezăminte umane în locul unde astăzi se găsește orașul Belgrad. Situată la 20 de km de acest oraș, pe un teren de circa 11,7 hectare se găsesc resturile celei mai importante culturi a Europei din perioada neolitică, datată între 5.200 și 4.200 de ani î.Hr. Zidurile anticei așezări au în diverse puncte înălțimea de 10,5 m, confirmând faptul că în acele locuri a existat o civilizație de-a lungul secolelor”.

„În urmă cu mai bine de 7000 de ani –, povestește profesorul universitar de la Universitatea din Belgrad, expert în civilizația Vinca, Nenad Tasic, – în Peninsula Balcanică, cultura a căpătat forma sa definitivă, așa cum am descoperit-o noi, fiind extinsă pe teritoriul Serbiei, României, Bulgariei, Macedoniei și Ungariei (teritoriu al Geților de Aur primordiali – n.a.), în timp ce avea raporturi și cu alte culturi îndepărtate. Plecând de la tipul de geam produs din pietre vulcanice, analizate la Universitatea Berkeley, am început să avem o imagine adevărată despre acest popor. Cunoșteau ceramica și tehnicile de decorare, trăiau în case de lemn, paie și pământ, dispuse de-a lungul unor străduțe, fără a avea grădini. Erau pescari, agricultori, vânători, păstori, minieri, tăietori în piatră. Casele lor erau ordonate și lucrau vase și farfurii de teracotă foarte frumoase. Erau chiar meșteșugari în metal, cum demonstrează diverse scule găsite. Din anumite minerale produceau vopsele, sulfatul de mercur, care era utilizat pentru a obține prețioasa vopsea ocru roșu, dar și medicamente. Aceiași culoare roșie se folosea la vopsirea țesăturilor din care se făceau haine. Fustele aveau formă conică cu motive liniare și pătrate. Erau iubitori a oricăror tipuri de bijuterii lucrate foarte frumos. Vopseau casele în culoarea purpurei în majoritatea cazurilor. Schimbau diferitele lor produse pe diferite cochilii. Nu au fost găsite nici un tip de arme, de aceea poporul Vinca nu este considerat un popor războinic. Nu se cunoaște destinul pe care l-a avut, dar după teoriile anumitor istorici se crede că a migrat spre sud, desigur după invazia altor popoare, unindu-se cu alte grupuri care s-au așezat în Balcani”. Un alt mister lăsat de locuitorii Vinca sunt semnele incizate pe vasele de teracotă, care de ani buni îi împing pe experții sârbi și europeni să facă noi cercetări pentru a le descoperi semnificația. Profesorul și antropologul danez Kaj Birchet Smith a descoperit că cea mai vechie scriere datează din 4.000 î.Hr., aparținând culturii sumeriene din Ur, dar înaintea ei este cea care are 7.000 de ani, fiind datată cu 1.000 de ani mai devreme și aparținând culturii Vinca. În timp ce sumerienii aveau 15.000 de litere (semne), poporul Vinca avea doar 40 și nu se știe cărui grup de popoare aparține și ce limbă vorbea. Noi descoperiri arheologice au scos la lumină statuete realizate ca adevărate opere de artă ale perioadei neolitice. Există cel puțin 600 localități care demonstrează existența acestei civilizații, dar nici una dintre ele nu prezintă acest tip de teracotă, de la Vinca. Printre altele, în anii 7.200 î.Hr.., Vinca era într-adevăr o metropolă europeană în adevăratul sens al cuvântului, un loc de top al culturii din acea epocă. Primele săpături la Vinca au început în anul 1908, și au fost făcute de profesorul de arheologie sârb Miloje Vasic, fiind continuate de Institutul Imperial Rus de la Moscova. După Primul Război Mondial, în anul 1934, au fost reluate de către  Miloje Vasic. În anul 1998 a început să lucreze aici o echipă de arheologi sârbi formată din Milutin Garasanin, Nikola Tasic, Borislav Jovanovic, Milos Jevtic, Miodrag Sladisic și Sasa Todorovic. După Miljana Radivojevic, cercetătoare din cadrul Institului Arheologic al „University College of London”, prima revoluție industrială a fost în anul 7.000 î.Hr., făcută de către poporul Vinca, care a lăsat numeroase artefacte de aramă, a căror producere cerea o muncă de adevărat expert: „Ceea ce s-a descoperit, a fost prezentat într-o expoziție și putem să zicem că rezultatele acestei cercetări  se vor găsi în cărțile de istorie peste 5 sau 10 ani”. După spusele profesorului Colegiului Londonez, Tilo Reren, cultura Vinca a dezvoltat foarte bine artizanatul, tehnologia metalelor, și o scriere, probabil mai veche decât cea găsită în Orientul Mijlociu. „Nivelul industrializarii e așa de diferit de tot ce am descoperit până acum. Vinca era o mare cultură și avea cunoștințe de a crea și inventa independent, motiv pentru care se vorbește de o revoluție industrială.” explică Reren. Coordonatorul lucrărilor de la Vinca, Dusan Sljivar, confirmă faptul că cercetările au început în 1994 în colaborare cu institutul din Londra, apoi în 1998 alăturându-se și echipa arheologilor sârbi. „Belovode” și „Ploce” sunt cele mai mari așezăminte ale culturii Vinca, cu un grad înalt de cunoștințe, din moment ce au făcut din metalurgie o descoperire și apoi o operă de civilizație care a accelerat dezvoltarea culturii europene, cum confirma Sljivar. Cultura Vinca demonstrează că ar trebui să privim cu alți ochi vechile culturi neolitice din Balcani și Europa de Est, de o frumusețe rar întâlnită.

Luați de „firul poveștii” uităm că pentru prima dată această cultură a fost semnalată în România, la Turdaș (de la „Turul lui D”, cel ce închide o lume pătrată (ABCD – DeCeBA -L); de unde și Turda). Oricum ea face parte din marea cultură post deluviană a Geților de Aur primordiali, cei trecuți prin apa Marelui Potop planetar care a înecat o lume (Poedia). Dar, la Turdaș, prima femeie arheolog din Transilvania, Zsófia Torma, antropolog și paleontolog de origine maghiară, scotea la lumină primele artefacte ale acestei culturi neolitice și le prezenta în cadrul sesiunilor științifice, la nivel european. Ea s-a născut într-o familie nobilă, ca fiică a unui baron. A studiat istoria în cadrul Universității din Cluj (actualmente, Universitatea Babeș-Bolyai) și a lucrat timp de mai mulți ani în Cluj, unde a avut un rol important în fondarea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT).

În prezent o colecție cu obiectele descoperite de ea există în cadrul acestui muzeu, alături de celebrele „Tăblițe de la Tărtăria”, vechi de peste 7.000 de ani. Torma a fost autodidactă și a corespondat cu renumiți arheologici din Stuttgart, Paris, Praga, Mainz, Budapesta, Hamburg, Berlin, București și Sibiu, cu care a purtat discuții despre descoperirile sale din zona Turdaș, de lângă Alba Iulia. Acolo a semnalat pentru prima dată, în 1874, existența unei „scrieri” preistorice în sud-estul Europei. Săpăturile întreprinse de Torma au avut ca rezultate concrete descoperirea de obiecte ceramice, figurine inscripționate, care au fost apoi distribuite muzeelor din Berlin, Mainz, München și Cluj. A descoperit în Turdaș locuințe neolitice și a găsit mai multe materiale ceramice, unelte, piese de cult și podoabe. Torma și-a desfășurat cea mai mare parte a activității la Orăștie, unde a și creat un muzeu de arheologie și etnografie. Materialele și notițele Zsófiei Torma s-au păstrat la MNIT. Ea și-a donat colecția de manuscrise muzeului din Cluj, iar această donație a stat la baza formării acestuia, fiind una dintre cele mai importante colecții ale instituției. Zsófia Torma a fost prima femeie care a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea din Cluj, fiind totodată și prima femeie arheolog din Transilvania. Descoperirile ei au apărut în importante publicații internaționale, aceasta participând, în 1876, la Congresul de Arheologie de la Budapesta, iar, apoi, la Congresul de la Berlin. La Berlin s-a întâlnit cu arheologul german Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei, care a fost impresionat de descoperirile de la Turdaș.

Încă credem ce spun cărțile de istorie, respectiv faptul că acești „primitivi” trăiau foarte puțin și stăteau ascunși prin peșteri, speriați de fenomenele meteo pe care nu și le explicau. Privind artefactele culturii Turdaș – Vinca de acum 7000 – 8000 de ani, ne dăm seama că aceștia aveau un nivel de dezvoltare destul de ridicat. Deși trăiau în așa nimita epocă de piatră, ei accesau totuși metalul. Era îmbrăcați în haine țesute și cusute. Aveau în case obiecte casnice frumos create și pictate. Aveau bijuterii și foloseau decorațiuni, aplice, etc. Ridicau orașe cu case din lemn, lut și piatră. Erau pașnici. Aveau ritualuri, aveau obiceiuri și tradiții. Și – ceea ce este foarte important – aveau amintirea fostei civilizații antedeluviene distruse de cataclismul planetar prin care au trecut. De aceea se spune că „roata lumii se învârtește”, iar ceea ce trăim noi, într-un anumit fel, a mai fost trăit. Omul a fost om din momentul în care a fost „coborât” în materie, iar experiența acestor transformări planetare periodice l-a făcut să caute cauza acestora și modalitatea în care poate fi minimalizat efectul lor devastator. De aceea acești „oameni primitivi” au creat o astfel de cultură, și-au creat o societate în care viața decurgea pașnic și liniștit, poate mult mai benefică pentru om decât întunecatul Ev Mediu ce va urma. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*