Când ai urcat spre orașul de la poalele Tâmpei, silueta înaltă și sveltă a Bisericii Negre se desenează dintre celelalte clădiri istorice din centrul vechi. Clădirea gotică a fost parțial avariată în incendiul din 1689, când zidurile ei s-au înnegrit și a primit numele actual. Denumirea populară de după incendiu, respectiv „Biserica Neagră”, a fost acceptată oficial în secolul al XIX-lea. Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România, datând din secolele XIV-XV. Având o lungime de peste 89 de metri, este considerată a fi cea mai mare biserică din România, în acest moment. Datorită mărimii ei, când a fost finalizată a primit titlul de Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol. Biserica Neagră de astăzi se înalță pe locul unei biserici romanice mai vechi din secolul al XIII-lea, distrusă în marea invazie tătară din 1241. Construcția actuală a început în anul 1383, când Brașovul se afla într-o perioadă de dezvoltare culturală și economică puternică, fiind cel mai însemnat oraș comercial și industrial la granița Transilvaniei cu Țara Românească. Invazia turcilor din 1421 a întrerupt lucrările de construcție a bisericii, orașul fiind nevoit să se concentreze asupra fortificațiilor, dar au fost continuate mai târziu după un plan mult simplificat față de cel inițial. Din cauza unui cutremur de proporții ce a avut loc în anul 1471, turnul sudic nu a mai fost construit până la înălțimea intenționată. Anul 1477 poate fi considerat anul încheierii lucrărilor de construcție a bisericii, în forma actuală.
În 1499 se menționează faptul că aici s-a montat o orgă nouă, iar mai târziu s-au mai efectuat lucrări la turn prin care i s-a adăugat un ceas. Clopotele au fost montate în 1514. Biserica, inițial romano-catolică, a primit apoi hramul „Sfânta Maria„ (Marienkirche), fapt dovedit și astăzi de pictura „fresca Mariei”, aflată în hala porții sudice. La jumătatea secolului al XVI-lea, reforma protestantă a pătruns în Transilvania și s-a răspândit în mare parte datorită umanistului și pedagogului Johannes Honterus (1498-1549). În 1542 s-a celebrat prima slujbă evanghelică-luterană în Biserica Neagră, iar în timpul aceleiași mișcări s-au îndepărtat și altarele secundare. De-a lungul secolelor XVI-XVII biserica a fost afectată de multe cutremure astfel încât, la jumătatea secolului al XVII-lea, a fost nevoie de lucrări de restaurare. Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a cuprins și biserica parohială, distrugând acoperișul și mobilierul din interior. De atunci, ruina înnegrită de fum s-a numit „Biserica Neagră”. Apoi au început lucrări de renovare extinse care au conferit interiorului un aspect baroc. Tot în această perioadă s-au construit și galeriile, pentru ca biserica să poată face față numărului tot mai mare de enoriași care luau parte la slujbe. Lucrările au fost încheiate în 1722, odată cu noua inaugurare. Grav avariată după incendiu, Biserica Neagră a fost refăcută cu ajutorul unor meșteri veniți din orașul hanseatic Danzig, pentru că meșterii locali nu mai știau să închidă bolți de dimensiuni atât de mari. Noile bolți, însă, sunt în stil baroc, nu gotic. Planul utilizat de către arhitecți a fost acela de bazilică cu trei nave, egale ca înălțime, înscriindu-se în tipul de biserici–hală preferate în secolele XV-XVI în spațiul german, de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecți și meșteri.
Între anii 1836 și 1839, firma berlineză „Buchholz” înalță pe galeria vestică o orgă nouă de dimensiuni mari (aproximativ 4000 de tuburi, 4 manuale cu câte 56 de taste și un pedalier cu 27 de taste, 76 de registre și dispune de 63 de registre sonore). Această orgă a fost inaugurată la 17 aprilie 1839, organist fiind chiar Carl August Buchholz, care a prezentat improvizații și cantate ale compozitorilor Friedrich Schneider și Johann Lucas Hedwig. Orga a fost restaurată de Carl Hesse și dispune de un manual și pedalier și 8 registre. Restaurarea a durat patru ani: 1997 – 2001. Atunci toate cele 3993 de tuburi (cel mai mare având o înălțime de circa 13 metri) au fost demontate și restaurate. Orga se încadrează în categoria orgilor baroce și a supraviețuit întreaga perioadă, de la construcția sa pînă în prezent, aproape neschimbată. Între 1865 și 1866, firma vieneză „Schönthaler” ridică altarul neogotic după planurile inginerului din localitate, Peter Bartesch, și realizează stranele din cor. În anul 1898, statuia lui Honterus se amplasează în fața turnului sudic, în amintirea reformatorului transilvănean. După Primul Război Mondial, galeria pentru orgă a fost extinsă și s-a consolidat bolta corului. Mai târziu au fost refăcute și fialele contraforturilor din cor.
Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 89 de metri lungime și 38 de metri lățime. În această biserică încap circa 5.000 de persoane. Este o biserică de tip hală în stil gotic târziu, fiind formată din cor, naos și turn. Din lungimea totală a construcției, 31 m sunt reprezentați de cor, 42 m de naos și 16 m de baza turnului. Corul se încheie printr-o secțiune de nouă laturi a unui hexadecagon. Trei perechi de coloane îl împart în trei nave de înălțime egală. Pe latura sudică se află o intrare mică, destinată inițial preoțior, iar pe latura nordică a corului se găsește sacristia. Exteriorul corului este susținut de 15 contraforturi, pe fiecare dintre ele fiind ridicată câte o statuetă sub un baldachin. Contraforturile sunt prevăzute cu fiale în partea superioară. Naosul este format din trei nave de înălțime egală și este împărțit de cele cinci perechi de coloane în șase travee. În navele laterale, la aproximativ jumătatea înălțimii acestora, se găsesc galeriile, iar pe latura vestică, galeria orgii. Naosul are patru portale, iar cel sudic conduce mai întâi într-un vestibul. Din cele două turnuri ale planului inițial a fost ridicat doar cel sudic până la o înălțime de 44 m, iar cupola sa se ridică la 65 m pe brațul transversal al crucii. Deasupra balconului, pe latura sudică a turnului, respectiv pe cea vestică, se află cadranele ceasului din turn. Portalul principal al bisericii se află pe latura sudică și este îmbogățit cu sculpturi ornamentale. Zidurile exterioare și vârfurile bolților au 21 m înălțime. Coama acoperișului aparținând naosului se ridică la 42 m, iar cel al corului la aproximativ 38 m. Partea turnului are 30 m, iar în exterior, între cele două scări în spirală, măsoară 31 m. Suprafața totală a bisericii ocupă 2500 m², iar blocurile din care sunt construite zidurile au un volum de 9000 m³. Suprafața acoperișului bisericii măsoară aproximativ 4500 m². Biserica Neagră se află la 589 m deasupra nivelului marii. Biserica Neagră este celebră nu doar prin dimensiunile sale ci și prin alte lucruri: astfel, în clopotniță se află cel mai mare clopot din spațiul românesc, un clopot din bronz care cântărește șase tone. Corul susținut de contraforți exteriori decorați cu edicole care adăpostesc statui de sfinți constituie unul din puținele exemple de acest tip din Transilvania.
Cu excepția Muzeului Topkapî din Istanbul, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI. Interiorul Bisericii Negre este dominat de spledoarea de culori a celor aproximativ 110 covoare orientale expuse. Chiar și un necunoscător ar fi impresionat de mulțimea de nunațe și modele a acestui decor neobișnuit, în vreme ce expertul va fi fascinat. În toate țările din răsărit, covoarele erau folosite în scop decorativ sau ca simbol al statului în primărie și în biserici, unde se decorau stranele și locurile patricienilor și ale conducătorilor breslelor. Ca să încapă în stranele înguste ele se tăiau adesea pe lungime, ceea ce demosntra că nu erau apreciate în mod deosebit. Se presupune că după Reforma care se împotrivea picturilor iconografice, covoarele au fost cele ce împodobeau pereții bisericii reformatoare, în locul icoanelor cu sfinți și al altarelor îndepărtate. Pe unele dintre ele se găsesc inscripții care menționează faptul că au fost dăruite bisericii. Într-un raport de inventar al Bisericii Negre din anii 1830 erau menționate doar 39 de covoare, dar la sfârșitul secolului erau peste 110. Pentru că nu există documente scrise, acest fapt s-ar putea explica doar prin trecerea neconsemnată a covoarelor din posesia persoanelor private și a breslelor după dizolvarea acestora (în 1876) în posesia bisericii.
La sfârșitul sec. al XIX-lea, Prezbiteriul (Consiliul Bisericesc) al Bisericii Negre îl însărcină pe profesorul de arte E. Kühlbrandt cu inventarierea obiectelor de artă ale bisericii, printre care și a covoarelor. Kühlbrandt intră în legătură cu cel mai renumit expert în covoare al vremii, Prof. A. Riedl din Viena, care recunoscu valoarea colecției și îndemnă spre o depozitare propice și specializată. În tot acest timp, în alte locații, covoarele erau depozitate și scoase la licitații publice. „Marea expoziție de meșteșug” din Budapesta, 1914, unde au fost trimise și 39 de covoare din Brașov, a contribuit la creșterea interesului pentru produsele de artă exotice. Cu această ocazie, covoarele au fost spălate pentru prima oară și restaurate parțial. Astăzi colecția cuprinde 156 de exemplare, printre care și unele covoare fragmentare. Nici astăzi specialiștii nu sunt mereu siguri în privința tipurilor de covoare și a datării lor. Majoritatea covoarelor din Biserica Neagră sunt categorisite ca „transilvănene“, pentru că s-au păstrat în număr mare și în multe variante pe teritoriul Transilvaniei. Această grupă este formată în pricipal din așa-numitele covoare cu nișă dublă, apoi mai sunt covoarele cu nișă și covoarele de rugăciune care de diferențiază doar prin decorațiile centrale, covoarele „albe“, printe care se numără covoarele „Cintamani“, „Pasăre“ și „Scorpion“, al căror nume derivează din motivele evidente, covoarele-coloană cu motive arhitectonice. Cele mai multe covoare sunt în stare bună, până la excelentă. Acest lucru se datorează în primul rând fostului atelier bisericesc de covoare de stat, aflat sub conducerea lui Era Nussbächer, și care a contribut în mod esențial la această acțiune. În interior, vizitatorul poate descoperi nenumărate obiecte de artă.
Altarul principal (1866): Până la reformă, biserica a purtat hramul Sf. Maria. Din acest motiv se presupune că altarul medieval care s-a pierdut ar fi avut o tematică mariologică. Pictura principală a actualului altar are ca temă o imagine a predicii de pe munte, ce ocupă un loc central în credința în harul lui Dumnezeu și în doctrina evanghelică. Altarul neogotic formează împreună cu stranele corului o unitate conceptuală. Cristelnița (Bronz, 1472): Unul dintre puținele obiecte rămase din perioada de dinainte de incendiu și în același timp un exemplu valoros al artei de turnătorie medievală. Scrierea gotică minusculă destăinuie numele dănuitorului: Parohul Johannes Reudel. În protuberanța boltită din piciorul cristelniței se pune mangal pentru încălzirea apei de botez. Amvonul (1696): Predecesorul acestuia s-a pierdut în marele incendiu. Maistrul măcelar Laurenz Bömches a susținut ridicarea celui nou, iar monograma lui se află pe coroana ornamentală, pe una dintre laturile-oglindă ale amvonului. Altarul din Feldioara (sec. 15): Un fragment din retablul altarului transilvănean care s-a păstrat. Din Feldioara el a ajuns in posesia Muzeului Săsesc al Țării Bârsei, iar de acolo în Biserica Neagră. Pe tablă sunt pictate scene din viața lui Hristos. Portalurile gotice (1477): Pe aripile portalului sudic, decorate cu motive vegetale gotice, este inscripționat anul 1477 alături de personaje fantastice. Dacă aceasta este data acceptată a lucrării atunci cele cinci portaluri sunt – alături de cristelniță – un alt element original al bisericii, care a supraviețuit incendiului din 1689. Fresca Mariei aflată deasupra celui de-al doilea lintou al portalului sudic (15. Jh.): Pictura îi înfățișează pe Maria și pe pruncul Isus alături de Sf. Katharina și Sf. Barbara. Poziționarea unui motiv meditativ deasupra intrării corespunde cu tematicile timpanelor bisericești. În cazul celor două blazoane este vorba despre cel al Regelui Matthias și al soției sale, Beatrix de Aragon. Prezența lor în pictură ar putea indica faptul că Regele Matthias Corvinus ar fi fost dănuitorul picturii pentru asigurarea relației bună dintre orașul Brașov și Rege. Până de curând tezaurul de paramente al locașului a fost în mare măsură trecut cu vederea, până când, în 2002, specialiștii i-au descoperit valoarea. Cuprinzând piese vestimentare din perioada Evului Mediu, el nu este cu nimic mai prejos decât marile colecții din Danzig, Halberstadt, Brandenburg și Stralsund. Biserica Neagră din Brașov adăpostește și un număr mare de veșminte liturgice din materiale textile medievale și baroce de lux. Printre ele se află și veșmintele preoțești de slujbă și pluvialele purtate în Biserica Catolică în ceremoniile de sfințire sau în timpul procesiunilor. După Reformă ele au fost purtate în slujbele evanghelice din Brașov până în sec. XIX, motivul fiind legătura cu moștenirea bogată și ca o mărturisire a Luteranismului. În sec. XIX au fost întocmite și paramente noi care au fost date uitării doar în ultima perioadă. Materialele, adesea mătăsuri brodate, provin de cele mai multe ori din țesătorii italiene, iar unele sunt de poducție turcească. Broderiile valoroase din fir de aur sau mătase, sunt moldovenești, italiene, central-europene sau chiar locale. Începând din anul 1953, în Biserica Neagră au loc recitaluri de orgă, tradiție începută de organistul Victor Bickerich și continuată de Hans Eckart Schlandt. Orga Bisericii Negre atrage în fiecare an organiști atât din țară cât și din străinătate, care își doresc să concerteze aici. La data construirii ei, se număra printre cele mai mari orgi din Europa. Pe perioada verii concertele de orgă au loc de 3 ori pe săptămână.
În afară de faptul că Biserica Neagră a fost ridicată în aproape 100 de ani, mai sunt multe curiozități legate de acestă importantă clădire istorică brașoveană. Astfel, în planul iniţial, Biserica era prevăzută cu două turnuri însă, din lipsa fondurilor cel de-al doilea turn nu a fost construit niciodată, iar primul şi singurul turn a fost finalizat cu 37 de ani mai târziu decât restul clădirii, în 1514. În turnul Bisericii se află unul dintre cele mai mari clopote din Europa şi cel mai mare din România, ce cântăreşte 6 300 de kg. Pe lângă acesta, în turnul Bisericii mai sunt două clopote de dimensiuni mai mici. În 1542, din iniţiativa umanistului Johannes Honterus, se schimbă statutul Bisericii, devenind biserică luterană odată cu introducerea slujbelor religioase în limba germană de rit evanghelic-luteran. Până în 1542 biserica fusese catolică. Omul de cultură, umanistul Johannes Honterus, este înmormântat în Biserica Neagră. Numele original al bisericii, cunoscută în zilele noastre sub numele de Biserica Neagră, este „Biserica Sfânta Maria”. Numele de Biserica Neagră se datorează incendiului din 1689, când biserica a fost parţial distrusă în urma unui incendiu. Reconstrucţia acesteia a durat aproape 100 de ani. În acest timp s-a extins acoperișul şi s-a renovat interiorul pierzându-și influenţele gotice şi căpătând o influenţă barocă. Pentru refacerea bolţii Bisericii au fost aduşi meşteri din străinătate deoarece cei din zonă nu aveau cunoştinţele necesare refacerii acesteia.
Orga mecanică Buchholtz, din Biserica Neagră, este cea mai mare, unică şi funcţională orgă din sud-estul Europei. Orga are 3993 tuburi şi 76 de registre. Tot în cadrul Bisericii Negre se află cea mai importantă colecţie de covoare orientale din sud-estul Europei. Mare parte din covoarele existente sub donaţii ale vizitatorilor. Biserica Neagră din Braşov este cel mai mare locaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei, are o capacitate de 5.000 de persoane, măsoară 90 de metri lungime şi 37 metri înălţime iar turnul crucii are 65 de metri. Biserica Neagră este cunoscută în toată Europa. Are recorduri greu de egalat, dar şi legende pe măsură. Nimeni nu a reuşit să afle nici până azi povestea exactă din spatele statuii care reprezintă un copil aplecat peste acoperişul edificiului. Statuia unui copil care pare că stă aplecat este cel puţin atipică pentru o biserică. Nimeni nu a putut încă stabili care este de fapt adevărul din spatele acestei statui. Una dintre legende spune că statuia înfăţişează un ucenic care a fost omorât din invidie. Se spune că ucenicul era foarte priceput, iar meşterul şef, care lucra la construcţia bisericii s-a temut să îl va întrece şi îi va lua locul. Aşa că şi-a împins ucenicul de pe biserică, iar acesta a murit. Ulterior, meşterul a aflat că băiatul îl admira foarte mult şi că vorbea foarte frumos despre el. Măcinat de remuşcări a ridicat această statuie. Legenda spune că meşterul a recunoscut ce a făcut şi a fost condamnat la moarte. O altă legendă spune că fapt că la originea statuii ar fi un accident şi că fiul unuia dintre meşteri a căzut în timpul construcţiei biserici chiar sub ochii tatălui său. Răpus de durere bărbatul a construit o statuie care îl înfăţişează pe fiul său aşa cum l-a văzut ultima oară. Printre ctitorii lăcaşului se numără şi Iancu de Hunedoara care, în anul 1444, a stabilit ca zece mărci de argint (2,4 kg) din impozitul regal să fie acordate construcţiei bisericii.
În perioada 2012-2013, arheologii care au făcut săpături în curtea Bisericii Negre au descoperit aici peste 1400 de morminte şi multe vestigii extrem de valoroase. Cele mai importante sunt două plăci funerare de la începutul secolului al XVIII-lea. Una dintre plăci are doi metri lungime şi a fost găsită chiar la intrarea principală. Mormintele descoperite sunt însă mult mai vechi şi s-a avansat teoria potrivit căreia Braşovul este mai vechi decât ce se scrie acum în documente oficiale. Descoperirile de la Biserica Neagră arată că la Braşov a existat o comunitate cu câteva zeci de ani înainte de 1235, anul primei atestări documentare a oraşului. Se pare că Braşovul ar fi mai vechi cu cel puțin 50 de ani. În timpul Revoluţiei, în 23 decembrie 1989, s-a tras asupra Bisericii Negre. Nici până astăzi nu se ştie cine a pus mâna pe armă şi de ce a tras, deoarece în biserică nu se afla nimeni. Întâmplarea a fost pusă seama haosului din acele zile şi a ideii că teroriştii se ascund în clădiri înalte pentru a-şi vâna mai bine ţintele. După cum se ştie Biserica Neagră este cea mai înaltă clădire din Braşov. Dacă nu ne credeți, nu aveți decât să verificați personal. Brașovul, cu aerul său de oraș istoric, aflat sub aripa muntelui din apropiere, vă va cuceri pe dată!
Lasă un răspuns