S-a dus și Stela… printre stele

Știam că nimeni nu-i nemuritor,
Dar nu mă așteptam, așa, ca dintr-odată,
C-o să se mute scena, cu cei mai dragi actori,
În ultimul spectacol, pe bolta înstelată!

Lipsea o stea, înainte de Crăciun,
Să poată universul să fie plin de stele!
Și a plecat de pe pământ acum,
Să strălucească, STELA, printre ele!

Îmi moare iarăși zâmbetul pe buze,
Așa cum mi-a murit de mult prea multe ori,
Și lacrimile-mi cad, cuvintele-s confuze,
Iar scenele-s mai goale cu-n suflet de actor!

Îmi amintesc de Stela cu drag și nostalgie,
O mângâiere dulce a sufletelor noastre,
Cu firea ei poznașă, în felul ei… hazlie,
Făcea „Revelionul”, în fiecare casă!

În drumul tău spre cer… DRUM LIN, STELA POPESCU!”
Revelionu’ acesta, va fi mai trist, mai gol,
Va fi mai tristă lumea, mai vesel universul,
Așa… ca-ntotdeauna când moare un actor!

(Un pios omagiu adus de Liliana Smerea Vacaru)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*