O reușită a restaurării moderne: Cetatea Rupea din județul Brașov

Meleagurile pe care se află astăzi cetatea Rupea au fost locuite încă de pe la anii 5500 î.Hr. (acum peste 7.000 de ani, din  paleoticul și neoliticul timpuriu). Posibil ca  numele acestei cetăți („Rupe – A”, sau ruperea formelor vechi înaintea noului început „A”) să vină din mesajul ancestral al Geților de Aur primordiali și al Bisericii Pământești Valaho – Egiptene, care susțin ideea de existență a sfârșitului acestui timp, de clipă a Judecății de Apoi și de pedeapsă a ruperii vechilor forme, înainte de începutul Noului Timp ce va veni. Aici a funcționat Scaunul Rupea, considerat ca scaunul săsesc estic, care a primit inițial numele de Scaunul Kosd („Coșul lui D”, cel care închide Rama pătrată și aduce ouălele Cucului cu noua creație; de aici și „chiojd”), de la râul Kosd ce trece pe aici (Cosd, Kozd), denumit în prezent Râul Valea Mare. Pentru prima dată, cetatea a fost atestată documentar la începutul secolului XIV (1324). Atunci, sașii s-au răzvrătit împotriva stăpânirii regelui maghiar Carol Robert de Anjou, găsindu-și adăpost în interiorul cetății „Castrum Kuholm”. Istoricii presupun că numele de Kuholom face referire la roca pe care a fost ridicată: bazaltul („baza – altul” (altă bază, alt început); piatra neagră; piatra de încercare, ca și „piatra negră de la Mecca”).

Eu aș oferi ipoteza care spune că numele cel vechi al acestei cetăți ar putea fi „Kukolom”, ca „Cuib al Cucului” („Cuibul Negru de bazalt”; Zeul Kuk, unicul, care vine și își lasă creația (ouălele) în cuibul planetei noastre). Cercetătorii spun că cetatea era numită Kuholm de către sași, fiind situată acolo unde se întâlneau, în Evul Mediu, drumurile care făceau legătura între cele trei țări române – Ardealul, Muntenia și Moldova. Ea constituia și un centru al meșteșugurilor și comerțului, pe lângă funcția de protecție a populației locale la vremuri de restriște. Interesant este că fortificațiile medievale ale cetății Rupea au fost înălțate în locurile în care se afla, în Antichitate, cetatea Rumidava, ridicată de către daci. După unele izvoare istorice, cetatea dacică era numită și Ramidava (de la „rama” pământului protejat care devine „aria” unde va supraviețui specia umană ce va repopula planeta după cataclism). Conform unor legende și ipoteze istorice, Rumidava sau Ramidava ar fi locul în care regele Decebal și-ar fi pus capăt zilelor, pentru a nu îndura umilința capturării de către armata romană cotropitoare. Ulterior, cetatea dacică a fost folosită și extinsă de către ocupanții romani, care au înființat aici un castru, numit Rupes (istorici spun că de la „stâncă”, sau „piatră”).

Castrul roman Rupes făcea parte din centura de fortificații romane pentru apărarea zonei comerciale și a rutelor ce legau Valea Târnavelor, Valea Oltului, Râșnov și Hoghiz. Localitatea ce se află la baza masivului pe care se ridică cetatea a primit numele de Rupea. Cercetările arheologice au scos la iveală diverse obiecte din această epocă, mărturie a așezărilor în regiune: unelte din piatră, fragmente ceramice, urne funerare etc.. Mai târziu, pe vestigiile dacice se formează localitatea prefeudală: prin construirea cetății de sus, în secolul X-XIII, și cea medievală, ulterior, prin construirea cetății de mijloc și de jos, începând din secolul al XIV-lea. Documente din secolul al XV-lea menționează cetatea ca fiind un important centru comercial și meșteșugăresc, cu 12 bresle. Cetatea a servit de-a lungul timpului ca fortificație, dar și refugiu pentru populația ce locuia dealurile și valea din împrejurimi. Mult mai târziu, în perioada 1432-1437, armata otomană a asediat și cucerit cetatea, fiind jefuite bogățiile ascunse în interior. Peste două secole, acolo a avut loc un incendiu cumplit (1643). Totuși, cetatea a mai fost extinsă și utilizată, din vreme în vreme, de către populația săsească, ca refugiu. La sfârșitul aceluiași secol, sașii revin în cetate, dar după un timp cetatea va fi predată armatelor habsburgice fără rezisteță armată. În 1716, zidurile cetății au folosit drept refugiu supraviețuitorilor epidemiei de ciumă, izbucnită în localitatea de lângă cetate. Cetatea a fost abandonată definitiv în anul 1790, în urma unei furtuni puternice care i-a distrus acoperișul. De atunci, cetatea este lăsată în paragină, deși localitatea Rupea a devenit în perioada interbelică un puternic centru cultural săsesc. În timpul regimului comunist, cetatea a rezistat la distrugerea ei completă de către autoritățile comuniste, care doreau reciclarea bazaltului pentru amenajarea localității Rupea. Ultima tentativă de restaurare a cetății datează din anul 1954. Ulterior acest important vestigiu din patrimoniul cultural și istoric al României a fost lăsat complet abandonului.

Rupea este o cetate țărănească cu patru zone întărite cu turnuri poligonale (curtine; patru incinte), circulația fiind controlatǎ de mai multe porți interioare care compartimenteazǎ ansamblul fortificat. Cetatea a fost modificată în timp, prin adăugarea a două curți interioare și trei turnuri de apărare. Fortăreața este construită pe trei incinte: Cetatea de sus care este cea mai veche construcție. Cetatea de sus a fost ridicată pe ruinele davei dacice (se presupune că ar fi ruinele cetății dacice Ramidava). Incinta centralǎ este prevăzută cu un reduit (un turn puternic fortificat – ca un cuib de cuc) și cu o capelă. În „cetatea de sus”, adică în prima incintă construită, care se întinde pe o suprafață de 1500 de metri pătrați, se află o fântână foarte adâncă, de 59 de metri (săpată în anul 1523). „Cetatea de sus” a fost construită între secolele X-XIII, în perioada prefeudală. Cuprinde cele mai recente extinderi, printre care și „Turnul Slăninii”, specific comunităților locale săsești. Sistemul de apărare al cetății are la bază zidurile acestei incinte, perfect îmbinate cu rocile naturale.

Intrarea în cetatea de sus se făcea printr-un culoar foarte îngust. Se pot observa în interiorul incintei urmele de încăperi, ce au servit drept locuințe pentru populația refugiată în cetate, pe timpul asediilor. Cele mai cunoscute încăperi din cetatea de sus sunt Camera judelui și Camera preotului. Cetatea de mijloc a fost construită în secolul al XV-lea și modificată, pentru a fi mărită, în secolul al XVII-lea. Aici se pot identifica Turnul cu gratii, Capela și un alt Turn Pentagonal, unic în Europa, folosit ca poartă de intrare în cetatea de mijloc. Cetatea de jos a fost construită începând cu secolul al XVIII-lea. Din această perioadă datează locuința paznicului cetății, din 1850, și magazia militară, construită la începutul secolului al XIX-lea. Cetatea Rupea are o formă specifică deosebită: zidurile sale se desfășoară asemenea unei spirale ascendente (cochilii de melc), ce are în punctul cel mai înalt „Cuibul Negru al Cucului”. Această formă este întâlnită încă din vechea civilizație Cucuteniană (peste 7000 de ani) și trasmite mesajul ancestral de „înmelcire” a timpului ce ne conduce către un sfârșit implacabil (puiul de șarpe aflat în Oul Lumii (viermele din măr), cel ce va „declanșa” începutul unui nou timp).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*