Gaudeamus, între agresiune și mitomanie

La intrarea în Romexpo, la Târgul de carte „Gaudeamus”, ani de zile vizitatorul era izbit de imaginile supra-dimensionate ale altoiului Patapleșanu (Patapievici, Pleșu, Liiceanu), opera editurii „Humanitas”, care a defilat până la saturație cu imaginea acestui triptic. Acum, la ediția din acest an, a apărut o noutate, ochii vizitatorului au fost izbiți și de fotografiile mărite ale scriitorilor comuniști Ștefan Mitroi, Dinu Săraru și Augunstin Buzura, deși acesta din urmă este considerat dizident, ca și președintele târgului, Matei Vișniec, deși din teatrul absurdului practicat de el cu zel imitator, total anacronic, în care s-a scufundat de la naștere, nu am putut deduce de ce se dezice, fiindcă de aici vine cuvântul dizident, de la dezicere. De la ce s-o fi dezis acest scriitor, când el și-a făcut numele numai pe meleaguri dâmbovițene, profitând în exces de banii țării, ca și mulți alții, care chipurile s-au dezis de regimul trecut!?

Dar lângă Patapleșanu, existent și acum, mai la grămadă, au defilat și alți gășcari, erau acolo cu poze mărite toți „intelectualii lui Băsescu”. Imaginea târgului a balansat, așadar, între „intelectualii lui Băsescu” (la Humanitas) și „intelectualii lui Ceaușescu” (la Nemira și Rao). Balanța va înclina tot mai mult spre acest taler din urmă, fiindcă primii pierd teren, deși sunt din același aluat diabolic. E o invazie de dizidenți, mamă, mamă!

Dar mizeria nu s-a oprint aici, la fotografiile unor găști de ieri și de azi, s-a adăugat și un moț, adică s-a mers și mai departe, în pușcării, aduse aici, la Gaudeamus, unde s-a petrecut o sfidare totală a bunului simț, a ideii de respect pentru carte, pentru cultură: lansarea cărții unui supercorupt, Dan Voiculescu, pe care cine credeți că i-au prezentat-o? Alți doi păcătoși, foști pușcăriași: Adrian Năstase și  Sorin Roșca Stănescu, prezenți în draci peste tot, și la televiziuni, și la alte lansări. Totul era deja vu, deja spus, fără pic de consistență. De ce nu au lansat cartea la moșia lor, la o librărie, în alt timp și în alt loc, undeva decent? Nu, au lansat-o la Gaudeamus, sfidător, la o editură fără identitate, RAO, care nu publică scriitori români, trăiește din traduceri, dar iată, publică pușcăriași, fiindcă preferă scandalul, să se audă, să știe tot mapamondul că Voiculescu n-a murit! Ce importanță are dacă trăiește acest om? Nici una. Fiindcă important este nu să trăiești, ci cum trăiești! Degeaba natura te-a făcut om, a creat această minune umană, dacă tu trăiești ca un porc! Ce nevoie are pământul de o asemenea lighioană? Să piară! La abator cu ea! Ce reper moral, spiritual, impune viața acestui individ? Ca și existența editurii RAO pentru cultura română? Nici unul. E o editură a kitsch-urilor, care sufocă de ani de zile piața editorială cu maculatură scoasă în ediții de lux. E un model negativ de editură, prin neplata traducătorilor și prin furtul unor drepturi de editare (vezi procesele cu editurile străine). RAO, care poate însemna în traducere Răul Autorilor Oligofreni, este o sfidare a Cărții și a Scriitorului român. Dovadă ce a făcut acum. Dovadă și obrăznicia președintelui acestei așa-zise edituri, un primitiv, după limbajul său incoerent. Sfidează pe toată lumea, creând un precedent oribil. Uitați ce declară acest mitoman, cică „publicarea de carte nu e un act moral sau imoral”. Dar publicarea de carte proastă, de pornografie, nu e un act imoral? Publicarea unei cărți politice, scoase de un maimuțoi corupt, nu e un act imoral?! Prețul de 50 de lei cerut pe o făcătură sinistră, nu e un act imoral? A te folosi de prestigiul unui târg de carte ca să promovezi mâzgălelile unui hoț notoriu, nu e un act imoral? Iată cine este reprezentantul editorilor români! Un satanic! O mostră de inconștiență. De aici ne dăm seama cine guvernează o editură care a sufocat piața zeci de ani cu maculatură internațională, cu cărți la kilogram! Ce statut moral are acest individ, care practică acte de les majestate? Pentru ce și pentru cine? Ca să facă rău. Pentru bani, își vinde și sufletul!

De ce au politizat târgul? Cine a permis o așa crimă morală? Unde este respectul pentru carte și pentru tinerii care au nevoie de modele, de repere scriitoricești!? Se mai pot ei bucura, cum îi îndeamnă cântecul „Gaudeamus igitur / Iuvenes dum sumus”? Vor mai putea ei spune din inimă: „Vivat academia! / Vivant professors!”? Căci unde-i acum școala? Unde-s, cine-s acum profesorii? Unde-s zăpezile de altădată?, ca să folosesc metafora lui François Villon, deși la noi nu mai ninge, iar dacă ninge, ninge cu zăpadă mocirloasă sau cu lacrimi de sânge. Acest editor mitoman este tot atât de pătat ca și oile negre pe care le păstorește! În lipsa unui sistem, românii au pus azi obrăznicia agresivă și mitomania.

Acest eveniment nefast a murdărit orice brumă de speranță, ideea de Gaudeamus, de bucurie a spiritului, ideea „cărții de învățătură”, cum sună sloganul târgului, ai cărui conducători sunt probabil la fel de corupți și avari, dacă au permis o asemenea mizerie! Astfel de indivizi nu au ce căuta printre oamenii cărții. E o jignire adusă unor scriitori cinstiți, curați, să lanseze cărți altături de Voiculescu, Năstase et co! Unde mai este etica spiritului critic? De ce nu-și fac acești corupți un târg al lor, târgul foștilor pușcăriași sau târgul corupților spăsiți?!

Invazia de dizidenți, de foști securiști, mai mari sau mai mici, consfințește adevărul spus de un urmaș al Brătenilor, că, în sfârșit, securitatea lui Ceaușescu stăpânește azi țara. Foștii securiși nu mai au nici o rușine, s-au instalat peste tot, inclusiv în lumea cărții. Ei sunt stăpânii târgului, ei își lansează peste tot cărțile cu mare tam-tam și veselie. Când Vadim a spus, parafrazându-l pe Iisus: „Lăsați securiștii să vină la mine!”, n-am fost de acord, fiindcă securiștii nu pot fi confundați cu copiii națiunii, deși, recunosc, sunt și securiști buni, care își iubesc țara mai presus de interesul propriu. Dar nu cei buni au ajuns la putere. Au ajuns leprele, lichelele. Dovadă că s-a instaurat mentalitatea securistă, turnătoria generală, ura, neîncrederea, suspiciunea, trădarea, răul pe care și-l fac unii altora. Această mentalitate este otrăvitoare și se răspândește în toate fibrele țării. Cartea era o speranță. Ea a fost călăuza neamului, putea să mai fie, dar ce vedem acum, prin instaurarea satanismului la Gaudeamus, spulberă orice idee morală, provoacă sartriana greață în adevărații scriitori, care fug de acest târg de carte, care s-a vrut curat și luminat. Nu mai vor să mai audă de el, de acest Gaudeamus satanicum!

*

Și prima agresiune de proporții este aceea venită tot din partea organizatorilor, care taxează scriitorii la sânge. Pe un metru pătrat de spațiu se ia 75 de euro. O editură care închiriază 20 de metri pătrați, cât ar fi spațiul pentru un stand normal, nu reușește în cinci zile de târg să câștige cât să achite spațiul în care își expune cărțile. Unele abia se descurcă, foarte puține dacă mai rămân cu ceva în buzunar după această aventură. Așa cum discutam și cu Nicolae Breban, un scriitor însemnat, scârbit și el de agresiunea intrușilor, Gaudeamus este un târg al cărții, deci al scriitorilor, și ar fi firesc ca scriitorii să aibă o reducere la plata acestor spații. Altceva este când un spațiu este cumpărat de o firmă care vinde gogoși, care face afaceri colaterale, fiindcă sunt și din acestea, așa cum pe tot traseul care duce la Romexpo spațiile sunt închiriate pentru plăcintari și tot felul de negustori care își vând produsele celor care vin la târg, și le vând foarte scump, pe același criteriu, că trebuie să câștige peste suma pe care o plătesc pentru închiriere. Dar asta este o afacere, pe când scriitorul care scoate o carte, cu eforturi deosebite, vrea să se simtă la târgul cărții ca acasă, în dialog. Ori acest dialog nu există. Există o crispare generată de nevoia de a câștiga, pentru a plăti spațiul. Plus că spațiile sunt prost amenajate. E o sărăcie de lux! Nu s-a produs nici o îmbunătățire de ani de zile. Aceleași panouri de placaj proaste, un echipament tehnic rudimentar. Șefii Radio ai acestui târg ar trebui să meargă măcar o dată în viața lor la BEA, Book Expo America, să vadă cum se organizează acolo un târg, cum se pun în valoare editurile și scriitorii. Aici totul arată dezolant, comparativ cu un târg adevărat.

Agresiunea este de mai multe feluri. Există o agresiune prin non-valoare, prin maculatură, printr-o literatură depășită, deja vu, de tipul „niște țărani”, la fel cum există una prin vulgaritate, precum în cazul celebrului orbitorinc Căcărtărescu, care a intrat în istoria rușinii cu expresii jignitoare, chipurile, de curaj litrerar, precum „Îmi bag p… în regina Angliei” sau „Mă fu… în ea de Casa Albă”, continuând o altă spiurcăciune, colegul său întru lături, Patahârbici, care l-a băgat pe Eminescu în debara și a decretat că „poporul român are structura fecalei”. Aceștia sunt marii creatori ai neamului, eroii cărții românești, pompați de un Târg mitoman, care au folosit libertatea câștigată cu jertfe ca să-i stropească pe cititori cu rahat!

Mai există o agresiune prin plagiere, nesancționată. Cultura română are doi Căcă, Căcărtrărescu și Căcăliman, un citic de film, care este prototipul a ceea ce D.I.Suchianu numea adjectivopatită. Căcăliman este paradoxul ideii de critic, fiindcă este criticul lipsit complet de spirit critic. Toată opera lui este o laudă fără  măsură adusă filmului românesc, indiferent că se numește Pistruiatul sau Alo, aterizează străbunica. El este critciul pozitiv prin excelență, laudă de stinge. Dacă ar rămâne din critica de film doar ce-a scris Căcăliman, urmașii ar deduce că am avut numai capodopere. El nu a văzut nici o strâmbătate, nu a produs nici o critică a prostiei, a non-valorilor, a lipsei de talent, a continuat să scrie așa cum scria la „Cinema”, revista adjectiovopatitei prin excelență. Despre un regizor fără consistență, a scris total aiuritor că este „Bulgakov al României”! Și ce s-a gândit acum, la bătrânețe, când e în trei picoare, hai să fac o istorie a filmului românesc cum nu s-a mai făcut. Și a procedat cu agresiune, cu obrăznicie securistă, cu o totală lipsă de spirit critic, adică a plagiat, a luat cu lopata din carți ca Istoria gândirii estetice românești de film sau din Dicționarul filmului românesc de ficțiune, fără să citeze, adică fără să facă trimitere la sursă, pe motivul că secreatara care i-a cules textul a uitat să pună ghilimelele de rigoare! Acesta este prototipul criticului român lansat la Gaudeamus cu pompa din era comunistă.

Mai există și o altfel de agresiune, precum cea semnalată de Teșu Solomovici, care a condamnat public editura Hasefer că a truncheat în mod barbar, grosolan, memoriile lui Wilhelm Filderman, pe care el îl consideră cel mai mare evreu român (avocat, șeful evreilor între 1919 și 1947, reprezentantul comunității evreiești în parlament)! Și i-a taxat pe redactorii editurii ca fiind de o „opacitate crasă”. Nu e de mirare că prin târg a bântuit un spirit satanic, o adevărată sodomie, parcă eram la un Halloween sui-generis, bucuria „disidenților” stăpâni acum și pe Gaudeamus! Văzându-i in corpore, am realizat ce cacealma a fost revoluția din decembrie 1989, cât de tragic, recte inutil a fost sacrificiul tinerilor de atunci! Pentru ce au murit ei? Ca să triumfe azi la Gaudeamus securiștii, ofițerii sub acoperire, să vezi cum se lansează concomitent cartea unui călău, iar alături, cartea victmei sale!? Asta au făcut oameni ca alde Năstase, care se consideră intelectuali! Rușine! N-au un strop de rușine, să facă un pas înapoi, să se reculeagă, dimpotrivă, ies din găoace și au făcut o cloacă și din Gaudeamus! Iar organizatorii se fac că plouă, urmăresc numai să încaseze taxele, nici nu realizează existența acestui climat satanic pe care ei îl păstoresc! Dovadă că nu a exista nici un eveniment deosebit, notabil, la acest târg, să putem consemna că literatura română nu moare. Ba moare! Târgul era doldora de milioane de cărți moarte, fără valoare, un comerț lugubru, desfășurat sub umbrela unei prefăcătorii de nedescris, un flas târg, cu false cărți, cu false valori! O mizerie ca la posturile de televiziune! Păcat de tinerii care au venit la târg în număr mare (o știre de ultimă oră ne anunță că 10 la sută din elevii țării nu se mai duc la școală!) și nu au avut ce să învețe, să rețină imaginea unui scriitor, să le spună profesoara, cum ne spunea nouă, când eram mici, când îl vedeam pe Teodor Mazilu sau Marin Preda, uitați, acesta este marele scriitor român! Cine este azi Scriitorul român, simbolul literaturii române, autoritatea literară în jurul căreia să ardă energiile literare ale țării!? Poate o fi acasă, pe undeva pe stradă, în vreun parc, dar la târg eu nu l-am văzut! Acum profesoara trebuie să le spună copiilor: Cântați, dansați, bucurați-vă că Satana e printre noi și-și lansează cărțile!

*

Nu zic că nu au fost și lansări discrete, și câte o bucurie intimă a unor autori de cărți, deși astfel de lansari s-au desfășurat fără audiență, doar cu bucuria că autorii și editorii s-au felicitat reciproc, ca în cazul unui autor special ca Alexa Visarion sau al unui „cititor de cărți” special ca Geo Vasile. La fel de specială a fost și lansaarea cărții O istorie altfel a evreilor din România de Teșu Solomovici, pe care am s-o prezint cu alt prilej. Deocamdată spun că există această tendință în România, nu doar în cultura ei, de a face lucrurile altfel. Atât de altfel, încât adesea totul iese pe dos, adică în loc de cap e dosul, exact ca în johannizarea „lucrului bine făcut”. Aș numi fenomenul altfelmania. România vrea să fie altfel. Românii își scriu o altfel de istorie, evreii la fel. Am auzit un distins lingvist care mi-a spus că are un studiu în care demonstrează orginea valahă a evreilor! Cică l-a prezentat și la comunitatea evreiască și a fost felicitat. Ca mâine o să auzim că și Decebal a fost evreu! Fiindcă Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul sunt demult duși la sinagogă! Istoria României devine altfel, cu totul altfel, devine o istorie confiscată, a evreilor sau invers! Mai există un așa-zis savant român la New York care susține că ungurii sunt de origine dacică, iar istoria omenirii are la bază civilizația traco-dacică, ba că însăși America, dar și Japonia au fost descoperite de daci, cu mult înainte de Columb et co! Ce să mai spun de un mare fluieraș care a înconjurat globul pământesc de 5 ori și declară că folclorul românesc nu are egal, dă lecții tuturor popoarelor! Acest tip de agresiune mitomanică, protocronistă, nu face decât să ne izoleze, să ne scoată din istorie, să ne rupă de dialogul mondial al culturii. Așa s-a ajuns la statul paralel, fiindcă politicienii noștri au vrut să facă o altfel de Românie, România lor. Așa cum există și o Uniune a Scriitorilor paralelă! Toate breslele artistice s-au divizat. Așa și cu târgul Gaudeamus, a devenit un târg paralel față de ce a fost inițial. Toți vor să fie altfel, să facă altfel, există și o revistă numită „Altfel”, toți își dau poalele peste cap, dar altfel decât i-a făcut mama lor, nimeni nu mai vrea să fie normal, să facă ceea ce este normal să facă, să intrăm în normalitate, care, după știința mea, în cea ce privește poporul român, înseamnă sacralitate.

A 96-a mea carte, ARMAGHEDON REVELAT, în acest context, al păcătoșeniei generale alarmante – o anchetă a Patriarhiei Române ne atenționează că 80 la sută dintre români și-au pierdut credința în mântuire! -, e ca nuca-n perete. Eu demonstrez de ce Dumnezeu s-a dezis de propria creație, de prima geneză. El este adevăratul dizident, și dacă ați vedea târgul Gaudeamus satanizat, înțelegeți de ce s-a dezis de o astfel de lume. Omul trebuie purificat. Cum, dacă nu prin carte? Poporul român era un popor credincios, dar credința nu se conservă decât prin inocență. Iar poporul român și-a pierdut inocența, așa cum am constatat și la Gaudeamus, dovadă că sacralitatea sau cartea religioasă a lipsit aproape cu desăvrâșire, cu excepția unei edituri de carte religioasă, aflată undeva pe la etaj, pierdută în marea sumă.

Fără inocență și fără Dumnezeu, târgul e bântuit de spiritul satanic, de goana după câștigul derizoriu, mizerabil, care nu poate fi acoperit de nimic, nici de Uniunea Europeană, care a fost pe post de invitat de onoare (era să scriu oroare) al târgului. Dar nu ne-a impresionat prin nimic. În loc de cărți adevărate, au adus cărți din teracotă, adică un fel de papirusuri carbonizate, niște fosile sugerând cărți. Poate or fi printre ele, i-am spus unei fete care se afla acolo, manuscrisele lui Aristotel. Nu știa cine-i Aristotel și care a fost drama manuscriselor sale. Dar dacă literatura antică s-a salvat și a dăinuit cu câteva manuscrise, cu exemplare minime copiate de scribi și azi o punem la temelia culturii, ne întrebăm la ce mai e bun un târg satanic, lipsit de orice spirit critic și idealism, mai mult, ne dăm seama cât de absurdă este azi goana nesăbuită după echivalarea valorii cu tirajul și încasările, după gloria mitomanică devenită lințoliu!

Nu pot să închei acest cam lung lamento decât în spirit de elev inocent, cu simbolicele cuvinte ale cântecului Gaudeamus:

Pereat tristitia / Piară tristețea!

Pereant osores / Piară cei urâți!

Pereat diabolus / Fie ca diavolul să piară!

Quivis antiburschius / Fie ca orișicine-i împotriva școlii noastre,

Atque irrisores! / Oricine-ar râde de aceasta, să piară!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*