Depozitul de podoabe geto – dacic din argint de la Peteni, locația „Hotarul de Jos”, comuna Zăbala (jud. Covasna), din secolul I î.Hr., este fomat din două brățări spiralate cu palmete decorate cu motive în relief realizate prin ştanţare, două fibule de tip „linguriţă”, un colier fragmentar, cinci bucăți de bandă de argint și un colan, fiind descoperit în anul 1964. Acesta face parte din seria de tezaure de factură geto – dacică descoperite în zona așa zisului Ținut Secuiesc, formate din colane, lanţuri, brăţări şi fibule. În prezent face parte din patrimoniul Muzeului Național Secuiesc din municipiul Sfântu Gheorghe (jud. Covasna).
În estul Ardealului, județul Covasna, comuna Zăbala, localnicii cunosc așa zisa Movilă Dacică din apropierea unei cetăți antice. Descoperirile arheologice de aici ne conduc spre prima etapă a epocii bronzului timpuriu. Materialul recoltat prezintă numeroase fragmente ceramice, figurine zoomorfe, unelte de piatra și os. În cuprinsul așezării a fost descoperit un mormânt din epoca bronzului a unei persoane înhumată în poziție chircită pe partea stângă, cu capul spre sud-est, având alături un vas ceramic. Oficialii vorbesc însă de „Movila Tătarilor”, parțial cercetată, o așezare fortificată cu șant de apărare și de o necropolă medievală, dar nimic dacic. Curios este însă faptul că cetăţile considerate mai vechi se regăseau în legendele locale. Cercetările au arătat că cetăţile mai noi au fost construite de cele mai multe ori pe ruinele vechilor cetăţi sau fortificaţii. După studiul publicat de Scheint în 1833, au urmat însă şi alte cercetări ale zonei, cu săpături de anvergură, strict pe problema dacică. Comuna Zăbala are în componență satele: Zăbala, Surcea, Peteni și Tamașfalău, cunoscute prin descoperirile efectuate aici de-a lungul timpului.
Piesele componente ale tezaurului studiat au fost confecţionate de autohtoni, sau foarte posibil, de meşteri ambulanţi, greci sau romani, în ateliere locale, la cererea utilizatorilor. Această presupunere este susţinută de structura tezaurelor ca atare, unitară ca mod de realizare şi expresie artistică, dar diversă ca origini şi prototipuri prin piesele componente. Astfel brăţările cu capetele distanţate simple sau ornamentate (de la Sâncrăieni, Ceheţel), sunt considerate ca fiind de origine autohtonă, iar brăţările spiralice cu capetele simple sau ornamentate prin ştanţare (de la Ceheţel, Ghelinţa, Peteni) chiar dacă îşi găsesc analogii morfologice şi stilistice în mediul scordisc, istoricii cred că au fost lucrate în ateliere locale, unul din acestea putând fi chiar în sud-estul Transilvaniei. Se poate remarca aici asemănarea ca formă, mod de realizare şi ornamentare a brăţărilor de la Ghelinţa şi Peteni cu cele descoperite recent în Munţii Orăştiei, diferenţa fiind materialul din care au fost confecţionate, argint în primul caz şi aur în al doilea. Acest amestec de influenţe şi prototipuri a dus, în ansamblu, la realizarea unor excelente produse autohtone, la o artă distinctă în lumea antichităţii, atât în cea clasică greco-romană, cât mai ales în cea numită „barbară”. Toate aceste motive simbolistice folosite în cazul bijuteriilor de aur și argint ne conduc la concluzia că a existat o unică credință și un unic mesaj adresat celor ce pot decodifica acestă taină multimilenară a vieții în materie.
Ţinuturile din estul Transilvaniei cu cele peste 200 de aşezări deschise şi 34 de cetăţi şi aşezări fortificate, cu peste 23 de tezaure monetare şi şase tezaure de podoabe şi vase de argint, se constituie în una din cele mai bogate şi interesante zone ale Daciei, dar tainele ei nu sunt nici pe departe elucidate. Tezaurul din argint geto – dacic descoperit la Peteni (jud. Covasna) este doar o „filă” din marea carte de istorie a poporului nostru românesc. Să o „citim” cu atenție și respect! (G.V.G.)
Lasă un răspuns