Arhiva lunară: aprilie 2018

Discriminarea de… consiliu!

De fapt, tocmai „femeile membre PSD” ar fi trebuit să se ducă la Consiliul de combatere a discriminării! Să reclame adevărata stare de fond creată chiar de decizia CNCD! Faptul că au fost discriminate de acesta! Că li s-a conturat,


Omul istoriei și istoria omului. Academician Dinu C. Giurescu așa cum l-am cunoscut

Academicianul Dinu C. Giurescu, un ultim străjer al istoriei românilor a fost chemat ieri, marți, 24 aprilie 2018, să vegheze din înălțimea astrelor la destinul și veșnicia neamului nostru. Prin plecarea din lumea pământeană a marelui dascăl, poporul din a


Concurs de servilism…

De fapt, despe asta este vorba: servilism! Un concurs de servilism în care noi suntem prinși mereu la mijloc! Și acum tot despre așa ceva este vorba… Acum, când numărăm deja câteva zile de când s-a acutizat un conflict între


Trăim cu speranța într-un trai mai bun…

Închidem ochii cu dorința să visăm ceva frumos, apoi îi deschidem cu dorința de a trăi acel vis, privind cerul ca pe o a doua şansă în această viață, păşind prin locuri nemaivăzute spre a ne căuta calea desăvârşită. Dar


Basarabia iarăşi şi iarăşi…

La începutul secolului al XIX-lea s-au petrecut importante schimbări pe harta politică a Europei, inclusiv în părţile sale răsăritene. Astfel Hanatul tătărăsc al Crimeiei a încetat să mai fie o forţă militară, el fiind înghiţit de expansiunea rusă spre sud


Complexul traco – getic de la Starosel (Bulgaria)

Templul tracic de la Starosel (Bulgaria) a fost decopertat în apropiere de satul Starosel, la aproximativ 20 de km de oraşul bulgăresc Hisaryam, un oraș aflat în partea de sud a Bulgariei, ce aparține de Obștina Hisarea, Regiunea Plovdiv, situat la 389 m.


Poezii de Liliana Smerea Vacaru

Oameni și oameni Sunt oameni care își ridică piedestaluri, Văzându-se-n trufia lor, de neînvins! Sunt OAMENI care luptă pentru idealuri, Ce par de multe ori de neatins! Sunt OAMENI care luptă pentru viață, Chiar și atunci când viața i-a trădat!


Tezaure de influență bizantină (sec. XIII – XIV) din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României

Din perioada Evului Mediu, colecțiile Muzeului Național de Istorie a României deține printre altele diferite arme și armuri, țesături scumpe, articole de mobilier, dar și tezaure de bijuterii și monetare.  Dintre bijuteriile acelei perioade se detașează net cele de influență


Pe fostele „Domenii ale Coroanei Regale” de la Periș…

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Periș purta numele de Cocioc și făcea parte din plasa Snagov a județului Ilfov, formată fiind  din satele Bălteni, Brătulești, Cocioc, Periș, Piscu, Piscu-Hereasca și Văleni-Buriașu. Proprietățile funciare ale comunei aparțineau în principal Domeniilor Coroanei. În


În așezarea cucuteniană de la Baia (jud. Suceava) s-a descoperit cea mai mare locuință din Europa, veche de peste 7000 de ani

Săpăturile arheologice efectuate în anul 2014 în comuna Baia (jud. Suceava), în continuarea celor din anul anterior, au scos la iveală o descoperire unică în Europa. Arheologii suceveni, împreună cu specialişti veniţi din Republica Moldova şi Ucraina, au continuat săpăturile la cea mai mare locuinţă