Părintele Nicanor Lemne – eseu și poem la 102 de ani de viaţă şi peste 75 de ani de preoţie ori slujire sacerdotală (1915 – 2017)…

Cunoscutul, vrednicul şi longevivul Părinte Nicanor Lemne, fost Preot Paroh la Parohia Siliştea Snagovului, din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, a trecut la Veşnicele şi Cereştile Lăcaşuri în dimineaţa zilei de vineri, 15 septembrie 2017, la vârsta de 102 ani.

„Părintele Nicanor Lemne a avut o îndelungată activitate pastoral – misionară, fiind un om foarte iubit. A reparat biserica Schitului Turbaţi, biserică lângă care a şi locuit, dar a fost şi un om foarte popular şi de o rară dăruire pentru ceilalţi, mai ales după ce a rămas văduv. Astfel, fiind un om foarte pastoral, a fost foarte apreciat de multe personalităţi şi slujitori ai Bisericii şi a primit la chilia lui deopotrivă pe cei mari şi pe cei mici”, a precizat Prea­sfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

„Părintele Nicanor era bucuros să-i întâlnească pe fraţii preoţi care-l vizitau adesea, pe fiii săi duhovniceşti, pe oamenii care-l cunoşteau, dar şi pe cei pe care nu-i cunoştea. Pentru fiecare avea un ­cuvânt bun, pentru fiecare avea o rugăciune de binecuvântare. L-am vizitat pe părintele de mai multe ori: şi înainte de a împlini vârsta de 100 de ani, şi în preajma aniversării ­acestei vârste impor­tante, când i-am oferit din partea Prea­fericitului ­Părinte Patriarh Daniel cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală”, a mai precizat Prea­sfinţia Sa.

Preoția era adevărata lui bucurie. El era bucuros să-i întâlnească pe frații preoți care-l vizitau adeseori, pe fiii săi duhovnicești dar și pe cei pe care îi vedea pentru prima oară. Pentru fiecare avea un cuvânt bun și o rugăciune de binecuvântare, a mai adăugat ierarhul la Slujba de Prohodire/Înmormântare a Părintelui Nicanor Lemne, care a avut loc în ziua de luni – 18 Septembrie 2017.

Părintele Nicanor Lemne s-a născut în județul Hotin din Basarabia la 27 decembrie 1915, într-o familie numeroasă, cu tradiție preoțească, sfinția sa fiind unul din cei zece frați ai familiei Lemne, dorind de mic să devină preot. Urcușul pe treptele învățăturii a fost încununat cu absolvirea Facultății de Teologie din Cernăuți în anul 1941, una dintre celebrele şcoli de teologie ale vremii, urmând ca un an mai târziu să se căsătorească cu tânăra Olga Dimitriu, care i-a fost cu adevărat sufletul pereche. A prețuit-o ca pe un dar al lui Dumnezeu și alături de ea Părintele Nicanor a dus jugul slujirii preoțești. În familie au dorit și realizat armonia și înțelegerea deplină, crescând în frică de Dumnezeu, cu atenție, pe cei doi băieți care fac cinste neamului lor.

A fost hirotonit preot în județul Bălți, într-o parohie din comuna Mihăileni, unde a slujit până în data de 25 martie 1944, când armata rusă a ocupat Basarabia.

Din acel moment a început o perioadă grea pentru familia părintelui, care s-a retras în România, locuind, câteva luni, în municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, după care a fost numit preot la Parohia Turbați, astăzi Siliștea Snagovului, judeţul Ilfov, din Protoieria Ilfov Nord.

Timpurile de tristă amintire în care comuniștii au încercat să-l urmărească și să-l intimideze, cutremurul din anul 1977, care a avariat grav zidurile și turlele bisericii în care slujea, nu au slăbit râvna celui care s-a ostenit și mai mult întru înfrumusețarea sfântului locaș, dar și a zidirii sufletești a enoriașilor.

Locuința Părintelui a fost în trecut și a rămas, până în prezent, o oază de simplitate și naturalețe. Este cu neputință să nu te fi simțit bine pe prispa părintelui, lângă icoane și straturi de flori. Este greu să nu observi că, la Siliștea Snagovului, între case mărețe și amenajări atrăgătoare, casa Părintelui Nicanor este, încă, parte din frumusețile de altădată ale satului românesc.

Altfel spus, este un capăt de drum și un mic rai. O insulă de liniște și bună-cuviință românească. Aici a fost locul unde îl găseai mereu pe venerabilul duhovnic așteptând pe toți – rude, prieteni vechi sau ucenici, oameni dornici să se îndestuleze duhovnicește, întâlnindu-l.

În cimitirul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, aproape de gospodăria familiei Lemne, se odihnește preoteasa Olga. La mormântul ei, lumânările nu se stingeau niciodată, iar florile nu se veștejesc.

A avut Părintele grijă și venea chiar de la primele ceasuri ale dimineții și stătea de vorbă în rugăciune cu cea care i-a fost prieten credincios, sfătuitor și ajutător desăvârșit.

Nici o altă sărbătoare de peste an nu-i aprindea mai aprig dorul de Basarabia Părintelui Nicanor ca perioada sărbătorilor pascale, când oamenii se îmbrățișau în curtea bisericii și își spuneau unul altuia „Iartă-mă tu pe mine, că și eu te iert pe tine și pe amândoi ne iartă Dumnezeu!”.

Viața Părintelui Nicanor Lemne a fost caracterizată de smerenie, răbdare și lucrare neobosită, dedicându-se slujirii lui Dumnezeu și aproapelui.

În trupul său firav, îmbrăcat în haină neagră, bătea o inimă mare și bună pe care a unit-o în rugăciune cu mintea sa clară ca apa unui izvor de munte.

Sunt mulți cei care, povățuiți de Părintele, mărturisesc faptul că au învăţat de la el să prețuiască darul iertării și al împăcării și dobândesc starea de liniște și de armonie pe care o caută.

Unul dintre sfaturile cu care Părintele Nicanor îi întărea pe cei care veneau la el era acela că „omul este călător pe acest pământ și abia după ce moare începe adevărata viață: viața veșnică. Aceasta pe care o trăim este una pregătitoare pentru cea care va urma și cum trăim aici așa o să trăim și dincolo. Totul este să ai milă de fratele tău și multă iubire. Dacă nu o ai, roagă-te lui Dumnezeu să ți-o dea. Fără iubire nu se poate ajunge în rai… și iubirea este asociată cu smerenia. Oamenii zilelor noastre trăiesc niște momente speciale. Acum ne putem ruga unul pentru altul. Numai asta ne poate salva. Rugați-vă din toată inima și Dumnezeu ne va da!”.

Despre moarte, Părintele Nicanor Lemne vorbea cu bucurie ca despre o naștere. Cu argumente atât de simple, care te făceau să te întrebi: „De ce nu m-am gândit și eu la asta până acum?”… Te impresiona naturalețea cu care îmbrățișa acest moment al vieții pământești și, zâmbind, spunea: „Eu mă rog la Tatăl ceresc: Doamne, ia-mă și acum. Sunt pregătit, trebuie să plec și eu odată, dar să mă ducă în rai, îi zic, dacă nu, să mă lase să mă pocăiesc. Nu poți merge cu forța, ci doar atunci când dorește Tatăl ceresc. Nu există teamă, totul este ca omul să-L aibă pe Hristos în inimă și să meargă la El.”

102 de ani de viaţă şi peste 75 de ani de slujire sacerdotală  sunt repere pământeşti ale unei vieţi trăite în Iisus Hristos şi pentru Iisus Hristos. Cred că astfel şi-ar fi dorit Părintele Nicanor Lemne să rămână în conştiinţa celor care l-au cunoscut, nu spre slava sa, ci spre mărirea lui Dumnezeu. Deşi se păzea de cuvinte mari, a fost, este şi va rămâne unul dintre cei mai mari duhovnici ai noştri.

Prin comportamentul şi vieţuirea sa, Părintele Nicanor constituie exemplul frumuseţii morale, autentice, a simplităţii.

În acest sincer, smerit şi umil cuvânt – comemorativ şi omagial am dorit să scot în evidenţă demnitatea pe care a avut-o Părintele Nicanor Lemne indiferent  de vitregiile şi de situaţiile cu care s-a confruntat fiindu-le, în acest sens preoţilor, călugărilor şi dascălilor mai tineri un adevărat exemplu de caracter şi onestitate şi, nu în ultimul rând, de probitate morală!…

Cuvintele noastre însă, sunt puţine şi neputincoase pentru a putea spune cât bine a făcut Părintele Nicanor Lemne, datorită ţinutei sale morale şi preoţeşti, a echilibrului şi înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice, spirituale şi duhovniceşti, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi (de) oamneni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Biserica noastră, strămoşească!…

Se cuvine aşadar, şi acum, la momentul naşterii în viaţa cea cerească şi veşnică a Părintelui Nicanor Lemne, să-i aducem prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale!…

†Dumnezeu să-l ierte, să-l aşeze cu drepţii şi să-l numere cu aleşii Săi!

Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea, din neam în neam! Amin!…

*

Nu putem încheia acest modest omagiu fără a aminti și versurile scrise de colaboratorul nostru, poetul Nicolae Danciu…

Parintele Nicanor

Nu mai văd să mai citesc,

Dar mă rog seară de seară,

Nume multe pomenesc

Că le știu pe dinafară.

Treisute optzeci și nouă,

Uite, sunt scrise aici!

Ia hârtiile-astea două

De vrei să mă verifici!

Mai port în rugă tot satul

Și întreaga noastră țară

Și de-a lungul și de-a latul

Și pe toți frații de-afară.

Parcă citea dintr-o carte,

Parcă de-a dreapta-i avea,

Pe fiecare în parte

Cu ochii minți’ -l privea.

Pe toți îi avea în minte,

Nume-n inimă sculptate,

Am rămas fără cuvinte,

Gândindu-mă la etate!

Anii mulți nu l-au învins,

Mintea i-a fost mereu trează

Și sunt sigur, sunt convins

Că și de sus ne veghează.

Blândul preot Nicanor,

Trăitor ca-n mănăstire,

Se ruga stăruitor

Pentru-ntreaga omenire.

Și acum că s-a mutat

În căsuța lui din Cer,

Pentru toți ce l-am urmat

Ne va fi un sfânt reper!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*