Iubiri tragice…

Tragedia Turnurilor Gemene a inspirat multe filme, de la documentarul lui Oliver Stone la ficțiuni care se termină în marele dezastru. Așa este și cazul lui Remember me (2010), în regia experimentatului Allen Coulter, autor printre altele al faimosului Hollywoodland și al unor episoade din serialul Law & Order.

Povestea filmului este tulburătoare, amestec de tragedie și iubire curată, romeojulietană. Sinopsis-ul sună așa: Tyler (Robert Pattinson) este un tânăr al cărui frate s-a sinucis. Tragedia i-a despărțit pe părinți, iar pe Tyler l-a făcut să-și piardă orice dorință de a trăi. Lucrurile se schimbă în momentul în care tânărul o întâlnește pe Ally (Emilie de Ravin), și ea marcată, dar cu totul altfel, de o tragedie: la numai 10 ani, mama sa este ucisă chiar în fața ei. Ally, o fire ambițioasă, se îndrăgostește de Tyler, un tânăr aparent lipsit de simțul realității, aflat într-un conflict cu tatăl său, Charles (Pierce Brosnan), un om de afaceri, care în opinia lui Tyler își neglijează familia, sau ce a mai rămas din ea, și pe care tânărul rebel îl consideră vinovat de moartea fratelui său. Finalul este cât se poate de neașteptat, aducând în prim-plan poate cel mai important eveniment din istoria modernă a Statelor Unite ale Americii.

N-aș spune „cel mai important”, ci cel mai tragic, și nu numai din istoria SUA, ci din istoria omenirii, fiindcă așa ceva nu s-a mai pomenit, iar acest eveniment a schimbat lumea, a făcut să se spună „înainte de World Trade Center” și „după World Trade Center”, care a marcat era terorismului și a luptei contra terorismului.

Însă filmul Remember me nu se vorbește despre acest eveniment, dar ne vorbește despre ceva la fel de grav, despre cum tragedia teroristă, atacul de la 11 septembrie, a distrus o mare iubire, care ar fi vindecat răni adânci și care se anunța a fi fericită.

Tyler este un personaj răvășit, ciudat, la limita nebuniei, având ieșiri nefirești, cum este conflictul cu tatăl lui Ally și vandalizarea școlii unde învăța surioara sa.

Dar, în ciuda acestor reacții, el este un om superior, care necesită din partea celor din jur înțelegere, ceea ce presupune răbdare, iar oamenii nu mai au așa ceva. Este o dramă de comunicare, temă care constituie criza lumii în care trăim. Ce greu este să comunici, să te faci înțeles! Iată cauza atâtor neînțelegeri, erori și tragedii.

Cu foare mare greutate, Tyler se face înțeles de cei din jur, de un prieten de-al său, un fel de confesor, dar mai ales de Ally, pe care o vreme o minte, ca să o protejeze. Iar când totul se lămurește, când lucrurile par că intră în normal, el acceptă un job pe care i-l dă tatăl său, care avea biroul la etajul 60 din World Trade Center. Și în dimineața fatidică, când toți sunt fericiți, Tyler se duce la serviciu. Nu-l vedem decât în interiorul clădirii, cum se așează la birou și este servit cu o cafea. E foarte liniștit.

Dar, deodată, prin contrast, pe stradă, lumea începe să se agite, să fugă într-o direcție, spre Turnurile Gemene, desigur, care erau cuprinse de flăcări. Nu le vedem, dar toți spectatorii au în minte întipărită pentru totdeauna imaginea avioanelor ucigașe, care intră în aceste turnuri. Regizorul nu ne arată decât praful de pe străzi, hârtii, obiecte, tot ce generase suflul tragediei. Și pesonajele care sunt în viața, Ally și Charles, în primul rând, înțeleg că Tyler e sub dărâmături, e mort, fiindcă știu că el s-a dus acolo, să înceapă o nouă viață, în acele turnuri devenite coșciuge gigantice în flăcări!

Jocul actorilor este remarcabil, căci sunt actori unul și unul, ca Pierce Brosnan, mereu la înălțimea lui James Bond, ca Robert Pattinson, care realizează un surprinzător contre-emploi față de rolurile care l-au impus și l-au făcut cunoscut din serialele celebre Harry Potter și Twinlight, ca Emilie de Ravin, o mare surpriză, fiind și ea o actriță specială, căci și-a întemeiat cariera pe Școala australiană de balet, pe care a absolvit-o, și pe producțiile Companiei australiene de balet unde a activat.

*

Tot cu o crimă se termină și filmul Sleeping with the Enemy (1991), senzațional jucat de Julia Roberts, în rolul unei frumuseți foarte dorite de bărbați. Până la urmă ea, Laura, devine soția lui Martin (Patrick Bergin), un bărbat acaparator, care începe s-o tortureze și se dovedește o brută.

În aparență, Laura și Martin au o căsnicie fericită. În realitate, Martin este un soț abuziv, brutal. Pentru a scapă de viața grea pe care o duce, Laura își înscenează moartea și fuge sub o nouă identitate. Dar Martin pornește pe urmele ei. Imaginea lui devine aceea a unui spectru monstruos, prilej pentru regizorul Joseph Ruben să împingă povestea spre un ton horror.

După ce-și însceneză moartea și fuge din oraș, schimbându-și numele, Laura își va lua o casă la țară și încearcă să intre în viața normală. Și se întâmplă ca un vecin, Ben (Kevin Anderson), să se îndrăgostească de ea. Sunt momente foarte frumoase de iubire pură. Dar Ben, care era profesor de artă dramatică, văzând că nu se poate apropia mai mult de ea, înțelege că Laura trăiște o dramă, ascunde un secret. Ea nu-i va spune decât când simte că el, Martin, apare la orizont, că a descoperit-o pe mama ei, aflată la un senatoriu din apropiere și că e amenințată. Laura va ajunge la spital, la mama ei, deghizată de Ben într-un tânăr. Mama ei este oarbă. Apare și Marin, care va reuși să deducă cine este acel tânăr și să-i ia urma.

E seară. Martin apare deodată acasă la Laura, o surprinde, apare și Ben, care vrea s-o apere, dar este lovit și leșină. Laura însă ia pistolul căzut și îl amenință pe Martin, care e horărât să o dezarmeze pe Laura, dar ea are puterea de a lupta și îl împușcă. Ultimul cadru îl arată pe Marin căzut cu mâna întinsă spre pistol, iar în fundal o vedem pe Laura, care îl ajută pe Ben să-și revină și îl îmbrățisează. Imaginea iubirii ridicate pe crimă.

Astfel de drame se pare că sunt tot mai dese în realitate. Cazul Weinstein, care tulbură de la o vreme Hollywood-ul, este o variantă reală, fiindcă ni se prezintă cum un producător foarte apreciat, plin de premii BAFTA și Oscar, se revelează a fi un monstru. Deja peste 50 de femei, printre care și multe actrițe, precum Rose McGowan, Gwyneth Paltrow, Angelina Jolie, îl acuză de hărțuire sexuală și viol. De aici, a apărut un adevărat fenomen, care a cuprins toată planeta. S-a declanșat o reacție feministă de amploare, care reclama existanța multor monștri de acest gen. Weinstein ar fi vârful aisbergului. Însăși marea oscariotă, actrița Meryl Streep, s-a pus în fruntea mișcării, care numără peste 300 de femei de la Hollywood, care au inițiat „Time’s Up / Timpul s-a scurs”, o mișcare de protecție a femeilor împotriva abuzurilor sexuale. Streep a donat deja organizației 500 de mii de dolari.

Este odios ce se poate întâmpla. Situația se cunoaște de 30 de ani, dar nimeni nu a avut curaj să atace subiectul. Și o face acum chiar „The New York Times”, cel mai mare cotidian al lumii. Weinstein ne apare ca un fel de Martin Burney, care și el o hărțuiește pe Laura, o terorizează sexual și psihic.

Iar Julia Roberts se află în vârful afirmării sale, avea 24 de ani, era la al 11 film, care îi consolidează o carieră senzațională, cu peste 60 de filme în palmares. În Sleeping with Enemy (difuzat la noi cu titlul În pat cu dușmanul) e la vârsta frumuseții absolute, când joacă perfect trecerile de la spaimă la femeia dornică de a duce o viață normală și de a fi fericită. Ea are momente de spleen foarte feminine, o poezie senzuală fără echivalență, adică este unică, mai ales în secvența când Ben, la studioul său, o deghizează în varii costume de epocă. Plăcerea ludică este fascinantă. Oferă satisfacții estetice depline. Iar contrastul cu spaima ascunsă în ea este izbitor, atinge, mai ales în secvența finală, un suspans perfect de film horror.

Un răspuns la Iubiri tragice…

  1. IO...gereules spune:

    Tragedia celor doua turnuri gemen imi apare ca un act criminal savarsit de sobolanii lumii care au intrat pe burta in colosul Civilizatiei cu scopul de-a o distruge,iar ei sa dantuiasca pe cadravul desfigurat a acesteia.Acest act de distrugere a Civilizatiei a inceput odata cu ucirderea miseleasca,conspirativa a personajului numit Isus Creistos,sol divin ,in care s-a intrupat insusi Dumnezeu si a luat amploare odata cu treecerea la religia mozaica a triburilor aschenadze.Civilizatia lumii a inceput in Europa.Asa a fost voia Lui Dumnezeu.In acest teritoriu el a trimis fiinta umana careia i-a dat cea mai reprezentativa limba de comunmicare,a asezat geniile,dupa care a trimis in cele patru zari ale Pamantului stinta pentru fericirea omului,cea mai reusita creatie divina.In acest colos al Civilizatiei au navalit acesti sobolani si au inceput sa roada temenic la radacinile ei folosind toate mijloacele posibile si neimaginabile de o minte sanatoasa,sa o distruga.Asa s-a ajuns si la cele doua cladiri de fier si beton distruise ca o demonstratie parsiva si criminala de forta a acestora.Tragedia celor doi Goliati consta in faptul ca cca.10 500 de angajati(evrei-jwesh jidani adica)nu s-au prezentat la serviciu in ziua catastrofei si nu i-au avertizat pe cei surprinsi in cladire despre ce se va intampla,iar presedintele World Trade Center a”intrziat”la lucru in ziua respectiva.Acesta este un subiect de film.Cine are curajul sa-l faca?aceasta este intrebarea zilelor noastre pentrca lumea civilizata lasata de Dumezeu a juns aproape in totalitate pe mana invadatorilor rozatori si a spune adevarul reprezinta un act de curaj.

Lasă un răspuns la IO...gereules Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*