Acum 7000 de ani strămoșii noștri erau pașnici, lucrau pământul și creșteau animale, vânau și pescuiau, dar se înconjurau de obiecte create artistic, incluzând o simbolistică încă nedescifrată total. De o frumusețe aparte, dovedind o stilizare aproape modernă în arabescul decorațiunilor, ceramica modelată și pictată a acelor vremuri milenare aducea în viața de zi cu zi a omului bucurie. Noi astăzi bem cafeaua din pahare anoste de carton, bem apa din peturi de plastic, mâncăm din farfurii de unică folosință și suntem stresați și grăbiți. Ei, atunci, beau din cupe pictate, mâncau din tăvi modelate cu incizii, aveau bordeiele și vetrele pictate, aduceau apa de la izvor în vase ceramice policrome. Toate acestea le oferea șansa unei vieți frumoase și armonioase.
Pe altare aveau statuete frumoase la care se rugau, pe care le celebrau și le onorau. Una dintre capodoperele artei gumelnițene de acum 6.500 de ani se numește „Vasul cu îndrăgostiți”. Acest vas eneolitic este de fapt o farfurie adâncă din lut (strachină) pe fundul căreia se află un cuplu format dintr-un bărbat şi o femeie ce par că stau pe o băncuţă. Bărbatul o cuprinde protector pe după umăr pe femeie. Considerat la vemea descoperirii ca fiind unic în lume, el a fost descoperit în urmă cu peste 40 de ani, în timpul săpăturilor arheologice de pe raza judeţului Giurgiu. „Vasul cu îndrăgostiţi face parte din tezaurul Muzeului Judeţean Giurgiu, are o vechime de aproximativ 6.500 de ani şi este unul dintre cele mai importante artefacte din muzeu. Vasul cu îndrăgostiţi, eneolitic, cultura Gumelniţa, este datat în perioada 4.500- 4.100 î.Hr.. Este un vas descoperit la Şantierul arheologic Sultana, Malul Roşu, în anul 1975 de către Constantin Isăcescu ce era arheolog la Muzeul din Giurgiu (…) Acest vas este unicat în lume şi în perioada 2014-2016 aproape a făcut înconjurul lumii, fiind prezentat în expoziţii itinerante în Europa, SUA, China. Avem aici şi cataloagele de la expoziţiile internaţionale unde a participat – de la Bucureşti, unde a avut loc o expoziţie numită „Radiografia unei lumi dispărute”, în Elveţia, SUA, iar ultima expoziţie la care a participat a fost în China în cadrul expoziţiei Comorile României în China”, a declarat arheologul Iulia Răbîncă, specialist în cadrul Muzeului Judeţean Giurgiu. Vasul cu îndrăgostiţi este din lut, „…decorat cu motive romboidale în alb şi roşu, pe fundul căruia se află modelat tot din lut un cuplu format dintre un bărbat şi o femeie care par că stau pe o băncuţă, iar gestul lui de a ţine mâna pe după umărul fetei este unul de tandreţe”. Pe fundalul strachinei aceste motive romboidale în alb şi roşu „se leagă” într-un adevărat „covor”. Această alternanță alb – roșu amintește de „dualitatea” șnurului de mărțișor (oferit în luna dedicată Zeului războinic Marte), dar și de depunerile de praf ocru (roșu) în mormintele preantice, de picturile din peșteri (în marea lor majoritate de culoare roșie) și de praf alb (cretă, var) aflat împrejurul unor morminte – gorgane, sau locații umane – cetăți, sate. Dacă privim în succesiunea lor romburile roșii de pe fundalul vasului studiat, acestea formează numeroase „coloane ale infinitului” asemănătoare până la identificare ca imagistică cu monumentul de la Târgu Jiu al marelui sculptor Constantin Brâncuși, dar asemănătoare și cu imaginea „colonetelor” pictate pe cel mai vechi vas ceramic neolitic lucrat manual descoperit întreg din România, în localitatea Cârcea din Oltenia (se păstrează în colecțiile Muzeului Olteniei) și pictat policrom (8.000 de ani).
Cele două „colonete” afrontate pe vas reprezintă „Coloanele ce susțin cerurile”, aducând astfel în discuție și modelul brâncușian al Coloanei Infinitului de la Târgu Jiu, dar și piesele de colier din aur aflate în Tezaurul de la Hinova, (prin aceste piese se „desecretizează” și calitatea de mobilitatea a acestei coloane, ce se poate prăbuși peste lume). Aceste coloane reprezintă Coloana Cerului (Stâlpul), sau Stâlpul Djed – cel ridicat de faraoni (Stâlpul Get; symbol al Vechii Biserici Pământească Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali), stâlp în jurul căruia se „înfășoară” și se „desfășoară” realitatea noastră de zi cu zi. Aceste „colonete” roșii de pe fundalul vasului ritualic gumelnițian țin realitatea „desfășurată” pentru noi, țin lumea „întinsă”. „De asemenea, pentru perioada respectivă se consideră că este legat de spiritualitate, de univers, în acea vreme femeia era considerată zeiţa mamă, era zeiţa fertilităţii. Totodată, culorile vasului arată legătura cu viaţa alb şi roşu, iar spirala care pleacă de la ombilicul femeii reprezintă spirala vieţii. Atât gestica cât şi cromatica arată implicit legătura cu dragostea. Deşi seamănă cu o strachină, vasul este absolut unul deosebit, în niciun caz nu era un vas pentru depozitat alimente, este un vas legat de credinţele lor religioase, de legăturile cu spiritualitatea, acestea sunt interpretările specialiştilor, ipotetice, sigur, în lipsa izvoarelor scrise (…) Nu s-a mai găsit nicăieri în lume aşa ceva, acest vas este unicat, este vasul nostru de tezaur, aproape a făcut înconjurul lumii şi va mai face, sperăm noi”, a mai completat Iulia Răbîncă. Vasul cu îndrăgostiţi a fost găsit în timpul săpăturilor prilejuite de interesul administraţiei de atunci de a draga valea Mostiştei, iezerul Mostiştei („mostiștea” se poate citi și ca „Moș – T – I – Stea”, cu sens de „Steaua care va veni ne va anunța apariția Zeului Moș”), după care a fost preluat de arheologi şi restaurat la Muzeul Judeţean Giurgiu. „După descoperire a fost restaurat de arheologul Mihai Ionescu. Doi mari arheologi au contribuit la acest tezaur, arheologul Constantin Isăcescu care l-a descoperit şi Mihai Ionescu, cel care l-a restaurat. Uimitor faţă de vechimea vasului este faptul că s-au păstrat culorile foarte bine, vasul are culorile naturale, nu este modificat”, a adăugat specialistul arheolog.
Privim și noi acestă capodoperă a artei gumelnițene de acum 6.500 de ani. După starea celor două personaje ar putea să se cheme și „Împăcare” sau „În așteptare” („Așteptându-l pe Godot”?) și ne vorbește, peste timp, despre oameni care au trăit acum peste șase milenii pe teritoriul actual al României. Ca explicitare, „Așteptându-l pe Godot” este o piesă de teatru în două acte scrisă de Samuel Beckett în 1948 și publicată în 1952 la Paris. În acestă piesă declarată „absurdă” apar două personaje (Vladimir și Estragon), care așteptă la nesfârșit și în zadar sosirea cuiva numit Godot. Absența lui Godot a dat naștere la numeroase interpretări încă de la premiera piesei din 1953. Godot pare a fi cel mai probabil Dumnezeu (Zeul cel Mare), dar în același timp poate fi interpretat și ca o eroare logică (sau „de logică”), o speranță deșartă, o salvare incertă sau chiar nimicul („nimicul care ne aduce, nimicul care ne preia”…). Ca și în acestă piesă absurdă, personajele noastre gumelnițiene așteaptă venirea cuiva, sau… În aparență, artefactul despre care vorbim reprezintă o scenă familială unde un bărbat ține protector, după umeri, o femeie, stând împreună pe o băncuță. Dacă acceptăm însă că viața oamenilor acelor vremuri era marcată de credințe diverse în ființe și fenomene de dincolo de lumea lor materială, atunci am putea privi această reprezentare ca pe una a cărei simbolistică ne duce mult mai departe de viața casnică. Studiind cu atenție reprezentarea acestor figurine, descoperim că bărbatul are falusul la vedere, că femeia își ține mâinile pe abdomen, în timp ce în zona pântecului și a picioarelor este desenată o spirală. În situația în care nu plecăm de la premiza greșită că oamenii de acum 6.000-7.000 de ani erau prea primitivi ca să vorbească prin simboluri și că reprezentările lor erau strict decorative, atunci interpretările pot fi surprinzătoare. Prin urmare, ce mesaj ne transmite peste timp cultura Gumelnița? Greu de spus. Poate doar intuiția să ne descopere mai multe. „Vasul cu îndrăgostiți” este de fapt o strachină, un vas ceramic, o farfurie adâncă folosită pentru mâncare. Perechea de „îndrăgostiți” ce stau pe băncuța din centrul strachinii (reprezentând de fapt întreaga umanitate, cu posibilitatea sa de procreare; un fel de cuplu „Adam și Eva” primordial) pot fi chiar ce ne așteptăm mai puțin: hrana zeului ce va veni la cina cea de taină (cina se servește noaptea – Negru Vodă). Lumea lor (a „îndrăgostiților”) se rezumă la orizontul marginii strachinii. Ei nu pot evada într-un alt spațiu, spre un alt orizont, într-o altă lume. Odată născuți în materie, aparțin acestei lumi materiale, cu a sa distrugere periodică și a sa naștere din nou (rezidire). Între „+” și „–”, între viață și moarte, între „a fi” și „a nu fi”, stă Taina tuturor Lumilor dintotdeauna.
Toate religiile au încercat să păstreze mesajul, sau să anuleze un viitor posibil nefavorabil neamului omenesc, în totalitatea sa. Toate războaiele au încercat „să copieze” acestă acțiune periodică distructivă și neexplicabilă a Creatorului, spre a nu mai fi nevoie de intervenția zeului. Toate sacrificiile ritualice din istorie încercau doar să întârzie îngrozitorul cataclism cosmic ce poate apare, prin „săturarea” celui ce vine la ospățul pantagruelic planetar, la Vremea Secerișului. Când energia vieții se va lua de la noi (Sfârșitul Timpului), totul își va pierde „conturul”, forma. Vom fi „mestecați” de Morile Cerești, la ceas de Smântânire a Căii Lactee, iar după „Baterea putineiului”, cei salvați vor fi proiectați în Noul Timp ce va începe, în Noua Creație ce va veni, ca temelie la Zidirea unei noi lumi, a unui Nou lerusalim.
Cele mai multe piese de tezaur din ceramică aparținând civilizației gumelnițiene (situl de la Sultana – Malul Roșu) au fost descoperite în anii ’80, fie că vorbim despre „vasul cu îndrăgostiţi”, „vasul cu lalele” sau „vasul cu cap de raţă” (pasăre acvatică). Dintre toate, „vasul cu îndrăgostiţi” a atras atenţia şi interesul cercetătorilor. Studiile comparative moderne nu au reuşit să lămurească utilitatea acestuia şi nici împrejurările creării lui. Mai mult, istoricii sunt rezervaţi când vine vorba de atribuirea unui scop religios acestor piese de tezaur. „Pot să vă spun, nu este un vas unic. Mai există un vas similar descoperit la Hodica, în Bulgaria (Geții sudici – n.a.), mult mai târziu, am impresia că în 2004, vasul, ca shape şi ca dimensiuni, este asemănător. Cele două figurine sunt tot la locul lor, în interior, singurul element care le deosebește este registrul de decor interior. Dacă acesta are nişte romburi, acela are nişte motive liniare (viața noastră umană „monotonă” și repetitivă – n.a.). Greu de spus la ce putea fi folosit. Noi, în programul de arheologie experimentală pe care îl desfăşurăm la Sultana începând din 2010 până în prezent, am realizat o replică după Vasul cu îndrăgostiţi”, mai spune Cătălin Lazăr de la „Muzeul Național de Istorie a României din București”. „Rezultatul experimentului a fost suprinzător: niciunul dintre vase nu este modelat cu roata olarului şi, în ciuda aspectului lor sofisticat, sunt extrem de simplu de realizat. Investigaţiile moderne nu au reuşit totuşi să răspundă la câteva întrebări, iar creaţiile arhaice de la Sultana rămân un mister al tezaurului românesc.” În prezent, vasul cu îndrăgostiţi este expus singur într-o vitrină dintr-o sală situată la etajul Muzeului Judeţean Giurgiu, în cadrul unei expoziţii dedicate dragostei şi Centenarului României. Expoziția merită cu atât mai mult vizitată cu cât acești „gumelnițeni” sunt dovediți a fi unii dintre strămoșii noștri genetici. În acest sens, în cadrul expoziției se menționează: „Analizele efectuate pe ADN mitocondrial au relevat faptul că populațiile Boian și Gumelnița sunt foarte apropiate genetic de populația contemporană din România, comparativ cu alte populații din Europa (neolitice sau contemporane) sau Asia (contemporane).” Cu alte cuvinte, o linie de continuitate genetică a românilor merge până în urmă cu 6.000-7.000 de ani, în culturile Boian și Gumelnița. Acest fapt dovedește perenitatea noastră milenară pe aceste plaiuri. Nu e puțin lucru! La Muzeul din Giurgiu vin zilnic oameni interesaţi de această piesă de 6.500 de ani vechime, unică în felul său și admiră acest cuplu statuar „cufundați” în contemplarea lor meditativă. Va veni sau nu va veni Godot? (G.V.G.)
Lasă un răspuns