Întrebări pentru conştiința noastră…

Trăim într-o permanentă tranziție, un experiment social, creat de noi înşine… Un şofer de taxi, care îşi blestema zilele pentru că s-a născut şi, mai ales, pentru că trăieşte în România, în cea mai cruntă sărăcie!, mi-a arătat odată, printre urletele sale, scos din minți, dezgustul său când e vorba de politică… Nu citea ziarele, fireşte, nu se uita nici la emisiuni de actualități, înjura politicienii patriei, indiferent de partid, la fel, şi, foarte important!, nu fusese în viața lui – şi nici nu intenționa s-o facă vreodată!- la VOT! Privea numai ore întregi, în fiecare zi, pe Discovery, numai pe Discovery!, şi aştepta, aştepta să se schimbe ceva în bine şi în țara lui…

Aceasta este, din păcate, atitudinea poporului român! Atunci când trei sferturi de Țară nu participă la vot, ce rost mai are să ieşi în stradă după aceea?! Nici măcar sfertul Acela de Țară, care-a ieşit la vot, n-a ales bine!… Mulți alegători au preferat, în loc să aleagă Oamenii, să aleagă Partidele! Au dat girul lor în alb astfel unor impostori, unor lichele, corupți, penali, incompetenți, contribuind cu succes la ruinarea propriei țări. N-am să uit niciodată ce mi-a spus, în inconştiența sa, cineva, „Ca Om, vă stimez!”, ca politician, însă, nu!”. Nu am spus nimic, nici nu avea sens, l-am privit numai cu milă… Este imposibil să-i explici cuiva, dacă el nu înțelege singur, că omul care are Caracter, – dacă are Caracter!-nu va renunța niciodată la principiile sale, indiferent de culoarea politică. Iată însă că, datorită acestor prejudecăți şi minusuri de gândire, culegem azi roadele! În TOATE partidele s-au infiltrat tot felul de figuri dubioase.

Semidocți, oameni de nimic, guralivi. Este nedrept să acuzi numai PSD-ul de corupție, căci corupți sunt în toate partidele! În această situație şi cu un Preşedinte şantajabil, normal că Serviciile, DNA-ul şi alte instituții îşi fac de cap. Legile Justiției nu funcționează, stau mărturie Abuzurile şi Notorietatea noastră! În toată Europa, ne-am făcut de pomină!…

Întrebări pentru Conştiința noastră… 1. A funcționat vreodată Justiția în România? 2. Când îşi cumpără domnul Preşedinte, din nou, geacă roşie?… Cât de imparțial este dumnealui în raport cu partidele? 3. Nimeni nu este de neînlocuit. De ce să se perpetueze la infinit anumite persoane atunci?! De ce să nu aducem şi oameni noi în instituțiile statului? 4. Legile nu sunt niciodată PERFECTE. Trebuie să le actualizăm, dar să facem acest lucru ÎMPREUNĂ, de dragul Țării! Şi Puterea, şi Opoziția să aibă un cuvânt de spus, iar Preşedintele să-şi ia alți consilieri! 5. Cred că, totuşi, ar trebui să revizuim şi dicționarele!… Care este diferența dintre un „penal” şi „nepenal” (spălat de DNA!), după ce criterii dai mâna cu nişte oameni sau le întorci spatele, când ai noroc în viață sau când ai ghinion, şi aşa mai departe. Cu asemenea “Imaculați”, şi hârtia de turnesol devine albă!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*