Depozitul de bronzuri descoperit la Drajna de Jos (jud. Prahova) este compus din 240 de obiecte, arme și unelte, încadrate temporar acum peste 3.500 de ani. Acesta a fost scos la lumină în dreptul localității, de pe malul stâng al râului Teleajen, în anul 1916. Era în ziua de 29 aprilie, când administratorul plășii Văleni de atunci, M. Gheorghiu, deplasându-se în comună cu problema rechizițiilor a găsit la locuitorul Soare Dursină 34 de obiecte de bronz, pe care le-a luat, le-a arătat profesorului Nicolae Iorga, care, după ce le-a cercetat, a indicat trimiterea lor la Muzeul Național din București. Locuitorul Constantin Văcărelu a fost cel care a găsit de fapt pe malul râului Teleajen, în spatele conacului Filipescu, la 40 cm adâncime, depozitul de piese de bronz. Prin grija învățătorului Theodor Popescu, directorul școlii, toate aceste obiecte au fost duse și predate Muzeului Național București.
Comuna Drajna este situată în zona subcarpatică din nord-estul județului Prahova, în depresiunea Drajna – Chiojd, flancată de culmile Pintenului Văleni-Homorâciu, pe ambele laturi ale gârlei omonime (pârâului), fiind așezarea cea mai veche din zona Văii Teleajenului. Se învecinează la est cu comuna Posești, la sud-est cu comuna Aricești Zeletin, la sud cu comuna Predealul Sărari, la sud-vest, cu orașul Vălenii de Munte, la vest cu comunele Teișani, Izvoarele și Măneciu, iar la Nord, cu comuna Cerașu. Comuna este formată din satele: Cătunu, Ciocrac, Drajna de Jos, Drajna de Sus, Făget, Ogretin, Piatra, Pițigoi, Plai, Podurile și Poiana Mierlei. Aici se află mai multe obiective turistice, precum: Castrul Roman, Castelul Filipescu, Moara de Apă, Biserica Veche, Cetatea dacică „La Cetățea”, Biserica Filipeștilor, Crucea „Piscu Domnului”, Monumentul Eroilor, Cetatea Ramidava, etc. Urmele preistorice la Drajna de Jos – după cum relatează Dr. D. Buttescu în „Contribution á e’ etude mettallurgique des bronzes antiques” – nu s-au descoperit în urma unor săpături sistematice organizate de vreun institut de cercetări științifice, ci în mod cu totul accidental. După cum comentează M. Roller în „Istoria R.P.R.”, în depozitul de la Drajna de Jos s-a descoperit un număr mare de seceri, alături de arme, ceea ce dovedește că pe lângă creșterea vitelor, în țara noastră și în cazul nostru și pe teritoriul comunei Drajna, se practica și agricultura primitivă. Din analiza formei și a ornamentației lor s-a observat că atelierele care au turnat acest metal, au folosit metode tehnice și decorative asemănătoare cu cele întrebuințate în prelucrarea bronzului din nordul Italiei (civilizația de la Villanova).
Domnul profesor Andrieșescu a fost cel care, prin descrierea și constatările lui, a spus ultimul cuvânt în ceea ce privește acest depozit de bronz din Drajna de Jos. Toate piesele care au putut intra în posesia autorităților, în număr de 240, s-au depus la Muzeul de Antichități din București. Este însă sigur că s-au găsit mai multe, dar ca de obicei câteva vor fi ascunse de către locuitorii ce le-au descoperit. Dintre cele 240 de exemplare predate la muzeu, sunt 7 spade, 16 vârfuri de lance, 13 securi cu gaură longitudinală, 2 securi cu gaură transversală, 2 ciocane cu gaură transversală, un sceptru de comandament cu gaură transversală și 199 de seceri de bronz. Din cele șapte spade de la Drajna de Jos, toate fragmentare, numai trei au partea superioară de la mâner și ca atare numai ele pot fi încadrate tipologic și deci cronologic (Dacia II; p.351). Asupra dimensiunilor nu este locul să insistăm; tocmai pentru că e vorba de fragmente și nu de arme întregi. Mânerul a fost turnat din aceeași bucată cu lama și găurile ne indică desigur că pe deasupra erau prinse prăsele de os sau lemn. Lama este largă și dreaptă. Comparând aceste spade, domnul Andrieșescu ajunge la concluzia că este vorba de tipul întâlnit la Micene în epoca târzie miceniană, și la Muliana – în Creta – într-un mormânt de la sfârșitul Minoicului Recent III. Iar acest tip socotit central european și nu sudic – aparține în Europa centrală celei de a treia perioade a epocii de bronz. Diferențele de stil l-au făcut însă pe profesorul Kossinna să considere spada de la Micene ca aparținând primei faze a acestei perioade, iar spada de la Muliana ca aparținând celei de-a doua faze a aceleiași perioade, ceea ce înseamnă, în cronologia absolută a lui Kossinna – că spada de la Micene ar fi datată între 1400-1300 î.Hr., iar spada de la Muliana între 1300-1150 î.Hr.
Prin faptul că spadele de la Drajna de Jos sunt drepte și plate, cu lama lată, cu cîte două găuri de fiecare parte a bazei mânerului și cu trei găuri chiar pe mâner, ele trebuie socotite posterioare celor de același tip din Germania și Europa centrală, dar în orice caz anterioară celor de la Micene și Muliana. Prin urmare este vorba de forme de origine central-europeană, și de exemplare – vorbim acum de cele de la Drajna de Jos – mai vechi decât anul 1400 î.Hr.. Dintre cele 16 lănci găsite, cea mai lungă, deși ruptă, are 27 cm (Dacia II p.359). Deosebim două tipuri principale și o lamă aparte. Primul tip, cel mai comun, este reprezentat prin lănci cu foaia normală și cu o țeavă, uneori găurită. Al doilea tip se deosebește prin faptul că are conturul mai elegant și toate exemplarele au una sau două linii reliefate lângă nervura centrală, cum se poate vedea în special din acest exemplar, cel mai mare dintre cele de la Drajna. În ceea ce privește lancea aparte, ea are de fapt același contur general cu cele din al doilea tip amintit, însă este lipsită de orice nervură. De fapt lăncile de bronz sunt răspândite în toată Europa preistorică, nu numai în epoca bronzului, dar și în epoca primă a fierului, și tipurile dovedesc un conservatorism care face imposibil o datare absolută a acestor arme, atunci când ele se găsesc izolate. Când însă ele fac parte dintr-un depozit complex cu nenumărate elemente precise de datare, nu e nicio îndoială că trebuie socotite ca aparținând aceleiași epoci cu restul depozitului. Securile-topoare cu gaura verticală sunt toate de același tip, având marginile găurii absolut paralele cu tăișul; una singură (Dacia II; p. 363, III, 13) are marginile puțin concave. Toate au câte o tortiță, și ca simplu ornament câte două nervuri verticale pe fiecare latură. Unul dintre exemplare neavând tortiță, are în schimb o gaură laterală.
Celelalte cinci securi de la Drajna de Jos (Dacia II; p.363, pl. III, fig. 14-18) au drept caracter general comun gaura transversală. La primul exemplar însă acest manșon este foarte simplu, pe când la al doilea partea superioară a manșonului este mult prelungită și puțin curbată la ambele capete. Prima dintre aceste două securi (Dacia II; p. 364, pl. IV, Nr. I), are manșonul ornamentat cu 14 caneluri paralele, pe când cea de a doua n-are nici un ornament. Aceasta din urmă este variantă a securilor cu gaură transversală, găsite în număr important în Europa Centrală și denumită de cei mai mulți învățați: securi ungurești; de fapt însă ele se găsesc pe o arie de răspândire mult mai întinsă pentru ca această denumire să mai poată corespunde unei realități. Securile-ciocane cu gaură transversală de la Drajna (Dacia II; pl IV, nr. 3 și 4) corespund de asemenea tipului cunoscut înainte în Europa centrală, cu rezerva – pe care o face domnul profesor Andrieșescu – că acest tip nu se oprește la Carpați, ci se întinde perfect și la est, de Carpați, deci și pe teritoriul Daciei răsăritene (teritoriu al Geților de Aur primordiali). Gaura transversală este aici un tub masiv și dă uneltei aspectul cruciform. Pe marginea găurilor acestui tub, ca și pe butonul de deasupra, sunt nervuri săpate care constituie ornamentarea acestor porțiuni. Demn de menționat este însă faptul că diviziunea butonilor prin nervurile ornamentale nu e identică la ambele exemplare. Trecem acum la exemplarul cel mai frumos (Dacia II; pl. IV, nr.5), numit „sceptru de comandament cu gaură transversală”. Este vorba desigur de un exemplar care pornește de la aceeași formă ca cele două ciocane descrise înainte, însă răsucirea în spirală a părții inferioare constituie un element unic până acum. Există o „copie” asemenea cu sceptrul nostru de bronz descoperit în Republica Moldova, la Lozova – Strășeni, cu un capăt răsucit, precum un cioc de pasăre de pradă (Mama Gaya Vultureanca; mama Gaeților – Geților). Acest tezaur de la Lozova, deşi conţine mai multe piese deosebit de interesante, din bronz, integrale sau fragmentate, are ca cel mai preţios element al acestei comori aşa-numitul „Ciocan-Sceptru”, un simbol indiscutabil al puterii, creat în intervalul cuprins între secolele XIV-XII î.Hr.. Tezaurul din Republica Moldova a fost descoperit în anul 1960. Revenind la depozitul nostru prahovean de bronzuri, la „sceptru”, tubul transversal are același aspect, însă la marginile lui nu mai găsim ornamentarea de la celelalte, pe care o regăsim însă la buton. În schimb pe ambele fețe ale obiectului aleargă două nervuri paralele care se întâlnesc în vârful spiralei.
Observarea mai atentă a acestor ultime cinci exemplare descrise ne permite să constatăm însă că ele nu au nici cea mai mică urmă de uzare, cum ar fi trebui să se constate dacă ele ar fi slujit ca unelte de utilitate practică (posibil create și depuse ca ofrandă Marelui Zeu). Secerile găsite, în număr de 199 se încadrează în următoarele 4 tipuri: 1) seceră cu buton (pl.V, fig. 5); 2) seceră „a languette” (pl V,nr. 4) cu trei nervuri; 3) secerile „a patte” (pl. VI); 4) secerile „a crochet” (fig. VII-VIII), care sunt și cele mai numeroase la Drajna de Jos. Abundența secerilor „a crochet”, pusă alături de considerațiile asupra restului depozitului, duc pe Dl. Profesor Andrieșescu la concluzia că depozitul de bronz de la Drajna de Jos trebuie socotit anterior depozitelor din Transilvania și din Ungaria, cu material mai mult sau mai puțin asemănător. Și cum pe de altă parte, în perioada mai veche a epocii bronzului, secerile de acest tip „a crochet” lipsesc, depozitul de la Drajna de Jos trebuie datat în perioadele din cronologia Kossinna-Montelius care corespund celei de a doua jumătăți a mileniului al II-lea înainte de Hristos (cca. 1.500 î.Hr.; acum peste 3.500 de ani). Cât privește originea lui, nu este nici o îndoială că obiectele depozitului au fost turnate de meșterii respectivi în regiunile noastre, unde au fost găsite, nicidecum importate, chiar de peste Carpați.
Ruinele cetății geto-dacice din punctul „La Cetățea”, ca punct de concretizare a unei clare continuități geto – dacice în zonă, sunt situate în satul Făget, la limita dintre comunele Drajna și Homorâciu, pe vârful numit „Cetățeaua”. Suprafața sitului este de aproximaiv 4000 m2 și se află la o altitudine de 704 m, iar coordonatele GPS sunt: lat. N45.27067, long. E26.03697. Aceasta a fost o cetate din perioada La Tene (a doua epocă a fierului), iar starea de conservare este bună. În prezent, nu se mai văd ruine, dealul fiind împădurit și greu accesibil, iar fundațiile sunt acoperite de pământ. Această cetate geto-dacică este posibil să fie antica Ramidava. Îndată după cucerirea Daciei de către romani, cunoscutul geograf şi astronom grec Ptolemeu Claudius consemna triburile care formau numerosul popor situat la nord de Dunăre şi numeşte principalele oraşe. Una dintre aşezările importante din nord-estul Munteniei – nelocalizată cu certitudine până în prezent– aflăm că purta numele Ramidava, de la tribul stăpânitor Ramae, al Ramanilor (de la Rama A-B-C-D care înconjoară Lumea pătrată, spațiul de salvare al speciei umane). Chiar şi în rândul istoricilor şi arheologilor de seamă, părerile exprimate cu privire la locul în care ar fi putut fiinţa sunt împărţite, unii punând-o în legătură cu Râmnicu Sărat, alţii cu cetatea Rupea, cu zona Moldovei sud-vestice, sau în cele din urmă, cu Drajna de Sus. Susţinători ai teoriei din urmă, Hadrian Daicoviciu, M. Macrea împreună cu alţi autori, plasează Ramidava din raţionamente arheologice şi strategice pe Valea Teleajenului, loc prin care s-au scurs de-a lungul mileniilor locuitorii de pe ambele cline ale Carpaţilor. Pe atunci nu se circula pe Valea Prahovei, loc foarte frecventat în zilele noastre.
Accesarea unui metal, după o epocă de piatră, lemn, lut și os, cerea din partea „îndrăznețului” un sacrificiu pe măsură. Depozitul de bronzuri (arme și unelte) de acum peste 3.500 de ani de la Drajna de Jos, descoperit pe malul unei ape (râul Teleajen) se constituie posibil, ca și în cazul altor depozite asemănătoare, într-un depozit depus ritualic dedicat unui mare zeu acvatic, sau semiacvatic („de mal” (intermediar-punte-baccu); între pământ și apă – sau „nămolos” (precum Artemis Nămoloasa), sau aflat la „izvoare”, unde toate elementele vitale se găsesc (în jurul fântânilor, a izbucurilore tc.). (G.V.G.)
Lasă un răspuns