S-a deschis Muzeul Cânepii la Timișoara

Cannabis sativa sau „cânepa românească” este una dintre cele mai bune plante tehnice din lume. Cânepa a hrănit, îmbrăcat şi ocrotit generaţii  întregi de români gospodari. Fibra de cânepa a fost  esenţială, pe vremuri, pentru realizarea frumoaselor ii româneşti. Din noiembrie 2017, timişorenii şi turiştii ce vor trece pe aici au ocazia, acum, să viziteze un muzeu special conceput pentru a scoate în evidenţă importanţa cânepii. De la obiecte de vestimentaţie la alimente, fibre şi ţesături, carpete şi chiar materiale de construcţie, cu toate şi-au făcut loc în Muzeul Cânepii din Timişoara. De la tradiţional la modern, cânepa a reuşit să treacă testul timpului. Poate fi prelucrată şi prin metode noi, atât ca fibră dar şi ca aliment.

Este deosebit de nutritivă, spune profesorul Dana Radu, de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. „Poate fi folosită pentru o varietate foarte largă de alimente. Putem face inclusiv bere din cânepă, putem face tot felul de extracte având în vedere compoziţia seminţelor şi a frunzelor. Ele sunt adaptabile pentru foarte multe alimente valoroase. Poate interesul sau cererea pieţei vor mişca capacităţile de producţie în sensul acesta”, a spus Dana Radu. Odată cu deschiderea Muzeului Cânepii din Timişoara, cei care îndrăgesc tradiţiile româneşti şi care vor să afle mai multe despre acestea, au acum un spaţiu în care se pot înconjura cu cânepă, spune inţiatorul proiectului, Leontina Prodan. „În acest muzeu veţi vedea un trecut al cânepii şi, când ne-am vedea rădăcinilor, o să creştem frumos împreună cu această plantă care ne oferă foarte multe posibilităţi. Deci un muzeu al viitorului, o combinaţie între trecut şi viitor, o înţelegere între generaţii aşa că această cânepă ne poate ţine uniţi. Avem o şcoală, START – Şcoala Tehnică de Arte Româneşti Tradiţionale, în care promovăm meseriile şi meşteşugurile şi majoritatea au la bază materia primă cânepa, lutul, lemnul şi tot ce avem nevoie în viaţa noastră”, spune Leontina Prodan.

Muzeul Cânepii de pe strada Preyer din Timişoara urmează să fie inclus în circuitul turistic al oraşului de pe Bega. Aici se află cămăși populare românești, bluze, ii sau marame din cânepă, simple ori țesute cu fir de aur, unele purtând amprenta unor simboluri ale culturii românești, cum ar fi Brâncuși sau Maria Lătărețu, și toate acestea primesc oaspeții, în atmosferă de șezătoare, în primul Muzeu al Cânepii din România. Exponatele provin din mai multe regiuni ale țării, cele mai prețioase fiind marama mamei lui Constantin Brâncuși și un costum al nepoatei sculptorului, dar și o ie cu paiete de aur care a fost vedetă la Expoziția Universală de Artă de la Paris, din anul 1937, sau o ie a interpretei de muzică populară Maria Lătărețu. Artista de muzică populară și-a vândut la un moment o parte din aceste piese de garderobă pentru a rezolva o problemă familiară, iar proprietara Muzeului Cânepii, Leontina Prodan, a cumpărat-o și a recondiționat-o. Leontina Prodan a avut inițiativa înființării acestui muzeu pentru a încerca să protejeze culturile de cânepă, planta privită, la noi, ca drog, și a decis astfel să păstreze memoria cânepii prin sloganul „rezistență prin cultură”. „Muzeul este deschis în sediul firmei de croitorie, care și-a redus activitatea de la 150 de muncitori la 7. Cu acest spațiu rămas liber am pornit proiectul nostru (al familiei – n.r.) de suflet, START (Școala Tehnică de Arte Românești Tradiționale), un muzeu viu, care nu este finanțat deocamdată, pentru că nu avem atâția bani. Având colecții personale de variate costume populare, chiar și noi producem costume populare, faptul că eu cultiv cânepă și de patru ani organizez Ziua Cânepii, transformată într-un festival al cânepii, ne-am gândit că deși toate demersurile noastre pe care le-am făcut la autorități nu au avut niciun rezultat, putem să menținem această planta vie prin cultură. Acest muzeu va fi unul al viitorului cânepii, pentru că abia după ce am abandonat-o (cultura acestei plante n.red.) ne-am dat seama de puterea ei, de utilizările pe care le are”, declara Leontina Prodan. Aceasta spune că îi place să lucreze pe firul de cânepă, pentru că simte că brodează cu propriile mâini o istorie ce coboară în mileniile de început ale omenirii.

Cânepa (Cannabis sativa) este o plantă erbacee anuală din familia Cannabaceae cu talie înaltă, de 2-3 m, putând crește până la 5 m în cazuri excepționale. Are o tulpină neramificată, frunze lanceolate lungi, cu marginea zimțată și inflorescențe dense, semicompacte. Istoria cultivării cânepii este foarte veche, fiind consemnată din neoliticul timpuriu (acum 12.000 de ani) ca sursă pentru obținerea de fibre textile, ulei, hrană, ca mediu în practicile spirituale și religioase ancestrale sau ca plantă medicinală. Fiecare parte a cânepei are o întrebuințare diferită și se prelucrează în acord cu uzul său. Termenul cannabis, din care derivă și românescul cânepă, s-a păstrat dintr-un cuvânt de origine scită sau tracă. Grecii l-au importat și apoi romanii și astfel a ajuns cunoscut civilizațiilor occidentale. Cuvântul este unul foarte vechi, cu rădăcini indo-europene. Popoarele orientale antice (akadienii, babilonienii și asirienii) îl cunoșteau și ei sub forma qunnabu. Înțelesul originar era care face fum, demonstrând obiceiul ancestral de-a folosi planta în scopuri practice și recreative. În mod tradițional, din cânepă se obțineau ulei, ceară, rășină, sfoară și frânghie, fibre textile pentru vestimentație și fibre aspre pentru saci și împletituri, turte furajere și combustibil vegetal. Prelucrarea industrială adaugă la această listă celuloza din care se poate obține hârtie, plăci aglomerate pentru industria mobilei, mătase artificială, puf pentru izolare între plăcile de rigips.

Îmi amintesc foarte bine, pentru că şi mama avea câte 40-50 de mănuşi de cânepă (legături formate din câteva zeci de plante de cânepă). La recoltarea cânepii, îi tăiam rădăcina, tăiam şi de vârf, formam legături, după care mergeam şi făceam în vale o topile (o adâncitură în albia râului, n.r.), ca să se adune apă multă. Aşezam legăturile una cu rădăcinile încoace şi vârfurile încolo, cealaltă invers şi tot aşa puneam până le aşezam toate în apă. Pe urmă puneam o rudă de lemn dintr-un capăt în celălalt şi o ţâpie, adică băga nişte ţepi şi punea şi de-a lungul şi de-a latul rude de lemn ca să stea cânepa în apă, că ea e uşoară. O fixa cu nişte lemne ca să stea acolo şi punea o greutate peste ea. Dacă erau bolovani, puneau bolovani, dacă nu, puneau numai lemne. Când vedeam că tună, fulgeră, e vreme grea, toate femeile fugeau la vale, pentru că dacă venea puhoiul, apă mare, lua cânepa şi ţi-o ducea. Dacă era ţâpită bine, stătea două săptămâni în apă. După doua săptămâni, mergeai să vezi dacă s-o topit, adică atunci când frecai cânepa în mână se vedea fuiorul. Atunci o spălai frumos, o băteai pe apă până când se făcea albă. Băgai cânepa verde în apă şi o scoteai albă. O aduceam şi o întindeam pentru ca să se usuce, după care o zdrobeam cu zdrobalăul. Ieşea puzdărul, o zdrobeam tătă, tătă şi făceam fuiorul. După ce am făcut fuioarele, le trăgeam prin hecelă. Hecela e ca o perie mare cu dinţi de fier, pe care o puneam la talpă, jos, şi trăgeam fuiorul şi la un capăt şi la altul şi ce cădea, care era mai scurt, se numea câlţi. Şi fuiorul, după ce-l trăgeam, îl puneam deoparte. În celaltă zi îl trăgeam prin perie cu dinţi de fier, mai deasă, ca să iasă spuma, cel mai fin fuior. Şi din ăla se torcea firul subţire din care sunt făcute aceste cămeşi şi poalele care-s pe mine. Astea făcute de bunicile noastre. Din câlţi se trăgea un fir mai gros, pentru saci, ştergare sau lipideauăle care le puneau pe pat”, povesteşte Ileana Graţia Pop, din Ciumărna, colecţionar şi creator de artă populară. Pe vremuri, România, alături de Ucraina, Polonia și Rusia era printre cele mai mari producătoare de cânepă – astăzi se mai cultivă doar 800 de hectare, sub o legislație opresivă. Cazuri care ar putea fi hilare, dacă nu ar fi mai degrabă tragice, au apărut în presă – cu bătrâne acuzate de producție de droguri, în condițiile în care cultivarea de cânepă în gospodărie este o datină străveche. De multe ori cânepa, cu tulpina ei înaltă și dreaptă, era plantată pe post de araci, ca fasolea să se cațăre pe ea, sau alte plante să fie legate în postură verticală. Uleiul extras din semințele de cânepă se folosea pe vremuri la gătit, drept substanță inflamabilă în lămpile de iluminat sau se amesteca cu pigmenți naturali pentru obținerea vopselelor. Tot din semințe se făceau, și se mai fac încă prin anumite regiuni rurale, turtele de julfă. Turtele sunt foi de aluat din făină apă și sare, întinse cu făcălețul cât mai subțiri, apoi coapte pe plită. În general, foile sunt pregătite cu câteva zile înainte și sunt lăsate să se întărească. Umplutura se prepară din semințe de cânepă zdrobite în piuă, din care se obține o pastă care se va da prin sită sau tifon pentru a îndepărta cojile și care apoi este pusă la fiert cu apă. Din acest amestec rezultă o spumă densă ce se ia cu lingura și se bate bine într-o strachină ca să crească și mai mult. Această spumă este numită julfă în Moldova și jufă în Ardeal, ambele cuvinte provenind din slava veche și fiind înrudite etimologic cu „zeamă”. Spuma se așează peste prima foaie, împreună cu miere lichidă, uneri cu nucă presărată. Se suprapun astfel până la 20 de straturi. Acest lapte de cânepă se poate consuma si simplu, fără fierbere, și este o băutură consistentă și plăcută la gust, asemănătoare laptelui de soia. În bucătăria modernă el poate fi obținut în blender, fără tot efortul de pisare pe care îl făceau străbunicile noastre. În Europa medievală semințele erau zdrobite ca mai sus și se puneau ca umpluturi în plăcinte și prăjituri sau ca adaos la supe. Astăzi dietele vegane și raw redescoperă semințele de cânepă și blogurile culinare mustesc de rețete cuchifteluțe vegetale tăvălițe prin cânepă, brioșe, batoane de semințe caramelizate, pireuri de fructe cu lapte de cânepă. Spre deosebire de adevăratele lactate, bogate în omega 6, laptele de cânepă conține acizi omega 3 și proteine vegetale, care au un efect benefic asupra organismului. Deși astăzi acest obicei este cu totul dispărut la noi în țară, fruzele tinere de cânepă se puneau în mâncare sau în salate, la fel și lăstarii. Herodot raporta prin secolul V î.Hr. că locuitorii Sciției (un teritoriu vast care se întinde din Dobrogea până la Munții Caucaz) înhalau fumul obținut de semințele de cânepă arse, atât în scopuri rituale, cât și pentru propria plăcere. Și iată că am crescut ca popor și nu există niciun document istoric care să afirme vreun rol negativ al consumului de cânepă până în epoca modernă. Portul tradițional din spațiul carpato-dunăreano-pontic era confecționat de milenii din fibre naturale, cânepă și in, dar astăzi obiceiul cultivării cânepii a fost înlocuit cu o adevărată isterie națională, alimentată de jurnalismul prost făcut, lipsa de educație profesională a poliției și uitare. Generațiile urbane cunosc cânepa doar prin asociere cu marijuana, un produs al unei varietăți de Cannabis sativa, anume Cannabis sativa var. Indica, sora cânepii de la noi, specifică însă zonelor cu climă caldă, acolo unde inflorescența plantei femală poate dezvolta cantități mai mari de CBD. Datorită compușilor activi, sativa produce o stare ușor euforică plăcută, ridicând starea de spirit a utilizatorului și reducând nivelul de stres. Indica pe cealaltă parte relaxează mușchii și lucrează în general ca analgezic, inducând o stare de somnolență. De aceea în medicină, Cannabis sativa este recomandat pacienților ce suferă de depresie, în timp ce Cannabis indica este potrivit mai degrabă celor cu dureri persistente, cum ar fi cele cauzate de cancer. Interdicția cultivării canabisului și implicit a cânepii are o istorie relativ recentă și explicabilă economic. Prima dată a apărut Marihuana Tax Act în 1937, care interzicea cultivarea, producția și folosirea canabisului, marijuanei și a cânepii – un act legislativ forțat de câțiva afaceriști influenți din industria lemnului și a textilelor. Motivul? În 1935 fusese inventat decorticatorul, ceea ce făcea ca semințele de cânepă să devină un substituent excelent pentru lemn în obținerea celulozei. Iar asta le amenința afacerile. De asemenea, fusese inventat nylonul, un produs în care investea una dintre cele mai puternice familii de la acea vreme, Du Pont – produs care nu ar fi prins pe piață dacă industria de textile tradiționale nu îi făcea cumva loc. „Această plantă a fost o necesitate pentru țăranul român, să se îmbrace, să-și facă o casă, să fie sănătos. Începând cu 1972, în România s-au construit 12 fabrici integrate, cu 52 de unități pe tot cuprinsul țării, de prelucrare a cânepii, toată știința și inventica românească au fost puse în joc aici, dar au fost distruse toate prin privatizare. Le-au cumpărat străinii pentru a-și distruge concurența. Cânepa a fost victima unui război economic și se vorbește despre ea doar ca drog sau plantă halucinogenă, eventual canabis”, afirmă Leontina Prodan. În jurul costumelor populare din muzeu, Leontina Prodan a reușit să închege de 20 de ani șezători ce includ acțiuni culturale, teatru popular, locuri unde oamenii se întâlnesc, povestesc, își cos o ie. „Cel mai vechi exponat muzeal este o cămașă din județul Sălaj, cu o istorie de peste 200 de ani, care-i aparține Leontinei, dar multe dintre piese provin de la participanții la Festivalul Condeierilor Plugari din Banat, care are loc în fiecare an, în luna septembrie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Prima donație de la o femeie de la Condeierii Plugari este cămașa unui bărbat care s-a numit Minus, un nume latin dat în Ardeal, care să nu poata fi maghiarizat”, remarca Leontina Prodan. Dintr-un astfel de muzeu nu putea lipsi un război de țesut. „Este un război din 1907, al unei prietene care nu mai este și care a avut 16 brevete de invenții prin care a trecut războiul, de la cel manual la cel mecanic, cu care s-au dotat toate unitățile din țară care erau cooperative Arta Populară”, mai spune Leontina Prodan. În Muzeul Cânepii din Timișoara mai sunt expuse și cărți mai vechi sau din epoca modernă despre cultivarea sau valorificarea industrială a acestei plante.

Muzeului Cânepii din Timişoara este în primul rând un muzeu de istorie vie, care tezaurizează unele dintre cele mai vechi tradiţii româneşti, dar și dă șanse la viață unei importante plante tehnice, pe nedrept uitată și marginalizată. Trebuie vizitat! (G.V.G.)

2 răspunsuri la S-a deschis Muzeul Cânepii la Timișoara

  1. John Xenea spune:

    Marijuana este canepă, …la noi in Australia este interzis sa cultivi canepa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*