„PROMENADA” lui Virgil Scripcariu de la Palatul Mogoșoaia!

Într-o însorită zi de început de an am ajuns la Mogoșoaia. Aici am vizitat celebrul Palat Brâncovenesc. Pe aleile adumbrite ale acestuia m-a însoțit în periplul meu jurnalistic o suită de personaje „statuare” prin consistența lor și „complexe” prin simbolistica ce o emană. Aflu că, începând chiar cu data de 17 decembrie 2018, Primăria Capitalei prin Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” a invitat doritorii în curtea de onoare a Palatului Mogoșoaia, la vernisajul expoziției de sculptură itinerantă „PROMENADĂ”, care celebrează viaţa şi maternitatea semnată de Virgil Scripcariu. Sculptorul Virgil Scripcariu revine, după cinci rodnici ani, în curtea Brâncovenilor de la Mogoșoaia, cu variante ale temei „Supermam” și „Primul pas”, abordate în ultimii ani, turnate în bronz, dar și cu teme inedite, ultima dintre acestea prezentată chiar în gips (Don Quijote), deși locul de expunere ales este „plein air”-ul (fragilitatea visului?). La intrare se află și lucrarea „Omagiu aviatorului Tudor Greceanu”, chip uman al Zburătorului, aspirând spre visul icarian, dependent de solida elice a avionului, dar cumva și de fragila aripă de șiță a Meșterului Manole. Aflu că aceste lucrări sunt „călătoare”, iar la anul vor poposi în alte spaţii culturale din ţară. Lucrările în bronz sunt variante ale temelor Supermam şi Primul pas abordate în ultimii ani, la care se adaugă şi o lucrare nefinisată intitulată Don Quijote. Artistul s-a folosit de acest prilej pentru a-şi omagia maestrul, pe sculptorul Vasile Gorduz: „Lucrările acestea arată aşa pentru că l-am avut profesor pe Gorduz. Poate că ideile mi-ar fi venit oricum, dar, fără acesta, nu ar fi arătat aşa”.

Despre lucrarea „Maternitate”, cea care a fost expusă la Galeria Anaid Art (noiembrie 2014-ianuarie 2015), criticul de artă Doina Mândru, prezentă la vernisaj, a explicat că locaţia aleasă este cea mai potrivită, având în vedere temele care gravitează în jurul miracolului vieţii. Patronajul spiritual moştenit de la familia domnitorului Brâncoveanu, tatăl unei numeroase familii româneşti, este probabil cel mai potrivit pentru un artist ca Virgil Scripcariu, la rândul său tatăl unei familii numeroase căreia, a  mărturisit în trecut, că îi datorează inspiraţia pentru arta sa. Expoziţia „PROMENADĂ” va rămâne o vreme în curtea palatului de la Mogoşoaia, apoi se va muta la Iaşi, într-un spaţiu care va fi anunţat ulterior. Pentru a cunoaște câte ceva din tainele acestor lucrări, redăm în continuare câteva extrase din dialogul criticului Doina Mîndru cu artistul, care a avut loc la vernisajul din 17 decembrie 2017.

Doina MândruVirgil Scripcariu se raportează de fiecare dată la teme majore – doar câteva, dar ele sunt temele dintotdeauna ale umanităţii: maternitatea, lupta binelui cu răul, imposibila suprapunere dintre ideal şi realitate, care face până la urmă obiectul luptei dintre bine şi rău – subiectul vieţii noastre de toate zilele. Liniile bizantine reprezintă una din cheile pe care le găseşte Virgil Scripcariu în interpretarea marilor mituri ale sculpturii europene. Reia teme străvechi, forme ancestrale într-o cheie bizantinizantă, o cheie pe care o citeşti atât în chipul mamei sau fecioarei, cât şi în silueta aviatorului [Tudor Greceanu]. Toate vin dintr-o receptare spirituală a ceea ce poate să fie forma pământească. Acest univers spiritual al sculpturii lui, această spiritualizare intensă a fiecărei teme, acest profund creştin şi general-uman în acelaşi timp constituie aportul lui, viziunea personală, marca Virgil Scripcariu în sculptura românească. Suntem în prezenţa unui sculptor major al contemporaneităţii româneşti. Felicit ideea de a amplasa aceste gânduri majore ale sculpturii contemporane în spaţiul acesta atât de armonios, de special pe care ni la lăsat moştenire Brâncoveanu. Nu poate fi o probă mai dificilă a unei sculpturi moderne decât inserarea ei într-un spaţiu perfect, într-un spaţiu în care cu greu introduci ceva fără să deranjezi. Până şi numeroasa amplasare, ocuparea în format modular a curţii brâncoveneşti nu deranjează ordinea sublimă de la Mogoşoaia, ci dimpotrivă, o îmbogăţeşte şi mă bucur că maternitatea, care aparţine Mogoşoaiei, şi-a găsit un soclu nobil şi o amplasare judicioasă.”

Virgil Scripcariu: „Mie îmi plac lucrările mici şi cred că nu este nevoie să facem monumente mari. Am verificat aceasta, chiar am fost surprins să văd cum în anumite piaţete monumente mici umpleau locul respectiv. Personal, rezonez mult mai bine cu lucruri gingaşe. Sper că mesajele sunt destul de clare, sunt de fapt din viaţa mea reală. Mare parte din ele sunt concluzii pe care le-am trăit alături de familia mea.”

Doina Mândru: „Gingaşe, pentru că vorbesc şi de subiecte gingaşe, despre copilul care o susţine pe mamă, copilul care descoperă universul – precum fetiţa cu pasăre. Dar ele  nu sunt numai gingaşe, au plenitudine, au o dimensiune interioară care le dă monumentalitate. Şi mai au ceva: simbolul lor, adică adevărul pe care vor să ni-l comunice se impune cu forţă. O forţă intrinsecă de afirmare a mesajului tău, o forţă care vine din plenitudine, din simbol, din formă, din proporţii şi poate din subiectul însuşi pe care ai înţelepciunea să-l abordezi de fiecare dată. Eu sunt foarte încrezătoare în destinul sculpturii tale, tocmai pentru că abordează în firesc şi cu multă prospeţime subiecte omeneşti eterne şi dintr-un punct de vedere pozitiv. Or, atâta distrugere este în jurul nostru, că nu merită să mai adăugăm noi: distrugerea unităţii Europei clădite pe fundamentele iudeo-creştine şi eline; distrugerea unităţii pe care o găsise cultura europeană în Renaştere şi care înflorise atât de frumos în secolele ce i-au urmat – distrugere printr-o conceptualizare şi negare a fiinţei umane, a dreptului ei la viaţă. Tu te opui tuturor acestor lucruri şi este important ca lucrurile acestea să se afirme în spaţii publice.”

Mai trec o dată printre lucrările artistului Virgil Scripcariu și aflat lângă „Miracol”, vântul pacă îmi șoptește să le salut, așa, de parcă sunt statui vii. Privesc mirat în jur și nu trece nimeni în acel moment prin Curtea de Onoare a Palatului Mogoșoaia. Mă înclin încet și tăcut în fața lui „Supermam” și a „Maternității”, îl salut pe „Primul pas” și îi trimit un „Ahoe” de departe lui Don Quijote… Apoi văzduhul parcă vibrează imperceptibil…  Să fie statuia aviatorului cauza? Sau…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*