Cetatea dacică de la Tilișca (jud. Sibiu) – Monetărie a Daciei antice

Urcăm pe dealul Cățânaș – Tilișca; aici se află singura cetate dacică cercetată din județul Sibiu. Dacă mai sunt cetăți dacice prin județul Sibiu, viitorul ne va spune mai multe (unii spun că și la Tălmaciu – Landskrone cetatea medievală este amplasată pe urmele unei cetăți dacice). Legendele locale par să fie inspirate dintr-o realitate a vremii. Cetatea de pe Dealul Cățânaș („cățană” = scaun la catarg, scaun pe înălțime; sau „căța” = cățeaua ce însoțește Cavalerul Danubian), alături de cele de la Grădiștea Muncelului și Lundești (Hunedoara) și cea de la Poiana (Galați), era una dintre cetățile dacice în care să băteau monede necesare comerțului. În urma săpăturilor arheologice de la Tilișca (tilișcă=iarba vrăjitoarelor, dar și fluier, sau vițel, juncan – „telișcă”) s-au descoperit mai mulți denari romani (originali și imitații dacice), dar și 14 stanțe (matrițe) folosite pentru baterea denarului roman. Nu e de mirare că și astăzi sunt persoane care merg pe Dealul Cățânașului și caută comoara ascunsă de daci. În anul 2007 (și după) s-a încercat introducerea cetății dacice de la Tilișca în circuitul turistic național. S-a stabilit traseul, s-au pus indicatoare, dar și câteva pancarte cu descrierea obiectivului.

Traseul spre cetatea dacică este amenajat fiind marcat cu săgeți indicatoare pentru drumeție; aleea pietonală urmărește coama dealului Cățânaș și trece peste cumpăna apelor celor două mari bazine hidrografice din Transilvania: al Oltului și al Mureșului. În anii 1957-1958 a fost reperată și identificată așezarea fortificată dacică de pe dealul Cățânaș, în vestul localităților Tilișca și Galeș. Ea ocupă platoul superior al dealului și se întinde pe pantele de V și de N ale acestuia. Săpăturile au pus în evidență trei faze de locuire: hallstattiană, Latene înainte de fortificare și Latene întărită. Sistemul de fortificații constă din două centuri de apărare ridicate pe versantul nordic. Atât valul exterior, cât și cel interior pot fi urmărite ușor pe teren. Pe platoul superior au fost cercetate două turnuri-locuință de tipul celor de la Costești și Căpâlna. Pe terasele amenajate între cele două linii de apărare au fost construite locuințe, ateliere sau construcții pentru uzul gospodăresc. Puținele cercetării sistematice au dus la descoperirea de monede, morminte de incinerație, podoabe, unele și cea mai importantă descoperire într-un vas ceramic: 14 stanțe (matrițe) monetare pentru baterea de bani. Vestigiile de pe dealul Cățânaș pot fi considerate cele mai vechi din județul Sibiu, așezarea fiind distrusă în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului II d.Hr. Valențele strategice ale dealului Cățănaș – cu altitudinea sa de 716 m, ce asigură o vizibilitate optimă asupra celor două depresiuni învecinate și pantele sale abrupte pe trei dintre laturi – au fost de timpuriu remarcate și exploatate de locuitorii acestor meleaguri. La începutul primei epoci a fierului cca. 1050 î.Hr. o comunitate locală de traco-daci a ridicat primul sistem de fortificare, construind valul exterior în lungime de aproximativ 1260 m și transformând astfel jumătatea superioară a Cățănașului într-o cetate ce a dăinuit circa 500 de ani. Vestigiile civilizației făurite de ei constând din locuințe, unele, arme, vase ceramice, deși au fost în mare parte deranjate de locuirile ulterioare, sunt deosebit de bogate. După o întrerupere de aproximativ două secole, în jurul anului 300 î.Hr., vechea cetate din prima epocă a fierului va fi din nou locuită de o comunitate dacică. Perioada de maximă dezvoltare a ei începe însă în secolul I î.Hr. și confirmă neîntrerupt până la războaiele daco-romane de la începutul celui de-al doilea secol al erei creștine. În această perioadă a fost consolidat și înălțat valul exterior, a fost amenajat un al doilea sistem de fortificare prin realizarea unei borduri consolidate cu piatră la marginea platoului superior, în lungime de aproximativ 730 m, a fost amenajată intrarea în clește de pe latura de nord și au fost construite două turnuri-locuință. Spațiul interior al cetății a fost terasat amenajându-se peste 20 de terase pe care s-au construit zeci de locuințe și ateliere. Astfel cetatea devine un important centru politic și militar-strategic dar și unul de producție meșteșugărească și de schimburi. Cucerită și distrusă la războaiele daco-romane ea nu va mai fi locuită în epocile următoare. Tot la Tilișca, dar pe Dealul Cetății, există ruinele unei alte cetăți, din perioada medievală (aprox. sec. XIV). Cetatea feudală a fost construită de către populația românească din zonă, spre mijlocul secolului al XIII-lea. A fost înconjurată de ziduri din piatră și străjuită de turnuri, păstrate sub formă de ruine abia sesizabile la suprafață.

Nimic spectaculos nu are, la prima vedere, culmea Dealului Căţânaş. Pământ galben, ziduri galbene ce mai stau în picioare doar pe un metru-doi înălţime. Sunt doar ruine ale cetăţii pe care dacii au ridicat-o în urmă cu mai bine de două milenii, aşa că toată forfota oamenilor de odinioară e demult dusă… Acum e linişte sus pe Căţânaş, căci puţini sunt cei care se aventurează spre pământul galben să asculte poveştile dacilor.  Se spune că peste 200.000 de bărbaţi putea trimite Burebista în luptă, pe vremea când conducea regatul dacilor. Dar vitejia oamenilor nu era de ajuns, aşa că, din ordinul lui, au fost construite cetăţi la Sarmisegetuza, Costeşti, Piatra Roşie, Blidaru, iar mai târziu au apărut fortificaţii şi în alte puncte ale regatului. Unul dintre ele a fost la Tilişca, mai precis pe Căţânaş, un deal înalt de 712 metri, conform monografiei comunei Tilişca. Aici, pe Căţânaş, s-a ridicat o cetate cu ziduri şi turnuri de apărare. Muncă a fost multă, căci pentru a-şi securiza aşezarea, dacii au făcut mii de cărămizi din lut, amestecat cu pleavă şi paie, iar dimensiunile acestora nu erau deloc mici: 48 cm x 26 cm x 9 cm la fiecare cărămidă. Apoi, au aşezat dacii cărămidă pe cărămidă şi au ridicat ziduri de împrejmuire înalte de trei-patru metri şi turnuri ale căror ziduri măsurau 2,15 metri grosime. Cu o asemenea fortificaţie nici nu e de mirare că dacii au ales să-şi aducă aici metalul preţios ca să bată monede. Aşa s-a născut una din monetăriile dacice. Monede greceşti şi romane au folosit dacii în schimburile lor comerciale, aşa că „…au preluat nu doar stilul/ iconografia monedelor elenistice şi romane, dar şi tehnologia de confecţionare a acestora”, scrie site-ul oficial al Băncii Naţionale a României. Moneda romană a pătruns în Dacia pe la începutul secolului I î.Hr., pe căi comerciale sau ca pradă de război, aşa că geto-dacii au renunţat la vechile monede greceşti, în favoarea de­narului roman. Bineînţeles că nu s-au mulţumit doar să îl utilizeze, ci au şi bătut astfel de monede, iar unul din locurile utilizate drept atelier monetar era cetatea de pe Căţânaş. Se folosea argint, matriţe şi nicovale, iar procedeul era simplu: „Meseriaşul dac aşeza o rondelă de argint între cele două ştanţe, lovea poansonul-matriţă cu un ciocan şi obţinea astfel moneda”, scrie Ioan Păltineanu, în monografia comunei Tilişca. Dacii se arătau a fi mari meşteri în crearea banilor, aşa că denarii făcuţi de ei, după chipul şi asemănarea celor romani, sunt greu de deosebit faţă de originale, se arată pe site-ul BNR. „Dovezi ale existenţei atelierului monetar de aici au ajuns până în zilele noastre, săpăturile arheologice scoţând la iveală 4 denari romani republicani, două imitaţii, precum şi 14 ştanţe (matriţe) monetare pentru baterea denarului roman”, scriu Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter şi Adrian Georgescu în „Repertoriul arheologic al jude­ţului Sibiu”. Denari romani nu au fost descoperiţi doar de arheologi, ci, pare-se, şi de localnici.

În Galeş, păpucarul Petru Căruţ, prin anii ’40, avea multe monede găsite prin Bărc, degradate de vreme, cărora nu li se cunoştea imprimarea de pe avers şi revers, şi pe care le ţinea într-o cutie de tinichea, pe masa lui de lucru. Din când în când mai folosea câte una, în loc de plachiu, spunând că asta aduce noroc şi că la fel făceau şi înaintaşii lui găleşeni întru aceeaşi meserie”, povesteşte Ioan Păltineanu. Pe spinările cailor soseau kilograme de metal preţios în cetatea de pe Căţânaş. Doar aici se băteau monedele dacilor, la fel ca la Grădiştea Muncelului şi Ludeşti, din judeţul Hunedoara, sau în Poiana din judeţul Galaţi. Legenda locului, aşa cum este ea consemnată de Ioan Părean, spune că „…metalul era topit în bare groase, după care se stivuiau în pivniţa de sub turnul din mijloc, de unde meşterii ciocanelor le transformau în monede lucitoare… Strânşi în saci, aceşti bani erau trimişi marelui rege în cetatea de scaun a Sarmisegetuzei din Munţii Orăştiei, iar de acolo se răspândeau pe întregul întins al Daciei Mari”. Aşa se face că atunci când romanii au dat năvala în Dacia, nu au ocolit cetatea de pe Căţânaş. Câteva luni au asediat soldaţii Romei fortificaţia dacilor, fără să aibă însă sorţi de izbândă. În fruntea armatelor se afla tribunul Marcus Tiliscus, „…cetăţean al Romei şi prieten al împăratului Traian. El avea poruncă de la împărat să cucerească cetatea, iar aurul şi argintul care va fi găsit să-l trimită la Roma”, scrie Ioan Părean, în „Legende din Mărginimea Sibiului”. Din om în om, din generaţie în generaţie, s-a transmis legenda care spune că în vreme ce romanii asediau cetatea, câţiva daci se luptau cu muntele pentru a săpa, în inima lui, un locaş pentru a-şi ascunde comorile. Iar la final, când au ştiu că cetatea e pierdută, au surpat turnul monetăriei pentru ca nimeni să nu mai găsească a lor comoară. Tiliscus şi ai săi romani nu s-au dat uşor bătuţi, aşa că luni în şir au scurmat în deal şi în munte ca să găsească bogăţiile ascunse. În zadar însă! Nu au găsit romanii mult râvnita comoară, dar tot au avut un folos: Tiliscus s-a îndrăgostit de una din fiicele lui Decebal, fiică ce era ascunsă în cetate, şi a luat-o de soţie, iar primul lor copil, o fată, a primit numele Tilişca, nume ce s-a transmis localităţii. Visul cu mult aur şi argint nu s-a stins atât de uşor, aşa că şi astăzi, tilişcanii mai povestesc că dacă ar fi găsită comoara dacilor lui Decebal, „…oameni din cincizeci de sate ar putea trăi cincizeci de ani fără să muncească.” Ştanţele monetare descoperite la Tilişca se păstrează în prezent la Muzeul Naţional „Brukenthal” din Sibiu. Pe aceste tiparele monetare de la Tilişca sunt gravate în negativ modelele denarilor romani republicani de argint, emişi în perioada anilor 145-138 şi 72 î.Hr., până în timpul războaielor daco – romane. Alte obiecte de podoabă descoperite cu ocazia săpăturilor sistematice au fost: trei fibule de argint cu nodozități, cinci fibule de fier, trei brățări de bronz, fragmente de brățări de sticlă albastră cu secțiune plan-convexă decorate cu undule de culoare galbenă și albă, o cataramă de bronz în forma de liră, trei catarame de fier, un pandantiv inelar de bronz cu nodozități, un inel de bronz cu placă de montare gravată, mărgele de pastă sticloasă cu ochi de păun (a.s.v. „Zeii geți cu ochi albaștri”) și un inel de chihlimbar. Cetatea dacică de la Tilișca (jud. Sibiu) – monetăria a Daciei antice, își certifică astfel prezența în sistemul de fortificații al statului nostru strămoșesc, ca pavăză de stâncă în calea celor ce au încercat zadarnic să ne înlăture de pe aceste meleaguri. Aceasta s-a constituit într-un alt cuib de vulturi nemuritori, unde dacii au luptat pentru libertate până la capăt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*