Impunerea primului „eșec de piață”…

Mai este un singur pas, iar primul eșec oficial al economiei de piață, bazat pe declarațiile, actele și „prognozele” inventate de guvernanți, va putea fi atârnat de noul panou al realizărilor dedicate partidului! Acolo unde, după această înfăptuire „istorică”, în cele două decenii și jumătate trecute, vor fi agățate spre înfierare tovărășească toate neleguirile economiei de piață, din vremea postdecembrismului, fapte ce nu se vor prescrie în noul „ism” tovărășesc, ci vor fi aspru sancționate în vânătorea de vrăjitoare a răzbunării Istoriei. A răzbunării acesteia pe noi, pentru indolența și somnul unei întregi națiuni.

Fie doar și pentru faptul că restrângerea pieței școlare de carte, concentrare ei în lesa monopolului și intenția creării unui editor unic de carte (doar în primă fază, de manuale școlare!) au fost puse  ca elemente fundamentale pentru dovedirea necesității intervenției statului, din cauza a ceea ce s-ar numi „un eșec de piață” – adică o piață care nu mai  funcționează bine într-un domeniu, fiind nevoie „de o preluare a activității de o companie a statului”, și ar fi trebuit ca întreg proiectul „editorial centralizat” să fie ars în piața publică!

Nu să ajungă subiect de dezbatere, să capete apoi o formă legislativă și, iată, să treacă acum atât de ușor de prima cameră a Parlamentului.

Pentru că nu doar monopolul statului asupra cărții devine eșafod al economiei de piață, ci însăși fundamentarea noțiunii de eșec al privaților, ca justificare de intervenție imediată a statului, se constituie într-o furcă ismocriptocaudină ce va descărna aproape trei decenii de căutări, de pași, de un mers democratic, cu mai bunele și mai relele lui.

Și este și vina noastră! Pentru că în trei decenii nu am fost în stare să definim noi, ca spațiu privat în extindere, nu spre interesul nostru „privat”, ci spre apărarea democrației și a libertăților economice, rolul, măsura de acțiune, prevenția, îndrumarea sau intervenția, dar și responsabilitățile statului în acțiunile proprii (majoritar dovedite ca eșecuri).

Am lăsat o hidră să reînvie iar acum zeci de capete așteaptă să devoreze fundamentele economiei de piață.

Evident, după constituirea unei edituri unice pentru manualele școlare (la rândul lor… unice), mai mult sau mai puțin „socialiste”, va urma și domeniul distribuției de carte școlară. Iar privații vor mai fi împinși de pe o felie, distribuția de carte, pe care au menținut-o în viață cu multe sacrificii.

De fapt, „statul” vrea să vină acum să ia caimacul mediului privat. Să acapareze acele domenii care au fost salvate și eficientizate de inițiativa privată, să se așeze la noile „sinecuri” pe care le acaparează atât de grosolan pentru gurile politice. Doar că s-a dovedit de atâtea ori că statul este un prost administrator. Iar încercarea de a manageria un segment care s-a bazat pe concepții (și sacrificii) total necunoscute unor directori bugetofagi s-a sfârșit întotdeauna cu un eșec. Iar în momentul în care statul își va fi asigurat cei doi primi „monștri”, o editură unică și un difuzor unic de carte școlară, își va extinde ciuperca de partid unic și peste restul pieței de carte, editurile private (și difuzorii privați de carte) urmând a fi și mai bine înșurubați într-un țintar în care spațiul de manevră va fi restrâns spre zero.

Guvernanții și aleșii și-au dat așadar acceptul scoaterii Editurii pedagogice, în reașezarea acesteia ca editor unic de carte școlară, de sub simpla coordonare a Ministerului Învățământului, prin transcrierea noi fișe de post în statutul de subordonare față de minister. Iar pe locul de coordonare vor fi împinse acele edituri private care vor să mai activeze pe piață.

Și vor fi probabil destule care vor face pactul cu „diavolul”, suficiente cât să aibă guvernanții ce să arate lumii, dovadă că în România există, nu-i așa?!, (și) ceva democrație…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*