Citesc cu bucurie în presa acestor zile frumoase de toamnă următoarele: „ICR New York susține prezența actriței Mihaela Drăgan în vederea participării la ceremonia de decernare a The Gilder/Coigney International Theatre Award 2017, premiu oferit de The League of Professional Theatre Women.” Îmi reamintesc de tânăra studentă talentată și ambițioasă a Facultății de Arte din cadrul Universității Spiru Haret din București și continui să citesc: „Mihaela Drăgan este una dintre cele 20 de femei din toată lumea nominalizate și singura româncă dintre acestea. Festivitatea oficială va avea loc în data de 23 octombrie 2017, la Martin E. Segal Theatre Center/CUNY, din New York.” Acest premiu celebrează munca excepțională din teatru a femeilor artiste din întreaga lume. Cele 20 de nominalizate, în acest an, la „The Gilder/Coigney International Theatre Award 2017” sunt: Abir Aly (Egipt), Lina Attel (Iordania), Jalila Baccar (Tunisia), Sarah Berger (Anglia), Patricia Benecke (Germania), Sabina Berman (Mexico), Kate Cherry (Australia), Mihaela Drăgan (România), Drenia Frederick (St. Lucia), Elena Gremina (Federația Rusă), Brigitte Helbling (Germania), Natalia Kaliada (Belarus), Carmina Narro (Mexic), Julia Pascal (Marea Britanie), Marwa Radwan Mohamed (Egipt), Jesusa Rodriguez (Mexic), Adelheid Roosen (Olanda), Nan Van Houte (Olanda), Ilire Vinca (Kosovo) și Linda Wise (Franța).
Tânăra Mihaela Drăgan s-a născut în 1986, este actriță și scrie dramaturgie, locuiește și lucrează și la București, dar și la Berlin. În anul 2014 acesta a fondat Compania de Teatru Giuvlipen, „un teatru revoluționar”, așa cum a fost numit de agenția de presă Reuters, alături de alte actrițe rome. Spectacolele marca Giuvlipen au o agendă feministă: de exemplu, Gadjo Dildo, care vorbește despre hipersexualizarea femeilor rome de către bărbații ne-romi. În 2015, joacă în cunoscutul și premiatul film „Aferim”, regizat de Radu Jude, film care a câștigat Ursul de Argint pentru regie, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. În anul 2017, Mihaela Drăgan este personajul principal al scurtmetrajului „Magie Noir”, regizat de Fanny Ardant. Actrița este, de asemenea, trainer pentru „Teatrul Oprimaților”, unde lucrează cu femei rome din comunități pe problemele lor specifice. În plus, a susținut mai multe conferințe pe teme asemănătoare, ca de exemplu „Producerea Teatrului Feminist Rom”, și a fost speaker pentru „TEDxEroilor” și „Creative Mornings”. În prezent, lucrează la Berlin, la Teatrul „Maxim Gorki” și la Teatrul „Heimathafen Neukolln”. Mihaela Drăgan este una dintre cele șase finaliste la Premiul Internațional de Teatru Gilder/Coigney 2017, din New York, care recompensează activitatea de excepție a unor femei din întreaga lume, care s-au dedicat teatrului. Proiectul se înscrie în strategia „ICR New York” de promovare și susținere, în spațiul nord-american, a oamenilor de teatru din noua generație din România.
-Mihaela, câți frați și surori ai?
-Noi suntem trei surori și, la noi în familie, de fiecare dată când mai năștea mama o fată, toată lumea spera să fie băiat.
-De unde ești tu de loc?
-Din Buzău sunt părinții mei – dintr-un sat, Cândești. După aceea, ei au venit să muncească în Constanța, când s-a deschis rafinăria Petromidia. Și acolo le-au dat de muncă, dar pe mine și surorile mele ne-au lăsat la Buzău, la bunici, că nu puteau să și muncească, să ne și crească.(…)De exemplu, în țigănia unde stăteam noi majoritatea erau lăutari. Din neamul meu – care era destul de întins – toți erau lăutari, cu asta se ocupau: cântau pe la nunți, pe la botezuri. Și ăștia mai bătrâni, ca tataia, cântau și la înmormântări.
-Până la ce vârstă ai stat acolo?
-Până la paisprezece (..). După aia m-am dus la liceu, la Constanța, la părinți. (…) „George Călinescu”. Era un liceu de limbi străine.
-Pentru facultate ai venit la București?
-Da, am venit la București, am dat la UNATC și n-am intrat. Și am dat dee trei ori (…) M-am dus la Cluj, în toamna când am picat a treia oară aici.
-Dar ce-ai făcut în anii ăștia, când nu intrai la școală?
-Am făcut Relații internaționale. Am fost la o altă facultate, la „Relații internaționale”, dar nu-mi plăcea. În schimb, am avut o activitate culturală super-intensă atunci: mă duceam în fiecare zi la teatru și tot visam să iau și eu admiterea…
-Dar de unde aveai tu atracția asta către teatru?
-De mică, dintotdeauna. Îți dai seama, eram înconjurată de oamenii ăștia care cântau – de lăutari – și îmi plăcea ideea de spectacol. Și tot timpul „performam”, când eram mică – făceam chestii, o făceam pe cântăreața, dădeam spectacole în țigănie…
-Și la ce facultate te-ai dus atunci?
-După aia am intrat la Teatru la Cluj. În al treilea an. A fost prima dată când am dat la Cluj. Am dat în sesiunea din toamnă, când nu mai erau locuri la buget decât pentru romi. Și atunci mi-am făcut eu curaj să îmi asum că sunt romă, ca să mă duc pe locul ăla fără taxă.
-La Cluj n-ai stat mai mult de un an…
-Da. Și n-am mai terminat al doilea semestru, am plecat; am abandonat și facultatea asta, după ce abandonasem „Relații internaționale”(…). De data asta nu mai voiam să mă duc nici la UNATC; aflasem că ia o clasă Sanda Manu la „Spiru Haret”. Și am zis: Gata, acolo mă duc neapărat! Am intrat și am avut o admitere din aia: „Gata, ăsta e momentul meu!”.
-Și cum a fost cu doamna Sanda Manu?
-Cu doamna Sanda Manu a fost bine, cumva amuzant. Era așa un personaj! O plăceam foarte mult. În anul III a adus-o și pe Mirela Gorea – o profesoară de la UNATC și actriță la Bulandra. Cu ea lucram foarte eficient. Ne-a prins foarte bine – am lucrat frumos și bine cu Mirela; și cu Sanda. Dar în paralel eu mai mergeam la un teatru independent – Teatrul Logos – unde făceam ceva ce nu se face în România: teatru expresionist, teatru fizic. Și asta m-a ajutat pe mine foarte mult; făceam multă mișcare, gestică, expresivitate corporală, aveam workshop-uri într-una, vorbire…
-Cine ținea workshopurile astea?
-Un tip neamț, Oswald Gayer. Și acolo am evoluat, practic, foarte mult. Acest teatru e mai puțin cunoscut. Are publicul lui, făcând spectacole care nu sunt foarte accesibile: „Faust”, „Peer Gynt” – și, fiind și expresionist, e un altfel de joc față de teatrul ăsta realist, pe care îl înțelege toată lumea și la care oamenii se duc și se bucură. Dar mie mi se pare că e prea puțin accesibil pentru publicul românesc, de-asta e puțin cunoscut, dar e o școală prin care mie mi-a făcut bine să trec, ca actriță. Am stat trei ani acolo…
-Și ai jucat în spectacolele de acolo?
-Am jucat și în „Faust”, și în „Peer Gynt”, și în „Commedia dell’Arte”. Era tare, că m-am obișnuit cu publicul; din anul II aveam în fiecare weekend un spectacol sau două. Și a fost foarte bună întâlnirea asta cu publicul, căci după aceea am putut să fac față mai ușor. Mă obișnuisem cu publicul și nu mai era chestia de început, când eram crispată și emoționată – bine, și acum sunt emoționată, dar cu autocontrol. A fost foarte bine acolo. Și am învățat multe; făceam acrobații.
-Și, după ce-ai terminat facultatea, ce spectacole ai mai avut?
-În afară de Teatrul Logos, primul meu spectacol a fost „Del Duma”, pe care l-am făcut singură; am avut doar pe cineva care m-a ajutat la regie. Între timp, m-am dus să învăț rromani, la Facultatea de Limbi Străine – că mie îmi plăceau, oricum, limbile străine, așa că m-am dus să învăț și rromani. Era aici, la Universitate. Deci eram în anul III de teatru și m-am dus la Limbi Străine. Eu aveam ideea asta – că trebuie să mă duc să fac un master în afară. Și îmi plăcea mie o școală din Barcelona, care era tot în domeniul teatrului expresionist. Și voiam să mă duc să învăț spaniolă, dar când am mers să mă înscriu, am întâlnit-o pe Delia Grigore, profesoară acolo de limba rromani. Și ea m-a cooptat, mi-a zis: „Nu vrei să vii la «rromani»?”. Așa am deevnit studentă la rromani-spaniolă”. Și mi-a plăcut super-mult.
-Și ai terminat-o și pe asta?
-Da.
-Te-ai apropiat de activismul rom în felul ăsta?
-Da. În primul rând, prin Delia, profesoara. Ne lua de la școală și ne ducea tot timpul la activități pe care le organiza Mișcarea Romă… Ce este, de fapt, Mișcarea Romă? Toți activiștii. Deci, suma activiștilor, suma acestor organizații. Exact! Așa i se zice – cum sunt „mișcarea afro” sau „mișcarea feministă”, așa e și „mișcarea romă”. Am fost la diferite manifestări – în general culturale. După aceea am început să mă duc la conferințe pe subiectul discriminării sau al sărăciei sau al feminismului rom…
După absolvirea Facultății de Arte din cadrul Universității Spiru Haret din București, specializarea Artele spectacolului de teatru – Actorie și susținerea examenului de licență, actrița Mihaela Drăgan a cunoscut în anii din urmă succesul în teatrul independent din România, cu spectacolele „Del Duma”, „La Harneală” sau „Gajdo Dilo”. În spectacolul „Gadjo Dilo” se vorbește despre trei femei rome care sunt angajate la „Gypsy Experience”, un teatru de cabaret cu tematică exotică. Fiecare personaj are o poveste specială: Vanessa, o cântăreaţă celebră, recunoaşte în faţa tuturor că este romă, dar cariera sa are de suferit. Stela, o fostă smardoaică, după un mare eşec în dragoste, încearcă să aibă o nouă relaţie cu o femeie, ceea ce nu este foarte uşor pentru că nimeni nu crede că o femeie romă poate fi lesbiană. Sidonia încearcă din copilărie să uite că este romă, dar este pusă într-o situaţie fără ieşire când se îndrăgosteşte de un bărbat rom. Spectacolul ia o întorsătură neaşteptată în această seară, când clişeele despre femeile rome sunt dezvăluite, analizate şi ridiculizate. Distribuția a fost susținută artisitc de actrițele Elena Duminică, Mihaela Drăgan și Zița Moldovan. Regia artistică a aparținut lui Mihai Lukacs, iar coregrafia a fost semnată de Paul Dunca. Spectacolul a putut fi văzut la Teatrul Luni (Green Hours) din București.
„Del Duma, vorbește-le despre mine” este un spectacol creat pe un text dramaturgic scris de chiar Mihaela Drăgan. Acest spectacol s-a jucat la Godot Cafe – Teatru și la Teatrul Luni (Green Hours) din București. Fiind vorba despre un one woman show, actrița Mihaela Drăgan conduce toate firele scenice ale acestui spectacol unic. Pentru această deosebită asumare și-a asigurat regia artistică semnată de cunoscuta regizoare Liana Ceterchi. Aici Mihaela ne spune poveştile de viață a patru femei rome, povești care se îmbină cu muzica tradiţională romani într-un spectacol de teatru documentar. Cele patru femei rostesc: „Del Duma, vorbeşte-le despre mine”! Despre adevărul căsătoriei timpurii, despre ce înseamnă apartenenţa la o comunitate tradiţională şi despre ce se întâmplă când nu te mai regăseşti acolo. Despre aşa-zisul „exotism” al femeii rome, despre stereotipuri care ne amintesc că acceptarea şi diversitatea sunt încă departe de realitate. Sunt patru poveşti de viaţă emoţionante, triste şi vesele în acelaşi timp, în piesa de teatru „Del Duma, vorbeşte-le despre mine”, documentată şi jucată de actriţa Mihaela Drăgan, pentru ca mesajul acestor femei să ajungă mai departe. Muzica acestui spectacol – mesaj a fost semnată de compozitorul Radu Captari. Din poveștile de viață ale acestor femei se aud mesaje de genul: „Ca să nu mă mărit, m-am pocăit. Părinţii mei îmi spuneau că e vremea, că toate fetele se mărită la vârsta mea dar eu nu mă simţeam pregătită la 13 ani să devin soţie şi nici mamă!”; .sau: „Mi-a dăruit un C.D. cu albumul lui pe care mi-a scris: „the best two days of my life, big kiss for my future wife”. Când am ajuns în Olanda am aflat că el era dealer de marijuana. Acolo mi se spunea „romanian gypsy girl”. Toţi erau curioşi să afle lucruri despre mine, despre familia mea gypsy de parcă eram exponat de muzeu.”. Povestea poate fi și aceasta: „Da, sunt ţigancă dar nu privi tu partea rea, uită-te la mine cum sunt şi judecă-mă după persoana mea.”
Spectacolul de teatru „La harneală” s-a jucat la Teatrul Luni (Green Hours) din București. Distribuția a fost formată din actorii: Mihaela Drăgan, Gabriela Dumitru, Marian Dumitru, Cristina Eremia, Claudiu Eremia, Alexandrina Fieraru, Andreea Fieraru, Cornelia Ioniță, Marian Ioniță. Regia a fost semnată de Mihaela Drăgan și Mihai Lukacs. Despre ce a fost acest spectacol? Despre avocați, mafie imobiliară, executori, jandarmi, primari, secretare, speculanți afectivi, artiști oportuniști – toți sunt călare pe casele din zona bucureșteană de maxim interes imobiliar, Rahova Uranus, de unde au fost și urmează să fie aruncați în stradă numeroși oameni. Femeile evacuate și copiii lor împreună cu Mihaela Drăgan disecă pas cu pas procesul de pierdere a acoperișului de deasupra capului și afacerea profitabilă a distrugerii unei comunități. Zona Rahova-Uranus este vizată de dezvoltatorii imobiliari datorită amplasamentului central. Situația evacuărilor forțate este însă un fenomen prezent în toate cartierele și sectoarele din București, în toate orașele din țară. Evacuații prinși în procesul de curățire de săraci și romi a centrelor orașelor, alături de activiști, se solidarizează și protestează permanent pentru a-și face disperarea auzită de cei care au obligația să respecte dreptul la adăpost și la viață indiferent de etnie sau statut social.
După cum se poate observa, Mihaela Drăgan, neavând texte dramaturgice pentru genul de teatru pe care și-l dorea a început să scrie acele texte. Neavânt teatrul în care dorea să evolueze, și-a creat trupa necesară și a adus în fața publicului spectacolele pentru care făcuse atâtea sacrificii. „Giuvlipen” este prima companie de teatru feminist rom din România și singura care scoate constant producții cu tematică romă și substrat politic, făcând lobby pentru înființarea unui teatru rom de stat. Deși romii sunt a doua minoritate ca număr din România, iar în țară există 12 teatre minoritare de stat, „din peisaj” lipsește unul al romilor, unul care să contribuie la anti-discriminare și integrare socială. Pentru acest demers a luptat actrița Mihaela Drăgan, iar mesajul ei a ajuns în Europa și a traversat oceanul, în America. Așa a ajuns la Berlin (Germania) și iată, acum la New York (SUA). Actrița romană Mihaela Drăgan de la Teatrul feminist Giuvlipen din România a participat și la deschiderea oficială a „Institutului European pentru Arte și Cultură” (ERIAC), invitată de Ministerul German de Externe, în data de 8 iunie 2017, la Berlin (Germania).
Exemplul ei de dăruire este unul foarte rar. Un om modest cu o voință de fier ce a reușit să schimbe prejudecăți și să treacă peste granițe. Un creator înzestrat cu multe daruri, care dorește să dăruiască pe mai departe din prea plinul ei sufletesc. Aceasta este actrița Mihaela Drăgan, astăzi nominalizată la premiul anual oferit de Liga Femeilor Profesioniste din Teatru, de la New York. Noi votăm PENTRU!
Lasă un răspuns