Prin legile voit sucite, lichelele sunt corcolite…

Într-o democrație originală, precum cea fătată de postdecembrismul iliesciano-pesedist, orice este cu putință: să fii bolșevic înrăit și să pozezi în democrat fără cusur; să furi ca-n codru și celorlalți să le vorbești cu nesimțire despre morală și necesitatea respectării legilor în vigoare; odată ales, să trăiești ca-n sânul lui Avraam și, totuși, pretinzând că leafa nu-ți ajunge să te îmbraci (in)decent cu articole de lux, să ți-o sporești în regim de urgență pe seama milioanelor de sărăntoci din această țară, astfel ca decalajul dintre veniturile maxime și cele minime să tindă programat spre monstruos; în fine, dar nu în ultimul rând, să le dai cu tifla adevăraților intelectuali prin semnătura de pușcăriaș pusă pe cărțile scrise de mercenari, ba chiar – pe baza patalamalelor și titlurilor rostuite – să ajungi în posturi cheie ale statului (ministru, ambasador, general), deși o lume întreagă știe că ai probleme insurmontabile cu scrierea corectă și cu exprimarea clară.

Cum spuneam, toate astea  (și multe altele) sunt posibile doar într-o democrație original-aiuritoare, adică acolo unde, potrivit memorabilei spuse băsesciene, „legile sunt făcute de hoți pentru hoți”.

Dovada cea mai concludentă în acest sens o constituie recenta preocupare sfidătoare a tandemului Dragnea-Tăriceanu și a acoliților săi de-a schimba la iuțeală (obrazul tăbăcit să pară fin este grăbit) legile justiției în folosul exclusiv al pușcăriașilor și al nelegiuților cercetați în stare de libertate, astfel ca temnițele să se golească încetul cu încetul de criminali, violatori și tâlhari, iar penalii încă neînchiși să fie tratați de anchetatori cu atari menajamente (supraveghere discretă până la totala ineficiență juridică, percheziție la domiciliul învinuitului doar cu acordul acestuia), încât la o adică, unii dintre aceștia (Sebastian Ghiță, Puiu Popoviciu, Dan Ioan Popescu, Radu Mazăre) să poată pleca nestingheriți din țară pentru a-și păpa în liniște purcoaiele de bani murdari prin Serbia, Statele Unite, Madagascar sau la dracu-n praznic.

De precizat că toate aceste lighioane nu spală putina pentru că sunt vinovați și urmează să dea socoteală pentru ticăloșiile lor (în pofida probelor administrate, niciun borfaș postdecembrist cu ștaif încă n-a pledat vinovat), ci – așa cum reiese din cinica scrisoare a ipochimenului cu nume de legumă – pentru că-s sătui până peste cap de statul paralel și de nedreptele lui legi!…

Atâta doar, nenicule, că nu ipoteticul stat paralel elaborează legile în țara asta. Cea mai mare parte din perioada postdecembristă, ele au fost concepute și impuse de către pesediștii de teapa fratelui tău, senatorul Alexandru Mazăre. Statul nu doar paralel, ci de-a binelea ostil intereselor trădătoare și jecmănitoare (Serviciile secrete, DNA, justiția neîngenuncheată), întrebuințează legile împotriva unor gășcari ca voi, care le-ați dat o alcătuire voit imprecisă, în speranță c-o să le încălcați mai lesne.

Da, fiind îngrozitor de îngăduitoare cu răufăcătorii, legile noastre sunt strâmbe cu oamenii onești, nicidecum cu voi. Iar strâmbătatea de care vă lamentați, decurge pentru țară și nație atât din abrogarea pedepsei cu moartea (China și Singapore ilustrează remarcabilele avantaje ale nemilei față de marii răufăcători), cât și din aceea că averile ilicite nu sunt de îndată confiscate și nelegiuiții dovediți nu sunt excluși din viața politică pentru cel puțin zece ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*