Păi’, în felul ăsta nici nu o să mai avem nevoie de școli… Cel puțin nu de clădirile mai noi ale acestora! Va fi de ajuns ca fiecare dascăl să ia câte o bucată de tencuială de școală veche, musai!, să o azvârle pe marginea trotuarului și apoi să o „titularizeze” pe post de catedră de interes politic! Adică, o zonă roșie educațional descentralizată!
La prima vedere, inițiativa sinistrului tandem Pop-Andronescu, în care ministrul Pop este doar o manivelă, iar fosta ministăreasă, actuală secretar de stat, Ecaterina Andronescu, manipulanta (!), pare doar o altă formulă de înființare a unor sinecuri de partid. Nu atât pentru cei din partid, care și-au creat chiar din formațiune o sinecură-mandat, cât mai ales pentru simpatizanții pe sarcină de serviciu.
Poate că liderii de sindicat din învățământ au început să-și scape oamenii din mână… Sau prea tinerii dascăli încep să pozeze în „cârlani” (a se citi social-democrați nesocializați!) și nu vor să continue tiparul roșu al capului plecat! Sigur, este posibil ca presiunea constituirii de oficine pe grad de eroziune a temeliei de liceu să vină dinspre sindicate și în sensul mulțumirii acelor mase de profesori care au servit partidul. Și care s-au săturat să tot aștepte bunăvoințe, impunându-se cadorisirea lor cu ceva special pentru contribuția lor specială la formarea propagandist-electorală de masă. Iar o soluție o reprezintă o altfel de recunoaștere pecuniară.
Poate așa s-a născut demența corelării vechimii unei cărămizi cu succesul educațional! Și totuși, de ce numai dascălii din școlile „mai vechi de 150 de ani” să primească salarii speciale? De ce nu și cei din edificiile mai vechi de o sută de ani? Ba, și mai bine, de ce nu doar cei ce prestează în edificiile din vremuri staliniste (și atunci am avea și o întregire a cărții de învățătură cu pagini unice!).
Ce treabă are vechimea clădirii unei școli cu pregătirea actuală a elevilor? Evident, nici una! Dar așa partidul mai dă de lucru unui corp profesoral care poate are prea mult timp liber! Inclusiv prin restaurarea examenului „de intrare în oraș”, revizuit la nivelul unui examen de penetrare (profesională, desigur!) a școlilor-muzeu. Dintâi, prin competiția șpăgii în obținerea unui post într-una din clădirile mai vechi de 150 de ani iar apoi deservirea prin întregul „instrumentar” de servilism-pupincurism!
Și totuși, lucrurile sunt cu mult mai grave decât crearea unor noi stabilimente (de adeziuni politice) pe care să se bazeze liderii de sindicat, iar prin propagare, partidul. Ecuația celor două nulități, Pop-Andronescu, trebuie să livreze, ca rezultat, dezagregarea majorității în folosul unui coeficient etnic bine definit. Căci, încadrarea (mai bine spus, înrolarea!) dascălilor din școlile mai vechi de 150 de ani pe grile speciale de salarizare, prin atașarea la dosarul profesoral de evaluare, nu a rezultatelor obținute cu elevii, ci a unor copii după atestatele de temelie a clădirilor, este generatoare de discriminare (prin crearea unei bresle de dascăli „speciali”, cu spor pe numărul de spori de mucegai!, care, eventual, să beneficieze și de pensii speciale).
De fapt, măsura, departe de a fi doar din categoria vremelnică a unei butade cu turlă de prefectură, ar promova, prin lege, atât discriminarea, cat, mai ales, segregarea, adăugând la strania corelare a cărămizii de secol trecut cu salariul de vremuri noi (!), mențiunea faptului că aceste școli „ar putea funcționa și fără Minister și fără alte lucruri” (dixit Pop).
Adică un criteriu-șopârlist de descentralizare-enclavizare care ar putea fi aplicat exponențial într-o ecuație a dezagregării. Totul pentru a generaliza haosul necesar enclavizării, nu doar pe orizontala teritorială, ci și pe verticala administrativ-sectorială.
Lasă un răspuns