Ploaia…

PLOAIA

Perdea de liliac, frunze de cais alunecând răpuse în
valsul frenetic al picăturilor albe peste dealurile vrăjite
de-o bagheta atinsă de sfinţenie. Speli patima sufletului,
cuprinzi boabele de struguri şi strângi într-o îmbrăţişare

blândă castanii, adulmecând aleile pietruite şi fierbinţi,
tu, frumoasă ca un înger-ploaie, goală şi de neatins
ai trezit în mine nimfele lăsându-mi inima purificată
de şoapte. Curată, te-asemi cu luna când priveşte

din tării, căutăndu-mă ca o mamă, galbenă şi dulce.
Norii, din care-ţi tragi esenţa, călători ca şi tine,
dispar când soarele apare şi-ţi usucă perlele de apă.
Singură, te ascunzi lăsând umezeala să spele fructele,

apoi, revii puternică şi tumultoasă, spărgând
digurile şi înflorind cascadele. Te ascult ca un poet
cuminte, ritmul tău intrat în venele mele nevăzute,
imprimă melodia ce-ţi poartă trena şi paşii tăcuţi.

TAINA

Iubesc tainele ascunse ale primăverii
și zborul păsărilor călătoare,
iubesc aromele ascunse ale tăcerii
și iarba ce mi se apleacă sub picioare.

Iubesc fiorul picăturilor de ploaie
și trupul tău ce peste mine se-ndoaie,
iubesc atingerile scumpe ale plăcerii
și vârful ascuțit al lancei și-al durerii.

Iubesc câmpiile aprinse ale verii
de flori ce delicat dansează,
iubesc aroma cea dulce a puterii
ce traversâdu-mi ființa, tresaltă și vibrează.

Iubesc cărările munților
și boncănitul răsunător al cerbilor îndrăgostiți,
iubesc ochiul din mijlocul frunților
și buzele calde ale pruncilor ce adorm fericiți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*