Arhiva zilnică: 6 noiembrie 2017

Acordul de voință în… acceptare

Mai bine ar da direct o ordonanță de urgență prin care să stipuleze clar că în România nu mai există acordul de voință al părților, la semnarea unui contract de muncă, nici dreptul la liberă asociere, ori nu, al salariaților, nici dreptul la opțiune, la reprezentare și multe alte ace, piuneze și cuie care stau ...


Efectul secularismului: schimbarea paradigmei religioase de la creştinism la islam?

Senatul francez a realizat recent un raport devastator: 2.800 de biserici vor fi demolate în Franța, multe din acestea cu o vechime de câteva secole. Decizia guvernului din Hexagon a fost luată în urma costurilor de restaurare ce sunt tot mai ridicate decât cele de demolare. În 2013 de exemplu, Biserica St. Jaques din Abbeville, ...


Se apropie Căciunul. „Ați vindecat vreodată pe cineva de ateism?!”

- Domnule profesor ION COJA, recent ați fost foarte aspru cu un comentator care s-a declarat ateu! Nu v-ați angajat într-o discuție propriu zisă, prin care să-l „combateți”, ci l-ați declarat direct „dihor”! A fost corect din partea dvs?! - Comparația cu dihorul, adică cu un animal, a fost impusă de persoana în cauză, care opina că ...


„Piromania” din PSD

Să ne amintim că Nero, chiar dacă nu a aprins el Roma (se afla la Antium în momentul acela), se întoarce să vadă sinistrul și, din Turnul lui Mecena, privea cu satisfacții schizoide și cânta Arderea Troiei.  Ulterior, magnificul nebun, înspăimântat că i se imputase fapta, se disculpă dând vina pe creștini. Persecuțiile care au ...


Din „învăţăturile” unui mare asasin economic…

Zilele trecute, guvernatorul (deja!) pe viaţă al Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a avut mai multe „expuneri” mediatice. Se pare că a început antrenamentele pentru preluarea conducerii unui nou „guvern al meu”, format din „tehnocraţi” specializaţi în slujirea intereselor mafiei financiare transnaţionale. Într-una din aceste „expuneri”, guvernatorul i-a tras de urechi pe bancherii din România ...


„Tuși – Tuborg”, sau un spectacol de „Stand up”

Iubitorii de stand up din România îl cunosc forte bine pe actorul Traian Măicănescu, ce are la activ sute și sute de spectacole de acest gen. Apare și la TVR 1 (Distractis Show) și Antena 2, dar și pe diferite posturi de radio. Un stand-up comic este cineva care face comedie într-o manieră informală, vorbind cu publicul ...


Sărutul…

SĂRUTUL Mă-nchin la picioarele tale delicate iubito și la sânii tăi minunați preafericito. Ți-aș da ochii să mi-i ții in palmele deschise, să mă acoperi cu luceferi, cu stele și cu vise. Ai venit ca un înger, binecuvântată să fii, ești femeie și fiică, creatoare de vise și copii. Pentru mine ești taina coborâtă de sus în tăcere, zămislitoare de forme, unsă cu ...


Depozitul de 240 de „bronzuri” de la Drajna de Jos (jud. Prahova)

Depozitul de bronzuri descoperit la Drajna de Jos (jud. Prahova) este compus din 240 de obiecte, arme și unelte, încadrate temporar acum peste 3.500 de ani. Acesta a fost scos la lumină în dreptul localității, de pe malul stâng al râului Teleajen, în anul 1916. Era în ziua de 29 aprilie, când administratorul plășii Văleni ...


Noi poezii de Liliana Smerea Vacaru

Stăpâna timpului Cine ştie câte-n viață, n-au ieşit cum ai vrut tu Şi de câte ori cu gândul ai spus ,da”!( Cu glasul ,,nu”!) Sau de câte ori în viață ai spus ,,da”, gândind intens, Că ingrata, cruda soartă, nu ți-a prea lăsat de-ales! Şi-au săpat adânc în tine, zeci şi sute neîmpliniri, Şi-ai cam obosit să cauți cheia marii fericiri! ...


Povestea unui coif pierdut și regăsit: Coiful „cu ochi” de pe Nistru

Acest coif a fost găsit în anul 1892, lângă satul Niemia din Ucraina), aproape de oraşul Mogiliov-Podolski, pe malul stâng al Nistrului. Coiful a ajuns în muzeul din Kamianets-Podolski (Камене́ц-Подо́льский), dar în timpul primului război mondial a dispărut și i s-a pierdut definitiv urma. În 1962, într-un articol despre istoria armelor, A.N. Kirpicinikov nu a mai putut publica decât desene ...