Debuturi: Ciprian Antoche…

COLȚ DE PÂINE

Să nu privești un colț de pâine
Doar ca pe-un rest din ce a rămas,
Gândește ziua cea de mâine
Că-n foamea zilei ți-i prim pas.
Iar pâinea… este rod de glie
Și bogăția de pământ,
Nu-i pântec plin de avuție
Ci doar al vieții legământ.

Să nu urăști pâinea uitată…
Nu poartă vină-n al tău van,
Așa scorțoasă și uscată
Ea va hrăni un biet sărman.
De azi ți-s toate pâine moale
Și nu ai griji la zi de mâine,
Gândește timpul mesei goale
Când doar visai un colț de pâine.

UNDE FUGIM, SPRE CE?

V-ați oprit vreodată să priviți o floare
Ce zâmbește viața sub un cer frumos,
Zămislind petale sub lumini de soare
Și sub vântul leneș, așternut duios?

V-ați oprit vreodată să priviți o frunză
Ce robustă șade într-un vârf de ram,
Sub culoarea toamnei, arsă ca de spuză
Cum zâmbește lumii, boabă de siclam?

V-ați oprit vreodată să priviți natura
Ce se oglindește sub frumoasa zare,
Din înaltul munte ce se dă deadura
Coborând regește către-ntinsa mare?

V-ați oprit vreodată să priviți aripa
Unei paseri albe ce brăzdează cer,
Ducând nemurirea și cărându-și clipa
Din neantul lumii spre-al său efemer?

V-ați oprit vreodată să-ascultați tumultul
Ce astupă codrul sub frumosu-i cânt,
Zumzăitul vieții ce își strânge cultul
Printre ramuri crețe plânse spre pământ?

N-avem timp din râvnă să oprim secundă
Să privim în juru-ni ceata de frumos,
Doar fugim prin viață ca o rază scundă
Ce vrea a se-ntinde pe-un ocean lucios.

Fugărim trecutul spre-a trăi prezentu’
Apoi din prezent, voim viitor;
N-am opri o clipă ștergând fruntea lentu’
Căci la bătrânețe toate ne sunt dor.

Suntem sclavii noștri, robiți doar de muncă
Fără de-ncetare către un nimic,
Suntem ochi de apă într-un mâl de luncă
Și-ntr-o lume mare… praful cel mai mic!

PRIVEȘTE NECAZUL CUM NINGE

Privește cum ninge afară
Fulgi mari ca piatra de nea,
Și vântul cum urlă prin sară
Ca șuier și cânt de cucuvea.
Privește cum Undrea se ninge
Cernându-și petale ce strig
Că focul în vatră se stinge
Și lumea îngheață de frig.

Privește cum luna se zbate
Pe naltul senin friguros,
Tronând ca un jilț de abate
Ce mușcă din semeni cânos.
Privește cum plânge poporul
Sub scoarța de gheață păgână,
Ținându-și cu stânga odorul
Și crucea în dreapta lui mână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*